Trimitere preliminară – Uniunea vamală – Codul vamal al Uniunii – Proceduri de import și de export – Contingente tarifare – Epuizarea contingentului în prima zi de deschidere – Neincluderea numărului contingentului în codul TARIC – Modificarea ulterioară a declarației vamale pentru a beneficia de includerea în contingent – Noțiunea «rectificare care permite declarantului să își îndeplinească obligațiile referitoare la plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză» – Articolul 173 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea în complet de cinci judecători) 28 ianuarie 2026 ( *1 ) „Trimitere preliminară – Uniunea vamală – Codul vamal al Uniunii – Proceduri de import și de export – Contingente tarifare – Epuizarea contingentului în prima zi de deschidere – Neincluderea numărului contingentului în codul TARIC – Modificarea ulterioară a declarației vamale pentru a beneficia de includerea în contingent – Noțiunea «rectificare care permite declarantului să își îndeplinească obligațiile referitoare la plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză» – Articolul 173 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013” În cauza T‑177/25, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă, Polonia), prin decizia din 30 decembrie 2024, primită de Curte la 24 februarie 2025, în procedura C. sp. z o.o. sp.k. împotriva Dyrektor Izby Administracji Skarbowej w Gdańsku, cu participarea: Prokurator Krajowy, TRIBUNALUL (Camera a cincea în complet de cinci judecători), compus din domnul M. Sampol Pucurull, președinte, doamna T. Pynnä, domnul J. Laitenberger (raportor), doamna M. Stancu și domnul W. Valasidis, judecători, avocat general: domnul J. Martín y Pérez de Nanclares, grefier: domnul V. Di Bucci, având în vedere transmiterea cererii preliminare de către Curte Tribunalului la 12 martie 2025, în temeiul articolului 50b al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, având în vedere materia prevăzută la articolul 50b primul paragraf litera (c) din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, având în vedere faza scrisă a procedurii, luând în considerare observațiile prezentate: – pentru C. sp. z o.o. sp.k., de G. Flisiak și de P. Kubala, radcowie prawni; – pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și D. Lutostańska, în calitate de agenți; – pentru Comisia Europeană, de B. Eggers și K. Herrmann, în calitate de agente, având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general, pronunță prezenta Hotărâre 1 Cererea de decizie preliminară formulată de Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă, Polonia) privește interpretarea articolului 2 TUE, precum și a articolului 22 alineatul (3), a articolului 120 alineatul (1) și a articolului 173 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1, denumit în continuare „Codul vamal al Uniunii”). 2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între C. Sp. z o.o. Sp. k., o societate de drept polonez care importă printre altele miere naturală, pe de o parte, și Dyrektor Izby Administracji Skarbowej w Gdańsku (directorul Administrației Fiscale din Gdańsk, Polonia, denumit în continuare „autoritatea vamală”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul, opus de această autoritate, de a aplica o cotă zero a taxei vamale la marfa importată din Ucraina în Uniunea Europeană de C. Cadrul juridic Codul vamal al Uniunii 3 Articolul 15 din Codul vamal al Uniunii are următorul cuprins: „[…] 2.   