Răspundere extracontractuală – Investigație a OLAF – Comunicat de presă – Prelucrarea unor date cu caracter personal – Prezumția de nevinovăție – Principiul bunei administrări – Obligația de diligență – Confidențialitatea investigațiilor OLAF – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Legătură de cauzalitate – Prejudiciu

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia) 1 octombrie 2025 ( *1 ) „Răspundere extracontractuală – Investigație a OLAF – Comunicat de presă – Prelucrarea unor date cu caracter personal – Prezumția de nevinovăție – Principiul bunei administrări – Obligația de diligență – Confidențialitatea investigațiilor OLAF – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Legătură de cauzalitate – Prejudiciu” În cauza T‑384/20 RENV, OC, reprezentată de I. Ktenidis și P. Yatagantzidis, avocați, reclamantă, împotriva Comisiei Europene, reprezentată de T. Adamopoulos, J. Baquero Cruz, F. Blanc și A. Bouchagiar, în calitate de agenți, pârâtă, TRIBUNALUL (Camera a treia), compus, la deliberări, din doamna P. Škvařilová‑Pelzl, președintă, și domnii I. Nõmm și R. Meyer (raportor), judecători, grefier: S. Spyropoulos, administratoare, având în vedere faza scrisă a procedurii, în urma ședinței din 10 martie 2025, pronunță prezenta Hotărâre 1 Prin acțiunea formulată în temeiul articolului 268 TFUE, reclamanta, OC, solicită repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a publicării la 5 mai 2020 a unui comunicat de presă al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) (denumit în continuare „comunicatul de presă în litigiu”), în măsura în care în acesta s‑ar fi recurs la o prelucrare nelegală a datelor sale personale și s‑ar fi vehiculat informații false în privința sa. I. Istoricul litigiului A. Situația de fapt anterioară acțiunii 2 Reclamanta, de cetățenie greacă, este cercetătoare universitară în domeniile aplicațiilor în nanotehnologie, stocării energiei și biomedicinei. 3 În cursul anului 2007, aceasta a depus la Consiliul European pentru Cercetare o propunere de cercetare. 4 La 30 septembrie 2008, Comisia Comunităților Europene și o universitate elenă (denumită în continuare „universitatea elenă în cauză”) au semnat un acord de grant (denumit în continuare „acordul”) referitor la proiect. 5 Acordul prevedea un cuantum maxim al grantului de 1128400 de euro pentru realizarea proiectului, care a fost alocat universității elene în cauză în calitate de beneficiar principal, reclamantei în calitate de cercetătoare principală, precum și unei alte instituții de cercetare. Proiectul a fost realizat într‑un laborator al universității elene în cauză, condus de tatăl reclamantei. 6 După finalizarea proiectului, universitatea elenă în cauză a declarat Agenției Executive a Consiliului European pentru Cercetare (ERCEA), care înlocuise Comisia în calitate de cocontractantă, cheltuieli în cuantum total de 1116189,21 euro, inclusiv cheltuieli cu personalul în cuantum de 255219,37 euro, precum și o sumă de 15020,54 euro cu titlu de cheltuieli de deplasare. Aceasta a solicitat plata sumei respective în temeiul acordului. 7 În urma unui audit financiar ex post, ERCEA a concluzionat că cheltuielile cu personalul în cuantum de 245525,43 euro erau neeligibile și a decis să solicite universității elene în cauză rambursarea acestei sumei, emițând în acest scop o notă de debit. 8 Întrucât ERCEA a informat de asemenea OLAF cu privire la rezultatele auditului său, la 29 mai 2015, directorul general al OLAF a decis, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de OLAF și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO 2013, L 248, p. 1), să inițieze o investigație cu privire la eventuale nereguli sau la o eventuală fraudă în cadrul executării proiectului. 9 În cadrul acestei investigații, OLAF a trimis printre altele, la 6 și la 7 martie 2019, chestionare către 18 cercetători străini, dintre care au răspuns numai 10, pentru a obține precizări cu privire la participarea și la remunerarea lor referitoare la proiect. 10 În raportul său final privind această investigație, datat 11 noiembrie 2019, OLAF a prezentat mai multe constatări. Pe baza acestor constatări, pe de o parte, OLAF a recomandat ERCEA să ia măsurile adecvate pentru a recupera de la universitatea elenă în cauză sumele considerate ca fiind nedatorate. Pe de altă parte, OLAF a transmis acest raport autorităților judiciare naționale și le‑a recomandat să inițieze proceduri cu privire la fraudă, precum și cu privire la fals și uz de fals împotriva reclamantei, a tatălui acesteia și a anumiți membri ai personalului universității elene în cauză. 11 La 5 mai 2020, OLAF a publicat comunicatul de presă în litigiu pe site‑ul său internet. B. Cu privire la hotărârea anulată 12 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 16 iunie 2020, reclamanta a introdus o acțiune în temeiul articolului 268 TFUE, având ca obiect obligarea Comisiei la repararea prejudiciului moral pe care i l‑ar fi cauzat comunicatul de presă în litigiu. 13 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta arată că, prin publicarea acestui comunicat de presă, OLAF a încălcat în mod flagrant dispozițiile Regulamentului (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei 1247/2002/CE (JO 2018, L 295, p. 39), principiul prezumției de nevinovăție prevăzut la articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2013, obligația de a respecta confidențialitatea investigațiilor, prevăzută la articolul 10 alineatul (5) din acest din urmă regulament, dreptul la bună administrare, prevăzut la articolul 41 din cartă, precum și principiul proporționalității. 14 Prin Hotărârea din 4 mai 2022, OC/Comisia (T‑384/20, nepublicată, denumită în continuare hotărârea anulată, EU:T:2022:273), Tribunalul a considerat printre altele că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze că OLAF săvârșise o încălcare suficient de gravă a articolului 9 alineatul (1) și a articolului 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013. Acesta a statuat printre altele că demonstrarea încălcării principiului prezumției de nevinovăție presupunea ca persoana care se prevala de o asemenea încălcare să poată fi identificată sau identificabilă de public ca fiind vinovată de o încălcare înainte ca vinovăția acesteia să fi fost stabilită definitiv de o instanță judecătorească. Or, reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze că acel comunicat de presă în cauză a permis, prin el însuși, dar și prin mijloace susceptibile în mod rezonabil de a fi utilizate de unul dintre cititorii săi, identificarea acesteia în conformitate cu articolul 3 punctul 1 din Regulamentul 2018/1725. 15 În plus, Tribunalul a statuat că nu se putea reproșa OLAF că nu a manifestat atenție și prudență, din moment ce comunicatul de presă în litigiu reproducea fidel și în mod general, neutru și imparțial concluziile la care a ajuns OLAF în cursul investigației sale, asigurându‑se în același timp că nu erau evidențiate prea multe detalii în această privință. Pentru a ajunge la această concluzie, Tribunalul a constatat în special că, prin utilizarea termenilor „niciunul dintre acești cercetători nu știa” în cuprinsul celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu, pentru a desemna „anumiți cercetători”, OLAF nu a divulgat informații inexacte care ar fi denaturat concluziile raportului său final. 16 Tribunalul a concluzionat că, întrucât reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze existența unui comportament nelegal al OLAF, acțiunea sa trebuia respinsă în totalitate, fără a fi necesar să se examineze dacă erau îndeplinite celelalte condiții prevăzute pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii Europene. C. Cu privire la hotărârea pronunțată în recurs 17 La 14 iulie 2022, reclamanta a formulat recurs, în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, având ca obiect anularea hotărârii anulate. Ea a invocat trei motive în susținerea acestui recurs. Primul era întemeiat pe o interpretare eronată a noțiunii de „persoană fizică identificabilă” în sensul articolului 3 punctul 1 din Regulamentul 2018/1725, al doilea, pe o interpretare eronată a articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2013 și a articolului 48 alineatul (1) din cartă coroborate cu articolul 6 paragraful 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”) în ceea ce privește domeniul de aplicare al prezumției de nevinovăție și, al treilea, pe o denaturare a elementelor de probă aferente încălcării articolului 41 din cartă, referitor la dreptul la bună administrare. 18 Prin Hotărârea din 7 martie 2024, OC/Comisia (C‑479/22 P, denumită în continuare hotărârea pronunțată în recurs, EU:C:2024:215), Curtea a admis primele două motive, precum și o parte a celui de al treilea motiv. Curtea a statuat în special că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept cu ocazia calificării juridice a faptelor care îi erau prezentate prin faptul că acesta s‑a pronunțat în sensul că identificatorii care figurează în comunicatul de presă în litigiu nu permiteau în mod rezonabil identificarea reclamantei. Curtea a apreciat de asemenea că Tribunalul s‑a pronunțat în mod eronat în sensul că informațiile cuprinse în comunicatul de presă în litigiu nu intrau în sfera noțiunii de „date cu caracter personal” prevăzută la articolul 3 punctul 1 din Regulamentul 2018/1725 și că acest regulament nu se aplica în speță. Curtea a dedus din această situație că Tribunalul a săvârșit deopotrivă o eroare de drept atunci când s‑a pronunțat în sensul că, întrucât reclamanta nu fusese identificată sau identificabilă în acest comunicat de presă, ea nu a putut demonstra, ca urmare a acestui fapt, o atingere adusă prezumției sale de nevinovăție. În plus, Curtea a admis al treilea motiv doar în măsura în care Tribunalul respinsese critica reclamantei întemeiată pe o încălcare a dreptului la bună administrare în ceea ce privește al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu. 19 În consecință, Curtea, pe de o parte, a anulat hotărârea anulată în măsura în care, prin aceasta, Tribunalul respinsese concluziile acțiunii având ca obiect obligarea Comisiei la repararea prejudiciului rezultat din încălcarea de către OLAF a obligațiilor care îi reveneau în temeiul Regulamentului 2018/1725, a principiului prezumției de nevinovăție și a dreptului la bună administrare și, pe de altă parte, a trimis cauza Tribunalului spre rejudecare. II. Concluziile părților 20 Reclamanta solicită Tribunalului: – obligarea Comisiei la plata sumei de 1,1 milioane de euro pentru repararea prejudiciului moral pe care l‑a suferit până în prezent; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. 21 Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii ca nefondată; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. III. În drept 22 Articolul 340 al doilea paragraf TFUE prevede că Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul funcțiunilor lor. Din această dispoziție reiese că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii și exercitarea dreptului la repararea prejudiciului suferit depind de îndeplinirea a trei condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor Uniunii, existența prejudiciului și la existența unei legături de cauzalitate între acest comportament și prejudiciul invocat (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2008, FIAMM ș.a./Consiliul și Comisia, C‑120/06 P și C‑121/06 P, EU:C:2008:476, punctul 106 și jurisprudența citată). 23 Condițiile pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, sunt cumulative. Rezultă că, în cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, acțiunea trebuie să fie respinsă în totalitate, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții (a se vedea Hotărârea din 17 februarie 2017, Novar/EUIPO,T‑726/14, EU:T:2017:99, punctul 26 și jurisprudența citată). 24 Reclamanta susține că, în speță, sunt îndeplinite cele trei condiții de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii potrivit articolului 340 al doilea paragraf TFUE, impuse de jurisprudența amintită la punctul 22 de mai sus. 25 Tribunalul va începe cu examinarea condiției privind nelegalitatea comportamentului reproșat OLAF. A. Cu privire la pretinsele încălcări ale dreptului Uniunii 1.   Observații introductive 26 Această primă condiție de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii este îndeplinită atunci când, pe de o parte, comportamentul reproșat implică o normă de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor și, pe de altă parte, încălcarea acestei norme de drept este suficient de gravă (a se vedea Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C‑352/98 P, EU:C:2000:361, punctul 42 și jurisprudența citată). 27 Astfel, o normă de drept conferă drepturi particularilor atunci când creează în beneficiul acestora un avantaj care poate fi calificat ca fiind dobândit, are funcția de a le proteja interesele sau le atribuie drepturi al căror conținut poate fi identificat în mod suficient (a se vedea Hotărârea din 9 februarie 2022, QI ș.a./Comisia și BCE, T‑868/16, EU:T:2022:58, punctul 90 și jurisprudența citată). 