Ajutoare de stat – Zona liberă Madeira – Schemă de ajutoare pusă în aplicare de Portugalia – Decizie prin care se constată neconformitatea schemei cu Deciziile C(2007) 3037 final și C(2013) 4043 final prin care această schemă este declarată incompatibilă cu piața internă și prin care se dispune recuperarea ajutoarelor plătite în temeiul acesteia – Noțiunea de „ajutor existent” în sensul articolului 1 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2015/1589 – Recuperare – Încredere legitimă – Securitate juridică – Libera prestare a serviciilor – Libertatea de stabilire – Libera circulație a lucrătorilor

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea) 6 noiembrie 2024 ( *1 ) „Ajutoare de stat – Zona liberă Madeira – Schemă de ajutoare pusă în aplicare de Portugalia – Decizie prin care se constată neconformitatea schemei cu Deciziile C(2007) 3037 final și C(2013) 4043 final prin care această schemă este declarată incompatibilă cu piața internă și prin care se dispune recuperarea ajutoarelor plătite în temeiul acesteia – Noțiunea de «ajutor existent» în sensul articolului 1 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2015/1589 – Recuperare – Încredere legitimă – Securitate juridică – Libera prestare a serviciilor – Libertatea de stabilire – Libera circulație a lucrătorilor” În cauzele T‑713/22 și T‑720/22, Portumo – Madeira – Montagem e Manutenção de Tubaria, SA (Zona Franca da Madeira), cu sediul în Funchal (Portugalia), Ponticelli – Consultadoria Técnica, SA (Zona Franca da Madeira), cu sediul în Funchal, Ponticelli Angoil – Serviços Para a Indústria Petrolífera, SA (Zona Franca da Madeira), cu sediul în Funchal, reprezentate de M. Muñoz Pérez și P. Casillas Vázquez, avocați, reclamante în cauza T‑713/22, Nova Ship Invest, Unipessoal, Lda (Zona Franca da Madeira), cu sediul în Funchal, reprezentată de Muñoz Pérez și Casillas Vázquez, reclamantă în cauza T‑720/22, împotriva Comisiei Europene, reprezentată de I. Barcew și P. Caro de Sousa, în calitate de agenți, pârâtă, TRIBUNALUL (Camera a cincea), compus din domnii J. Svenningsen, președinte, și J. Martín y Pérez de Nanclares și doamna M. Stancu (raportoare), judecători, grefier: domnul L. Ramette, administrator, având în vedere faza scrisă a procedurii, în special deciziile din 16 ianuarie 2023 de a nu suspenda procedura în așteptarea deciziei Curții prin care se finalizează judecata în cauza în care s‑a pronunțat între timp Hotărârea din 4 iulie 2024, Portugalia/Comisia (Zona liberă Madeira) (C‑736/22 P, nepublicată, EU:C:2024:579), în urma ședinței din 21 februarie 2024, pronunță prezenta Hotărâre 1 Prin acțiunile întemeiate pe articolul 263 TFUE, reclamantele, Portumo – Madeira – Montagem e Manutenção de Tubaria, SA (Zona Franca da Madeira), Ponticelli – Consultadoria Técnica, SA (Zona Franca da Madeira) și Ponticelli Angoil – Serviços Para a Indústria Petrolífera, SA (Zona Franca da Madeira), precum și Nova Ship Invest, Unipessoal, Lda (Zona Franca da Madeira) solicită anularea Deciziei (UE) 2022/1414 a Comisiei din 4 decembrie 2020 privind schema de ajutoare SA.21259 (2018/C) (ex 2018/NN) pusă în aplicare de Portugalia pentru Zona Franca da Madeira (ZFM) – Regimul III (JO 2022, L 217, p. 49, denumită în continuare „decizia atacată”). Istoricul cauzei 2 Schema Zonei libere Madeira (Portugalia, denumită în continuare „ZFM”) se prezintă sub forma a diverse avantaje fiscale acordate în cadrul Centro Internacional de Negócios da Madeira (Centrul Internațional de Afaceri din Madeira), al Registo Internacional de Navios da Madeira (Registrul Naval Internațional din Madeira) și al Zona Franca Industrial (Zona liberă industrială). 3 Această schemă a fost aprobată inițial în anul 1987 prin Decizia Comisiei din 27 mai 1987 adoptată în cazul N 204/86 [SG(87) D/6736] ca ajutor regional compatibil cu piața unică. Prorogarea sa a fost ulterior autorizată prin Decizia Comisiei din 27 ianuarie 1992 adoptată în cazul E 13/91 [SG(92) D/1118], apoi prin Decizia Comisiei din 3 februarie 1995 adoptată în cazul E 19/94 [SG(95) D/1287]. 4 Schema care i‑a urmat (denumită în continuare „regimul II”) a fost autorizată printr‑o decizie a Comisiei din 11 decembrie 2002 adoptată în cazul N 222A/01 (denumită în continuare „decizia din 2002”). 5 În temeiul Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013 (JO 2006, C 54, p. 13, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 231, denumite în continuare „Liniile directoare din 2007”), o a treia schemă (denumită în continuare „regimul III”) a fost autorizată prin Decizia Comisiei din 27 iunie 2007 adoptată în cazul N 421/2006 (denumită în continuare „decizia din 2007”) pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2013. Comisia a autorizat acest regim ca ajutor pentru funcționare compatibil cu piața internă care urmărea promovarea dezvoltării regionale și a diversificării structurii economice a Madeirei ca regiune ultraperiferică în sensul articolului 299 alineatul (2) CE (devenit articolul 349 TFUE). 6 Regimul III ia forma unei reduceri a impozitului pe profit aplicabil persoanelor juridice (denumit în continuare „IPPJ”) pentru profiturile rezultate din activități desfășurate efectiv și material în Madeira (3 % în perioada 2007-2009, 4 % în perioada 2010-2012 și 5 % în perioada 2013-2020), a unei scutiri de la plata impozitelor municipale și locale, precum și a unei scutiri de la plata impozitului pe transferul proprietăților imobiliare pentru înființarea unei întreprinderi în ZFM, până la valoarea maximă a ajutorului calculată în funcție de plafoanele bazei de impozitare aplicabile bazei de impozitare anuale a beneficiarilor. Aceste plafoane sunt stabilite în funcție de numărul de locuri de muncă menținute de beneficiar în cursul fiecărui exercițiu. În anumite condiții, societățile înregistrate în zona liberă industrială din ZFM pot beneficia de o reducere suplimentară de 50 % a IPPJ. 7 Accesul la regimul III a fost limitat la activitățile care figurau pe o listă inclusă în decizia din 2007. În plus, toate activitățile care implică intermediere financiară, asigurările și activitățile auxiliare financiare și de asigurări, precum și toate activitățile de tip „servicii intragrup” (centre de coordonare, trezorerie și distribuție), în calitate de „servicii furnizate în principal unor întreprinderi”, au fost excluse din domeniul de aplicare al regimului III. 8 O versiune modificată a regimului III a fost autorizată prin Decizia Comisiei din 2 iulie 2013 adoptată în cazul SA.34160 (2011/N) (denumită în continuare „decizia din 2013”) pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2013. Aceasta menține aceleași condiții cu cele prevăzute de regimul III, sub rezerva unei majorări cu 36,7 % a plafoanelor bazei de impozitare căreia îi este aplicabilă reducerea IPPJ. 9 Ulterior, prin decizia adoptată de Comisie la 26 noiembrie 2013 în cazul SA.37668 (2013/N) a fost autorizată prorogarea până la 30 iunie 2014 a regimului III modificat. Prorogarea regimului menționat până la sfârșitul anului 2014 a fost autorizată prin Decizia Comisiei din 8 mai 2014 adoptată în cauza SA.38586 (2014/N). 10 La 12 martie 2015, Comisia a inițiat, în temeiul articolului 108 alineatul (1) TFUE și al articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), un exercițiu de monitorizare a regimului III pentru anii 2012 și 2013. 11 Prin scrisoarea din 6 iulie 2018, Comisia a informat Republica Portugheză cu privire la decizia sa de a deschide procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE cu privire la regimul III (JO 2019, C 101, p. 7, denumită în continuare „decizia de deschidere a procedurii formale”). 12 Această procedură a fost inițiată ca urmare a îndoielilor Comisiei cu privire, pe de o parte, la aplicarea scutirilor fiscale în ceea ce privește veniturile obținute din activități desfășurate efectiv și material în Regiunea Autonomă Madeira (denumită în continuare „RAM”) și, pe de altă parte, la legătura dintre cuantumul ajutorului și crearea sau menținerea locurilor de muncă efective în Madeira. 13 La finalul procedurii menționate, Comisia a adoptat decizia atacată, a cărei parte dispozitivă are următorul cuprins: „Articolul 1 Schema de ajutoare «Zona Franca da Madeira (ZFM) – Regimul III», în măsura în care a fost pusă în aplicare de Portugalia cu încălcarea [d]eciziei [din 2007] și a [d]eciziei [din 2013], a fost pusă în aplicare în mod ilegal de Portugalia, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) [TFUE], și este incompatibilă cu piața internă. Articolul 2 Ajutoarele individuale acordate în baza schemei menționate la articolul 1 nu constituie ajutor în cazul în care, la momentul acordării, acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de un regulament adoptat în temeiul articolului 2 din Regulamentul (UE) 2015/1588, care este aplicabil la momentul acordării ajutorului. Articolul 3 Ajutoarele individuale acordate în cadrul schemei menționate la articolul 1 care, la momentul acordării, îndeplinesc condițiile prevăzute de deciziile menționate la articolul 1 sau stabilite printr‑un regulament adoptat în temeiul articolului 1 din Regulamentul […] 2015/1588 sunt compatibile cu piața internă până la intensitățile maxime ale ajutorului aplicabile tipului de ajutor respectiv. Articolul 4 (1)   Portugalia recuperează de la beneficiari ajutoarele incompatibile acordate în cadrul schemei menționate la articolul 1. […] (4)   Portugalia elimină schema de ajutoare incompatibile în măsura menționată la articolul 1 și anulează toate plățile restante ale ajutorului începând de la data notificării prezentei decizii. Articolul 5 (1)   Recuperarea ajutorului acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1 trebuie să fie imediată și efectivă. (2)   Portugalia asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de opt luni de la data notificării acesteia. […]” Concluziile părților 14 Reclamantele solicită în esență Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – cu titlu subsidiar, anularea articolului 4 alineatul (1) din decizia atacată și a ordinului de recuperare care figurează în această dispoziție; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. 