Trimitere preliminară – Uniunea vamală – Codul vamal al Uniunii – Metodă de determinare a valorii în vamă – Valoarea de tranzacție declarată – Articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 – Articolul 140 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 – Metode secundare – Articolul 74 din Regulamentul nr. 952/2013 – Metoda reziduală sau «fall‑back» – Articolul 144 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 – Import de mărfuri în vrac – Lipsa dovezii plății efective – Insuficiența datelor privind caracteristicile esențiale ale mărfurilor – Utilizarea datelor disponibile în baza de date națională – Media aritmetică simplă a prețurilor unitare

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea, judecând în complet de cinci judecători) 3 iunie 2026 ( *1 ) „Trimitere preliminară – Uniunea vamală – Codul vamal al Uniunii – Metodă de determinare a valorii în vamă – Valoarea de tranzacție declarată – Articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 – Articolul 140 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 – Metode secundare – Articolul 74 din Regulamentul nr. 952/2013 – Metoda reziduală sau «fall‑back» – Articolul 144 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 – Import de mărfuri în vrac – Lipsa dovezii plății efective – Insuficiența datelor privind caracteristicile esențiale ale mărfurilor – Utilizarea datelor disponibile în baza de date națională – Media aritmetică simplă a prețurilor unitare” În cauza T‑224/25, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Kúria (Curtea Supremă, Ungaria), prin decizia din 20 martie 2025, primită de Curte la 20 martie 2025, în procedura VÁM4ALL Kft. „felszámolás alatt” împotriva Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága, TRIBUNALUL (Camera a cincea, judecând în complet de cinci judecători), compus din domnul M. Sampol Pucurull, președinte, doamna T. Pynnä, domnul J. Laitenberger, doamna M. Stancu și domnul W. Valasidis (raportor), judecători, avocat general: domnul J. Martín y Pérez de Nanclares, grefier: doamna A. Juhász‑Tóth, administratoare, având în vedere transmiterea cererii preliminare de către Curte Tribunalului la 8 aprilie 2025, în temeiul articolului 50b al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, având în vedere domeniul menționat la articolul 50b primul paragraf litera (c) din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și lipsa unei chestiuni independente de interpretare în sensul articolului 50b al doilea paragraf din statutul menționat, având în vedere faza scrisă a procedurii, în urma ședinței din 28 ianuarie 2026, luând în considerare observațiile prezentate: – pentru VÁM4ALL „felszámolás alatt”, de L. Maruzs, ügyvéd; – pentru guvernul maghiar, de M. Fehér și K. Szíjjártó, în calitate de agenți; – pentru guvernul ceh, de A. Edelmannová, M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți; – pentru guvernul spaniol, de S. Núñez Silva, abogado del Estado; – pentru Comisia Europeană, de O. Dani și F. Moro, în calitate de agente, având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general, pronunță prezenta Hotărâre 1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1, denumit în continuare „Codul vamal al Uniunii”) coroborat cu articolul 140 alineatul (1) și cu articolul 144 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Codul vamal al Uniunii (JO 2015, L 343, p. 558), precum și a articolului 74 alineatele (1) și (2) din acest cod. 2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între VÁM4ALL Kft. „felszámolás alatt”, o societate de drept maghiar, în calitatea sa de reprezentant vamal indirect al unui importator de mărfuri provenite din China, pe de o parte, și Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága (Direcția de soluționare a contestațiilor din cadrul Administrației Naționale Fiscale și Vamale, Ungaria, denumită în continuare „autoritatea vamală de gradul al doilea”), pe de altă parte, în legătură cu decizia prin care această autoritate a validat metoda utilizată de autoritatea vamală maghiară de prim grad (denumită în continuare „autoritatea vamală de prim grad”) pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor puse în liberă circulație și pentru impunerea taxelor vamale ale Uniunii Europene. Cadru juridic Codul vamal al Uniunii 3 Articolul 15 din Codul vamal al Uniunii, intitulat „Furnizarea de informații autorităților vamale”, prevede: „(1)   Orice persoană implicată direct sau indirect în îndeplinirea formalităților vamale sau în controalele vamale furnizează autorităților vamale, la cererea acestora și în termenul fixat, toate documentele și informațiile solicitate, într‑o formă adecvată, și întreaga asistență necesară pentru îndeplinirea formalităților sau efectuarea controalelor. (2)   La depunerea unei declarații vamale, a unei declarații de depozitare temporară, a unei declarații sumare de intrare sau de ieșire, a unei declarații de reexport sau a unei notificări de reexport de către o persoană la autoritățile vamale sau la depunerea unei cereri pentru obținerea unei autorizări sau pentru obținerea oricărei alte decizii, persoana în cauză răspunde în ansamblu de: (a) corectitudinea și caracterul complet al informațiilor furnizate în această declarație, notificare sau cerere; (b) autenticitatea, corectitudinea și valabilitatea oricărui document justificativ al declarației, al notificării sau al cererii; […] Primul paragraf se aplică, de asemenea, furnizării sub orice altă formă a oricărei informații solicitate de către autoritățile vamale sau comunicate acestora din urmă. În cazul în care depunerea declarației sau a notificării, prezentarea cererii sau furnizarea informațiilor se realizează de către un reprezentant vamal al persoanei în cauză, în conformitate cu articolul 18, reprezentantul vamal se află și el sub incidența obligațiilor prevăzute la primul paragraf de la prezentul alineat.” 