28 În plus, pentru a stabili dacă o încălcare este suficient de gravă, trebuie să se determine dacă organul Uniunii în cauză a încălcat în mod grav și vădit limitele impuse puterii sale de apreciere (a se vedea Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C‑352/98 P, EU:C:2000:361, punctul 43 și jurisprudența citată). Prin urmare, trebuie să se țină seama de marja de apreciere de care dispune acest organ. Astfel, atunci când acesta din urmă dispune de o marjă de apreciere considerabil redusă sau chiar inexistentă, o simplă încălcare a dreptului Uniunii poate fi considerată o încălcare suficient de gravă (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia, T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384, punctul 49 și jurisprudența citată). 29 În acest scop, este de competența instanței Uniunii să ia în considerare complexitatea situației, dificultățile de apreciere sau de interpretare a textelor care trebuie aplicate, gradul de claritate și de precizie al normei de drept încălcate, precum și caracterul intenționat sau nescuzabil al erorii săvârșite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 aprilie 2017, Ombudsmanul/Staelen,C‑337/15 P, EU:C:2017:256, punctul 41 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 23 noiembrie 2011, Sison/Consiliul,T‑341/07, EU:T:2011:687, punctul 40 și jurisprudența citată). 30 Acestea sunt considerațiile în lumina cărora trebuie să fie examinate diferitele critici invocate de reclamantă. 31 Reclamanta susține în esență că OLAF, prin publicarea comunicatului de presă în litigiu, a încălcat în mod flagrant obligațiile care îi reveneau în temeiul Regulamentului 2018/1725 și al Regulamentului nr. 883/2013, precum și principiul prezumției de nevinovăție și dreptul la bună administrare. Comisia consideră că aceste critici sunt nefondate. 32 Cu titlu introductiv, trebuie să se precizeze că, în cererea de sesizare a instanței, reclamanta a susținut de asemenea că OLAF nu a respectat în mod flagrant principiul proporționalității întrucât nu se putea considera că o comunicare a unor elemente false și inexacte sau confidențiale, publicate în comunicatul de presă în litigiu, este adaptată sau necesară în scopul informării publicului. Pentru a respinge acțiunea reclamantei, la punctele 181-187 din hotărârea anulată, Tribunalul a înlăturat această critică ca fiind nefondată. 33 Punctul 1 din dispozitivul hotărârii pronunțate în recurs prevede că hotărârea anulată este anulată în măsura în care, prin aceasta, Tribunalul a respins concluziile acțiunii prin care s‑a solicitat obligarea Comisiei la repararea prejudiciului rezultat din încălcarea de către OLAF a obligațiilor care îi reveneau în temeiul Regulamentului 2018/1725, a principiului prezumției de nevinovăție și a dreptului la bună administrare. Procedând astfel, Curtea a efectuat o anulare în parte a hotărârii anulate. 34 Or, în urma anulării pronunțate de Curte și a trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului, acesta este sesizat, în conformitate cu articolul 191 din Regulamentul său de procedură, prin hotărârea pronunțată în recurs și trebuie să se pronunțe din nou cu privire la toate motivele de anulare invocate de reclamantă, cu excepția elementelor din cadrul dispozitivului care nu au fost anulate de Curte, precum și a considerațiilor care constituie temeiul necesar al elementelor respective, întrucât acestea din urmă au dobândit autoritate de lucru judecat (a se vedea Hotărârea din 26 ianuarie 2022, Intel Corporation/Comisia, T‑286/09 RENV, EU:T:2022:19, punctul 80 și jurisprudența citată). 35 Rezultă că punctele 181-187 din hotărârea anulată au autoritate de lucru judecat, astfel încât Tribunalul nu are obligația să se pronunțe din nou asupra criticii întemeiate pe încălcarea principiului proporționalității. 2.   Cu privire la publicarea unor date cu caracter personal 36 Reclamanta reproșează în esență OLAF că a publicat comunicatul de presă în litigiu, care conține informații și date cu caracter personal ce permit cu ușurință identificarea sa, și anume cetățenia, genul, vârsta tânără, faptul că tatăl său lucra la universitatea elenă în cauză, precum și cuantumul grantului alocat, deși asemenea informații nu erau esențiale și, prin urmare, ar fi putut să fie omise. 37 Reclamanta susține că OLAF a încălcat astfel articolele 4 și 5 din Regulamentul 2018/1725 prin includerea în comunicatul de presă în litigiu a unei serii de date care permit identificarea sa. 38 Comisia consideră că această critică este nefondată. 39 Trebuie precizat de la bun început că articolele 4-6 din Regulamentul 2018/1725 conferă drepturi particularilor. În consecință, trebuie să se stabilească, într‑o primă etapă, dacă, recurgând la publicarea comunicatului de presă în litigiu, OLAF a încălcat aceste dispoziții, înainte de a examina, într‑o a doua etapă, dacă această încălcare este suficient de gravă. 1)   Cu privire la existența unei prelucrări nelegale a datelor cu caracter personal 40 Potrivit reclamantei, în primul rând, niciuna dintre condițiile impuse la articolul 5 din Regulamentul 2018/1725 nu ar fi îndeplinită întrucât publicarea informațiilor în litigiu nu ar putea fi în niciun caz considerată necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit OLAF, astfel cum prevede alineatul (1) litera (a) al acestui articol. De asemenea, prelucrarea efectuată de OLAF nu ar fi justificată de niciuna dintre dispozițiile menționate la articolul 5 alineatul (1) literele (b)-(e) din acest regulament deoarece, pe de o parte, nu este justificată de nicio obligație legală la care ar fi supus OLAF și nici de vreun interes vital al reclamantei și, pe de altă parte, nu ar exista niciun contract sau consimțământ al reclamantei. 41 Pe de altă parte, reclamanta susține că Tribunalul va trebui să examineze dacă, având în vedere obiectivele investigației astfel cum au fost formulate prin Decizia 1999/352/CE, CECO, Euratom a Comisiei din 28 aprilie 1999 de instituire a OLAF (JO 1999, L 136, p. 20, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 148) și prin Regulamentul nr. 883/2013, prin adoptarea și prin publicarea comunicatului de presă în litigiu, OLAF nu numai că și‑a depășit competențele, ci a încălcat deopotrivă principiul atribuirii competențelor instituțiilor, astfel cum este garantat la articolul 5 alineatele (1) și (2) TUE. Întemeindu‑se pe Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia (T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384), reclamanta apreciază că trebuie să se diferențieze informarea publicului ca fiind o competență a OLAF de interesul de informare a publicului. Reclamanta adaugă că din Regulamentul nr. 883/2013 nu rezultă că informarea publicului constituie activitatea principală a OLAF. Ar fi vorba mai degrabă despre un obiectiv cu totul secundar. 42 În al doilea rând, reclamanta susține în esență că OLAF a utilizat datele sale personale colectate în cadrul investigației acestuia în scopuri diferite, și anume informarea publicului, de cele care au justificat colectarea lor, și anume cercetarea existenței unor nereguli și a unor cazuri de fraudă. 43 Această includere a datelor cu caracter personal în comunicatul de presă în litigiu ar constitui o prelucrare ulterioară a acestor date colectate în scopul raportului final al OLAF și ar încălca articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725. În plus, OLAF ar fi încălcat obligația sa de a informa reclamanta cu privire la prelucrarea ulterioară a datelor sale cu caracter personal, în conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul 2018/1725. 44 Pe de altă parte, reclamanta susține în esență că OLAF a încălcat articolul 6 din Regulamentul 2018/1725 prin faptul că nu a luat în considerare natura datelor cu caracter personal. 45 Comisia arată, în primul rând, că publicarea comunicatului de presă în litigiu a constituit o prelucrare legală, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul 2018/1725. Astfel, faptul că o administrație informează publicul cu privire la activitățile sale, în special prin publicarea de comunicate de presă, ar fi o sarcină care servește unui interes public sau care ține de exercitarea autorității publice cu care este învestită instituția sau cu care este învestit organul Uniunii, în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2018/1725. Această activitate ar fi o aplicare evidentă a principiului transparenței față de societatea civilă, prevăzut la articolul 15 TFUE. 46 Comisia subliniază că acest comunicat de presă în litigiu conține doar informații adecvate, pertinente și limitate la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obligației de a informa publicul cât mai precis posibil, luând în considerare în același timp interesele reclamantei, în temeiul obligației de legalitate, de obiectivitate și de transparență, care este impusă la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2018/1725. Comisia precizează că, în lipsa informațiilor menționate în comunicatul de presă în litigiu, probabilitățile ca textul conținut în acest comunicat să fie preluat de mass‑media ar fi fost reduse, repunând astfel în discuție realizarea obiectivului urmărit. 47 În al doilea rând, Comisia susține că OLAF nu a efectuat o prelucrare ulterioară a datelor cu caracter personal ale reclamantei, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725, întrucât informarea publicului face parte din activitatea principală a OLAF și este o competență recunoscută la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013. În consecință, OLAF nu ar fi fost ținut să o informeze pe reclamantă cu privire la prelucrarea datelor sale cu caracter personal, în conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul 2018/1725. 48 Cu titlu introductiv, este necesar a se aminti că din hotărârea pronunțată în recurs rezultă că reclamanta trebuie considerată persoană fizică care poate fi identificată indirect, în sensul articolului 3 punctul 1 din Regulamentul 2018/1725. În plus, publicarea unui comunicat de presă de către OLAF se încadrează în sfera noțiunii de „prelucrare a datelor cu caracter personal”, în sensul articolului 3 punctul 3 din acest regulament (Hotărârea din 12 septembrie 2007, Nikolaou/Comisia, T‑259/03, nepublicată, EU:T:2007:254, punctul 222). Prin urmare, acest regulament este aplicabil în speță. i) Cu privire la articolul 4 alineatul (1) litera (a) și la articolul 5 din Regulamentul 2018/1725 49 Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2018/1725 prevede că datele cu caracter personal sunt prelucrate în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată. 50 În această privință, articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul 2018/1725 prevede că prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care această prelucrare este necesară fie pentru aducerea la îndeplinire a unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestită instituția sau organul Uniunii, fie pentru respectarea unei obligații legale care îi revine operatorului. Considerentul (20) al regulamentului menționat precizează că datele cu caracter personal ar trebui să fie adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar pentru scopurile în care sunt prelucrate. 51 Pe de altă parte, din jurisprudență rezultă că o instituție sau un organ al Uniunii poate publica comunicate de presă sau poate comunica în alt mod cu publicul, chiar în lipsa unui text care să îl abiliteze în mod expres să facă acest lucru. Astfel, faptul că o administrație informează publicul cu privire la activitățile sale, în special prin publicarea de comunicate de presă, poate fi considerat o activitate accesorie activității sale administrative principale (Hotărârea din 12 septembrie 2007, Nikolaou/Comisia, T‑259/03, nepublicată, EU:T:2007:254, punctul 218). 52 Rezultă că informarea publicului cu privire la activitățile OLAF, în special prin publicarea de comunicate de presă, se încadrează în sfera unei sarcini care servește unui interes public sau care ține de exercitarea autorității publice cu care este învestit acest oficiu, în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2018/1725. 53 Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentele prezentate de reclamantă. 54 Este adevărat că, la punctul 175 din Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia (T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384), Tribunalul a considerat, în ceea ce privește o conferință de presă efectuată de directorul general al OLAF, că acesta din urmă dispunea de un „interes” care consta în „informarea cât mai precisă posibil a publicului cu privire la acțiunile puse în aplicare în contextul unor eventuale disfuncționalități sau fraude”. Cu toate acestea, contrar celor susținute de reclamantă, utilizarea termenului „interes” în locul termenului „competență” nu poate fi interpretată în sensul că, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, comunicarea de informații către public nu mai intră în competența OLAF. Astfel, în contextul acelei hotărâri, utilizarea termenului „interes” nu făcea referire la competența OLAF de a informa publicul prin intermediul unor comunicate de presă, ci se referea la evaluarea comparativă care trebuia efectuată între interesele reclamantului și cele ale OLAF de a se comunica anumite informații în cadrul conferinței de presă în discuție. 55 De asemenea, este adevărat că articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1725 prevede că temeiurile prelucrării menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) al acestui articol „sunt prevăzute în dreptul Uniunii”. 