15 Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată. În drept 16 După ascultarea părților, Tribunalul decide conexarea cauzelor T‑713/22 și T‑720/22 în vederea pronunțării prezentei hotărâri, în conformitate cu articolul 68 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. 17 În susținerea acțiunii formulate, reclamantele invocă patru motive, întemeiate în esență pe erori de drept săvârșite de Comisie în măsura în care aceasta a apreciat că regimul III fusese pus în aplicare de Republica Portugheză cu încălcarea deciziilor din 2007 și din 2013, a Liniilor directoare din 2007 și a articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, precum și în măsura în care a reținut o interpretare restrictivă și contrară articolelor 21, 45, 49, 54 și 56 TFUE a condițiilor de acces la regimul menționat (primul motiv), pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în măsura în care examinarea compatibilității regimului III nu a fost efectuată în mod direct și exclusiv în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, se bazează pe o interpretare eronată a Liniilor directoare din 2007 în contradicție cu această dispoziție și încalcă principiile liberei circulații a cetățenilor și a lucrătorilor, libertății de stabilire, precum și liberei prestări a serviciilor (al doilea motiv) și pe nelegalitatea ordinului de recuperare care figurează la articolul 4 alineatul (1) din decizia atacată (al treilea și al patrulea motiv). Cu privire la primul motiv, întemeiat pe erori de drept săvârșite de Comisie în măsura în care a apreciat că regimul III fusese pus în aplicare de Republica Portugheză cu încălcarea deciziilor din 2007 și din 2013, a Liniilor directoare din 2007 și a articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, precum și în măsura în care a reținut o interpretare restrictivă și contrară articolelor 21, 45, 49, 54 și 56 TFUE a condițiilor de acces la regimul menționat Cu privire la obiectul primului motiv 18 Prin intermediul primului motiv, reclamantele pretind în esență că autoritățile portugheze au interpretat și au pus în aplicare în mod corect regimul III, astfel cum a fost autorizat de Comisie prin deciziile din 2007 și din 2013, și că, prin urmare, Comisia a săvârșit erori de drept prin faptul că a apreciat că, în cadrul punerii în aplicare a regimului menționat, autoritățile portugheze nu aplicaseră în mod corect, pe de o parte, condiția privind originea profiturilor cărora li se aplică reducerea de IPPJ și, pe de altă parte, condiția privind crearea sau menținerea de locuri de muncă în RAM, ambele introduse prin regimul II. Reclamantele consideră în plus că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat că autoritățile portugheze nu puseseră în aplicare controale fiscale adaptate și eficiente pentru a verifica respectarea de către beneficiari a acestor două condiții. 19 În această privință, trebuie amintit că, atunci când un reclamant apreciază că Comisia a considerat în mod eronat că modalitățile de plată a ajutoarelor individuale în temeiul unei scheme de ajutor autorizate în prealabil nu erau conforme cu această autorizare prealabilă, argumentația acestei părți trebuie înțeleasă ca o critică a refuzului Comisiei de a recunoaște în cazul ajutoarelor menționate calificarea juridică de „ajutor existent”, în sensul articolului 1 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE] (JO 2015, L 248, p. 9), și anume cea de scheme de ajutor sau de ajutoare individuale autorizate de Comisie sau de Consiliul Uniunii Europene [Hotărârea din 21 septembrie 2022, Portugalia/Comisia (Zona liberă Madeira), T‑95/21, EU:T:2022:567, punctul 100]. 20 În consecință, primul motiv trebuie interpretat în sensul că urmărește în esență să conteste faptul că, în considerentele (150)-(180) și (228), precum și la articolul 1 din decizia atacată, Comisia nu a asimilat regimul III, astfel cum a fost pus în aplicare, unui „ajutor existent” în sensul articolului 1 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul 2015/1589, a cărui compatibilitate ar fi trebuit apreciată în cadrul examinării permanente a schemelor de ajutor existente, prevăzută la articolul 108 alineatul (1) TFUE, ci l‑a calificat, în considerentul (180) al deciziei atacate, drept „ajutor ilegal” și, prin urmare, drept „ajutor nou” în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul 2015/1589, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE. Cu privire la temeinicia primului motiv 21 În ceea ce privește, în primul rând, condiția referitoare la originea profiturilor cărora li se aplică reducerea IPPJ, reclamantele susțin că Comisia a săvârșit o eroare de drept în interpretarea acestei condiții atunci când a considerat că activitățile realizate în afara RAM de societăți înregistrate în ZFM nu puteau beneficia de reducerea IPPJ. Această interpretare a termenilor „activități desfășurate efectiv și material în Madeira” reținută de Comisie în decizia atacată ar fi prea restrictivă și contrară sensului obișnuit al acestei expresii atunci când este utilizată în cadrul unui regim fiscal, precum și contextului și obiectivelor urmărite de reglementarea din care face parte. În plus, o asemenea interpretare ar încălca articolele 49 și 56 TFUE întrucât introduce restricții privind libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor care nu ar fi nici adecvate, nici proporționale în vederea realizării obiectivului urmărit prin deciziile din 2007 și din 2013. 22 Astfel, primo, reclamantele apreciază că interpretarea termenilor „activități desfășurate efectiv și material în Madeira” trebuie să țină seama de domeniul de aplicare conferit acestor termeni în domeniul fiscalității internaționale, în special în Planul de acțiune al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind combaterea erodării bazei de impozitare și a transferului profiturilor, precum și în principiile de orientare generale referitoare la evaluarea măsurilor în cadrul planului de acțiune menționat. Or, în acest domeniu s‑ar admite în general că profiturile provenite dintr‑o activitate exercitată de o entitate sunt imputabile locului de reședință fiscală sau locului de conducere efectivă a entității cu condiția ca aceasta să desfășoare o activitate semnificativă în acest loc. 23 Secundo, în ceea ce privește contextul în care au fost utilizați termenii „activități desfășurate efectiv și material în Madeira”, reclamantele arată că, spre deosebire de ajutoarele regionale pentru investiții, în cazul ajutoarelor regionale de exploatare, precum regimul III, Liniile directoare din 2007 nu stabilesc o legătură explicită între activitățile eligibile pentru ajutor și zona geografică a regiunii în cauză. 24 Tertio, în ceea ce privește obiectivele urmărite de reglementarea în care se înscriu acești termeni, reclamantele susțin că articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE condiționează admisibilitatea ajutoarelor regionale pentru regiunile ultraperiferice numai de contribuția la dezvoltarea lor, independent de problema compensării costurilor suplimentare rezultate din îndepărtarea regiunilor menționate. În plus, interpretarea restrictivă a termenilor „activități desfășurate efectiv și material în Madeira” ar fi contrară efectului util al deciziei din 2007 și obiectivului urmărit de aceasta întrucât ar exista un ansamblu de activități care, deși sunt enumerate în decizia respectivă ca fiind susceptibile să beneficieze de regimul III, în practică nu ar putea să beneficieze de acesta. 25 Quarto, reclamantele susțin că interpretarea termenilor „activități desfășurate efectiv și material în Madeira” reținută de Comisie în decizia atacată implică restricții privind libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, contrare articolelor 49 și 56 TFUE, întrucât descurajează entitățile înregistrate în ZFM să își desfășoare activitatea în afara RAM. Or, astfel de restricții nu ar fi nici adecvate, nici proporționale în vederea realizării obiectivului pe care trebuie să îl urmărească deciziile din 2007 și din 2013, și anume acela de a contribui la dezvoltarea economică a RAM. 26 În ceea ce privește, în al doilea rând, condiția referitoare la crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM, reclamantele susțin că Comisia a săvârșit mai multe erori de drept în interpretarea acestei condiții. 27 Primo, reclamantele reproșează Comisiei că a apreciat în decizia atacată că, pentru calculul exact al numărului de locuri de muncă create sau menținute pentru fiecare beneficiar al regimului III, autoritățile portugheze ar fi trebuit să recurgă la metodologia de definire a locurilor de muncă în „echivalent normă întreagă” (ENI) și în „unități de muncă anuale” (UMA). 