4 Articolul 18 din Codul vamal al Uniunii, intitulat „Reprezentantul vamal”, are următorul cuprins: „(1)   Orice persoană poate desemna un reprezentant vamal. Această reprezentare poate fi directă, caz în care reprezentantul vamal acționează în numele și pe seama unei alte persoane, sau indirectă, caz în care reprezentantul vamal acționează în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane. […]” 5 Potrivit articolului 48 din Codul vamal al Uniunii, intitulat „Controlul ulterior”: „În scopul controalelor vamale, autoritățile vamale pot verifica corectitudinea și caracterul complet al informațiilor furnizate într‑o declarație vamală, o declarație de depozitare temporară, o declarație sumară de intrare, o declarație sumară de ieșire, o declarație de reexport sau o notificare de reexport, precum și existența, autenticitatea, corectitudinea și valabilitatea documentelor justificative și pot examina contabilitatea declarantului și alte evidențe referitoare la operațiunile privind mărfurile în cauză sau la alte operațiuni comerciale anterioare sau ulterioare implicând aceste mărfuri după acordarea liberului de vamă. Aceste autorități pot, de asemenea, să examineze aceste mărfuri și/sau să preleve eșantioane, dacă este încă posibil să se efectueze o asemenea verificare sau prelevare. Astfel de controale pot fi efectuate la sediul titularului mărfurilor sau al reprezentantului său, al oricărei persoane implicate direct sau indirect, cu titlu profesional, în aceste operațiuni, sau al oricărei persoane care dispune de documentele și datele respective din motive profesionale.” 6 Articolul 70 din Codul vamal al Uniunii, intitulat „Metoda de determinare a valorii în vamă bazată pe valoarea de tranzacționare”, este redactat după cum urmează: „(1)   Baza inițială pentru valoarea în vamă a mărfurilor este valoarea de tranzacție, adică prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export către teritoriul vamal al Uniunii, ajustat, dacă este cazul. (2)   Prețul efectiv plătit sau de plătit este plata totală efectuată sau de efectuat de către cumpărător vânzătorului sau de către cumpărător unui terț în beneficiul vânzătorului pentru mărfurile importate și cuprinde toate plățile efectuate sau de efectuat drept condiție a vânzării mărfurilor importate. […]” 7 Articolul 74 din Codul vamal al Uniunii, intitulat „Metode secundare de determinare a valorii în vamă”, prevede: „(1)   În cazul în care valoarea în vamă a mărfurilor nu poate fi determinată prin aplicarea articolului 70, se trece în mod succesiv de la litera (a) la litera (d) din alineatul (2), până la prima dintre literele respective care permite determinarea acesteia. Ordinea în care se aplică dispozițiile de la alineatul (2) literele (c) și (d) se inversează la cererea declarantului. (2)   Valoarea în vamă determinată prin aplicarea alineatului (1) este: (a) valoarea de tranzacție a mărfurilor identice vândute pentru export către teritoriul vamal al Uniunii și exportate în același sau aproximativ același moment cu mărfurile care se evaluează; (b) valoarea de tranzacție a mărfurilor similare vândute pentru export către teritoriul vamal al Uniunii și exportate în același sau aproximativ același moment cu mărfurile care se evaluează; (c) valoarea bazată pe prețul unitar la care mărfurile importate sau mărfuri identice sau similare cu cele importate sunt vândute pe teritoriul vamal al Uniunii, totalizând cantitatea cea mai mare, către persoane care nu au legătură cu vânzătorii; sau (d) valoarea calculată, care constă în suma: (i) costului sau valorii materialelor și fabricării sau altor transformări în procesul de fabricare a mărfurilor importate; (ii) unui cuantum al profitului și cheltuielilor generale egale cu cele care se reflectă în mod obișnuit în vânzările de mărfuri de aceeași natură sau tip cu mărfurile evaluate care sunt fabricate de producători în țara exportatoare pentru a fi exportate în Uniune; (iii) costului sau valorii elementelor menționate la articolul 71 alineatul (1) litera (e). (3)   În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea alineatului (1), aceasta se determină pe baza datelor disponibile pe teritoriul vamal al Uniunii, prin mijloace rezonabile compatibile cu principiile și dispozițiile generale următoare: (a) acordul referitor la punerea în aplicare a articolului VII din Acordul General pentru Tarife și Comerț; (b) articolul VII din Acordul General pentru Tarife și Comerț; (c) prezentul capitol.” 8 Articolul 163 din Codul vamal al Uniunii, intitulat „Documentele justificative”, prevede următoarele: „(1)   Documentele justificative solicitate pentru aplicarea dispozițiilor regimului vamal pentru care mărfurile sunt declarate trebuie să se afle în posesia declarantului și la dispoziția autorităților vamale în momentul depunerii declarației vamale. (2)   Documentele justificative se pun la dispoziția autorităților vamale în cazul în care legislația Uniunii prevede astfel sau atunci când este necesar în vederea controalelor vamale. […]” 9 Articolul 188 din Codul vamal al Uniunii, intitulat „Verificarea unei declarații vamale”, prevede: „În scopul verificării corectitudinii datelor conținute în declarația vamală acceptată, autoritățile vamale pot: (a) să examineze declarația și documentele justificative; (b) să solicite declarantului furnizarea altor documente; (c) să verifice mărfurile; (d) să preleve eșantioane în vederea analizei sau examinării aprofundate a mărfurilor.” Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 10 Articolul 1 alineatul (2) punctele 4 și 14 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 prevede: „În scopul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: […] 4. «mărfuri identice» înseamnă, în contextul determinării valorii în vamă, mărfuri produse în aceeași țară și care sunt identice din toate punctele de vedere, inclusiv în privința caracteristicilor fizice, a calității și a renumelui. Existența unor diferențe minore de aspect nu exclude mărfurile respective din categoria mărfurilor considerate identice dacă ele corespund definiției; […] 14. «mărfuri similare», în contextul determinării valorii în vamă, înseamnă mărfuri produse în aceeași țară, care, deși nu seamănă în toate privințele, prezintă caracteristici și materiale componente asemănătoare care le permit să îndeplinească aceleași funcții și să fie interschimbabile din punct de vedere comercial; calitatea mărfurilor, renumele lor și existența unei mărci se numără printre elementele care se iau în considerare pentru a stabili dacă mărfurile sunt similare sau nu.” 11 Articolul 140 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, intitulat „Neacceptarea valorilor de tranzacție declarate”, prevede: „(1)   În cazul în care autoritățile vamale au îndoieli întemeiate că valoarea de tranzacție declarată reprezintă cuantumul total plătit sau de plătit astfel cum se menționează la articolul 70 alineatul (1) din [Codul vamal al Uniunii], pot solicita declarantului să furnizeze informații suplimentare. (2)   În cazul în care îndoielile lor nu sunt eliminate, autoritățile vamale pot decide că valoarea mărfurilor nu se poate determina în conformitate cu articolul 70 alineatul (1) din [Codul vamal al Uniunii].” 