56 Cu toate acestea, cerința prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2018/1725 trebuie interpretată în lumina considerentului (22) al acestui regulament, din care reiese că prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată pentru îndeplinirea sarcinilor de interes public de către instituțiile și organele Uniunii include prelucrarea datelor cu caracter personal necesară pentru gestionarea și funcționarea acestor instituții și organe. Or, în raport cu articolul 15 alineatul (1) TFUE și cu principiul transparenței care se impune instituțiilor și organelor Uniunii, informarea publicului de către o administrație cu privire la activitățile sale, în special prin publicarea de comunicate de presă, face parte din funcționarea instituțiilor și organelor Uniunii. 57 Prin urmare, nu se poate considera că OLAF și‑a depășit atribuțiile prin publicarea unui comunicat de presă, fără a se aduce însă atingere chestiunii dacă OLAF și‑a respectat obligațiile, în special în materie de prelucrare a datelor cu caracter personal, în redactarea comunicatului de presă (Hotărârea din 12 septembrie 2007, Nikolaou/Comisia, T‑259/03, nepublicată, EU:T:2007:254, punctul 219). 58 Prin urmare, mai trebuie să se stabilească dacă publicarea vârstei reclamantei, a cetățeniei sale, a genului său, a faptului că tatăl său lucra în cadrul universității elene în cauză și a cuantumului grantului constituie o prelucrare de date cu caracter personal care se încadrează în sfera unei sarcini care servește unui interes public, în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2018/1725. 59 Or, asemenea informații nu numai că permit identificarea reclamantei, dar, în plus, nu sunt necesare, cu excepția cuantumului grantului alocat, pentru a comunica cu privire la faptele care îi sunt reproșate în urma investigației OLAF. Astfel, vârsta, genul, cetățenia sau legătura de rudenie a reclamantei nu au avut nicio influență asupra faptelor în cauză, iar menționarea lor nu ține nicidecum de o misiune de informare a publicului cu privire la activitățile OLAF. 60 În plus, susținând că, în lipsa informațiilor menționate în comunicatul de presă în litigiu, probabilitățile ca conținutul acestui comunicat să fie preluat de mass‑media ar fi fost reduse, Comisia admite implicit că menționarea elementelor amintite la punctul 59 de mai sus, care țin de viața privată a reclamantei și care prezintă doar un interes pur anecdotic, nu urmărește ca atare să informeze publicul cu privire la rolul OLAF în combaterea fraudei. De altfel, din diferitele articole publicate în mass‑media rezultă că menționarea acestor informații nu a suscitat interesul mass‑mediei decât în ceea ce privește contextul în care s‑a desfășurat pretinsa fraudă și persoana reclamantei. Această menționare nu a permis suscitarea interesului mass‑mediei în ceea ce privește investigațiile OLAF și, în special, importanța accesului la dosarele bancare pentru combaterea fraudei, element pe care directorul OLAF dorea să îl evidențieze. 61 Prin urmare, publicarea datelor menționate constituie o prelucrare nelegală în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) și al articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2018/1725. 62 În ceea ce privește cuantumul grantului alocat proiectului, aceasta constituie o informație obiectivă prin care publicul este informat în mod util cu privire la cuantumul sumelor în discuție din bugetul Uniunii. Pe de altă parte, contrar celor susținute de reclamantă, menționarea acestui cuantum la începutul comunicatului de presă în litigiu nu induce în eroare cititorul cu privire la amploarea „fraudei”. Dimpotrivă, reiese destul de clar din acest comunicat de presă că, deși cuantumul grantului era de 1,1 milioane de euro, recomandările OLAF invitau ERCEA să recupereze aproximativ 190000 de euro, „respectiv partea din grantul pretins plătit cercetătorilor internaționali”. ii) Cu privire la articolul 4 alineatul (1) litera (b) și la articolul 6 din Regulamentul 2018/1725 63 Articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725 prevede că datele cu caracter personal trebuie să fie colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și să nu fie prelucrate ulterior într‑un mod incompatibil cu aceste scopuri. 64 Această dispoziție trebuie interpretată în lumina considerentului (25) al acestui regulament. Într‑adevăr, pe de o parte, în acest considerent se arată că prelucrarea datelor cu caracter personal în alte scopuri decât scopurile pentru care datele cu caracter personal au fost inițial colectate ar trebui să fie permisă doar atunci când prelucrarea este compatibilă cu scopurile pentru care datele cu caracter personal au fost inițial colectate. În acest caz nu este necesar un temei juridic separat de cel pe baza căruia a fost permisă colectarea datelor cu caracter personal. Prelucrarea ulterioară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice ar trebui considerată ca reprezentând operațiuni de prelucrare legale compatibile. 65 Pe de altă parte, în acest considerent se precizează că, pentru a stabili dacă scopurile prelucrării ulterioare sunt compatibile cu cele pentru care datele cu caracter personal au fost colectate inițial, operatorul, după ce a îndeplinit toate cerințele legate de legalitatea prelucrării inițiale, ar trebui să țină seama de criteriile enumerate la articolul 6 literele (a)-(e) din Regulamentul 2018/1725. 66 Astfel, articolul 6 literele (a)-(e) din Regulamentul 2018/1725, intitulat „Prelucrarea în alt scop compatibil”, prevede în esență că, în cazul în care prelucrarea datelor în alt scop decât cel pentru care au fost colectate datele cu caracter personal nu se bazează pe dreptul Uniunii, care constituie o măsură necesară și proporțională într‑o societate democratică pentru a proteja obiectivele menționate la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul 2018/1725, trebuie să se stabilească dacă această prelucrare este compatibilă cu scopul pentru care au fost colectate datele cu caracter personal, ținând seama în special de orice legătură între aceste scopuri și scopurile prelucrării ulterioare preconizate, contextul în care datele cu caracter personal au fost colectate, în special în ceea ce privește relația dintre persoanele vizate și operator, natura datelor cu caracter personal, în special în cazul prelucrării unor categorii speciale de date cu caracter personal referitoare la condamnări penale și infracțiuni, consecințele pentru persoanele vizate de prelucrarea ulterioară preconizată și existența unor garanții adecvate, care pot include pseudonimizarea. 67 În speță, datele cu caracter personal ale reclamantei au fost colectate în cadrul investigației efectuate de OLAF într‑un scop determinat, care corespunde sarcinii OLAF de combatere a fraudei. Ele nu au fost colectate în vederea publicării comunicatului de presă în litigiu, care corespunde unui scop, desigur conex, dar diferit, și anume informarea publicului cu privire la activitățile OLAF. 68 În conformitate cu sensul obișnuit al termenului „ulterior” în limbajul curent, orice prelucrare de date cu caracter personal care este ulterioară prelucrării inițiale, înțeleasă ca fiind colectarea inițială a acestor date, constituie o prelucrare „ulterioară” a datelor respective, independent de scopul acestei prelucrări ulterioare (Hotărârea din 20 octombrie 2022, Digi,C‑77/21, EU:C:2022:805, punctul 31). Prin urmare, publicarea comunicatului de presă în litigiu trebuie considerată o prelucrare ulterioară, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725, a cărei compatibilitate cu scopurile pentru care au fost colectate inițial datele cu caracter personal trebuie verificată. 69 În această privință, reclamanta susține în esență că OLAF a încălcat articolul 6 din Regulamentul 2018/1725 prin faptul că nu a luat în considerare natura „penală” a datelor cu caracter personal. 70 Mai întâi, trebuie să se arate că publicarea comunicatului de presă în litigiu nu corespunde unei prelucrări de date cu caracter personal efectuate într‑un scop pentru care reclamanta a consimțit la colectarea datelor sale sau într‑un scop întemeiat pe dreptul Uniunii care constituie o măsură necesară și proporțională într‑o societate democratică pentru a garanta obiectivele prevăzute la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul 2018/1725. 71 În continuare, există o legătură între scopurile pentru care au fost colectate datele cu caracter personal și scopurile prelucrării ulterioare, în sensul articolului 6 litera (a) din acest regulament. Astfel, așa cum s‑a arătat anterior, publicarea comunicatului de presă al OLAF constituie o activitate accesorie activității principale a acestui oficiu. 72 De asemenea, ținând seama de acest caracter accesoriu, se poate considera, în raport cu articolul 6 litera (b) din Regulamentul 2018/1725, că acest context în care au fost colectate datele cu caracter personal ale reclamantei prezintă o anumită proximitate cu contextul în care au fost prelucrate ulterior, în special în ceea ce privește relația dintre reclamantă și operator, care este OLAF. 73 Cu toate acestea, nu se poate considera, în sensul articolului 6 litera (c) din Regulamentul 2018/1725, că OLAF a ținut seama de natura datelor cu caracter personal, în special în măsura în care permit identificarea reclamantei în legătură cu pretinse infracțiuni din domeniul penal. 74 De asemenea, ținând seama de acuzațiile formulate împotriva reclamantei și care trebuie apreciate prin prisma conținutului articolelor de presă ulterioare publicării comunicatului de presă în litigiu, OLAF nu a ținut seama în mod suficient de consecințele posibile pentru reclamantă ale prelucrării ulterioare, în sensul articolului 6 litera (d) din Regulamentul 2018/1725. 75 În sfârșit, din hotărârea pronunțată în recurs rezultă că OLAF nu a ținut seama în mod suficient de existența unor garanții adecvate, în sensul articolului 6 litera (e) din Regulamentul 2018/1725. Astfel, deși OLAF nu a dezvăluit identitatea reclamantei, prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în comunicatul de presă în litigiu a permis identificarea sa de către public. 76 Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se considere că, prin publicarea comunicatului de presă în litigiu, OLAF a efectuat prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal ale reclamantei, încălcând articolul 4 alineatul (1) litera (a) și articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2018/1725, precum și o prelucrare ulterioară a acestor date, încălcând articolul 4 alineatul (1) litera (b) și articolul 6 literele (c)-(e) din acest regulament. 2)   Cu privire la existența unei încălcări suficient de grave 77 Reclamanta susține în esență că OLAF nu dispune de nicio marjă de apreciere întrucât dispozițiile Regulamentului 2018/1725 instituie norme imperative. 78 Comisia arată că instituțiile Uniunii dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a stabili în ce măsură o prelucrare a datelor cu caracter personal poate fi necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care este încredințată autorităților publice. În orice caz, potrivit Comisiei, nu se poate susține că încălcarea invocată ar constitui o eroare nescuzabilă. Presupunând că ar fi dovedită, aceasta ar ține de o lipsă de prudență, astfel încât nu s‑ar putea susține că a fost săvârșită în mod deliberat. 79 Chiar presupunând, așa cum susține Comisia, că OLAF dispune de o anumită marjă de apreciere în vederea aplicării articolului 4 alineatul (1) literele (a) și (b), a articolului 5 alineatul (1) litera (a) și a articolului 6 literele (c)-(e) din Regulamentul 2018/1725, trebuie să se constate că acesta nu a respectat, în mod grav și vădit, dispozițiile menționate prin faptul că a publicat în comunicatul de presă în litigiu cetățenia și vârsta reclamantei, precum și că a menționat prezența tatălui său în cadrul universității elene în cauză. 80 Astfel, dispozițiile încălcate nu sunt lipsite de claritate și nici nu ridică dificultăți deosebite de interpretare sau de apreciere cu privire la acest aspect. În special, precizarea Comisiei potrivit căreia, în lipsa informațiilor menționate în comunicatul de presă, probabilitățile ca mass‑media să fi preluat conținutul comunicatului de presă în litigiu ar fi fost reduse permite nu numai înlăturarea oricărui caracter scuzabil al erorii săvârșite, ci, în plus, caracterizarea unui element intențional. 81 Rezultă că, prin publicarea comunicatului de presă în litigiu, OLAF a efectuat prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal ale reclamantei încălcând articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul 2018/1725, ceea ce constituie o încălcare suficient de gravă de natură să angajeze răspunderea Uniunii în conformitate cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE. 3.   