28 În lipsa unei definiții a termenilor „loc de muncă” în deciziile din 2007 și din 2013, termenii menționați ar fi trebuit înțeleși potrivit semnificației lor obișnuite, și anume ca referindu‑se la orice tip de raport de muncă ce dă naștere pe plan fiscal obligației de a plăti contribuții la asigurările sociale și de a efectua rețineri din plata salariilor, independent de investiția în termeni de timp pe care o presupune raportul menționat și, prin urmare, independent de echivalentul în UMA al muncii efectuate. O astfel de semnificație obișnuită ar fi, pe de altă parte, conformă cu contextul deciziilor din 2007 și din 2013, precum și cu obiectivul acestora, și anume de a contribui la dezvoltarea economică a RAM. Reclamantele arată în plus că, în lipsa unei noțiuni uniforme la nivelul Uniunii Europene, autoritățile portugheze au putut recurge în mod valabil la noțiunea de „loc de muncă” în sensul dreptului portughez, care constituia un criteriu clar și obiectiv pentru a stabili dacă beneficiarii creaseră sau nu locurile de muncă. În sfârșit, crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM nu ar constitui, potrivit reclamantelor, decât o finalitate accesorie în raport cu scopul principal al regimului III, și anume acela de a contribui la dezvoltarea economică a acestei regiuni. 29 Secundo, reclamantele contestă aprecierea Comisiei potrivit căreia numai locurile de muncă create și menținute în RAM trebuie să fie luate în considerare pentru a verifica buna aplicare a condiției referitoare la crearea sau menținerea locurilor de muncă, susținând că o asemenea apreciere este contrară principiilor liberei circulații, în special liberei circulații a lucrătorilor, astfel cum sunt prevăzute la articolele 21 și 45 TFUE, făcând mai dificilă fie posibilitatea unui lucrător angajat de o întreprindere stabilită în ZFM de a‑și avea reședința și de a‑și exercita activitatea profesională în altă parte decât în RAM, fie posibilitatea unei asemenea întreprinderi de a recruta lucrători care nu au sau nu doresc să aibă reședința în această regiune. 30 Tertio, Nova Ship Invest, Unipessoal (Zona Franca da Madeira) adaugă că societățile de administrare a participațiilor sociale (denumite în continuare „SAPS”) nu sunt supuse condiției privind crearea și menținerea locurilor de muncă în RAM, astfel încât Comisia a săvârșit o eroare de drept în decizia atacată prin faptul că nu a stabilit, cu ocazia analizei respectării acestei condiții, nici cea mai mică limitare în funcție de întreprinderile beneficiare. 31 În ceea ce privește, în al treilea rând, controalele fiscale puse în aplicare de autoritățile portugheze pentru a verifica buna aplicare a condițiilor referitoare, pe de o parte, la originea profiturilor cărora li se aplică reducerea IPPJ și, pe de altă parte, la crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM, reclamantele invocă o eroare de drept săvârșită de Comisie prin faptul că a apreciat în decizia atacată că controalele fiscale efectuate nu au permis verificarea respectării de către beneficiari a acestor două condiții de acces la regimul III. 32 Comisia contestă această argumentație. – Cu privire la condiția referitoare la originea profiturilor cărora li se aplică reducerea IPPJ 33 Argumentația reclamantelor implică să se stabilească dacă, în pofida modului de redactare a regimului III, precum și a deciziilor din 2007 și din 2013, care subordonează acordarea ajutoarelor autorizate condiției ca profiturile societăților înregistrate în ZFM să provină din activități „desfășurate efectiv și material în Madeira”, autoritățile portugheze puteau, fără a încălca aceste decizii, să acorde ajutoarele prevăzute de această schemă și pentru profiturile obținute din activități realizate în afara RAM. 34 În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, stabilirea semnificației și a sferei de aplicare a termenilor pentru care dreptul Uniunii nu oferă nicio definiție trebuie realizată în funcție de sensul lor obișnuit în limbajul curent, ținând seama de contextul în care sunt utilizați și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (a se vedea Hotărârea din 27 ianuarie 2022, Zinātnes parks, C‑347/20, EU:C:2022:59, punctul 42 și jurisprudența citată). 35 Or, contrar celor susținute de reclamante, termenii „activități desfășurate efectiv și material în Madeira”, în sensul lor obișnuit, nu pot fi interpretați în sensul că vizează activități desfășurate în afara RAM, nici chiar de societăți înregistrate în ZFM. 36 O asemenea concluzie este confirmată de contextul deciziei atacate, precum și de obiectivele urmărite de reglementarea Uniunii în materie de ajutoare de stat și în special cea aplicabilă ajutoarelor regionale. 37 Mai întâi, din deciziile de autorizare a regimurilor II și III reiese că, în cursul procedurilor administrative care au condus la acestea, Comisia și autoritățile portugheze au împărtășit întotdeauna interpretarea care trebuie dată termenilor „activități desfășurate efectiv și material în Madeira”. Or, instanța Uniunii nu poate ignora acest element pentru a defini cu precizie domeniul de aplicare al unei scheme de ajutor notificate, chiar dacă nu a fost adus la cunoștința reclamantelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2010, Kahla Thüringen Porzellan/Comisia, C‑537/08 P, EU:C:2010:769, punctul 45). 38 Astfel, din decizia din 2002 reiese că, în cursul procedurii administrative care a condus la aceasta, autoritățile portugheze au arătat că „avantajele fiscale [ar fi] limitate la activitățile desfășurate efectiv și material în Madeira, ceea ce [ar] permite excluderea activităților care ar fi desfășurate în afara Madeirei”. 39 De asemenea, așa cum reiese din considerentul (226) al deciziei atacate, Comisia „solicitase introducerea în proiectul de lege notificat de [Republica Portugheză] la 28 iunie 2006 a unei dispoziții exprese potrivit căreia reducerile de impozit s‑ar aplica numai profiturilor obținute din activități desfășurate în Madeira”, iar Republica Portugheză a refuzat să efectueze această introducere pentru motivul că „o astfel de dispoziție nu era necesară, întrucât restricția în cauză decurgea din temeiul juridic al ZFM”. 40 În continuare, termenii deciziilor din 2007 și din 2013, presupunând că pot fi considerați ambigui, trebuie interpretați în conformitate cu temeiurile lor juridice, și anume articolul 87 alineatul (3) litera (a) CE [devenit articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE] și, respectiv, articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, precum și cu Liniile directoare din 2007. 41 Or, toate derogările de la principiul general al incompatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă, enunțat la articolul 107 alineatul (1) TFUE, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2004, Germania/Comisia, C‑277/00, EU:C:2004:238, punctul 20 și jurisprudența citată). 42 În plus, după cum a arătat în mod întemeiat Comisia în considerentele (153) și (154) ale deciziei atacate, Liniile directoare din 2007, în special punctele 6 și 76 din acestea, prevăd că ajutoarele pentru funcționare se pot acorda, în mod excepțional, în regiunile eligibile în temeiul derogării prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (a) CE [devenit articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE], precum RAM, al cărei statut de regiune ultraperiferică este recunoscut de Comisie, cu condiția ca acestea să fie justificate de contribuția lor la dezvoltarea regională și de natura lor și ca nivelul lor să fie proporțional cu handicapul pe care încearcă să îl compenseze. 43 Or, așa cum reiese din considerentul (156) al deciziei atacate, scopul ajutoarelor regionale de exploatare pentru regiunile ultraperiferice este de a compensa costurile suplimentare pe care întreprinderile le suportă în regiunile în discuție din cauza handicapurilor de care suferă acestea din urmă, precum cele enumerate în considerentul (155) al deciziei atacate. Aceasta implică faptul că numai activitățile afectate de handicapuri și, prin urmare, costurile suplimentare specifice regiunilor în cauză trebuie să poată beneficia de asemenea ajutoare pentru funcționare. 44 Prin urmare, pot fi excluse de la posibilitatea de a beneficia de ajutoarele respective activitățile desfășurate în afara regiunilor menționate care, datorită acestui fapt, nu sunt afectate de aceste costuri suplimentare, chiar dacă sunt desfășurate de societăți stabilite în respectivele regiuni. 45 În sfârșit, după cum a arătat Comisia în mod întemeiat în considerentul (157) al deciziei atacate, evaluarea compatibilității regimului III în decizia din 2007 a fost realizată pe baza costurilor suplimentare suportate de întreprinderile care își desfășoară activitatea în RAM, iar nu în afara sa. 46 Astfel, din cuprinsul considerentelor (44)-(53) ale deciziei din 2007 reiese că Comisia s‑a bazat pe un studiu, furnizat de autoritățile portugheze, care cuantifică „costurile suplimentare suportate de sectorul privat în [RAM]”. În plus, costurile suplimentare luate în considerare, și anume în special cheltuielile de transport, de stocare, de resurse umane, de finanțare sau de comercializare, sunt cele suportate de activitățile desfășurate efectiv și material în RAM, iar nu de activitățile desfășurate în afara sa de societăți înregistrate în această regiune. În sfârșit, această constatare este confirmată de faptul că, în considerentul (48) din decizia din 2007, Comisia a perceput costurile suplimentare în cauză ca procent doar din valoarea adăugată brută a sectorului privat sau numai din produsul intern brut al RAM. 47 În consecință, pe lângă faptul că nu își găsește temeiul în modul de redactare și în contextul deciziilor din 2007 și din 2013, interpretarea largă a expresiei „activități desfășurate efectiv și material în Madeira” susținută de reclamante se dovedește a fi contrară nu numai obiectivelor urmărite prin articolul 87 alineatul (3) litera (a) CE și prin articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, care au servit drept temei juridic deciziilor din 2007 și, respectiv, din 2013, ci și Liniilor directoare din 2007. 