12 Articolul 144 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, intitulat „Metoda determinării valorii în vamă pe baza datelor disponibile (metoda «fall‑back»)”, are următorul cuprins: „(1)   La determinarea valorii în vamă în conformitate cu articolul 74 alineatul (3) din [Codul vamal al Uniunii], se poate da dovadă de o flexibilitate rezonabilă în aplicarea metodelor prevăzute la articolul 70 și la articolul 74 alineatul (2) din [acest] cod. Valoarea determinată astfel se bazează, în cea mai mare măsură posibilă, pe valorile în vamă determinate anterior. (2)   Dacă nu se poate determina valoarea în vamă în conformitate cu alineatul (1), se utilizează alte metode adecvate. În acest caz valoarea în vamă nu se determină pe baza niciunuia dintre elementele următoare: […] (b) un sistem prin care, pentru determinarea valorii în vamă, se utilizează cea mai mare dintre două valori alternative; […] (g) valori arbitrare sau fictive.” Litigiul principal și întrebările preliminare 13 VÁM4ALL „felszámolás alatt”, în calitate de reprezentant vamal indirect, a prezentat autorității vamale de prim grad, între 25 ianuarie și 8 iulie 2019, declarații vamale pentru diferite mărfuri în vrac importate din China (denumite în continuare „mărfurile în cauză”). Valoarea în vamă a acestor mărfuri a fost determinată în conformitate cu metoda valorii de tranzacție prevăzută la articolul 70 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii. VÁM4ALL „felszámolás alatt” a prezentat în susținerea declarațiilor facturi care menționau un termen de plată de 120 de zile de la livrare. 14 La 7 aprilie 2020, autoritatea vamală de prim grad a inițiat un control ulterior, în cursul căruia a invitat în mai multe rânduri importatorul și VÁM4ALL „felszámolás alatt” să furnizeze documente care să justifice valoarea de tranzacție declarată ca valoare în vamă pentru operațiunile de import în cauză. Din decizia de trimitere reiese că nu s‑a dat curs acestor cereri. 15 După ce a fost invitată din nou să prezinte astfel de documente, VÁM4ALL „felszámolás alatt” a furnizat, pe lângă declarațiile vamale depuse anterior, facturi comerciale de import, liste de ambalare, documente de transport pe navă, declarații de valoare în vamă și foi de calcul electronic care conțineau, pentru fiecare tranzacție vizată, descrierea generală a mărfurilor în cauză și cantitățile de marfă, precum și fotografii provenind de la importator. 16 Instituția financiară care administrează contul importatorului a furnizat autorității vamale de prim grad, la cererea acesteia, date privind plățile, care nu au permis să se stabilească plata contravalorii mărfurilor în cauză. Acestea din urmă nu au putut face obiectul controlului ulterior, din cauza faptului că fuseseră deja vândute. 17 Având în vedere aceste împrejurări, autoritatea vamală de prim grad a înlăturat, în temeiul articolului 140 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, metoda valorii de tranzacție pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor în cauză. Aceasta a considerat de asemenea inaplicabile metodele secundare prevăzute la articolul 74 alineatul (2) literele (a)-(d) din Codul vamal al Uniunii. Prin urmare, aceasta a determinat valoarea în vamă a mărfurilor în cauză utilizând metoda prevăzută la articolul 74 alineatul (3) din codul menționat, astfel cum a fost completat prin articolul 144 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447. 18 În acest scop, autoritatea vamală de prim grad a extras din baza de date vamală națională (denumită în continuare „baza de date”) informațiile privind mărfurile provenite din aceeași țară ca mărfurile în cauză, încadrate la același cod din Tariful integrat al Uniunii Europene (TARIC), la același cod al procedurii și la același cod al metodei de evaluare ca aceste mărfuri, puse în liberă circulație în Ungaria în cursul celor 45 de zile anterioare acceptării declarațiilor menționate la punctul 13 de mai sus și al celor 45 de zile ulterioare acesteia, cu excluderea anumitor date care nu erau relevante. Pe baza acestor informații, ea a calculat prețurile unitare pe kilogram ale fiecărui grup de elemente care conținea mărfuri importate comparabile, reținând în fiecare ipoteză un preț egal sau inferior mediei aritmetice a prețului unitar al fiecăruia dintre aceste elemente. Valoarea în vamă a mărfurilor în cauză a fost ulterior determinată prin înmulțirea greutății nete a acestora cu prețul unitar astfel stabilit. Pe baza noii valori în vamă astfel determinate, autoritatea vamală de prim grad a adoptat o decizie prin care a stabilit printre altele cuantumul datoriei vamale a VÁM4ALL „felszámolás alatt” la 65427800 de forinți (HUF) (aproximativ 163570 de euro). 19 VÁM4ALL „felszámolás alatt” a contestat această decizie la autoritatea vamală de gradul al doilea, care a confirmat‑o. 20 În aceste condiții, VÁM4ALL „felszámolás alatt” a introdus o cale de atac împotriva deciziei autorității vamale de gradul al doilea, care a fost respinsă în primă instanță. Ulterior, aceasta a formulat recurs la Kúria (Curtea Supremă, Ungaria), care este instanța de trimitere. 21 Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la interpretarea care trebuie dată mai multor dispoziții ale Codului vamal al Uniunii și ale Regulamentului de punere în aplicare 2015/2447 aplicabile litigiului principal. 22 În primul rând, instanța de trimitere ridică problema dacă Codul vamal al Uniunii și articolul 140 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 permit autorităților vamale să solicite unui reprezentant vamal indirect să justifice valoarea de tranzacție a mărfurilor importate prin prezentarea dovezii plății acestora și, în lipsa unei astfel de prezentări, să respingă această valoare. Ea arată, în această privință, că revine autorităților vamale sarcina de a motiva, în fiecare caz în parte, „îndoielile întemeiate” cu privire la conformitatea valorii de tranzacție declarate, în sensul articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447. 