Cu privire la încălcarea principiului prezumției de nevinovăție și a bunei administrări a justiției 82 Cu titlu introductiv, trebuie să se sublinieze că, deși reclamanta invocă două temeiuri juridice diferite, ea vizează totuși aceleași elemente de fapt. a)   Cu privire la încălcarea principiului prezumției de nevinovăție prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2013 și a obligației de respectare a confidențialității investigațiilor, prevăzută la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013 i) Cu privire la existența unei încălcări a principiului prezumției de nevinovăție și a confidențialității investigațiilor 83 Reclamanta susține că OLAF a încălcat în mod flagrant dreptul său la prezumția de nevinovăție prevăzut la articolul 48 alineatul (1) din cartă și la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2013. OLAF ar fi difuzat un comunicat de presă care, pe de o parte, ar conține date cu caracter personal ce permit identificarea reclamantei și, pe de altă parte, ar fi formulat în mod părtinitor, ar conține omisiuni și fapte inexacte care sunt contrare concluziilor raportului său final și ar fi denaturat aceste fapte în scopul de a o face să pară vinovată, în percepția publicului, de o fraudă săvârșită față de toți cercetătorii, deși investigația la nivel național era încă în curs. 84 Ea arată în plus că articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013 conferă drepturi particularilor, întrucât este vorba despre o dispoziție imperativă care impune OLAF să respecte anumite obligații pentru a garanta drepturile legitime ale persoanelor vizate, în conformitate cu considerentul (25) al acestui regulament. 85 Comisia susține în esență că OLAF nu a denaturat în niciun fel concluziile raportului său final întrucât a efectuat o prezentare succintă și precisă a faptelor constatate, fără a efectua nicio calificare juridică și fără a emite vreo judecată cu privire la vinovăția sau la nevinovăția reclamantei. Mai mult, comunicatul de presă în litigiu ar fi însoțit de o descriere detaliată a sarcinii OLAF care indică în mod clar că aceasta constă în investigarea cazurilor de fraudă și, ulterior, în adresarea de recomandări autorităților naționale competente să se pronunțe cu privire la vinovăția persoanei în cauză. Prin urmare, nu ar fi dovedită nicio încălcare a principiului prezumției de nevinovăție. – Observații introductive 86 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că din hotărârea pronunțată în recurs rezultă că reclamanta poate fi identificată, cel puțin indirect, ca urmare a elementelor cuprinse în comunicatul de presă în litigiu, ceea ce constituie o condiție prealabilă indispensabilă pentru examinarea unei eventuale încălcări a principiului prezumției de nevinovăție. 87 În plus, principiul prezumției de nevinovăție, care constituie un drept fundamental, prevăzut la articolul 6 paragraful 2 din CEDO și la articolul 48 alineatul (1) din cartă, conferă particularilor drepturi a căror respectare este garantată de instanța Uniunii (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia, T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384, punctul 168 și jurisprudența citată). 88 În această privință, articolul 6 paragraful 2 din CEDO garantează oricărei persoane că nu este declarată și nici tratată ca fiind vinovată de săvârșirea unei infracțiuni înainte ca vinovăția sa să fie stabilită de o instanță. Prezumției de nevinovăție i se aduce atingere prin declarații sau decizii ce reflectă sentimentul că persoana este vinovată, care incită publicul să creadă în vinovăția sa ori care anticipează aprecierea faptelor de către instanța competentă (a se vedea Hotărârea din 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, EU:T:2008:257, punctul 210 și jurisprudența citată). 89 Articolul 6 paragraful 2 din CEDO nu ar putea, în lumina articolului 10 din CEDO, care garantează libertatea de exprimare, să împiedice autoritățile să informeze publicul asupra anchetelor penale în curs, însă impune ca aceste autorități să realizeze informarea cu toată discreția și cu toată reținerea pe care le impune respectarea prezumției de nevinovăție (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia, T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384, punctul 173 și jurisprudența citată). 90 În ceea ce privește în special OLAF, articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2013 prevede în esență că acest oficiu caută probe în favoarea și împotriva persoanei vizate, respectând principiul prezumției de nevinovăție. Articolul 10 alineatul (5) din acest regulament precizează că directorul general al OLAF se asigură că transmiterea oricăror informații publicului respectă principiile prevăzute la acest articol și la articolul 9 alineatul (1) din același regulament. În această privință, s‑a statuat că principiul prezumției de nevinovăție își găsește corolarul în obligația de confidențialitate ce revine OLAF, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul nr. 883/2013, și care conferă deopotrivă drepturi particularilor afectați de o investigație a OLAF, în măsura în care sunt îndreptățiți să se aștepte ca investigațiile care îi privesc să fie tratate cu respectarea drepturilor lor fundamentale (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia, T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384, punctul 169 și jurisprudența citată). 91 S‑a statuat deja că respectarea principiului prezumției de nevinovăție nu se opune ca, din dorința de a informa publicul cât mai precis posibil cu privire la acțiunile puse în aplicare în contextul unor eventuale disfuncționalități sau fraude, o instituție a Uniunii să menționeze principalele concluzii ale raportului OLAF privind un membru al unei instituții. Revine însă acestui oficiu sarcina de a proceda astfel în termeni echilibrați și măsurați, precum și în mod esențial faptic (a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 noiembrie 2022, KN/Parlamentul, T‑401/21, EU:T:2022:736, punctul 67 și jurisprudența citată). 92 Rezultă că nu se poate reproșa OLAF că a încălcat principiul prezumției de nevinovăție și confidențialitatea investigațiilor prin simplul fapt că a informat publicul cu privire la concluziile formulate în raportul său final, inclusiv în ceea ce privește recomandările adresate autorităților naționale, chiar dacă aceste recomandări nu s‑ar fi pronunțat definitiv cu privire la vinovăția persoanei în cauză. 93 Cu toate acestea, pentru a aprecia existența unei încălcări a principiului prezumției de nevinovăție, trebuie să se țină seama de alegerea termenilor utilizați în comunicatul de presă în litigiu, luând în considerare sensul real al declarațiilor în discuție, iar nu forma lor literală, precum și împrejurările specifice în care acestea au fost formulate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 noiembrie 2022, KN/Parlamentul, T‑401/21, EU:T:2022:736, punctele 69 și 73 și jurisprudența citată). 94 Acestea sunt considerațiile în lumina cărora trebuie să se stabilească dacă OLAF a încălcat articolul 9 alineatul (1) și articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013 prin publicarea comunicatului de presă în litigiu, înainte de a stabili dacă această încălcare este suficient de gravă. – Cu privire la încălcările invocate 95 În primul rând, în cuprinsul celui de al treilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu s‑ar menționa faptul că acele conturi bancare deschise aveau „titulari multipli”, fără a se preciza că cercetătorii vizați erau ei înșiși cotitulari ai acestor conturi. Reclamanta deduce din acest fapt că OLAF a dat impresia în mod voluntar că ea era singura în măsură să gestioneze conturile menționate, fără știrea cercetătorilor în cauză. 96 În această privință, este suficient să se constate că în comunicatul de presă în litigiu se menționează de asemenea că „niciunul dintre [cercetătorii contactați] nu avea cunoștință de conturile bancare deschise în numele lor” și că cercetătorii erau „cotitulari” ai conturilor respective. Așadar, acest argument nu poate fi admis. 97 În al doilea rând, reclamanta reproșează OLAF că a sugerat, în cuprinsul celui de al patrulea paragraf al comunicatului de presă în litigiu, că ea încercase să împiedice buna desfășurare a investigației, în special luând legătura cu cercetătorii care au participat la proiect. 98 Cu privire la acest aspect, trebuie să se facă trimitere la punctul 85 din hotărârea pronunțată în recurs, în care Curtea a respins argumentul reclamantei prin care urmărea să se constate că Tribunalul a denaturat concluziile raportului final al OLAF atunci când a statuat că din acest raport reieșea că OLAF constatase în cursul investigației sale că reclamanta luase legătura în mai multe rânduri cu anumiți cercetători și că acesta considerase că actele respective constituiau obstacole în calea investigației sale. Prin urmare, acest argument trebuie respins. 99 În al treilea rând, reclamanta reproșează OLAF că a menționat, în a doua teză a celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu, că efectua retrageri de numerar sau că „transfera sume importante în contul său personal”. Printre altele, OLAF ar fi omis să precizeze că în raportul său final admisese că o sumă importantă fusese transferată în conturile bancare indicate de cercetători și că alte sume rămăseseră în conturile cercetătorilor. 100 Or, o asemenea afirmație ține de o constatare de fapt care corespunde concluziilor la care a ajuns OLAF în raportul său final. Astfel, din cuprinsul ultimului paragraf al comunicatului de presă în litigiu reiese că ERCEA a fost invitată să recupereze o sumă de aproximativ 190000 de euro. 101 În plus, așa cum subliniază Comisia, din Regulamentul nr. 883/2013 nu poate fi dedusă nicio obligație a OLAF de a include în comunicatul de presă informații care pledează în favoarea reclamantei. 102 Rezultă că, în acest context, lipsa unei explicații cu privire la anumite retrageri și viramente efectuate de reclamantă nu poate fi considerată că aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție. 103 În al patrulea rând, reclamanta consideră că o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție este gravă întrucât concluziile raportului final al OLAF referitoare la răspunsurile date de cercetătorii care au participat la proiect nu corespund realității și sunt contrazise de elemente noi. 104 În această privință, este suficient să se constate că prin argumentul menționat se urmărește în realitate să se critice raportul final al OLAF, iar nu comunicatul de presă în litigiu. Or, numai acesta din urmă face obiectul prezentei acțiuni, așa cum arată Comisia și așa cum admite reclamanta. Prin urmare, acest argument trebuie respins. 105 În plus, trebuie să se arate că, în temeiul articolului 10 alineatul (3) și al articolului 11 alineatele (3)-(6) din Regulamentul nr. 883/2013, rapoartele întocmite de OLAF în cadrul investigațiilor sale sunt în principiu confidențiale și urmăresc să furnizeze autorităților naționale și ale Uniunii informații și elemente de probă destinate să le permită să evalueze oportunitatea adoptării unor măsuri la nivelul Uniunii sau a începerii urmăririi penale de către autoritățile judiciare naționale. 106 Rezultă că raportul final al OLAF poate cauza un prejudiciu reclamantei fie în mod indirect, în urma adoptării unei decizii de către Comisie sau de către o autoritate națională, după transmiterea sa, care s‑ar întemeia pe elementele cuprinse în acest raport, fie în mod direct, în urma unei divulgări integrale sau parțiale a raportului menționat. Prin urmare, singurul prejudiciu care poate decurge direct din acest raport este cel care ar fi fost provocat de o asemenea divulgare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2023, IMG/Comisia, T‑752/20, EU:T:2023:366, punctul 36 (nepublicată)]. 107 În speță, diversele erori și imprecizii de care ar fi viciat raportul final al OLAF nu au legătură cu difuzarea comunicatului de presă în litigiu, ci au legătură cu desfășurarea investigației și cu redactarea acestui raport. Prin urmare, erorile invocate, presupunând că sunt dovedite, nu prezintă o legătură suficient de directă cu prejudiciile invocate de reclamantă. 108 În al cincilea rând, reclamanta reproșează OLAF că a calificat acțiunile sale ca fiind o „fraudă”. Ea arată printre altele că al patrulea paragraf al comunicatului de presă în litigiu este redactat astfel încât să sugereze că avea intenția de a săvârși o „fraudă” prin însușirea fondurilor cercetătorilor participanți la proiect. Ea amintește în această privință că, deși OLAF are obligația, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 883/2013, să efectueze încadrarea juridică preliminară a faptelor constatate, această calificare trebuie să figureze în raportul final de investigație, iar nu în comunicatul de presă. 109 Tribunalul a statuat deja că, prin faptul că a dat impresia, printr‑un comunicat de presă accesibil publicului în mod liber, că reclamantul era implicat în malversațiuni, Comisia a încălcat principiul prezumției de nevinovăție și a adus atingere reputației și onoarei acestuia (Hotărârea din 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, EU:T:2008:257, punctul 403). 110 Or, este necesar să se constate că, în mod contrar celor susținute de Comisie, utilizarea termenului „fraudă” provine dintr‑o calificare juridică a faptelor și induce existența unei vinovății a reclamantei. 111 În plus, în mod contrar celor susținute de Comisie, faptul de a însoți comunicatul de presă în litigiu de o descriere a misiunii de investigație a OLAF care precizează că autorităților naționale competente le revine obligația de a se pronunța cu privire la vinovăția reclamantei nu poate fi suficient pentru a înlătura impresia de vinovăție indusă de utilizarea termenului „fraudă” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, EU:T:2008:257, punctul 308). Este de asemenea lipsită de relevanță lipsa menționării în comunicatul de presă în litigiu a tipului de procedură, penală, administrativă sau de altă natură, recomandată autorităților naționale. 