48 În această privință, faptul că interpretarea reținută de Comisie poate, după cum susțin reclamantele, să difere de cea reținută în planul de acțiune al OCDE privind combaterea erodării bazei de impozitare și a transferului profiturilor și în special în principiile de orientare generale referitoare la evaluarea măsurilor în cadrul planului menționat nu poate modifica această concluzie. 49 Astfel, deși Comisia poate lua în considerare textele adoptate în cadrul OCDE, ea nu poate fi nicidecum ținută de acestea, în special în aplicarea normelor Tratatului FUE și în particular a celor referitoare la ajutoarele de stat [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 mai 2021, Luxemburg și Amazon/Comisia, T‑816/17 și T‑318/18, EU:T:2021:252, punctul 154, și Concluziile avocatei generale Kokott prezentate în cauza État luxembourgeois (Informații privind un grup de contribuabili), C‑437/19, EU:C:2021:450, punctul 67]. 50 Prin urmare, Comisia a putut concluziona fără a săvârși o eroare de drept, în considerentul (167) al deciziei atacate, că regimul III, astfel cum a fost pus în aplicare, în ceea ce privește condiția referitoare la originea profiturilor cărora li se aplica reducerea IPPJ, era contrar deciziilor din 2007 și din 2013. 51 O asemenea concluzie nu poate fi repusă în discuție nici de argumentația reclamantelor potrivit căreia, interpretând termenii „activități desfășurate efectiv și material în Madeira” în sensul că nu vizează activitățile desfășurate în afara acestei regiuni de societăți înregistrate în ZFM, Comisia ar fi luat în considerare în mod insuficient faptul că regimul III, ca ajutor pentru funcționare regional în favoarea regiunilor ultraperiferice, avea în esență ca obiectiv să contribuie la dezvoltarea economică a regiunii, această contribuție putând fi obținută de întreprinderi indiferent de locul în care își desfășoară efectiv activitățile, sau ar fi încălcat principiile libertății de stabilire și liberei prestări a serviciilor. 52 În primul rând, în ceea ce privește afirmația întemeiată pe luarea în considerare insuficientă a pretinsului obiectiv al regimului III care, în calitate de ajutor pentru funcționare regional în favoarea regiunilor ultraperiferice, ar consta în esență în contribuția la dezvoltarea economică a acestor regiuni, iar nu în compensarea costurilor suplimentare suportate de întreprinderile stabilite în respectivele regiuni ținând seama de handicapurile structurale de care suferă cele din urmă, trebuie arătat că, prin aceasta, reclamantele nu urmăresc să repună în discuție aprecierea efectuată de Comisie cu privire la neconformitatea regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, cu deciziile din 2007 și din 2013 și, prin urmare, calificarea juridică a regimului menționat drept „ajutor nou” în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul 2015/1589, acordat cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE. 53 Dimpotrivă, reclamantele urmăresc implicit să repună în discuție aprecierea compatibilității regimului III efectuată cu ocazia deciziilor din 2007 și din 2013, care au rămas definitive, fără însă ca argumentația lor să poată fi interpretată în sensul că invocă o excepție de nelegalitate a deciziilor menționate în sensul articolului 277 TFUE. 54 În orice caz, argumentația reclamantelor se întemeiază pe o premisă eronată, potrivit căreia obiectivul regimului III, în calitate de ajutor pentru funcționare regional în favoarea unei regiuni ultraperiferice, ar fi în esență acela de a contribui la dezvoltarea economică a RAM și numai în mod accesoriu de a compensa costurile suplimentare proprii RAM. 55 Or, după cum s‑a arătat deja la punctele 35-47 de mai sus, reiese fără ambiguitate atât din modul de redactare a deciziilor din 2007 și din 2013, cât și din obiectivele reglementării Uniunii în materie de ajutoare de stat regionale în regiunile ultraperiferice, pe care se întemeiază aceste decizii, că compensația datorată proporțional cu costurile suplimentare proprii RAM constituie un element central care a determinat Comisia să constate compatibilitatea regimului III. 56 În al doilea rând, în ceea ce privește afirmația privind încălcarea principiilor liberei circulații a cetățenilor, libertății de stabilire și liberei prestări a serviciilor, trebuie arătat că aceasta nu poate fi admisă. 57 Astfel, întrucât Tribunalul a constatat la punctul 47 de mai sus că, în decizia atacată, condiția privind originea profiturilor fusese interpretată de Comisie în conformitate cu modul de redactare și cu contextul deciziilor din 2007 și din 2013, dar și în conformitate cu obiectivele urmărite de reglementarea Uniunii în materie de ajutoare de stat, reclamantele repun în discuție, în definitiv, nu interpretarea acestei condiții din decizia atacată, ci interpretarea condiției menționate reținută de Comisie în deciziile din 2007 și din 2013 pentru a constata compatibilitatea regimului III. 58 Or, recurentele nu au invocat nici implicit, nici explicit o excepție de nelegalitate a deciziilor din 2007 și din 2013. Astfel, acestea nu au explicat modul în care cele două decizii ar încălca principiile liberei circulații a cetățenilor, libertății de stabilire și liberei prestări a serviciilor. 59 În măsura în care argumentația menționată poate fi înțeleasă în sensul că urmărește să conteste, în temeiul principiilor evocate la punctul 58 de mai sus, constatarea incompatibilității regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, această critică va fi examinată, la punctele 98-105 de mai jos, în cadrul aprecierii temeiniciei celui de al doilea motiv invocat de reclamante. 60 Având în vedere cele de mai sus, Comisia nu a săvârșit nicio eroare de drept în interpretarea condiției prevăzute în deciziile din 2007 și din 2013 potrivit căreia reducerile IPPJ prevăzute de regimul III nu puteau privi decât profiturile rezultate din activități „desfășurate efectiv și material în Madeira”. – Cu privire la condiția referitoare la crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM 61 Reclamantele reproșează în esență Comisiei că a impus în mod eronat Republicii Portugheze să recurgă la metodele ENI și UMA, cu excluderea noțiunii de „loc de muncă” în sensul dreptului portughez, sau cel puțin că i‑a impus un mod de calcul obiectiv al timpului de lucru consacrat efectiv de fiecare titular al unui loc de muncă ce conferă dreptul de a beneficia de regimul III pentru a verifica respectarea condiției privind crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM, cu încălcarea obiectivelor regimului III, precum și a principiilor liberei circulații. 62 Primul argument al reclamantelor provine însă dintr‑o interpretare eronată a deciziei atacate. 63 Astfel, concluzia potrivit căreia regimul III, așa cum a fost pus în aplicare, încalcă deciziile din 2007 și din 2013 nu se întemeiază pe faptul că autoritățile portugheze ar fi omis să recurgă la metodele ENI și UTA pentru a verifica dacă era îndeplinită condiția privind crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM. Această concluzie se întemeiază pe constatarea, care figurează în considerentul (176) al deciziei atacate, că metoda reținută de autoritățile portugheze pentru calcularea numărului de locuri de muncă create sau menținute în RAM nu permitea să se verifice realitatea și permanența locurilor de muncă declarate de beneficiarii regimului respectiv. 64 Or, această concluzie este susținută corespunzător cerințelor legale de considerentele (28) și (175) ale deciziei atacate, potrivit cărora, în aplicarea metodei reținute de autoritățile portugheze, constituia un post în vederea aplicării regimului III orice loc de muncă, indiferent de natura juridică a acestuia, de numărul de ore, zile și luni de muncă activă pe an, declarate de beneficiari, inclusiv locurile de muncă pe fracțiune de normă sau cele ale membrilor consiliului de administrație care își desfășoară activitatea în mai multe societăți beneficiare ale regimului III. 65 Întrucât decizia atacată nu este întemeiată pe constatarea că autoritățile portugheze ar fi omis să recurgă la metodele ENI și UMA pentru a calcula numărul de locuri de muncă, argumentele reclamantelor prin care se urmărește să se reproșeze Comisiei că a impus în mod greșit recurgerea la asemenea metode trebuie înlăturate. 