23 În al doilea rând, instanța de trimitere ridică problema faptului că autoritățile vamale pot concluziona în sensul inaplicabilității metodelor secundare enumerate la articolul 74 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii pentru motivul că reprezentantul vamal nu a furnizat informații detaliate cu privire la caracteristicile esențiale ale mărfurilor importate, deși aceste autorități nu au făcut uz de competența de care dispuneau de a examina aceste mărfuri cu ocazia punerii lor în liberă circulație. 24 În al treilea rând, instanța de trimitere are îndoieli că, în împrejurările din cauza principală, metoda de calcul al valorii în vamă utilizată de autoritățile vamale, având în vedere că nu se întemeiază numai pe produsele vânzătorului mărfurilor în cauză, ci pe toate produsele încadrate la același cod TARIC ca aceste mărfuri, este conformă cu articolul 144 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447. 25 În aceste condiții, Kúria (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 15 alineatul (1) din [Codul vamal al Uniunii] trebuie interpretat în sensul că reprezentantul vamal indirect trebuie să dispună, pe lângă documentele necesare pentru vămuire, și de toate celelalte documente referitoare la mărfurile importate, inclusiv de documentele privind încheierea tranzacției comerciale (contractul dintre importator și vânzător, extrasul de cont bancar care face dovada plății prețului mărfurilor și documentele care precizează caracteristicile fizice ale mărfurilor, renumele și calitatea acestora), și că trebuie să furnizeze aceste documente autorității vamale la momentul controlului vamal? 2) Articolul 140 alineatul (1) din [R]egulamentul de punere în aplicare [2015/2447] trebuie interpretat în sensul că, în cazul importului de mărfuri în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale, autoritățile vamale, pentru a nu accepta valorile de tranzacție, își pot baza îndoielile întemeiate pe faptul că reprezentantul vamal indirect nu a făcut dovada plății efective a prețului de vânzare prin documente fiabile, în pofida faptului că i s‑a solicitat acest lucru? 3) În cazul unui răspuns afirmativ la cea de a doua întrebare preliminară, articolul 74 alineatele (1) și (2) din Codul vamal [al Uniunii] trebuie interpretat în sensul că autoritatea vamală poate exclude utilizarea metodelor secundare prevăzute la acest articol pentru motivul că reprezentantul vamal indirect nu a furnizat informații cu privire la caracteristicile esențiale ale mărfurilor (caracteristici fizice, calitate, renume)? 4) În cazul unui răspuns afirmativ la cea de a treia întrebare preliminară, aplicarea metodelor secundare prevăzute la articolul 74 alineatul (2) literele (a)-(d) din Codul vamal [al Uniunii] poate fi exclusă în cazul în care, la momentul vămuirii, autoritatea vamală nu a făcut uz, deși ar fi putut face acest lucru, de posibilitatea de a preleva eșantioane de marfă [și/sau] de celelalte prerogative pe care i le conferă articolul 188 din [acest cod], ceea ce i‑ar fi permis să cunoască caracteristicile mărfurilor? 5) În cazul unui răspuns afirmativ la cea de a treia și la cea de a patra întrebare preliminară, articolul 144 alineatul (2) din [R]egulamentul de punere în aplicare [2015/2447] trebuie interpretat în sensul că permite autorității vamale să determine valoarea în vamă pe baza informațiilor extrase în mod exclusiv dintr‑o bază de date vamală națională, prin examinarea unor mărfuri puse în liberă circulație la data acceptării declarației vamale și pe durata celor 45 de zile anterioare și ulterioare acesteia, având același cod TARIC și provenind din aceeași țară de origine ca mărfurile în vrac supuse controlului, care nu prezintă caracteristici individuale sau specifice, și luând în considerare media aritmetică simplă a prețurilor unitare pe kilogram ale mărfurilor selectate pe baza filtrării datelor? În caz afirmativ, această metodă garantează respectarea dispozițiilor articolului 144 alineatul (2) literele (b) și (g) din [R]egulamentul de punere în aplicare [2015/2447]?” Cu privire la întrebările preliminare Cu privire la prima întrebare 26 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 15 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii coroborat cu articolul 18 alineatul (1) și cu articolul 163 alineatul (2) din acest cod trebuie interpretat în sensul că, pe lângă documentele necesare pentru vămuire, un reprezentant vamal indirect este obligat să fie în măsură să prezinte și să pună la dispoziția autorităților vamale, atunci când i s‑a solicitat să facă acest lucru în cadrul unui control vamal, toate documentele referitoare la mărfurile importate, inclusiv pe cele care justifică prețul efectiv plătit. 27 În primul rând, trebuie amintit, pe de o parte, că articolul 15 din Codul vamal al Uniunii prevede la alineatul (1) că orice persoană implicată direct sau indirect în controalele vamale este obligată să furnizeze autorităților vamale toate documentele și informațiile solicitate. Pe de altă parte, în temeiul articolului 18 alineatul (1) din acest cod, reprezentantul vamal indirect acționează în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane. 28 Astfel, atunci când un reprezentant vamal indirect depune o declarație vamală, el face acest lucru în nume propriu, dar pe seama persoanei care i‑a acordat un mandat de reprezentare și pe care o reprezintă, așa încât acționează în calitate de declarant [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 mai 2022, U.I. (Reprezentant vamal indirect), C‑714/20, EU:C:2022:374, punctul 40], ceea ce îi impune toate obligațiile de a furniza documente și informații prevăzute la articolul 15 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii. 29 În al doilea rând, din articolul 163 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii reiese că documentele justificative se pun la dispoziția autorităților vamale atunci când este necesar în vederea controalelor vamale. Dat fiind că, după cum s‑a amintit la punctul 28 de mai sus, un reprezentant vamal indirect acționează în calitate de declarant, acesta trebuie, așadar, să fie în măsură să furnizeze aceste documente justificative. 