112 Pe de altă parte, trebuie să se arate că reclamanta reproșează OLAF și că a indicat, în cuprinsul celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu, că niciun cercetător nu știa că numele său era legat de proiect și că nu fusese informat că pe numele său fusese deschis un cont bancar. De asemenea, potrivit reclamantei, ar fi false și inexacte afirmațiile directorului OLAF, transcrise în cuprinsul celui de al șaselea paragraf al acestui comunicat de presă, potrivit cărora „numele cercetătorilor de bună‑credință au fost exploatate în cadrul tentativei de fraudă”. Astfel, în raportul final al OLAF s‑ar indica în mod clar că „zece cercetători […] au confirmat că au participat la proiect […]”. 113 În această privință, trebuie amintit că, în hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a statuat că Tribunalul a denaturat concluziile raportului final al OLAF atunci când a statuat că acesta nu a divulgat informații inexacte în cuprinsul celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu. 114 Fără a aduce atingere chestiunii dacă această divulgare de informații inexacte constituie o încălcare a obligației de diligență ce revine OLAF, faptul că sunt în discuție „toți cercetătorii” sau „zece cercetători” nu este determinant în raport cu stabilirea vinovăției reclamantei. Cu toate acestea, un asemenea element, în măsura în care accentuează numărul persoanelor în cauză, consolidează sentimentul de vinovăție al reclamantei ce reiese din utilizarea termenului „fraudă”. 115 Rezultă că utilizarea termenului „fraudă” în acest context nu este măsurată, în sensul jurisprudenței menționate la punctul 91 de mai sus. 116 De asemenea, calificarea acțiunilor reclamantei drept „fraudă” depășește o prezentare esențialmente factuală a concluziilor raportului final al OLAF. Într‑adevăr, acest raport menționează „nereguli” și califică anumite fapte drept fraudă în conformitate cu dreptul penal elen prin utilizarea modului condițional („would appear” în limba engleză și „φαίνεται να” în limba greacă). 117 Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se considere că, prin utilizarea termenului „fraudă”, OLAF a încălcat principiul prezumției de nevinovăție garantat la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2013, precum și la articolul 10 alineatul (5) din acest regulament. ii) Cu privire la existența unei încălcări suficient de grave 118 Pentru a stabili dacă încălcarea articolului 9 alineatul (1) și a articolului 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013 constituie o încălcare suficient de gravă, trebuie să se determine marja de apreciere de care dispun instituțiile. 119 În această privință, reclamanta susține că OLAF nu dispune de nicio marjă de apreciere. Dimpotrivă, Comisia susține că OLAF dispune de o anumită marjă de apreciere. Ea se întemeiază astfel pe punctul 129 din Hotărârea din 4 octombrie 2006, Tillack/Comisia (T‑193/04, EU:T:2006:292), în care Tribunalul a statuat că, ținând seama de autonomia conferită OLAF prin Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de OLAF (JO 1999, L 136, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 129), aplicabil la momentul respectiv, și de obiectivul de interes general de informare a publicului prin comunicate de presă, trebuia să se considere că OLAF dispunea de o marjă de apreciere în ceea ce privește oportunitatea și conținutul comunicatelor referitoare la activitățile sale de investigație. 120 Or, deși este adevărat că OLAF dispune de o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește oportunitatea și conținutul comunicatelor de presă, aceasta se oprește totuși la respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate. Astfel, așa cum a statuat deja Tribunalul, Comisia nu dispune de nicio marjă de apreciere în ceea ce privește obligația care îi revine de a respecta prezumția de nevinovăție (Hotărârea din 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, EU:T:2008:257, punctele 219 și 314). În orice caz și presupunând că OLAF dispune de o marjă de apreciere, trebuie să se constate că utilizarea termenului „fraudă” în comunicatul de presă în litigiu constituie o încălcare gravă și vădită a articolului 9 alineatul (1) și a articolului 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013. 121 Pe de o parte, aceste dispoziții nu sunt lipsite de claritate și nici nu ridică o dificultate deosebită de interpretare sau de apreciere. Pe de altă parte, această culpă nu poate fi considerată scuzabilă. Astfel, este vorba despre o calificare a faptelor reproșate reclamantei, care depășește simpla descriere factuală a concluziilor formulate în raportul final al OLAF și care se înscrie într‑o strategie de comunicare a acestuia ce poate fi considerată că nu face dovada unei rețineri așteptate din partea unui organ al Uniunii. 122 În consecință, utilizarea termenului „fraudă” în comunicatul de presă în litigiu constituie o încălcare suficient de gravă a principiului prezumției de nevinovăție, garantat la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2013, precum și la articolul 10 alineatul (5) din acest regulament, care poate angaja răspunderea Uniunii în conformitate cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE. b)   Cu privire la încălcarea dreptului la bună administrare, prevăzut la articolul 41 din cartă și la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013 123 Reclamanta susține că OLAF a încălcat în mod flagrant dreptul la bună administrare prevăzut la articolul 41 din cartă. Ea precizează că acest drept conferă drepturi particularilor printr‑un ansamblu de norme imperative sau de interdicții. 124 În special, reclamanta apreciază că, prin divulgarea în presă a informațiilor sensibile, chiar inexacte, ale investigațiilor și prin faptul că a permis publicului larg să aibă acces în cursul procedurii de investigație la informații confidențiale, OLAF a încălcat obligația de diligență și pe cea de imparțialitate, prevăzută de asemenea la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013, care constituie o componentă a dreptului la bună administrare. 125 Comisia susține că principiul bunei administrări nu conferă drepturi particularilor, cu excepția cazului în care constituie expresia unor drepturi specifice, și că reclamanta nu a putut demonstra încălcarea unui drept care exprimă acest principiu. i) Cu privire la existența unei încălcări a principiului bunei administrări 126 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că principiul bunei administrări nu conferă prin el însuși drepturi particularilor, cu excepția situației în care constituie expresia unor drepturi specifice precum dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într‑un termen rezonabil, dreptul de a fi ascultat, dreptul de acces la dosarul propriu, dreptul la motivarea deciziilor, în sensul articolului 41 din cartă (a se vedea Hotărârea din 4 octombrie 2006, Tillack/Comisia, T‑193/04, EU:T:2006:292, punctul 127 și jurisprudența citată). O asemenea situație există și în cazul obligației de diligență care are legătură cu principiul bunei administrări și care impune instituției competente să examineze, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cauzei [Hotărârea din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia, C‑47/07 P, EU:C:2008:726, punctul 91, și Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia, T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384, punctul 200]. 127 Obligația de diligență se aplică în mod general acțiunii administrației în relațiile sale cu publicul. Aceasta presupune ca administrația Uniunii să acționeze cu atenție și cu prudență [Hotărârea din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia, C‑47/07 P, EU:C:2008:726, punctele 92 și 93, și Hotărârea din 30 aprilie 2019, UPF/Comisia, T‑747/17, EU:T:2019:271, punctul 160]. 128 În plus, trebuie amintit că articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013 prevede că directorul general al OLAF se asigură că toate informațiile sunt puse la dispoziția publicului în mod neutru și imparțial și că divulgarea lor respectă confidențialitatea investigațiilor și principiile stabilite la articolul 9 alineatul (1) din acest regulament, printre care figurează desfășurarea obiectivă și imparțială a investigației. 129 Pe de o parte, articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013 impune o obligație de informare neutră și imparțială a publicului, care poate fi asociată obligației de diligență, vizată la punctele 126 și 127 de mai sus. Pe de altă parte, această dispoziție se referă la obligația de imparțialitate a OLAF în cadrul investigației. Aceasta din urmă nu este în discuție în cadrul prezentei acțiuni, întrucât acțiunea are ca obiect angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii ca urmare a publicării comunicatului de presă în litigiu, iar nu ca urmare a investigației desfășurate de OLAF. 130 În plus, articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013 garantează respectarea confidențialității investigațiilor. În această privință, s‑a statuat că obligația de confidențialitate conferă de asemenea drepturi particularilor afectați de o investigație a OLAF, în măsura în care au dreptul să se aștepte ca investigațiile care îi privesc să fie efectuate cu respectarea drepturilor lor fundamentale. În același mod, particularii au dreptul să invoce principiul bunei administrări, în măsura în care acesta implică dreptul de a beneficia de respectarea confidențialității în propriile cauze (Hotărârea din 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, EU:T:2008:257, punctul 218). 131 Acestea sunt considerațiile în lumina cărora trebuie să fie examinate argumentele invocate de reclamantă. 132 În primul rând, reclamanta invocă în esență o încălcare a obligației de diligență a OLAF referitoare la divulgarea unor informații inexacte. 133 Primo, în cuprinsul celui de al treilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu s‑ar menționa faptul că conturile bancare deschise aveau „titulari multipli”, fără a se preciza că cercetătorii în cauză erau ei înșiși cotitulari ai acestor conturi. 134 Este suficient să se constate că în comunicatul de presă în litigiu se indică de asemenea că „niciunul dintre [cercetătorii contactați] nu avea cunoștință de conturile bancare deschise în numele lor” și că cercetătorii erau „cotitulari” ai conturilor respective. Așadar, acest argument nu poate fi admis. 135 Secundo, reclamanta reproșează OLAF că a sugerat, în cuprinsul celui de al patrulea paragraf al comunicatului de presă în litigiu, că ea încercase să împiedice buna desfășurare a investigației, în special luând legătura cu cercetătorii care au participat la proiect. 136 Cu privire la acest aspect, trebuie să se facă trimitere la punctul 85 din hotărârea pronunțată în recurs, în care Curtea a respins argumentul reclamantei prin care urmărea să se constate că Tribunalul a denaturat concluziile raportului final al OLAF atunci când a statuat că din acest raport reieșea că OLAF constatase în cursul investigației sale că reclamanta luase legătura în mai multe rânduri cu anumiți cercetători și că acesta considerase că actele respective constituiau obstacole în calea investigației sale. Prin urmare, acest argument trebuie să fie înlăturat. 137 Tertio, reclamanta consideră că concluziile raportului final al OLAF referitoare la răspunsurile date de cercetătorii care au participat la proiect nu corespund realității și sunt contrazise de elemente noi. Acest argument trebuie respins pentru motive analoge celor menționate la punctele 103-107 de mai sus. 138 Quarto, trebuie să se arate că reclamanta reproșează OLAF că a indicat, în cuprinsul celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu, că niciun cercetător nu știa că numele său era legat de proiect și că nu fusese informat că pe numele său fusese deschis un cont bancar. De asemenea, potrivit reclamantei, ar fi false și inexacte afirmațiile directorului OLAF, transcrise în cuprinsul celui de al șaselea paragraf al acestui comunicat de presă, potrivit cărora „numele cercetătorilor de bună‑credință au fost exploatate în cadrul tentativei de fraudă”. Astfel, raportul final al OLAF ar indica în mod clar că „zece cercetători […] au confirmat că au participat la proiect […]”. 139 În această privință, trebuie amintit că, în hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a statuat că Tribunalul a denaturat concluziile raportului final al OLAF atunci când a statuat că acesta nu a divulgat informații inexacte în cuprinsul celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu. 140 Astfel, trebuie să se constate că OLAF nu a acționat cu atenție și cu prudență atunci când a scris că „[n] iciunul dintre acești cercetători nu știa că numele său era legat de proiect și nici nu avea cunoștință de conturile bancare deschise în numele lor sau de eventualele plăți efectuate în favoarea lor” în cuprinsul celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu. Astfel, din cuprinsul punctului 2.2.3.2 din raportul final al OLAF reiese că cei zece cercetători care au răspuns la acesta din urmă au „confirmat că au participat la proiect” și că doar „anumiți cercetători nu au confirmat nici cheltuielile care fuseseră declarate de [universitatea elenă în cauză] în numele lor, nici deținerea unui cont bancar grec”. 