66 În plus, trebuie înlăturat și argumentul reclamantelor potrivit căruia Comisia nu avea dreptul, pentru a verifica îndeplinirea acestei condiții, să impună Republicii Portugheze obligația de a recurge la un mod de calcul obiectiv al timpului de lucru efectiv consacrat de fiecare titular al unui post care conferă dreptul de a beneficia de regimul III, ținând seama în special de faptul că crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM nu ar constitui decât o finalitate accesorie a regimului III. 67 Astfel, pe de o parte, după cum Comisia a arătat în mod întemeiat în considerentul (169) al deciziei atacate, reiese în mod expres din decizia din 2007 [a se vedea în special considerentul (64) al acesteia] și din decizia din 2013 [a se vedea în special considerentul (28) al acesteia] că această condiție era o condiție de acces la regimul III și constituia un parametru de calcul al cuantumului ajutorului plătit în temeiul schemei ZFM, astfel cum a fost notificată de Republica Portugheză și aprobată prin aceste două decizii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2022, Portugalia/Comisia (Zona liberă Madeira), T‑95/21, EU:T:2022:567, punctul 160]. 68 Pe de altă parte, după cum s‑a arătat deja la punctul 41 de mai sus, derogările de la principiul general al incompatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă, enunțat la articolul 107 alineatul (1) TFUE, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. Această cerință implică faptul că interpretarea condițiilor de acordare a unei scheme de ajutor autorizate de Comisie nu poate rămâne pe deplin la discreția statului membru în cauză, în special sub pretextul respectării principiului autonomiei instituționale și procedurale. 69 Aceasta cu atât mai mult cu cât în speță nu se poate susține în mod valabil că obligația de a recurge la un mod de calcul obiectiv al timpului de lucru consacrat efectiv de fiecare titular al unui loc de muncă ce conferă dreptul de a beneficia de regimul III ar interfera cu dreptul portughez. Astfel, această obligație de a recurge la un mod de calcul obiectiv nu împiedică posibilitatea luării în considerare a oricărei forme de raport de muncă prevăzute de dreptul portughez. În plus, obligația menționată de a recurge la un asemenea mod de calcul se impune numai în scopul aprecierii compatibilității regimului III, precum și a bunei executări a deciziilor din 2007 și din 2013. 70 Pentru aceleași motive ca acelea menționate la punctele 56 și 58 de mai sus, afirmația potrivit căreia interpretarea reținută de Comisie cu privire la condiția referitoare la crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM ar fi contrară principiilor liberei circulații a cetățenilor și a lucrătorilor trebuie înlăturată. 71 Totuși, în cazul în care acest argument trebuie înțeles în sensul că urmărește să conteste, în temeiul principiilor evocate la punctul 70 de mai sus, constatarea incompatibilității regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, această critică va fi examinată, la punctele 98-105 de mai jos, în cadrul aprecierii temeiniciei celui de al doilea motiv invocat de reclamante. 72 În sfârșit, trebuie înlăturat ca inoperant argumentul suplimentar care a fost invocat de Nova Ship Invest, Unipessoal (Zona Franca da Madeira), potrivit căruia Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept în decizia atacată prin faptul că nu a stabilit, cu ocazia analizei respectării condiției privind crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM, nici cea mai mică limitare în funcție de tipul de întreprindere beneficiară, deși SAPS nu ar fi supuse unei asemenea condiții. 73 Astfel, în această privință, trebuie arătat, pe de o parte, că, în cererea sa introductivă, Nova Ship Invest, Unipessoal (Zona Franca da Madeira) se limitează să formuleze un asemenea argument fără a pretinde însă că ar constitui ea însăși o SAPS. 74 Pe de altă parte, deși, ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal cu privire la acest aspect în ședință, Nova Ship Invest, Unipessoal (Zona Franca da Madeira) a afirmat că ar constitui ea însăși o SAPS, trebuie să se constate că ea nu a prezentat niciun element de natură să susțină o astfel de afirmație, limitându‑se să facă trimitere la anexa A.3 la cererea introductivă, și anume o autorizație, datată 29 decembrie 2000, de a exercita activitatea în ZFM care a fost eliberată unei întreprinderi căreia i‑ar fi succedat și al cărei obiect de activitate ar cuprinde, printre altele, administrarea de părți sociale. 75 Acest document nu demonstrează însă că Nova Ship Invest, Unipessoal (Zona Franca da Madeira) ar avea ca obiect social exclusiv administrarea de părți sociale și că, prin urmare, ar constitui o SAPS. 76 În consecință, Comisia nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a apreciat, în considerentul (179) al deciziei atacate, că regimul III, astfel cum a fost pus în aplicare, încălca condiția creării și menținerii locurilor de muncă în RAM. – Cu privire la eficacitatea controalelor fiscale efectuate în vederea verificării aplicării corecte a condițiilor privind originea profiturilor cărora li se aplică reducerea IPPJ și crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM 77 Reclamantele reproșează în esență Comisiei că a apreciat în decizia atacată că controalele efectuate de autoritățile fiscale nu erau adaptate pentru verificarea aplicării corecte a condițiilor referitoare la originea profiturilor cărora li se aplica reducerea IPPJ și la crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM, prevăzute de regimul III. Această neadaptare ar fi consecința directă a faptului că autoritățile portugheze ar fi interpretat și ar fi aplicat aceste condiții cu încălcarea deciziilor din 2007 și din 2013, a Liniilor directoare din 2007 și a articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, fapt contestat de reclamante. 78 În această privință, este suficient să se constate că, la punctele 60 și 76 de mai sus, Tribunalul a apreciat că criticile Comisiei referitoare la interpretarea și la punerea în aplicare de către autoritățile portugheze a celor două condiții menționate la punctul 77 de mai sus erau întemeiate. 79 În consecință, Comisia nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, în considerentul (178) al deciziei atacate, că controalele fiscale efectuate de autoritățile portugheze la beneficiarii regimului III, precum și datele colectate în cadrul acestor controale nu permiteau să se controleze în mod eficient respectarea condițiilor regimului III referitoare la originea profiturilor cărora li se aplica reducerea IPPJ și la crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM, având în vedere că autoritățile menționate interpretau sau aplicau respectivele condiții de acces la regimul III cu încălcarea deciziilor din 2007 și din 2013. 80 Având în vedere toate cele de mai sus, Comisia a constatat în mod întemeiat că regimul III, astfel cum a fost pus în aplicare, nu respecta mai multe dintre condițiile impuse prin deciziile din 2007 și din 2013. 81 Întrucât acest regim a fost pus în aplicare cu încălcarea deciziilor din 2007 și din 2013, așa încât a fost modificat substanțial în raport cu regimul autorizat prin deciziile menționate, Comisia a concluzionat de asemenea în mod întemeiat, în considerentul (180) al deciziei atacate, în sensul existenței unui ajutor nou ilegal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2017, Comisia/Italia, C‑467/15 P, EU:C:2017:799, punctul 48). 82 În consecință, al treilea motiv trebuie respins ca nefondat. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în măsura în care examinarea compatibilității regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, nu a fost efectuată în mod direct și exclusiv în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, se bazează pe o interpretare eronată a Liniilor directoare din 2007 în contradicție cu articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE și încalcă principiile liberei circulații a cetățenilor și a lucrătorilor, libertății de stabilire, precum și liberei prestări a serviciilor 83 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamantele reproșează Comisiei că, în decizia atacată, nu a efectuat examinarea compatibilității schemei de ajutor în cauză în mod direct și exclusiv în raport cu articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, ci ținând seama în analiza sa de cerințele și de condițiile care au fost introduse prin Liniile directoare din 2007. În plus, reclamantele apreciază că considerentele (191)-(198) ale deciziei atacate, în cadrul cărora Comisia constată incompatibilitatea regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, sunt întemeiate pe o interpretare eronată a Liniilor directoare din 2007 și sunt, în plus, contrare Tratatului FUE și în special articolului 107 alineatul (3) litera (a) din acesta, care ar condiționa compatibilitatea ajutoarelor regionale destinate să favorizeze dezvoltarea regiunilor ultraperiferice numai de faptul ca aceste ajutoare să fie destinate să promoveze dezvoltarea regiunilor menționate, ținând seama de situația structurală, economică și socială a acestora, fără a impune ca ajutoarele să fie necesare pentru a compensa dezavantajele intrinseci ale regiunilor respective. 84 Comisia contestă această argumentație. 85 Trebuie amintit că reiese dintr‑o jurisprudență constantă că, în cadrul aprecierii compatibilității unor măsuri de ajutor cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE, Comisia beneficiază de o largă putere de apreciere, a cărei exercitare implică evaluări complexe de ordin economic și social (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctele 79 și 80 și jurisprudența citată). 86 În exercitarea acestei puteri de apreciere, Comisia poate adopta orientări pentru a stabili criteriile pe baza cărora intenționează să evalueze compatibilitatea cu piața internă a măsurilor de ajutor preconizate de statele membre (a se vedea Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctul 81 și jurisprudența citată). 