30 În al treilea rând, articolul 70 din Codul vamal al Uniunii definește, la alineatul (1), valoarea de tranzacție ca fiind prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export către teritoriul vamal al Uniunii Europene, ajustat, dacă este cazul. Acesta precizează, la alineatul (2), că prețul efectiv plătit sau de plătit este plata totală efectuată sau de efectuat de către cumpărător vânzătorului sau de către cumpărător unui terț în beneficiul vânzătorului pentru mărfurile importate și cuprinde toate plățile efectuate sau de efectuat drept condiție a vânzării mărfurilor importate. 31 Din moment ce un reprezentant vamal indirect are, în calitate de declarant, obligația de a furniza documente și informații la cererea autorităților vamale, acesta trebuie să fie în măsură, atunci când plata prețului de achiziție a mărfurilor importate a intervenit ulterior depunerii declarației vamale, să dovedească efectuarea acestei plăți, adresându‑se, dacă este cazul, persoanei care i‑a eliberat un mandat de reprezentare. 32 Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 15 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii coroborat cu articolul 18 alineatul (1) și cu articolul 163 alineatul (2) din acest cod trebuie interpretat în sensul că, pe lângă documentele necesare pentru vămuire, un reprezentant vamal indirect este obligat să fie în măsură să prezinte și să pună la dispoziția autorităților vamale, atunci când i s‑a solicitat să facă acest lucru în cadrul unui control vamal, toate documentele referitoare la mărfurile importate, inclusiv pe cele care justifică prețul efectiv plătit. Cu privire la a doua întrebare 33 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 140 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 trebuie interpretat în sensul că, în cazul importurilor de mărfuri în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale, autoritățile vamale își pot baza îndoielile întemeiate cu privire la faptul că valoarea de tranzacție declarată reprezintă cuantumul total plătit sau de plătit în sensul articolului 70 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii pe faptul că reprezentantul vamal indirect, deși i se solicită acest lucru, nu dovedește prin intermediul unor documente fiabile că prețul a fost efectiv plătit. 34 În conformitate cu articolul 140 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, autoritățile vamale pot, în anumite împrejurări, să aibă îndoieli întemeiate cu privire la faptul că valoarea de tranzacție declarată a mărfurilor importate reprezintă cuantumul total plătit sau de plătit pentru acestea, în sensul articolului 70 din Codul vamal al Uniunii. Într‑un asemenea caz, aceste autorități pot respinge valoarea de tranzacție declarată dacă îndoielile lor persistă după ce au solicitat eventual furnizarea oricărei informații sau a oricărui document suplimentar și după ce persoanei în cauză i s‑a oferit posibilitatea de a‑și exprima punctul de vedere cu privire la motivele pe care se întemeiază îndoielile respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2016, EURO 2004. Hungary, C‑291/15, EU:C:2016:455, punctul 31 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Keladis I și Keladis II, C‑72/24 și C‑73/24, EU:C:2026:51, punctul 76). 35 Aceste norme se aplică indiferent de natura și caracteristicile mărfurilor importate, din moment ce textul articolului 140 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 nu face nicio distincție în această privință. 36 În împrejurări precum cele din cauza principală, în care, după expirarea termenului de plată a mărfurilor importate în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale, autoritatea vamală solicită reprezentantului vamal indirect să justifice plata efectivă a prețului de cumpărare a acestor mărfuri, este necesar să se considere că lipsa dovezii acestei plăți este suficientă pentru a justifica îndoielile exprimate de această autoritate cu privire la realitatea însăși a operațiunii în cauză și, prin urmare, cu privire la valorile de tranzacție declarate. 37 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 140 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 trebuie interpretat în sensul că, în cazul importurilor de mărfuri în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale, autoritățile vamale își pot baza îndoielile întemeiate cu privire la faptul că valoarea de tranzacție declarată reprezintă cuantumul total plătit sau de plătit în sensul articolului 70 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii pe faptul că reprezentantul vamal indirect, deși i se solicită acest lucru, nu dovedește prin intermediul unor documente fiabile că prețul a fost efectiv plătit. Cu privire la a treia și la a patra întrebare 38 Prin intermediul celei de a treia și al celei de a patra întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 74 alineatele (1) și (2) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că autoritățile vamale pot exclude recurgerea la metodele secundare de determinare a valorii în vamă, prevăzute la alineatul (2) al acestui articol, a mărfurilor în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale atunci când, pe de o parte, reprezentantul vamal indirect nu a furnizat date cu privire la caracteristicile esențiale ale acestor mărfuri, indiferent dacă este vorba despre caracteristicile fizice sau despre aspectele lor calitative, și, pe de altă parte, autoritățile menționate, deși erau în măsură să facă acest lucru, nu au făcut uz de competențele prevăzute la articolul 188 din acest cod, ci au efectuat un control ulterior în temeiul articolului 48 din codul menționat. 39 Mai întâi, trebuie amintit că revine statelor membre, în conformitate cu obligațiile care le sunt impuse în temeiul articolului 325 alineatul (1) TFUE, sarcina de a proteja interesele financiare ale Uniunii împotriva fraudei sau a oricărei alte activități ilegale care aduce atingere acestor interese, precum și de a lua măsurile necesare pentru a garanta colectarea efectivă și integrală a taxelor vamale, care constituie resurse proprii tradiționale ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Keladis I și Keladis II, C‑72/24 și C‑73/24, EU:C:2026:51, punctul 73 și jurisprudența citată). 