141 De altfel, trebuie să se arate că, în sinteza raportului final al OLAF, nu se menționează chestiunea dacă cercetătorii știau că numele lor era legat de proiect. În schimb, se arată că „[i]nvestigațiile au stabilit că anumiți cercetători nu erau la curent cu existența conturilor bancare anexate și nici cu remunerația pentru care [universitatea elenă în cauză] a dispus ca ERCEA să o suporte în beneficiul lor”. Prin urmare, în comunicatul său, OLAF a amplificat în mod voluntar faptele, inclusiv având în vedere sinteza ce rezumă raportul, care nu reia în mod necesar toate nuanțele acestui raport. 142 Rezultă că OLAF nu și‑a îndeplinit obligația de diligență divulgând informații inexacte în cuprinsul celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu. 143 În al doilea rând, reclamanta susține că OLAF a făcut publice date confidențiale ale investigației, încălcând articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013. Astfel, în comunicatul de presă în litigiu a fost divulgată existența unor pretinse tentative de obstrucționare a investigației, ceea ce ar constitui o informație confidențială. În plus, comunicatul menționat ar evidenția în cuprinsul ultimului paragraf existența unor recomandări pe care OLAF le‑ar fi adresat autorităților naționale, ce ar fi trebuit să rămână confidențiale. 144 În ceea ce privește menționarea, în cuprinsul celui de al patrulea paragraf al comunicatului de presă în litigiu, a unor acte de obstrucționare a bunei desfășurări a investigației, din cuprinsul punctului 85 din hotărârea pronunțată în recurs rezultă că Tribunalul a statuat fără a săvârși o denaturare că din raportul final al OLAF reieșea că, în cursul investigației, reclamanta contactase în mai multe rânduri anumiți cercetători și că acesta considerase că actele respective constituiau obstacole în calea investigației sale. Astfel, OLAF a menționat în mod neutru fapte constatate în cursul investigației sale, care figurează în raportul său final. Prin urmare, acest argument trebuie respins. 145 În ceea ce privește menționarea recomandărilor pe care OLAF le‑a adresat autorităților naționale, trebuie să se precizeze că pretinsa încălcare a principiului confidențialității investigațiilor este examinată în acest loc întrucât este invocată în corelație cu principiul bunei administrări, garantat la articolul 41 din cartă, iar nu în legătură cu principiul prezumției de nevinovăție, deoarece această critică a fost examinată deja în special la punctul 92 de mai sus. 146 În acest cadru precis, trebuie să se considere că interdicția de a aduce atingere confidențialității investigațiilor prin divulgarea unei informații publicului, prevăzută la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013, nu este încălcată decât atunci când această divulgare aduce atingere desfășurării investigației efectuate de OLAF. 147 Or, în speță, din cuprinsul punctelor 7-11 de mai sus rezultă că investigația OLAF era finalizată, raportul final fusese întocmit, iar recomandările erau adresate autorităților naționale competente înainte de publicarea comunicatului de presă în litigiu. Prin urmare, menționarea acestor recomandări în comunicatul de presă nu poate fi considerată că aduce atingere bunei desfășurări a investigației. 148 Rezultă că acest argument trebuie înlăturat. 149 În al treilea rând, reclamanta arată că, prin faptul că nu a prezentat în comunicatul de presă decât elemente incriminatoare în privința sa, OLAF nu a dat dovadă de neutralitate și de obiectivitate pe care trebuie să le respecte, în temeiul dreptului la bună administrare și al articolului 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013. 150 În această privință, reclamanta reproșează OLAF că a menționat în a doua teză a celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu că efectua retrageri de numerar sau că „transfera sume importante în contul său personal”. Printre altele, OLAF ar fi omis să precizeze că, în raportul său final, admisese că o sumă importantă fusese transferată în conturile bancare indicate de cercetători și că alte sume rămăseseră în conturile cercetătorilor. 151 Întemeindu‑se în special pe afirmațiile directorului OLAF, transcrise în cuprinsul celui de al șaselea paragraf al comunicatului de presă în litigiu, potrivit cărora „numele cercetătorilor de bună‑credință au fost exploatate în cadrul tentativei de fraudă”, reclamanta arată deopotrivă că acest comunicat de presă în litigiu recurge la o informare părtinitoare a publicului, care are drept scop să o prezinte ca fiind vinovată. 152 Comisia arată că acest comunicat de presă în litigiu nu constituie nici rezumatul raportului final al investigației, nici un document care trebuie să reflecte punctul de vedere al părților implicate. Pe de altă parte, reclamanta nu ar indica în mod clar care sunt elementele care pledează în favoarea sa și care ar fi trebuit să figureze în comunicatul de presă. Comisia apreciază astfel că OLAF nu a încălcat în mod grav și vădit obligația de imparțialitate, nici pe plan subiectiv, nici pe plan obiectiv. 153 În ceea ce privește menționarea în a doua teză a celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu a retragerilor de numerar sau a transferurilor „unor sume importante în contul său personal”, trebuie să se considere că o asemenea afirmație constă în evidențierea în mod neutru a unor elemente factuale care corespund concluziilor la care a ajuns OLAF în raportul său final. 154 În plus, așa cum subliniază Comisia, din Regulamentul nr. 883/2013 nu poate fi dedusă nicio obligație a OLAF de a include în comunicatul de presă informații care pledează în favoarea reclamantei. Astfel, nu se poate considera că lipsa unei explicații cu privire la anumite retrageri și viramente efectuate de reclamantă caracterizează o lipsă de diligență din partea OLAF. 155 Totuși, așa cum s‑a menționat la punctul 128 de mai sus, articolul 10 alineatul (5) din acest regulament impune o obligație de neutralitate și de imparțialitate directorului general al OLAF cu ocazia comunicării oricărei informații către public. 156 Or, utilizarea termenului „fraudă” constituie o neîndeplinire a acestei obligații de neutralitate și de imparțialitate. Astfel, contrar celor susținute de Comisie, acest termen nu ține de o simplă prezentare factuală a elementelor investigației. Acesta provine dintr‑o calificare juridică a faptelor care induce vinovăția persoanei în cauză în reprezentarea cititorului comunicatului de presă în litigiu. 157 În această privință, pentru motive analoge celor expuse la punctul 111 de mai sus, sunt irelevante faptul de a însoți comunicatul de presă în litigiu de o descriere a misiunii de investigație a OLAF, precizând că revine autorităților naționale competente sarcina de a se pronunța cu privire la vinovăția reclamantei, precum și lipsa menționării în comunicatul de presă în litigiu a tipului de procedură, penală, administrativă sau de altă natură, recomandată autorităților naționale. 158 Prin urmare, este necesar să se considere că OLAF nu și‑a îndeplinit obligația de neutralitate și de imparțialitate prevăzută la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013 și garantată la articolul 41 alineatul (1) din cartă. 159 Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se considere că, prin publicarea comunicatului de presă în litigiu, OLAF a încălcat obligația de diligență, precum și obligația de neutralitate și de imparțialitate, garantate la articolul 41 din cartă. ii) Cu privire la existența unei încălcări suficient de grave 160 Pentru a stabili dacă încălcarea obligației de diligență care revine OLAF, precum și a obligației de neutralitate și de imparțialitate prevăzute la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013, ambele garantate la articolul 41 alineatul (1) din cartă, constituie o încălcare suficient de gravă, trebuie să se stabilească marja de apreciere de care dispune acest oficiu. 161 În această privință, potrivit reclamantei, organele Uniunii nu dispun de nicio marjă de apreciere sau chiar dispun de o marjă de apreciere deosebit de restrânsă, astfel încât o simplă încălcare a unui drept la bună administrare ar permite să se stabilească existența unei încălcări suficient de grave. Or, atunci când divulgă informații false și inexacte, pe care le prezintă totuși ca fiind constatări, nu se poate considera că OLAF face uz de marja sa de apreciere. 162 Comisia subliniază că încălcarea obligației de diligență nu este în mod automat de natură să constituie un comportament ilicit care să poată determina o răspundere a Uniunii. În acest scop, ar fi necesar să se demonstreze o nerespectare gravă și vădită a limitelor puterii de apreciere a administrației în cauză, ținând seama de contextul și de toate elementele ce caracterizează situația respectivă. 163 În observațiile sale în urma trimiterii spre rejudecare, Comisia adaugă că modul de redactare imprecis al celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu nu poate fi asimilat unei depășiri a limitelor puterii de apreciere din cauza caracterului scuzabil al acestei erori. Această împrejurare nu ar fi avut decât un efect redus asupra reprezentării globale exacte a tuturor celorlalte fapte, mai importante, care figurează în comunicatul de presă în litigiu, așa cum ar fi confirmat în mod definitiv Tribunalul. 164 Trebuie amintit că, pentru a concluziona în sensul existenței unei încălcări suficient de grave a obligației de diligență care se impune administrației, este necesar să se stabilească faptul că, întrucât nu a acționat cu toată atenția și cu toată prudența necesare, aceasta a subestimat într‑un mod grav și vădit limitele impuse puterii ei de apreciere în contextul exercitării competențelor sale. În acest scop, trebuie să se țină seama, având în vedere chiar contextul respectiv, de toate elementele ce caracterizează situația în discuție, printre care figurează în special caracterul vădit al lipsei de diligență de care ar fi făcut dovadă administrația, caracterul său scuzabil sau nejustificat sau caracterul inadecvat și nerezonabil al concluziilor rezultate din analiza realizată de aceasta (a se vedea Hotărârea din 4 aprilie 2017, Ombudsmanul/Staelen, C‑337/15 P, EU:C:2017:256, punctul 41 și jurisprudența citată). 165 În speță, independent de marja de apreciere de care dispune OLAF în redactarea comunicatelor sale de presă, limitele unei asemenea marje de apreciere sunt în mod necesar depășite atunci când publică informații nu numai incomplete sau imprecise, ci și vădit inexacte. Ținând seama de caracterul vădit al lipsei de diligență, această încălcare nu poate fi considerată scuzabilă. 166 Rezultă că eroarea de fapt din cuprinsul celui de al cincilea paragraf al comunicatului de presă în litigiu constituie o încălcare suficient de gravă a obligației de diligență ce revine OLAF, care poate angaja răspunderea sa în conformitate cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE. 167 Situația este aceeași în ceea ce privește utilizarea termenului „fraudă” în comunicatul de presă în litigiu. 168 În această privință, Comisia susține că OLAF dispune de o anumită marjă de apreciere. Ea se întemeiază astfel pe punctul 129 din Hotărârea din 4 octombrie 2006, Tillack/Comisia (T‑193/04, EU:T:2006:292), în care Tribunalul a statuat că, ținând seama de autonomia conferită OLAF prin Regulamentul nr. 1073/1999 și de obiectivul de interes general de informare a publicului prin comunicate de presă, trebuie să se considere că OLAF dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește oportunitatea și conținutul comunicatelor referitoare la activitățile sale de investigație. 169 Or, deși este adevărat că OLAF dispune de o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește oportunitatea și conținutul comunicatelor de presă, aceasta se oprește totuși la respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, EU:T:2008:257, punctele 219 și 314). 170 În orice caz și presupunând că OLAF dispune de o marjă de apreciere, trebuie să se constate că utilizarea termenului „fraudă” în comunicatul de presă în litigiu constituie o încălcare gravă și vădită a obligației de neutralitate și de imparțialitate care este prevăzută la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013 și garantată la articolul 41 alineatul (1) din cartă. 171 Pe de o parte, aceste dispoziții nu sunt lipsite de claritate și nici nu ridică o dificultate deosebită de interpretare sau de apreciere. Pe de altă parte, această faptă culpabilă nu poate fi considerată scuzabilă. Astfel, utilizarea acestui termen este mai mult decât o simplă prezentare factuală a acțiunii OLAF și mai mult decât concluziile formulate în raportul final al acestuia. Ea vizează calificarea faptelor reproșate reclamantei și nu poate să se încadreze astfel în sfera unei simple fapte culpabile constând în lipsa de atenție sau într‑o eroare materială. 