87 Adoptând asemenea norme de conduită și anunțând, prin publicarea lor, că le va aplica situațiilor vizate de acestea, Comisia își autolimitează exercitarea puterii de apreciere și nu se poate abate în principiu de la aceste norme fără a fi sancționată, dacă este cazul, pentru o încălcare a unor principii generale de drept precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime (a se vedea Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctul 82 și jurisprudența citată). 88 Desigur, Comisia nu poate să renunțe, prin intermediul adoptării unor norme de conduită, la exercitarea puterii de apreciere pe care i‑o conferă articolul 107 alineatul (3) TFUE. Prin urmare, adoptarea Liniilor directoare din 2007 nu exonerează Comisia de obligația sa de a examina circumstanțele specifice excepționale pe care le invocă statul membru, într‑un caz particular, pentru a solicita aplicarea directă a articolului 107 alineatul (3) TFUE (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctul 83 și jurisprudența citată). 89 În speță, după cum s‑a constatat în considerentul (190) al deciziei atacate, Republica Portugheză nu a invocat împrejurări excepționale care să justifice o aplicare directă a articolului 107 alineatul (3) TFUE în vederea aprecierii compatibilității regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare. În plus, nu se contestă că regimul III, în calitate de ajutor pentru funcționare regional, intră în domeniul de aplicare al Liniilor directoare din 2007, așa încât, potrivit jurisprudenței citate la punctul 87 de mai sus, Comisia era obligată să urmeze aceste linii directoare în cadrul aprecierii compatibilității regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare. 90 Prin urmare, în decizia atacată, Comisia a examinat fără a săvârși o eroare de drept regimul III, astfel cum a fost pus în aplicare, în raport cu Liniile directoare din 2007, iar nu în mod direct și exclusiv în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE, examinare pe care, pe de altă parte, a efectuat‑o în considerentele (188)-(198) ale deciziei atacate. 91 În plus, nu rezultă că, în cadrul examinării compatibilității regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, efectuată în considerentele (181)-(207) ale deciziei atacate, Comisia a încălcat reglementarea Uniunii în materia ajutoarelor de stat regionale, în special Liniile directoare din 2007 sau articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE. 92 În ceea ce privește Liniile directoare din 2007, contrar celor susținute de reclamante și așa cum s‑a arătat deja la punctul 42 de mai sus, compatibilitatea ajutoarelor regionale pentru funcționare în regiunile ultraperiferice nu este condiționată numai de faptul ca aceste ajutoare să fie destinate să promoveze dezvoltarea regiunilor menționate, ci presupune de asemenea ca nivelul lor să fie proporțional cu handicapurile pe care urmăresc să le compenseze. 93 Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 43 de mai sus, ajutoarele pentru funcționare regionale în favoarea regiunilor ultraperiferice au fost concepute pentru a compensa costurile suplimentare suportate de întreprinderile din regiunile respective din cauza handicapurilor de care suferă acestea din urmă. 94 Or, în mod întemeiat, în considerentele (184)-(186) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că aplicarea regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, nu era conformă cu condițiile prevăzute la punctele 76 și 80 din Liniile directoare din 2007, a căror legalitate nu a fost repusă în discuție de reclamante. 95 O asemenea concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamantelor potrivit căruia articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE ar condiționa compatibilitatea ajutoarelor regionale pentru regiunile ultraperiferice numai de faptul ca aceste ajutoare să fie destinate să promoveze dezvoltarea regiunilor menționate, fără a impune ca ajutoarele să fie necesare pentru compensarea dezavantajelor intrinseci ale acestor regiuni. 96 Astfel, deși, desigur, articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE nu menționează în mod expres că ajutoarele pentru regiunile ultraperiferice trebuie să fie necesare pentru a compensa dezavantajele intrinseci ale acestor regiuni, nu este mai puțin adevărat că constatarea compatibilității unui ajutor de stat cu piața internă – în special cele acordate în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE – presupune prin natura sa ca acesta din urmă să respecte printre altele cerința generală a necesității (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 1980, Philip Morris Holland/Comisia, 730/79, EU:C:1980:209, punctul 17, Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 78, și Hotărârea din 12 iulie 2018, Austria/Comisia, T‑356/15, EU:T:2018:439, punctul 370). 97 Or, în mod întemeiat, în considerentele (191)-(198) ale deciziei atacate, Comisia a constatat că regimul III, astfel cum a fost pus în aplicare, nu era aplicat așa încât să combată dificultățile structurale cu care întreprinderile puteau efectiv să se confrunte în cadrul exercitării activității lor în Madeira și, ca urmare a acestui fapt, nu era nici adecvat, nici proporțional cu obiectivul de interes comun pe care îl reprezenta dezvoltarea regională a acestei regiuni. 98 În ceea ce privește argumentele reclamantelor întemeiate pe încălcarea principiilor liberei circulații a cetățenilor și a lucrătorilor, liberei stabiliri și liberei prestări a serviciilor, trebuie arătat că acestea urmăresc în esență să repună în discuție constatarea, care figurează în considerentul (198) al deciziei atacate, efectuată de Comisie în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, cu privire la caracterul incompatibil cu piața internă al regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, pentru motivul că această constatare ar avea drept consecință să facă mai dificilă sau mai costisitoare exercitarea libertăților menționate de către întreprinderile care au beneficiat de acest regim sau de salariații lor. 99 În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că un ajutor care, în sine sau prin unele dintre modalitățile sale, încalcă dispoziții sau principii generale ale dreptului Uniunii nu poate fi declarat compatibil cu piața internă (a se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 2023, Ryanair/Comisia, C‑209/21 P, EU:C:2023:905, punctul 71 și jurisprudența citată). 100 Totuși, această jurisprudență implică numai că, atunci când Comisia intenționează să declare un ajutor compatibil cu piața internă, trebuie să se asigure că această declarație de compatibilitate, care autorizează statul membru să plătească ajutorul în cauză, nu va determina încălcarea altor dispoziții ale dreptului Uniunii, în special a principiilor liberei circulații. 101 În schimb, jurisprudența menționată nu poate, astfel cum sugerează în esență reclamantele, să impună Comisiei, care intenționează să declare un ajutor incompatibil și, prin urmare, să interzică statului membru în cauză să îl plătească, să declare acest ajutor compatibil și, așadar, să autorizeze plata acestuia pentru motivul că o eventuală decizie de incompatibilitate ar avea efecte restrictive asupra întreprinderilor beneficiare ale ajutorului menționat, fie prin împiedicarea plății acestuia, fie prin impunerea recuperării sale. 102 În caz contrar, interzicerea ajutoarelor de stat incompatibile ar fi împiedicată de principiile liberei circulații a cetățenilor și a lucrătorilor, liberei stabiliri și liberei prestări a serviciilor, deși dispozițiile Tratatului FUE în materia concurenței, în special cele referitoare la ajutoarele de stat, au un caracter fundamental și constituie expresia uneia dintre misiunile esențiale conferite Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 noiembrie 2011, Comisia/Italia, C‑496/09, EU:C:2011:740, punctul 60). 103 Prin urmare, reclamantele nu pot invoca în mod util principiile liberei circulații a cetățenilor și a lucrătorilor, liberei stabiliri și liberei prestări a serviciilor împotriva deciziei atacate în măsura în care prin aceasta se constată, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, caracterul incompatibil al regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, și se dispune recuperarea acestuia. 104 În orice caz, chiar presupunând că principiile menționate – inclusiv cele ale liberei circulații a cetățenilor și a lucrătorilor – pot fi invocate în speță de reclamante și că decizia atacată produce un efect restrictiv asupra libertăților invocate de acestea din urmă, trebuie să se constate că efectul restrictiv amintit este inerent declarării incompatibilității regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, și ordinului de recuperare, cuprinse în decizia atacată. 105 În plus, efectele restrictive menționate sunt justificate de un obiectiv legitim și sunt proporționale cu acesta, după cum reiese din cuprinsul punctului 97 de mai sus. De altfel, constatarea incompatibilității cu piața internă a regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, precum și recuperarea ajutoarelor plătite ilegal în temeiul acestui regim nu împiedică societățile înregistrate în ZFM să se stabilească sau să presteze servicii în afara RAM ori să recruteze lucrători care au reședința sau își desfășoară activitatea în afara acestei regiuni. Ele urmăresc pur și simplu să garanteze că profiturile obținute din activități realizate efectiv și material în afara RAM nu pot fi luate în considerare în baza de impozitare căreia i se aplică măsura fiscală în cauză. 