40 Pentru a asigura protecția intereselor financiare ale Uniunii, autoritățile vamale naționale dispun de toate competențele care le sunt recunoscute de Codul vamal al Uniunii și de Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, precum și de metodele de control și de evaluare care figurează în acestea. În această privință, trebuie subliniat că procedura de verificare a declarației vamale, prevăzută la articolul 188 din Codul vamal al Uniunii, și cea de control ulterior, definită la articolul 48 din acest cod, nu se exclud nicidecum reciproc. În special, niciun element din textul acestor dispoziții nu restrânge recurgerea la o procedură în cazul utilizării celeilalte și nici, invers, nu obligă autoritățile vamale să urmeze una dintre aceste proceduri sau pe cealaltă. 41 Această marjă largă de apreciere conferită autorităților vamale reiese de altfel din utilizarea, atât la articolul 48 din Codul vamal al Uniunii, cât și la articolul 188 din acest cod, a verbului „a putea”, care lasă, așadar, acestor autorități alegerea mijloacelor celor mai în măsură să le permită să își îndeplinească obligațiile amintite la punctul 39 de mai sus. 42 În consecință, împrejurarea că autoritățile vamale nu au recurs, într‑un caz precum cel în discuție în litigiul principal, și anume în cazul importurilor de mărfuri în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale, la articolul 188 din Codul vamal al Uniunii și în special la posibilitatea pe care o prevede articolul 188 litera (d) din acest cod de a preleva eșantioane în vederea analizei sau examinării aprofundate a mărfurilor nu poate influența aplicarea de către aceste autorități, în cadrul unui control ulterior, a articolului 74 din codul menționat și în special excluderea de către autoritățile respective a metodelor secundare enumerate la alineatul (2) al acestui din urmă articol. 43 În continuare, în ceea ce privește însăși posibilitatea de a exclude metodele secundare enumerate la articolul 74 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii, trebuie amintit că dreptul Uniunii referitor la evaluarea în vamă urmărește să instituie un sistem echitabil, uniform și neutru care exclude utilizarea unor valori în vamă arbitrare sau fictive. Valoarea în vamă a unei mărfi importate trebuie, așadar, să reflecte valoarea economică reală a acesteia și, prin urmare, să țină seama de toate elementele mărfii respective care prezintă o valoare economică (a se vedea Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Keladis I și Keladis II, C‑72/24 și C‑73/24, EU:C:2026:51, punctul 72 și jurisprudența citată). 44 Articolele 70-74 din Codul vamal al Uniunii stabilesc în mod expres o ierarhie între diferitele metode de determinare a valorii în vamă pe care le prevăd, astfel încât un importator nu este liber să aleagă metoda la care va recurge (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Keladis I și Keladis II, C‑72/24 și C‑73/24, EU:C:2026:51, punctul 74 și jurisprudența citată). 45 Prin urmare, valoarea în vamă a mărfurilor importate trebuie determinată, cu prioritate, potrivit metodei valorii de tranzacție prevăzute la articolul 70 din Codul vamal al Uniunii, această metodă fiind considerată cea mai adaptată, în timp ce metodele secundare enumerate la articolul 74 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii nu trebuie utilizate decât atunci când valoarea în vamă a mărfurilor nu poate fi determinată prin aplicarea acestui articol 70. Acest lucru este valabil cu atât mai mult în cazul metodei reziduale, așa‑numită de „fall back”, menționată la articolul 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, care este aplicabilă numai în cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată nici prin metoda valorii de tranzacție, nici prin intermediul uneia dintre metodele secundare menționate la articolul 74 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Keladis I și Keladis II, C‑72/24 și C‑73/24, EU:C:2026:51, punctul 75 și jurisprudența citată). 46 În sfârșit, este necesar să se arate că evaluarea în vamă se efectuează prin aplicarea succesivă a metodelor secundare prevăzute la articolul 74 alineatul (2) literele (a)-(d) din Codul vamal al Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 iunie 2019, Oribalt Rīga, C‑1/18, EU:C:2019:519, punctul 24 și jurisprudența citată), astfel încât, înainte de a exclude aplicarea acestor metode, autoritățile vamale trebuie să examineze eventuala relevanță a fiecăreia dintre ele. 47 În speță, din decizia de trimitere, ale cărei elemente esențiale sunt rezumate în special la punctele 14-16 de mai sus, reiese că, pe de o parte, VÁM4ALL „felszámolás alatt” nu a prezentat documentele și informațiile solicitate în mai multe rânduri de autoritatea vamală de prim grad și că, pe de altă parte, consultarea de către aceasta din urmă a datelor de plată care îi fuseseră furnizate la cererea sa de instituția financiară care administrează contul importatorului nu a permis să se stabilească existența plății prețului de cumpărare a mărfurilor în cauză. 48 Astfel, din cele statuate la punctul 37 de mai sus rezultă că o asemenea împrejurare poate fi suficientă pentru ca autoritățile vamale să aibă îndoieli întemeiate cu privire la realitatea însăși a tranzacției comerciale și, prin urmare, să respingă valoarea de tranzacție declarată. 49 Într‑o asemenea ipoteză, după cum s‑a amintit la punctul 46 de mai sus, autoritățile vamale trebuie să examineze pe rând aplicabilitatea fiecăreia dintre metodele secundare care figurează la articolul 74 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii. 50 Or, atunci când autoritățile vamale se află în imposibilitatea de a controla fizic mărfurile importate pentru a stabili dacă sunt identice sau similare cu cele pe care trebuie să le utilizeze pentru a stabili valoarea în vamă și în măsura în care descrierea acestor mărfuri în facturile anexate la declarațiile vamale este sumară sau incompletă, aceste autorități nu dispun de informațiile necesare pentru a aplica metodele prevăzute la articolul 74 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Keladis I și Keladis II, C‑72/24 și C‑73/24, EU:C:2026:51, punctul 82). 51 Va reveni însă instanței de trimitere sarcina de a verifica temeinicia explicațiilor furnizate în această privință de autoritățile vamale. 