La depunerea unei declarații vamale, a unei declarații de depozitare temporară, a unei declarații sumare de intrare sau de ieșire, a unei declarații de reexport sau a unei notificări de reexport de către o persoană la autoritățile vamale sau la depunerea unei cereri pentru obținerea unei autorizări sau pentru obținerea oricărei alte decizii, persoana în cauză răspunde în ansamblu de: (a) corectitudinea și caracterul complet al informațiilor furnizate în această declarație, notificare sau cerere; […]” 4 Articolul 22 din Codul vamal al Uniunii prevede următoarele: „(1)   În cazul în care o persoană depune o cerere pentru obținerea unei decizii privind aplicarea legislației vamale, aceasta furnizează toate informațiile necesare autorităților vamale competente în scopul luării deciziei respective. O decizie privind mai multe persoane poate, de asemenea, să fie solicitată și luată în conformitate cu condițiile prevăzute în legislația vamală. Cu excepția cazului în care se dispune altfel, autoritatea vamală competentă este cea din locul în care contabilitatea principală în scopuri vamale a solicitantului este ținută sau disponibilă și în care urmează a fi desfășurate cel puțin o parte dintre activitățile care fac obiectul deciziei. […] (3)   Autoritatea vamală competentă ia decizia menționată la alineatul (1) și notifică solicitantului fără întârziere și cel târziu în termen de 120 de zile de la data acceptării cererii, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare. În cazul în care autoritățile vamale nu sunt în măsură să respecte termenul pentru luarea unei decizii, acestea aduc acest fapt la cunoștința solicitantului înainte de expirarea termenului respectiv, indicând motivele care justifică depășirea acestuia și indicând noul termen estimat ca fiind necesar pentru luarea unei decizii. Cu excepția cazului în care există dispoziții contrare, acest nou termen nu depășește 30 de zile. Fără a aduce atingere celui de al doilea paragraf, autoritățile vamale pot prelungi termenul pentru luarea unei decizii, astfel cum este stabilit în legislația vamală, dacă solicitantul solicită o prelungire cu scopul de a efectua ajustări pentru a asigura îndeplinirea condițiilor și a criteriilor impuse. Ajustările respective și termenul suplimentar necesar efectuării lor sunt comunicate autorităților vamale, care iau o hotărâre cu privire la prelungire. […]” 5 Articolul 120 din Codul vamal al Uniunii prevede următoarele: „(1)   În alte cazuri decât cele menționate la articolul 116 alineatul (1) al doilea paragraf și la articolele 117, 118 și 119, se procedează la rambursarea sau la remiterea cuantumului taxelor la import sau la export, din motive de echitate, în cazul în care datoria vamală ia naștere în condiții speciale în care nicio fraudă sau neglijență evidentă nu poate fi atribuită debitorului. (2)   Existența circumstanțelor speciale menționate la alineatul (1) este stabilită în cazul în care reiese clar din circumstanțele cazului că debitorul se află într‑o situație excepțională în raport cu alți operatori care desfășoară aceeași activitate și că, în absența unor astfel de circumstanțe, nu ar fi suferit prejudiciul cauzat de perceperea cuantumului reprezentând taxe la import sau la export.” 6 Articolul 162 din Codul vamal al Uniunii are următorul cuprins: „Declarațiile vamale standard conțin toate datele necesare pentru aplicarea dispozițiilor privind regimul vamal sub care sunt declarate mărfurile.” 7 Articolul 173 din Codul vamal al Uniunii are următorul cuprins: „(1)   Declarantului i se permite, în baza unei cereri, să modifice una sau mai multe date din declarația vamală după acceptarea acesteia de către autoritățile vamale. Modificarea nu poate să facă declarația vamală aplicabilă altor mărfuri decât celor care au făcut inițial obiectul acesteia. (2)   O astfel de modificare nu poate fi permisă în cazul în care cererea este depusă după ce autoritățile vamale: (a) fie au informat declarantul de intenția lor de a proceda la verificarea mărfurilor; (b) fie au stabilit că datele din declarația vamală sunt incorecte; (c) fie au acordat mărfurilor liberul de vamă. (3)   La solicitarea declarantului, în termen de trei ani de la data acceptării declarației vamale, modificarea declarației vamale poate fi permisă după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri pentru ca declarantul să își respecte obligațiile referitoare la plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză.” Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 8 Articolul 49 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale Codului vamal al Uniunii (JO 2015, L 343, p. 558) prevede următoarele: „Contingentele tarifare deschise în conformitate cu legislația Uniunii referitoare la metoda de gestionare de la prezentul articol și de la articolele 50-54 din prezentul regulament sunt gestionate în conformitate cu ordinea cronologică a datelor de acceptare a declarațiilor vamale de punere în liberă circulație.” 9 Potrivit articolului 50 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, se prevăd următoarele: „(1)   Autoritățile vamale verifică dacă o cerere pentru a beneficia de un contingent tarifar făcută de declarant în declarația vamală de punere în liberă circulație este valabilă în conformitate cu legislația Uniunii privind deschiderea contingentului tarifar. (2)   În cazul în care se acceptă o declarație vamală de punere în liberă circulație care conține o cerere valabilă din partea declarantului pentru a beneficia de un contingent tarifar și toate documentele justificative necesare pentru acordarea contingentului tarifar au fost puse la dispoziția autorităților vamale, autoritățile vamale transmit Comisiei cererea respectivă fără întârziere, specificând data acceptării declarației vamale și cantitatea exactă care face obiectul cererii.” 10 Articolul 51 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 prevede următoarele: „Pentru fiecare contingent tarifar, Comisia alocă cantitățile pe baza cererilor primite pentru a beneficia de respectivul contingent tarifar, în ordinea cronologică a datelor de acceptare a declarațiilor vamale relevante și în măsura în care soldul contingentului tarifar permite.” Regulamentul (UE) 2017/1566 11 Articolul 1 din Regulamentul (UE) 2017/1566 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 septembrie 2017 privind introducerea de măsuri comerciale autonome temporare pentru Ucraina, care completează concesiile comerciale disponibile în temeiul Acordului de asociere (JO 2017, L 254, p. 1), prevede următoarele: „(1)   În plus față de contingentele tarifare zero stabilite de Acordul de asociere, produsele agricole enumerate în anexele I și II la prezentul regulament sunt admise la importul din Ucraina în Uniune în limitele contingentelor tarifare zero ale Uniunii stabilite în anexele respective. Aceste contingente tarifare zero se administrează după cum urmează: (a) contingentele tarifare zero pentru produsele agricole enumerate în anexa I la prezentul regulament sunt gestionate de Comisie în conformitate cu articolele 49-54 din Regulamentul de punere în aplicare […] 2015/2447; […]” 12 Anexa I la Regulamentul 2017/1566, intitulată „Contingente tarifare zero pentru produsele agricole menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a)”, prevede următoarele: „În pofida regulilor de interpretare a Nomenclaturii combinate (NC), textul descrierii produselor trebuie considerat ca având o valoare pur indicativă. În sensul prezentei anexe, domeniul de aplicare al regimului preferențial este determinat de codurile NC existente la 1 octombrie 2017.” 13 Anexa I la Regulamentul 2017/1566 cuprinde un tabel care are următorul cuprins: Nr. de ordine Codul NC Descrierea produselor Volumul anual al contingentelor (în tone greutate netă, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) 09.6750 0409 Miere naturală 2 500 […] […] […] […] Litigiul principal și întrebările preliminare 14 Regulamentul 2017/1566, care autorizează printre altele importul în Uniune de miere de albine din Ucraina, în limitele contingentelor tarifare zero ale Uniunii specificate în anexa I la regulamentul menționat, a intrat în vigoare la 1 octombrie 2017. Cu toate acestea, la acea dată, care era o zi de duminică și nu o zi lucrătoare, numărul contingentului corespunzător nu fusese introdus în sistemul european TARIC (tariful integrat al Uniunii Europene) și în sistemul polonez ISZTAR (sistemul integrat de informare privind taxele vamale). 