106 În plus, în ceea ce privește schema de ajutor alternativă propusă de reclamante, întemeiată pe „gradarea proporționalității cuantumului ajutorului în cazurile în care activitatea generatoare de venituri este exercitată într‑o zonă geografică diferită”, trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței, Comisia nu trebuie să se pronunțe în mod abstract cu privire la toate măsurile alternative care pot fi avute în vedere, întrucât, deși statul membru în cauză trebuie să prezinte în mod detaliat motivele care au stat la baza adoptării schemei de ajutor în cauză, în special în ceea ce privește condițiile de eligibilitate reținute, acesta nu este obligat să demonstreze în mod pozitiv că nicio altă măsură imaginabilă, prin definiție ipotetică, nu ar putea permite o mai bună asigurare a obiectivului urmărit. Dacă statul membru menționat nu este supus unei asemenea obligații, reclamantele nu pot solicita în mod întemeiat Tribunalului să impună Comisiei să se substituie autorităților naționale în această sarcină de prospectare normativă pentru a examina orice măsură alternativă posibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2019, Scor/Comisia, T‑135/17, nepublicată, EU:T:2019:287, punctul 94 și jurisprudența citată). 107 Având în vedere ceea ce precedă, este necesar ca cel de al doilea motiv să fie respins ca nefondat. Cu privire la al treilea și la al patrulea motiv, întemeiate pe nelegalitatea ordinului de recuperare care figurează la articolul 4 alineatul (1) din decizia atacată 108 Prin intermediul celui de al treilea și al celui de al patrulea motiv, invocate cu titlu subsidiar și care trebuie analizate împreună, reclamantele contestă legalitatea ordinului de recuperare care figurează la articolul 4 alineatul (1) din decizia atacată. 109 Argumentația reclamantelor cuprinde în esență trei aspecte, întemeiate pe faptul că ordinul de recuperare, în primul rând, ar fi contrar principiului protecției încrederii legitime, în al doilea rând, ar fi contrar principiului securității juridice și, în al treilea rând, ar face ca valoarea ajutoarelor care trebuie rambursate să se bazeze pe o metodă de calcul inadecvată. Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime 110 Prin intermediul acestui prim aspect, reclamantele susțin că beneficiarii regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, nu aveau niciun motiv să creadă că reducerea IPPJ prevăzută de acest regim depindea de o interpretare restrictivă a condițiilor referitoare, pe de o parte, la originea profiturilor cărora li se aplică reducerea IPPJ și, pe de altă parte, la crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM, având în vedere că aceste două condiții au fost introduse mai întâi în termeni similari în decizia din 2002, fără să se precizeze că trebuiau să facă obiectul unei interpretări restrânse din punct de vedere geografic. În plus, de la introducerea lor, autoritățile portugheze nu ar fi modificat în niciun mod interpretarea domeniului de aplicare al acestor condiții. Or, faptul că Comisia nu a considerat necesar să precizeze semnificația acestor condiții cu ocazia aprobării, în două rânduri, a regimului III ar fi fost de natură să dea naștere unei încrederi legitime a beneficiarilor cu privire la faptul că punerea în aplicare a regimului III de către autoritățile portugheze nu era considerată de Comisie ca reprezentând un ajutor de stat nou. 111 Comisia contestă această argumentație. 112 În ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, trebuie amintit că dreptul de a se prevala de acest principiu presupune că autoritățile competente ale Uniunii au furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere (a se vedea Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 97 și jurisprudența citată). 113 În plus, în domeniul ajutoarelor de stat, potrivit unei jurisprudențe constante, având în vedere caracterul imperativ al controlului acestui tip de ajutoare efectuat de Comisie în temeiul articolului 108 TFUE, pe de o parte, întreprinderile care beneficiază de un ajutor nu pot avea, în principiu, încredere legitimă în legalitatea ajutorului decât dacă acesta a fost acordat cu respectarea procedurii prevăzute la acest articol și, pe de altă parte, un operator economic diligent trebuie, în mod normal, să fie în măsură să se asigure că această procedură a fost respectată (a se vedea Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 98 și jurisprudența citată). 114 Or, în speță, reclamantele nu demonstrează că, în ceea ce privește ajutoarele plătite cu încălcarea deciziilor din 2007 și din 2013, care, din acest motiv, au fost plătite cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE, Comisia le‑ar fi furnizat asigurări precise, necondiționate și concordante, dar și conforme cu normele aplicabile, de natură să dea naștere unei așteptări legitime în percepția lor, după cum impune jurisprudența. 115 Astfel, atunci când o schemă de ajutor nu a fost notificată Comisiei, inacțiunea invocată a acesteia este lipsită de semnificație (Hotărârea din 11 noiembrie 2004, Demesa și Territorio Histórico de Álava/Comisia, C‑183/02 P și C‑187/02 P, EU:C:2004:701, punctul 52; a se vedea de asemenea în acest sens Ordonanța din 7 decembrie 2017, Aughinish Alumina/Comisia, C‑373/16 P, nepublicată, EU:C:2017:953, punctul 54). Prin urmare, în lipsa notificării prealabile a Comisiei cu privire la regimul III, astfel cum a fost pus în aplicare, reclamantele nu se pot prevala în mod util, în susținerea criticii lor întemeiate pe o încălcare a principiului protecției încrederii legitime, de vreo inacțiune din partea Comisiei. 116 Este de asemenea lipsit de relevanță faptul că regimul III, astfel cum a fost notificat, a fost aprobat de două ori de Comisie, dat fiind că acest regim a fost pus în aplicare potrivit unor modalități substanțial diferite de cele prevăzute de proiectul de schemă de ajutor notificat de Republica Portugheză. 117 În ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia ar fi fost imposibil să se înțeleagă că reducerea IPPJ prevăzută de acest regim depindea de o interpretare restrictivă a condițiilor referitoare, pe de o parte, la originea profiturilor cărora li se aplica reducerea IPPJ și, pe de altă parte, la crearea sau menținerea locurilor de muncă în RAM, ambele introduse prin regimul II, este necesar să se reitereze constatarea efectuată la punctul 47 de mai sus, potrivit căreia atât modul de redactare a deciziilor din 2007 și din 2013, cât și contextul în care acestea se înscriu, dar și obiectivele urmărite de reglementarea aplicabilă ajutoarelor regionale nu lăsau loc de îndoială în ceea ce privește interpretarea condiției referitoare la originea profiturilor cărora li se aplica reducerea IPPJ. 118 De asemenea, în ceea ce privește condiția privind crearea sau menținerea de locuri de muncă în RAM, din deciziile din 2002, din 2007 și din 2013 reiese că accesul la avantajele fiscale prevăzute de regimul II, în continuarea căruia se înscrie regimul III, era limitat la societățile care creau o activitate cu adevărat nouă și îndeplineau condiții speciale de eligibilitate, întemeiate pe numărul de noi locuri de muncă create cu titlu permanent (și în primele șase luni de activitate) de acestea (a se vedea secțiunea II din decizia din 2002). Astfel, plafonul bazei de impozitare care face obiectul avantajului fiscal în temeiul IPPJ depindea de numărul de locuri de muncă create de beneficiar [a se vedea secțiunea II din decizia din 2002; considerentele (18), (19) și (60) ale deciziei din 2007; considerentele (10) și (11) ale deciziei din 2013]. Orice altă interpretare ar avea drept consecință decorelarea intensității sprijinului acordat întreprinderilor prevăzut de regimul III de contribuția acestora la crearea de activități cu adevărat noi în RAM, chiar dacă acest obiectiv este una dintre condițiile de acces la acest regim, iar aprecierea de către Comisie a proporționalității regimului menționat a fost efectuată în lumina condiției menționate. 119 Având în vedere cele de mai sus, nu poate fi constatată nicio încălcare a principiului protecției încrederii legitime și, prin urmare, primul aspect trebuie respins. Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice 120 În cadrul acestui al doilea aspect, reclamantele insistă asupra lipsei de diligență și a inacțiunii Comisiei în ceea ce privește controlul aplicării schemei ZFM pentru o perioadă prelungită, întrucât Comisia nu a decis să inițieze procedura de supraveghere prevăzută la articolul 108 alineatul (1) TFUE decât după mai mult de opt ani de la aprobarea regimului III și după mai mult de doi ani de la expirarea duratei sale inițiale și nu a informat autoritățile portugheze cu privire la intenția sa de a iniția procedura formală de investigare decât după unsprezece ani de la aprobarea regimului menționat și după mai mult de cinci ani de la expirarea duratei sale inițiale. 121 Comisia contestă această argumentație. 