172 În consecință, utilizarea termenului „fraudă” în comunicatul de presă în litigiu constituie o încălcare suficient de gravă a obligației de neutralitate și de imparțialitate ce revine OLAF, care poate angaja răspunderea sa în conformitate cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE. 173 Rezultă din tot ceea ce precedă, în primul rând, că, prin publicarea comunicatului de presă în litigiu, OLAF a efectuat o prelucrare nelegală a datelor cu caracter personal ale reclamantei și a încălcat astfel în mod suficient de grav articolul 4 alineatul (1) literele (a) și (b), articolul 5 alineatul (1) litera (a), precum și articolul 6 literele (c)-(e) din Regulamentul 2018/1725. În al doilea rând, OLAF a încălcat în mod suficient de grav principiul prezumției de nevinovăție garantat la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2013, precum și la articolul 10 alineatul (5) din acest regulament. În al treilea rând, OLAF a încălcat în mod suficient de grav obligația de diligență, precum și obligația de neutralitate și de imparțialitate prevăzută la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul nr. 883/2013, ambele garantate la articolul 41 alineatul (1) din cartă. B. Cu privire la pretinsul prejudiciu și la legătura de cauzalitate 174 În ceea ce privește pretinsul prejudiciu, reclamanta invocă diferite prejudicii cauzate prin publicarea comunicatului de presă în litigiu de către OLAF, care pot fi grupate în trei categorii de prejudicii, și anume un prejudiciu moral constând în atingerea adusă onoarei și reputației sale, un prejudiciu moral ce rezultă din atingerea adusă carierei sale profesionale, precum și un prejudiciu legat de degradarea stării sale de sănătate. 175 Comisia contestă existența prejudiciilor invocate de reclamantă, întrucât caracterul real și cert al acestor prejudicii nu ar fi suficient dovedit, iar prejudiciile respective nu pot fi rezultatul exclusiv al comunicatului de presă în litigiu. Astfel, reclamanta nu ar defini în mod clar natura pretinselor prejudicii și s‑ar întemeia aproape exclusiv pe fapte ipotetice. 176 În special, Comisia consideră că acest comunicat de presă în litigiu este anonim, nu divulgă date cu caracter personal ale reclamantei și nu conține nicio informație eronată. Prin urmare, acesta nu ar putea, așadar, să îi cauzeze un prejudiciu. 177 În plus, Comisia subliniază că reclamanta ar fi trebuit să acționeze pentru a limita prejudiciul său care provine dintr‑o cauzalitate multiplă, în special acționând împotriva terților și solicitând anonimizarea cauzei în fața Tribunalului. Pe de altă parte, reclamanta ar propune un calcul excesiv și arbitrar al diferitelor prejudicii ale sale. 178 În ceea ce privește legătura de cauzalitate, reclamanta susține că există o legătură directă de cauzalitate între publicarea comunicatului de presă în litigiu și prejudiciul pe care l‑a suferit. Astfel, prejudiciul său moral ar proveni în mod direct din divulgarea de date cu caracter personal în acest comunicat de presă, care ar fi permis jurnaliștilor, precum și mediului social și profesional al reclamantei să o identifice, și din comunicarea de informații false și inexacte, care ar fi adus atingere onoarei și reputației sale, făcând‑o să apară vinovată în percepția publicului. În plus, toate aceste prejudicii ar fi în legătură directă cu perturbările și cu suferințele de natură psihologică suferite de reclamantă. 179 Comisia susține că reclamanta nu dovedește că pretinsul prejudiciu decurge în mod suficient de direct dintr‑un comportament nelegal al OLAF. În orice caz, legătura de cauzalitate ar fi fost întreruptă de comportamentul reclamantei, întrucât aceasta ar fi trebuit în special să solicite anonimizarea cauzei în fața Tribunalului, și de acțiunea terților, care ar fi identificat‑o cu ajutorul unor elemente suplimentare și ar fi asociat‑o cu comunicatul de presă în litigiu. Comisia arată de asemenea că elementele de probă furnizate de reclamantă privesc modul de gestionare a proiectului sau conținutul publicațiilor unor terți, însă nu și comunicatul de presă în litigiu. 180 Articolul 65 din Regulamentul 2018/1725 prevede că orice persoană care a suferit un prejudiciu material sau moral ca urmare a încălcării acestui regulament are dreptul să obțină despăgubiri pentru prejudiciul suferit, în condițiile prevăzute de tratate, inclusiv articolul 340 al doilea paragraf TFUE. 181 În această privință, trebuie precizat de la bun început că simpla încălcare a dispozițiilor Regulamentului 2018/1725 nu este suficientă pentru a conferi un drept la despăgubiri [a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 mai 2023, Österreichische Post (Prejudiciu moral legat de prelucrarea datelor cu caracter personal), C‑300/21, EU:C:2023:370, punctul 42]. 182 În ceea ce privește condiția referitoare la prejudiciu, trebuie amintit că cererea introductivă trebuie să conțină elementele care permit identificarea prejudiciului invocat și aprecierea naturii și a întinderii acestuia. Această cerință se aplică și prejudiciului moral (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia, T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384, punctul 221 și jurisprudența citată). 183 În plus, prejudiciul a cărui reparare se solicită în cadrul unei acțiuni în răspundere extracontractuală a Uniunii trebuie să fie real și cert, aspect care trebuie dovedit de reclamant. Reclamantului îi revine sarcina de a prezenta dovezi concludente atât cu privire la existența, cât și cu privire la întinderea prejudiciului pe care îl invocă (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia, T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384, punctul 222 și jurisprudența citată). 184 Legătura de cauzalitate prevăzută la articolul 340 al doilea paragraf TFUE presupune o legătură suficient de directă între comportamentul administrațiilor și prejudiciu. Reclamantului îi revine sarcina de a face dovada existenței unei asemenea legături de cauzalitate (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia, T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384, punctul 223 și jurisprudența citată). 185 În principiu, în situația unei pluralități de cauze ale aceluiași prejudiciu pot fi aplicate două teorii ale cauzalității, și anume teoria „echivalenței condițiilor” și a „cauzalității adecvate”. În dreptul Uniunii prevalează a doua teorie. Astfel, instanța Uniunii a statuat că Uniunea nu poate fi considerată răspunzătoare decât pentru prejudiciul care decurge în mod suficient de direct din comportamentul neregulamentar al administrației în cauză (a se vedea Hotărârea din 24 octombrie 2000, Fresh Marine/Comisia, T‑178/98, EU:T:2000:240, punctul 118 și jurisprudența citată) și că reclamantul trebuie să dovedească faptul că, în lipsa faptei culpabile săvârșite, prejudiciul nu s‑ar fi produs și că acea faptă culpabilă reprezenta cauza determinantă a prejudiciului suferit (a se vedea Hotărârea din 7 decembrie 2017, Missir Mamachi di Lusignano ș.a./Comisia, T‑401/11 P‑RENV‑RX, EU:T:2017:874, punctul 67 și jurisprudența citată). 186 Astfel, o concepție potrivit căreia este suficient, pentru ca legătura de cauzalitate să existe, ca acel comportament nelegal să fi constituit o condiție necesară a apariției prejudiciului, în sensul că acesta nu s‑ar fi produs în lipsa comportamentului respectiv, nu corespunde celei care prevalează în dreptul Uniunii. Astfel, răspunderea Uniunii este limitată la prejudiciile care decurg în mod direct, chiar suficient de direct, din comportamentul nelegal al administrației în cauză, ceea ce exclude în special ca răspunderea amintită să acopere prejudiciile care ar reprezenta doar o consecință îndepărtată a acestui comportament (a se vedea Hotărârea din 7 decembrie 2017, Missir Mamachi di Lusignano ș.a./Comisia, T‑401/11 P‑RENV‑RX, EU:T:2017:874, punctul 69 și jurisprudența citată). 187 Deși jurisprudența face să prevaleze aplicarea teoriei cauzalității adecvate, aceasta nu exclude totuși, în termeni absoluți, aplicarea teoriei echivalenței condițiilor. Ea permite doar să se constate că, în cazul în care fapta culpabilă săvârșită de instituție este îndepărtată de prejudiciu, iar instanța constată întreruperea legăturii de cauzalitate, teoria echivalenței condițiilor trebuie înlăturată. Invers, în ipoteza în care prejudiciul decurge direct sau suficient de direct din fapta culpabilă a administrației și, așadar, această faptă nu este îndepărtată de prejudiciu astfel încât să conducă la întreruperea legăturii de cauzalitate, instanța Uniunii poate aplica teoria echivalenței condițiilor (Hotărârea din 7 decembrie 2017, Missir Mamachi di Lusignano ș.a./Comisia, T‑401/11 P‑RENV‑RX, EU:T:2017:874, punctul 70). 188 Acestea sunt considerațiile în lumina cărora trebuie să fie examinate diferitele prejudicii invocate de reclamantă, care pot fi regrupate în trei categorii de prejudicii. 1.   Cu privire la prejudiciul moral constând în atingerea adusă onoarei și reputației reclamantei 189 Reclamanta susține că divulgarea datelor cu caracter personal a permis jurnaliștilor și oricărui cititor să o identifice cu ușurință și a făcut‑o, așadar, suspectă în percepția anturajului său social și profesional, lăsând să se înțeleagă că era vinovată. Ea apreciază că acest prejudiciu a fost amplificat de faptul că comunicatul de presă în litigiu a fost redactat în limba engleză, limbă accesibilă unui număr cât mai mare de persoane. 190 În special, în primul rând, reclamanta invocă un prejudiciu moral deosebit de grav, în special având în vedere renumele său internațional. Ea evaluează acest prejudiciu moral la 100000 de euro. 191 În al doilea rând, reclamanta susține că difuzarea de date false și inexacte și tonul peiorativ adoptat în privința sa au cauzat o atingere ireparabilă reputației sale. Aceasta este în special situația menționării, în titlul comunicatului în litigiu, a sumei de 1,1 milioane de euro, care lasă să se înțeleagă că pretinsa fraudă privește această sumă. Ea evaluează acest prejudiciu moral la 350000 de euro. 192 În ceea ce privește prejudiciul moral invocat de reclamantă, Tribunalul a statuat deja că faptul că a dat impresia, printr‑un comunicat de presă accesibil publicului în mod liber, că reclamantul era implicat în malversațiuni, Comisia a încălcat principiul prezumției de nevinovăție și a adus atingere reputației și onoarei acestuia (Hotărârea din 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, EU:T:2008:257, punctul 403). 193 În speță, OLAF a adus atingere reputației reclamantei. Astfel, pe de o parte, prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal face ca reclamanta să fie identificabilă. Pe de altă parte, utilizarea termenului „fraudă” și indicațiile inexacte conținute în comunicat anticipează vinovăția reclamantei. 194 Este de asemenea necesar să se adauge că prejudiciul moral suferit de un subiect de drept ca urmare a unei prelucrări nelegale a datelor cu caracter personal care îl vizează nu depinde în principiu de poziția sa socială și de funcțiile pe care le‑a ocupat. Totuși, notorietatea unei persoane poate fi luată în considerare numai în măsura în care repercusiunea pe care a avut‑o divulgarea informațiilor care o privesc, în special în presă, a fost mai importantă decât ar fi fost în cazul unui simplu subiect de drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2007, Nikolaou/Comisia, T‑259/03, nepublicată, EU:T:2007:254, punctul 301). 195 Or, reclamanta, care a desfășurat o carieră universitară eminentă până la publicarea comunicatului de presă în litigiu, dispune de un renume internațional în mediul științific în care evoluează, aspect pe care Comisia nu îl contestă. Prin urmare, pe de o parte, comunicatul de presă în litigiu a putut suscita interesul mass‑mediei specializate, alta decât cea locală, cu atât mai mult cu cât a fost publicat în limba engleză. Pe de altă parte, aceste elemente au putut mări impactul în cadrul comunității științifice al acestui comunicat de presă, legat în mod direct de un proiect de cercetare condus de reclamantă, și, prin urmare, importanța prejudiciului suferit. 196 În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre prejudiciul moral invocat și încălcările dreptului Uniunii săvârșite de OLAF, trebuie să se constate că prejudiciul decurge în mod direct din încălcările imputabile OLAF care au condus la difuzarea către public a datelor cu caracter personal ale reclamantei și a acuzațiilor de fraudă care o privesc, precum și a informațiilor inexacte referitoare la constatările care figurează în raportul OLAF, cu toată autoritatea aferentă comunicatului de presă al unui organ al Uniunii. 197 Cu toate acestea, trebuie să se stabilească dacă, așa cum susține Comisia, această legătură directă de cauzalitate a fost întreruptă de acțiunea unor terți, în speță jurnaliști care au publicat articole în presă. 198 În această privință, în primul rând, trebuie înlăturat ca inoperant argumentul Comisiei potrivit căruia legătura de cauzalitate a fost întreruptă de comportamentul reclamantei deoarece aceasta nu a solicitat Tribunalului anonimizarea prezentei cauze. Astfel, prezintă o importanță redusă faptul că reclamanta a solicitat sau nu anonimizarea, din moment ce rezultă în mod clar din hotărârea pronunțată în recurs că ea putea fi identificată prin informațiile cuprinse în comunicatul de presă în litigiu. Prin urmare, prejudiciul era deja realizat la momentul pronunțării acestei hotărâri. 199 În al doilea rând, în împrejurări în care o informație confidențială referitoare la o investigație a OLAF fusese comunicată direct sau indirect unui jurnalist, s‑a statuat că această scurgere trebuia considerată nu doar o cauză sine qua non a prejudiciului ce rezulta din publicarea acelei informații, ci și o cauză suficient de directă a acestuia. Astfel, acțiunea jurnalistului prin publicarea informației poate fi considerată că nu a întrerupt legătura de cauzalitate întrucât o asemenea publicare era foarte probabilă din momentul în care avusese loc scurgerea, cu atât mai mult cu cât reclamantul era cunoscut de o parte a publicului ca urmare a activității sale profesionale (Hotărârea din 12 septembrie 2007, Nikolaou/Comisia, T‑259/03, nepublicată, EU:T:2007:254, punctul 320). 