15 La 1 octombrie 2017, încercarea C. de a depune o declarație vamală pentru mierea de albine provenită din Ucraina, însoțită de o cerere de a beneficia de contingentul nr. 09.6750 deschis prin Regulamentul 2017/1566, efectuată prin completarea rubricii nr. 39 din declarația vamală, a eșuat. La 2 octombrie 2017, după ce numărul contingentului lipsă a fost introdus în sistemele TARIC și ISZTAR, C. a depus o declarație vamală pentru marfa menționată mai sus și a solicitat, introducând în caseta nr. 39 din declarația vamală numărul contingentului 09.6750, aplicarea unei taxe zero. 16 Naczelnik Urzędu Celno-Skarbowego w Gdańsku (directorul Biroului Vamal și Fiscal din Gdańsk, Polonia) a constatat, după verificarea declarației vamale, că contingentul nr. 09.6750 ajunsese la epuizare din prima zi a validității sale, și anume 1 octombrie 2017, și a stabilit, prin decizia administrativă din 27 martie 2018, taxele datorate de C. prin aplicarea regimului tarifar erga omnes de 17,3 %. În urma unei reclamații, autoritatea vamală a confirmat această decizie la 29 august 2018. 17 C. a introdus o acțiune la Wojewódzki Sąd Administracyjny w Gdańsku (Tribunalul Administrativ Voievodal din Gdańsk, Polonia). Prin hotărârea din 13 februarie 2019, acesta din urmă a anulat decizia autorității vamale, obligând‑o să prezinte elemente suplimentare și să efectueze noi constatări cu privire la cauzele neintegrării numărului de contingent în cauză în sistemele informatice, la determinarea momentului în care s‑a produs această problemă, cu privire la aspectul dacă această problemă afectase toți importatorii de miere provenită din Ucraina, precum și la modul în care ceilalți importatori prezentaseră declarațiile lor vamale, care au condus la epuizarea contingentului nr. 09.6750. Această instanță a dispus de asemenea ca autoritatea vamală să evalueze aceste împrejurări ținând seama de criteriile prevăzute la articolul 120 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii. 18 În cadrul procedurii de reexaminare inițiate în urma hotărârii din 13 februarie 2019, autoritatea vamală a completat dosarul referitor la această cauză cu explicațiile furnizate de ministrul polonez al finanțelor și de Comisia Europeană. Din aceste elemente reiese că, la 1 octombrie 2017, volumul total al cererilor depășise cele 2500 de tone disponibile și că importatorii utilizaseră efectiv contingentul nr. 09.6750 cu ocazia depunerii declarațiilor vamale la aceeași dată. Astfel, aceștia solicitaseră, la 1 octombrie 2017, punerea în liberă circulație a mărfurilor prin aplicarea taxei vamale a țării celei mai favorabile, apoi au procedat la o modificare a declarațiilor lor vamale în temeiul articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii pentru a adăuga la aceste declarații numărul de contingent 09.6750. În această privință, s‑a stabilit astfel că 165 de importatori depuseseră efectiv declarații la 1 octombrie 2017. 19 Prin decizia din 31 august 2020, autoritatea vamală și‑a menținut poziția și a confirmat din nou decizia directorului Biroului Vamal și Impozite din Gdańsk. Autoritatea vamală a apreciat că, dat fiind că sistemele TARIC și ISZTAR fuseseră actualizate la 2 octombrie 2017, toți importatorii se aflau în aceeași situație și avuseseră posibilitatea de a depune o declarație vamală prin care se solicita autorizația de a importa marfa în cauză cu o taxă vamală erga omnes, urmată de o cerere de modificare a acestei declarații și de aplicare a unei taxe zero în cadrul contingentului nr. 09.6750. Autoritatea vamală a concluzionat că împrejurările din această cauză excludeau posibilitatea de a recunoaște existența unor motive de anulare a taxelor vamale pentru motive de echitate, astfel cum se prevede la articolul 120 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii, dat fiind că niciun importator nu a putut face, la 1 octombrie 2017, o declarație vamală prin care să solicite să beneficieze de contingentul nr. 09.6750. 