52 Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar, așadar, să se răspundă la a treia și la a patra întrebare că articolul 74 alineatele (1) și (2) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că, dacă un reprezentant vamal indirect nu a putut dovedi plata efectivă a prețului de achiziție a mărfurilor importate în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale, conducând astfel la respingerea de către autoritățile vamale a valorii de tranzacție declarate a mărfurilor menționate, aceste autorități pot exclude recurgerea la metodele secundare prevăzute la alineatul (2) al acestui articol atunci când au examinat fiecare dintre aceste metode cu diligența necesară, iar acest reprezentant, căruia i s‑a oferit în mod corespunzător posibilitatea de a face acest lucru, nu a putut furniza date suficiente cu privire la caracteristicile esențiale ale acestor mărfuri, indiferent dacă este vorba despre caracteristicile fizice sau despre aspectele lor calitative, fără ca împrejurarea că autoritățile menționate nu au făcut în prealabil uz de competențele prevăzute la articolul 188 din acest cod să influențeze excluderea acestor metode. Cu privire la a cincea întrebare 53 Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 144 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 trebuie interpretat în sensul că: – permite autorităților vamale să determine valoarea în vamă exclusiv în temeiul datelor extrase din baza de date referitoare la mărfuri provenite din aceeași țară ca mărfurile importate, având același cod TARIC ca aceste mărfuri și puse în liberă circulație în cursul celor 45 de zile anterioare și al celor 45 de zile ulterioare datei acceptării declarației vamale; – permite de asemenea acestor autorități să ia în considerare, pe baza filtrării datelor menționate mai sus, media aritmetică simplă a prețurilor unitare pe kilogram ale mărfurilor cărora le corespund aceste date. 54 Trebuie amintit că, în ipoteza în care valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea uneia dintre metodele secundare enumerate la articolul 74 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii, evaluarea valorii în vamă se efectuează în conformitate cu dispozițiile articolului 74 alineatul (3) din acest cod, cu alte cuvinte se determină pe baza datelor disponibile pe teritoriul vamal al Uniunii, prin mijloace rezonabile compatibile cu principiile și cu dispozițiile generale ale acordurilor internaționale vizate de aceste dispoziții, precum și ale capitolului 3 din titlul II din codul menționat. 55 Articolul 144 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 precizează în acest scop la alineatul (1) că autoritățile vamale pot, la determinarea valorii în vamă, să dea dovadă de o flexibilitate rezonabilă în aplicarea metodelor prevăzute la articolul 70 și la articolul 74 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii și că valoarea determinată astfel se bazează, în cea mai mare măsură posibilă, pe valorile în vamă determinate anterior. Acesta prevede la alineatul (2) că, dacă nu se poate determina valoarea în vamă în conformitate cu alineatul (1), se utilizează alte metode adecvate, care exclud printre altele alegerea valorii celei mai mari atunci când există două valori în vamă alternative, în conformitate cu articolul 144 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, și interzic utilizarea unor valori arbitrare sau fictive, în temeiul articolului 144 alineatul (2) litera (g) din acest regulament. 56 Rezultă, așadar, din însuși textul articolului 144 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 că alineatul (2) al acestui articol nu se aplică decât dacă autoritățile vamale s‑au aflat în imposibilitatea de a pune în aplicare alineatul (1) al articolului menționat, cu alte cuvinte de a aplica cu o „flexibilitate rezonabilă” fie metoda valorii de tranzacție, în sensul articolului 70 din Codul vamal al Uniunii, fie metodele secundare, în sensul articolului 74 alineatul (2) din acest cod. În consecință, răspunsul la a cincea întrebare adresată de instanța de trimitere, referitoare la articolul 144 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, presupune să se stabilească faptul că alineatul (1) al acestui articol nu putea fi aplicat în speță, aspect a cărui verificare va reveni instanței de trimitere. 57 Având în vedere elementele furnizate de instanța de trimitere, completate de explicațiile oferite în special de guvernul maghiar în ședință, nu este exclus ca litigiul principal să privească o situație în care un reprezentant vamal indirect, în calitatea sa de declarant, a furnizat prea puține elemente cu privire la conținutul și la calitatea mărfurilor importate pentru ca articolul 144 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 să fie aplicabil. Într‑un asemenea caz, autoritățile vamale trebuie să utilizeze „alte metode adecvate”, în sensul articolului 144 alineatul (2) din acest regulament. 58 În speță, din decizia de trimitere reiese că metoda reținută de autoritatea vamală de prim grad, confirmată de autoritatea vamală de gradul al doilea, a constat în esență în determinarea valorii în vamă în temeiul datelor extrase din baza de date referitoare la mărfuri provenite din aceeași țară precum mărfurile în cauză, având același cod TARIC ca aceste mărfuri și puse în liberă circulație în cursul celor 45 de zile anterioare și al celor 45 de zile ulterioare datei acceptării declarației vamale. După filtrarea acestor date, a fost obținută media aritmetică simplă a prețurilor unitare pe kilogram ale mărfurilor cărora le corespund aceste date. 59 În primul rând, trebuie amintit că din jurisprudență rezultă că practica autorităților vamale care constă în evaluarea valorii în vamă în temeiul datelor extrase din baza de date referitoare la mărfuri care sunt încadrate la același cod TARIC ca mărfurile importate și care provin din aceeași țară trebuie analizată ca fiind recurgerea la „datel[e] disponibile pe teritoriul vamal al Uniunii”, în sensul articolului 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, „prin mijloace rezonabile compatibile cu toate principiile și dispozițiile generale” la care se referă această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2022, Baltic Master, C‑599/20, EU:C:2022:457, punctele 54-56 și jurisprudența citată). 