200 În speță, prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal care permite identificarea reclamantei, încălcarea principiului prezumției de nevinovăție în special prin utilizarea termenului „fraudă” și lipsa de imparțialitate, de neutralitate și de diligență din partea OLAF constituie nu numai cauza sine qua non a atingerii reputației pe care a suferit‑o reclamanta, ci și o cauză directă a acesteia. Articolele de presă nu au făcut decât să amplifice difuzarea unei informații care era conținută deja în comunicatul de presă în litigiu. Articolele de presă referitoare la acest aspect sunt, de altfel, ulterioare comunicatului de presă respectiv. 201 Astfel, deși se poate considera că articolele de presă publicate în urma acestui comunicat au accentuat atingerea adusă reputației reclamantei, ele nu au făcut decât să contribuie la prejudiciul moral care decurge direct din publicarea de către OLAF a comunicatului de presă în litigiu. Prin urmare, nu se poate considera că legătura de cauzalitate a fost întreruptă de acțiunea autonomă a unor terți. 202 Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se considere că reclamanta a dovedit existența unui prejudiciu moral constând într‑o atingere adusă reputației și onoarei sale care își are originea în încălcările suficient de grave ale dreptului Uniunii pe care OLAF le‑a săvârșit prin publicarea comunicatului de presă în litigiu. 2.   Cu privire la prejudiciul moral constând în atingerea adusă carierei profesionale a reclamantei 203 Reclamanta invocă în esență un prejudiciu cauzat situației sale profesionale actuale și punerea în pericol a carierei sale. 204 Potrivit Comisiei, reclamanta nu dovedește existența unui prejudiciu real și cert cauzat situației sale profesionale, ci invocă numai motive fără legătură cu comunicatul de presă în litigiu sau pur ipotetice. De asemenea, reclamanta nu ar invoca decât motive pur ipotetice pentru a justifica un pretins prejudiciu cauzat carierei sale profesionale. 205 În primul rând, reclamanta apreciază că acest comunicat de presă în litigiu a cauzat un prejudiciu deosebit de grav situației sale profesionale, întrucât acesta se află la originea suspendării diverselor promovări și afectează relațiile sale profesionale. 206 Reclamanta susține în special că, în cadrul universității sale din Florida (Statele Unite) a fost invitată să discute despre activități subvenționate de Uniune cu responsabilul în materie de integritate profesională. Ea explică de asemenea că faptele imputate, în măsura în care pot fi calificate drept infracțiune, constituie un motiv de concediere. Pe de altă parte, reclamanta afirmă că acest comunicat de presă în litigiu aduce atingere statutului său de profesor în raport cu studenții săi. Ea evaluează acest prejudiciu moral la 300000 de euro. 207 Cu toate acestea, în înscrisurile sale, reclamanta nu invocă decât constituirea unui dosar în vederea obținerii unei promovări, însă nu explică în mod clar modul în care comunicatul de presă în litigiu a repus în discuție această procedură. Ea se întemeiază cel mult pe un interviu cu persoana responsabilă în materie de integritate profesională din cadrul universității sale, fără a deduce consecințe din aceasta. Ca răspuns la o întrebare orală adresată în ședința de audiere a pledoariilor, s‑a explicat Tribunalului numai că „nu a fost admisă” candidatura sa, fără să fi fost prezentate motivele acestei respingeri. 208 Rezultă că reclamanta susține că lipsa promovării pe postul de profesor titular în cadrul universității din Florida decurge din publicarea comunicatului de presă în litigiu, fără a aduce dovezi în acest sens. Prin urmare, este necesar să se considere că reclamanta nu a demonstrat existența unei legături de cauzalitate suficient de directă între faptul că procedura de promovare nu a fost finalizată și publicarea comunicatului de presă în litigiu. 209 În plus, riscul de concediere invocat trebuie considerat pur ipotetic. Astfel, pe de o parte, în înscrisurile sale, reclamanta nu face decât o afirmație, fără a se întemeia pe vreun element concret. Pe de altă parte, ca răspuns la o întrebare orală în ședința de audiere a pledoariilor, s‑a indicat Tribunalului că reclamanta nu a fost concediată de universitatea din Florida. Ea ocupă în continuare postul de profesor asociat de care dispunea înainte de publicarea comunicatului de presă în litigiu. 210 În al doilea rând, reclamanta consideră că OLAF a pus în pericol evoluția și valorificarea carierei sale profesionale, întrucât atingerea adusă reputației sale afectează sarcinile și raporturile sale cotidiene, împiedicând‑o astfel să realizeze diverse proiecte academice, în special în lipsa finanțării. Ea invocă printre altele retragerea unei oferte oficiale pentru un post de profesor și încetarea discuțiilor avansate cu Secretariatul de Stat elen pentru Cercetare și Tehnologie. Reclamanta evaluează acest prejudiciu la 200000 de euro. 211 În ceea ce privește pretinsele dificultăți întâmpinate în activitățile sale de cercetare, în special dificultățile sale de finanțare, din documentele prezentate de reclamantă nu rezultă că acest prejudiciu prezintă un caracter real și cert. Astfel, e‑mailul prezentat constă într‑un mesaj de susținere adresat tatălui reclamantei. 212 În ceea ce privește discuțiile cu Secretariatul de Stat elen pentru Cercetare și Tehnologie privind crearea unui centru interdisciplinar al tehnologiilor emergente și a unei uzine de recuperare a litiului metalic, reclamanta nu demonstrează existența prejudiciului invocat. Astfel, din e‑mailul prezentat rezultă numai că administrația este preocupată de reputația precară pe care o creează afirmațiile OLAF pentru reclamantă, dar și pentru universitatea și comitetul de cercetători greci și somează reclamanta să procedeze rapid în așa fel încât „să clarifice lucrurile”. 213 Cu toate acestea, în ceea ce privește retragerea unei oferte oficiale pentru un post de profesor la universitatea americană Embry‑Riddle Aeronautical University, reiese în mod clar din e‑mailurile prezentate de reclamantă că i‑a fost făcută o ofertă oficială și că aceasta a fost retrasă în urma „acuzațiilor OLAF”. 214 Or, prin termenul „acuzații” este pusă în discuție în mod implicit, dar necesar, prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal ale reclamantei, care a permis identificarea sa, precum și încălcarea principiului prezumției de nevinovăție și lipsa de imparțialitate, de neutralitate și de diligență a OLAF în redactarea comunicatului de presă în litigiu, care au putut determina potențialii recrutori să aibă îndoieli cu privire la probitatea acesteia. 215 Ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii, reclamanta a precizat că postul ocupat la momentul faptelor consta într‑un post de profesor asociat nepermanent la universitatea din Florida. Contractul său era reînnoit anual. Salariul său anual se ridica la 108150 de dolari americani (USD). Acest salariu acoperea o perioadă de 9 luni, nicio remunerație suplimentară nefiind încasată pentru perioada estivală de 3 luni. Ea a furnizat de asemenea documente care atestă că oferta formalizată, care nu fusese finalizată, din partea Embry‑Riddle Aeronautical University avea ca obiect un post de profesor permanent, care corespunde celui mai înalt rang în cadrul acestei universități americane. Reiese de asemenea din aceste documente că salariul anual propus se ridica la 135000 USD, la care se adăuga o remunerație suplimentară de 37500 USD pentru perioada estivală. Ea trebuia de asemenea să dispună de „fonduri discreționare” în valoare de 50000 USD. 216 Prin urmare, reclamanta a dovedit existența unui prejudiciu moral rezultat din retragerea unei oferte oficializate privind un post de profesor titular cu normă întreagă care își are originea în încălcările suficient de grave ale dreptului Uniunii pe care OLAF le‑a săvârșit prin publicarea comunicatului de presă în litigiu. 3.   Cu privire la prejudiciul legat de starea de sănătate a reclamantei 217 Reclamanta susține că prejudiciile legate de publicarea comunicatului de presă în litigiu i‑au cauzat o gravă perturbare psihologică, care se traduce printr‑o depresie și o încărcătură emoțională profundă, precum și o mare neliniște, stres și insomnii, astfel cum atestă certificatele și avizele medicale. Ea evaluează acest prejudiciu la 150000 de euro. 218 Potrivit Comisiei, perturbarea psihologică a reclamantei nu ar fi dovedită suficient pentru a stabili un prejudiciu real și cert și, în orice caz, aceasta nu poate fi imputată comunicatului de presă în litigiu, ci acțiunilor unor terți, implicării reclamantei în investigația OLAF și eventualelor urmăriri penale. 219 Reclamanta a prezentat certificate medicale care atestă o stare de sănătate extrem de degradată, care implică luare de medicamente și monitorizare regulată. Se atestă de asemenea că această stare de sănătate are drept cauză directă publicarea comunicatului de presă în litigiu. 220 În această privință, pe de o parte, este important să se precizeze că prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal care a permis identificarea reclamantei, încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, în special prin utilizarea termenului „fraudă”, și lipsa de imparțialitate, de neutralitate și de diligență a OLAF în redactarea comunicatului de presă în litigiu sunt vizate în acest loc în mod implicit, dar necesar, de certificatele medicale prezentate de reclamantă. 221 Pe de altă parte, din certificatul medical întocmit la 20 octombrie 2020 reiese că reclamanta suferă de „tulburări psihofizice intense care s‑au manifestat după publicarea comunicatului de presă [în litigiu]”. Sunt menționate în special gânduri depresive, crize de panică cu un stres intens, o scădere a concentrării, acufene, insomnii, dureri de cap, precum și o anorexie care a condus la o pierdere în greutate de peste zece kilograme în trei luni. 222 În consecință, reclamanta a dovedit existența unui prejudiciu legat de starea sa de sănătate care își are originea în încălcările suficient de grave ale dreptului Uniunii pe care OLAF le‑a săvârșit prin publicarea comunicatului de presă în litigiu. 223 Cu toate acestea, nu se poate exclude ca investigația OLAF, concluziile la care a ajuns acesta din urmă, precum și începerea urmăririi penale de către autoritățile naționale să fi contribuit în egală măsură la deteriorarea stării de sănătate a reclamantei. 224 De asemenea, din elementele de care dispune Tribunalul reiese că articolele de presă, în special cele publicate de un „blogger”, au numit‑o pe reclamantă și au criticat puternic acțiunile sale prezumate și chiar au vizat critici generale privind persoana sa. Aceste articole au reluat deopotrivă, în mod eronat, comunicatul de presă în litigiu, în care s‑a susținut că reclamanta a „furat” întregul grant alocat proiectului, și anume 1,1 milioane de euro. Prin urmare, aceste articole au putut contribui în egală măsură la deteriorarea stării de sănătate a reclamantei. 225 Rezultă din tot ceea ce precedă că încălcările săvârșite de OLAF, și anume prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal ale reclamantei, care permit identificarea sa, încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, în special prin utilizarea termenului „fraudă”, și lipsa de imparțialitate, de neutralitate și de diligență în redactarea comunicatului de presă în litigiu se află la originea a trei prejudicii cauzate reclamantei. 226 În primul rând, aceasta a demonstrat existența unui prejudiciu moral constând într‑o atingere adusă reputației și onoarei sale întrucât comunicatul de presă în litigiu, astfel cum a fost redactat de OLAF, a putut anticipa vinovăția sa în percepția anturajului său profesional. Acest prejudiciu este cu atât mai important cu cât comunicatul respectiv a fost redactat în limba engleză, iar reclamanta beneficiază de renume internațional în mediul științific, comunicatul atrăgând atenția mass‑media specializate, alta decât cea locală. 227 În al doilea rând, reclamanta a dovedit existența unui prejudiciu moral constând în atingerea adusă carierei sale profesionale prin publicarea comunicatului de presă în litigiu. Acesta rezultă din retragerea unei oferte oficializate privind un post de profesor titular cu normă întreagă, care i‑ar fi permis să ocupe un post prestigios în cadrul lumii academice. 228 În al treilea rând, ea a dovedit existența unui prejudiciu legat de starea sa de sănătate, atât fizică, cât și psihologică, care determină luarea de medicamente și o monitorizare medicală regulată. 229 Ținând seama de ansamblul împrejurărilor specifice ale cauzei, este necesar să se evalueze cuantumul despăgubirii care trebuie acordată reclamantei pentru diferitele prejudicii ex æquo et bono la 50000 de euro. Cu privire la cheltuielile de judecată 230 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL (Camera a treia) declară și hotărăște: 1) Obligă Comisia Europeană să plătească OC suma de 50000 de euro. 2) Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată. Škvařilová‑Pelzl Nõmm Meyer Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 1 octombrie 2025. Semnături ( *1 ) Limba de procedură: greaca.