122 În ceea ce privește principiul securității juridice, care se distinge de principiul protecției încrederii legitime (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 februarie 2023, Spania și alții/Comisia, C‑649/20 P, C‑658/20 P și C‑662/20 P, EU:C:2023:60, punctul 83), trebuie arătat că, în materia ajutoarelor de stat, argumentele care urmăresc să combată obligația de recuperare în temeiul unei încălcări a principiului securității juridice sunt admise numai în împrejurări cu totul excepționale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 aprilie 2008, Comisia/Salzgitter, C‑408/04 P, EU:C:2008:236, punctul 106, și Hotărârea din 21 septembrie 2022, Portugalia/Comisia (Zona liberă Madeira), T‑95/21, EU:T:2022:567, punctul 204]. 123 În această privință, reiese din jurisprudență că trebuie să se examineze o serie de elemente pentru a se cerceta existența unei încălcări a principiului securității juridice, în special lipsa de claritate a regimului juridic aplicabil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Nuova Agricast și Cofra/Comisia, C‑67/09 P, EU:C:2010:607, punctul 77), sau inacțiunea Comisiei pentru o perioadă prelungită fără justificare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 1987, RSV/Comisia, 223/85, EU:C:1987:502, punctele 14 și 15, și Hotărârea din 22 aprilie 2008, Comisia/Salzgitter, C‑408/04 P, EU:C:2008:236, punctele 106 și 107). 124 În speță, reclamantele nu se prevalează în susținerea prezentului aspect de vreo lipsă de claritate a regimului juridic aplicabil. 125 În ceea ce privește susținerea privind existența unor perioade prelungite de inacțiune a Comisiei care permit întreprinderilor în cauză să se prevaleze de principiul securității juridice, trebuie amintit că această instituție este obligată să acționeze într‑un termen rezonabil în cadrul unei proceduri de examinare a ajutoarelor de stat și că nu este autorizată să perpetueze o stare de inacțiune în cursul fazei preliminare de examinare. Trebuie adăugat că aprecierea caracterului rezonabil al termenului de desfășurare a procedurii trebuie efectuată în funcție de circumstanțele proprii fiecărei cauze, precum complexitatea acesteia și comportamentul părților (Hotărârea din 13 iunie 2013, HGA și alții/Comisia, C‑630/11 P-C‑633/11 P, EU:C:2013:387, punctele 81 și 82). 126 Or, în primul rând, în ceea ce privește timpul scurs între deciziile din 2002, din 2007 și din 2013, pe de o parte, și inițierea, la 12 martie 2015, a exercițiului de supraveghere a regimului III sau decizia de deschidere a procedurii formale, notificată Republicii Portugheze la 6 iulie 2018 și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 15 martie 2019, pe de altă parte, acesta nu poate fi considerat nerezonabil. 127 Astfel, mai întâi, conform articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 659/1999 și articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, Comisia nu era ținută de termene specifice, precum cele prevăzute în capitolul II din aceste regulamente, referitor la procedura privind ajutoarele notificate (a se vedea în acest sens Ordonanța din 20 ianuarie 2021, KC/Comisia, T‑580/20, nepublicată, EU:T:2021:14, punctul 26). 128 În continuare, în ceea ce privește exercițiile de monitorizare privind ajutoarele sau schemele de ajutoare autorizate, precum în speță, nu se poate considera că Comisia trebuia să facă dovada unei diligențe deosebite, în măsura în care principiul cooperării loiale, prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, le impune statelor membre să adopte toate măsurile adecvate pentru a garanta domeniul de aplicare și eficacitatea dreptului Uniunii. 129 În domeniul ajutoarelor de stat, aceasta implică în special că statele menționate trebuie să asigure nepunerea în aplicare a ajutoarelor sau a schemelor de ajutor care încalcă deciziile de autorizare prealabilă, în special atunci când, precum în speță, înțelegerea condițiilor de punere în aplicare a acestor ajutoare sau a acestor scheme de ajutor este împărtășită inițial de Comisie și de statul membru în cauză, așa cum s‑a constatat la punctele 38 și 39 de mai sus. 130 În sfârșit, având în vedere descrierea procedurii prealabile deciziei de deschidere a procedurii oficiale, realizată în considerentele (1) și (2) ale deciziei atacate, nicio inacțiune a Comisiei pe o perioadă îndelungată și lipsită de justificare nu poate fi identificată în speță. 131 În al doilea rând, în ceea ce privește durata de 29 de luni a procedurii formale de investigare, nici aceasta nu poate fi considerată nerezonabilă, ținând seama, astfel cum reiese din considerentele (3)-(9) și (96) ale deciziei atacate, de necesitatea Comisiei de a examina cererea autorităților portugheze privind confidențialitatea deciziei de deschidere a acestei proceduri, de a solicita de mai multe ori acestor autorități comunicarea informațiilor lipsă, precum și de a trata observațiile unui număr foarte mare de părți interesate care au participat la procedură. 132 În acest sens, procedura care s‑a finalizat prin decizia atacată se deosebește în mod clar de procedura în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 24 noiembrie 1987, RSV/Comisia (223/85, EU:C:1987:502), de care Republica Portugheză nu se poate prevala, așadar, în mod valabil. 133 Chiar privite în ansamblu, atât perioadele prealabile, cât și cele ulterioare deciziei de deschidere a procedurii formale nu pot fi considerate nerezonabile având în vedere că reclamantelor – la fel ca tuturor întreprinderilor care au beneficiat de regimul III, astfel cum a fost pus în aplicare – li s‑a oferit în mod corespunzător posibilitatea de a lua cunoștință, cel târziu la 15 martie 2019, de decizia de deschidere a procedurii formale prin publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și de riscurile de recuperare la care se expuneau. 134 Prin urmare, nu poate fi constatată nicio încălcare a principiului protecției securității juridice. În consecință, al doilea aspect al motivului trebuie respins. Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe recurgerea la o metodă vădit inadecvată în ceea ce privește calcularea cuantumului ajutorului care trebuie recuperat 135 Prin intermediul celui de al treilea aspect, reclamantele apreciază că cuantumul ajutoarelor care trebuie restituite se bazează pe o metodă de calcul vădit inadecvată. Reclamantele susțin astfel că metoda de calcul în UMA a numărului de locuri de muncă create sau menținute nu poate fi aplicată pentru a determina cuantumurile ajutoarelor care trebuie recuperate, dat fiind că aceasta nu constituie o metodă valabilă pentru a determina crearea efectivă de locuri de muncă în măsura în care nu rezultă din nicio reglementare înscrisă în dreptul Uniunii și nici din vreo normă stabilită în legislația națională portugheză. 136 Comisia contestă această argumentație. 137 În această privință, este necesar să se constate că reiese în esență din considerentele (168)-(171) ale deciziei atacate că condiția creării sau menținerii locurilor de muncă în RAM constituie nu numai o condiție de acces la regimul III, ci și un parametru al calculului cuantumului ajutorului, care trebuie să se întemeieze pe o metodă obiectivă, verificabilă și dovedită. În plus, aprecierea proporționalității regimului III în raport cu costurile suplimentare pe care acest regim trebuia să le compenseze a fost efectuată în lumina acestei condiții. 138 Prin urmare, deși deciziile din 2007 și din 2013 nu impun aplicarea unei metode determinate de calcul al numărului de locuri de muncă create sau menținute în RAM de fiecare beneficiar, nu este mai puțin adevărat că aceste decizii impuneau utilizarea unei metode obiective de natură să permită verificarea realității și a permanenței locurilor de muncă declarate de beneficiarii regimului III. 139 Or, în măsura în care în mod evident metoda utilizată de autoritățile portugheze (a se vedea punctele 63-65 de mai sus) nu îndeplinea această condiție, iar autoritățile respective nu au propus o altă metodă obiectivă care să permită verificarea realității și a permanenței locurilor de muncă declarate de beneficiari, numai în scopul recuperării ajutoarelor plătite în temeiul regimului III, astfel cum a fost pus în aplicare, Comisia, în considerentul (216) al deciziei atacate, a impus efectuarea calculului cuantumului ajutorului care trebuie recuperat în conformitate cu metoda UMA. 140 În aceste împrejurări, faptul de a fi impus recurgerea la o asemenea metodă, care ține doar de obligația Comisiei de a furniza statului membru în cauză indicațiile care să îi permită să determine el însuși, fără dificultăți excesive, cuantumul ajutoarelor care trebuie recuperate, nu poate fi considerat inadecvat. 141 În consecință, al treilea aspect trebuie respins ca nefondat. 142 Ținând seama de tot ceea ce precedă, al treilea și al patrulea motiv trebuie înlăturate și, în consecință, acțiunile trebuie respinse în întregime. Cu privire la cheltuielile de judecată 143 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. 144 Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL (Camera a cincea) declară și hotărăște: 1) Conexează cauzele T‑713/22 și T‑720/22 în vederea pronunțării prezentei hotărâri. 2) Respinge acțiunile. 3) Obligă Portumo – Madeira – Montagem e Manutenção de Tubaria, SA (Zona Franca da Madeira), Ponticelli – Consultadoria Técnica, SA (Zona Franca da Madeira), Ponticelli Angoil – Serviços Para a Indústria Petrolífera, SA (Zona Franca da Madeira) și Nova Ship Invest, Unipessoal, Lda (Zona Franca da Madeira) la plata cheltuielilor de judecată. Svenningsen Martín y Pérez de Nanclares Stancu Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 noiembrie 2024. Semnături ( *1 ) Limba de procedură: portugheza.