60 Această simplă constatare este suficientă în principiu pentru a exclude posibilitatea ca o asemenea practică să se întemeieze pe valori arbitrare sau fictive, în sensul articolului 144 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447. 61 În al doilea rând, recurgerea la media aritmetică simplă a prețurilor unitare pe kilogram ale mărfurilor cărora le corespund datele luate în considerare de autoritatea vamală permite respectarea interdicției prevăzute la articolul 144 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, care interzice utilizarea valorii celei mai mari dintre două valori în vamă alternative, întrucât, pe de o parte, o medie aritmetică nu furnizează decât o singură valoare și, pe de altă parte, prin definiție, această valoare este o valoare medie, ceea ce exclude selectarea sistematică a valorii celei mai mari. 62 În al treilea rând, reiese din jurisprudență că o perioadă de 90 de zile, care cuprinde cele 45 de zile anterioare și cele 45 de zile ulterioare vămuirii mărfurilor a căror valoare trebuie evaluată, este de natură să evite riscul unei modificări substanțiale a practicilor comerciale și a condițiilor pieței care să afecteze prețurile mărfurilor care se evaluează (Hotărârea din 9 iunie 2022, FAWKES, C‑187/21, EU:C:2022:458, punctul 71). Prin urmare, faptul că autoritatea vamală de prim grad a reținut o perioadă de 90 de zile, care cuprinde cele 45 de zile anterioare și cele 45 de zile ulterioare datei acceptării declarației vamale, nu poate încălca articolul 144 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447. 63 Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar, așadar, să se răspundă la a cincea întrebare că articolul 144 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 trebuie interpretat în sensul că, atunci când autoritățile vamale au reușit să demonstreze în mod circumstanțiat că alineatul (1) al acestui articol nu putea fi pus în aplicare, o altă metodă adecvată, în sensul alineatului (2) al articolului menționat, este constituită de faptul că aceste autorități determină valoarea în vamă a mărfurilor importate în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale întemeindu‑se exclusiv pe date extrase din baza de date referitoare la mărfuri provenite din aceeași țară precum mărfurile importate, având același cod TARIC ca aceste mărfuri și puse în liberă circulație în cursul celor 45 de zile anterioare și al celor 45 de zile ulterioare datei acceptării declarației vamale, reținând, după filtrarea datelor menționate, media aritmetică simplă a prețurilor unitare pe kilogram ale mărfurilor cărora le corespund aceste date. Cu privire la cheltuielile de judecată 64 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Tribunalului, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL (Camera a cincea, judecând în complet de cinci judecători), declară: 1) Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii coroborat cu articolul 18 alineatul (1) și cu articolul 163 alineatul (2) din acest regulament trebuie interpretat în sensul că, pe lângă documentele necesare pentru vămuire, un reprezentant vamal indirect este obligat să fie în măsură să prezinte și să pună la dispoziția autorităților vamale, atunci când i s‑a solicitat să facă acest lucru în cadrul unui control vamal, toate documentele referitoare la mărfurile importate, inclusiv pe cele care justifică prețul efectiv plătit. 2) Articolul 140 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul nr. 952/2013 trebuie interpretat în sensul că, în cazul importurilor de mărfuri în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale, autoritățile vamale își pot baza îndoielile întemeiate cu privire la faptul că valoarea de tranzacție declarată reprezintă cuantumul total plătit sau de plătit în sensul articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 952/2013 pe faptul că reprezentantul vamal indirect, deși i se solicită acest lucru, nu dovedește prin intermediul unor documente fiabile că prețul a fost efectiv plătit. 3) Articolul 74 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 952/2013 trebuie interpretat în sensul că, dacă un reprezentant vamal indirect nu a putut dovedi plata efectivă a prețului de achiziție a mărfurilor importate în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale, conducând astfel la respingerea de către autoritățile vamale a valorii de tranzacție declarate a mărfurilor menționate, aceste autorități pot exclude recurgerea la metodele secundare prevăzute la alineatul (2) al acestui articol atunci când au examinat fiecare dintre aceste metode cu diligența necesară, iar acest reprezentant, căruia i s‑a oferit în mod corespunzător posibilitatea de a face acest lucru, nu a putut furniza date suficiente cu privire la caracteristicile esențiale ale acestor mărfuri, indiferent dacă este vorba despre caracteristicile fizice sau despre aspectele lor calitative, fără ca împrejurarea că autoritățile menționate nu au făcut în prealabil uz de competențele prevăzute la articolul 188 din acest regulament să influențeze excluderea acestor metode. 4) Articolul 144 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 trebuie interpretat în sensul că, atunci când autoritățile vamale au reușit să demonstreze în mod circumstanțiat că alineatul (1) al acestui articol nu putea fi pus în aplicare, o altă metodă adecvată, în sensul alineatului (2) al articolului menționat, este constituită de faptul că aceste autorități determină valoarea în vamă a mărfurilor importate în vrac care nu prezintă caracteristici individuale sau speciale întemeindu‑se exclusiv pe date extrase din baza de date vamală națională referitoare la mărfuri provenite din aceeași țară precum mărfurile importate, având același cod TARIC ca aceste mărfuri și puse în liberă circulație în cursul celor 45 de zile anterioare și al celor 45 de zile ulterioare datei acceptării declarației vamale, reținând, după filtrarea datelor menționate, media aritmetică simplă a prețurilor unitare pe kilogram ale mărfurilor cărora le corespund aceste date. Sampol Pucurull Pynnä Laitenberger Stancu Valasidis Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 3 iunie 2026. Semnături ( *1 ) Limba de procedură: maghiara.