20 Acțiunea formulată de C. împotriva deciziei autorității vamale a fost respinsă de Wojewódzki Sąd Administracyjny w Gdańsku (Tribunalul Administrativ Voievodal din Gdańsk) prin hotărârea din 17 martie 2021. În această hotărâre, instanța menționată a apreciat că articolul 56 alineatul (3) și articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii justificau prezentarea unei declarații vamale la tariful nepreferențial la 1 octombrie 2017 și rectificarea acestei declarații în urma includerii numărului contingentului în cauză în sistemul TARIC. Potrivit acestei instanțe, autoritatea vamală își îndeplinise obligațiile care decurgeau pentru ea din hotărârea din 13 februarie 2019 și completase dosarul în măsura necesară. Pe de altă parte, această instanță a apreciat că, din moment ce C. nu fusese tratată diferit față de ceilalți importatori, condițiile de aplicare a articolului 120 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii nu erau îndeplinite. 21 C. a formulat recurs împotriva hotărârii la Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă), care este instanța de trimitere. 22 Potrivit instanței de trimitere, există îndoieli serioase cu privire la posibilitatea unui operator de a‑și rectifica declarația vamală pentru a beneficia de un tarif preferențial pe care a ales cu bună știință să nu îl solicite cu ocazia depunerii declarației menționate, înțelegându‑se că nu există nicio posibilitate tehnică de a o face și că versiunea inițială a declarației vamale nu a fost depusă decât în scopul de a obține prioritate față de alți importatori. Ea arată că dreptul de a solicita o modificare a declarației vamale în temeiul articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii constituie o excepție de la principiul irevocabilității declarației menționate și că obiectivul său principal constă în punerea în aplicare a obligațiilor vamale aplicabile. Ca atare, acest drept ar trebui să facă obiectul unei interpretări stricte și să se limiteze la corectarea unor erori și a unor greșeli tipografice în declarația vamală, ceea ce ar exclude modificarea unei declarații de voință a importatorului incluse într‑o declarație vamală. Instanța menționată apreciază că, în cadrul unei cereri de rectificare în temeiul articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, administrația vamală este liberă să evalueze legitimitatea acesteia ținând seama de criteriul bunei‑credințe a importatorului. 23 În ipoteza în care posibilitatea de a rectifica o declarație vamală pentru a beneficia de un contingent tarifar ar fi admisă, instanța de trimitere ridică de asemenea problema dacă o cerere de modificare în vederea obținerii beneficiului contingentului în cauză ar trebui să aibă un efect retroactiv, fie de la data depunerii declarației vamale inițiale, fie de la data la care decizia de autorizare a rectificării a rămas definitivă. În această privință, instanța menționată arată că o cerere de rectificare în temeiul articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii impune ca administrația vamală să adopte o decizie cu privire la această cerere în termen de 120 de zile, în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, și că această decizie poate face obiectul unui control jurisdicțional înainte de a deveni definitivă. 24 În sfârșit, tot în ipoteza în care posibilitatea de a rectifica o declarație vamală pentru a beneficia de un contingent tarifar ar fi admisă, instanța de trimitere ridică problema posibilității de a efectua rambursarea sau remiterea datoriei vamale în temeiul articolului 120 din Codul vamal al Uniunii. 25 În aceste condiții, Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „(1) Articolul 2 TUE trebuie interpretat în sensul că este contrar principiilor egalității, justiției și solidarității faptul că operatorilor care fac o declarație vamală cu intenția de a o rectifica ulterior în conformitate cu modalitățile prevăzute la articolul 173 alineatul (3) din […] Codul vamal al Uniunii […] li se acordă cu prioritate beneficiul contingentului [în cauză] în raport cu cei care fac o declarație vamală corectă într‑un termen cât mai scurt posibil? (2) Articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că permite modificarea unei declarații vamale pentru a se «respect[a] obligațiile referitoare la plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză», prin completarea acesteia (de exemplu, cu numărul contingentului) și înlocuind în declarația vamală rata erga omnes cu o rată preferențială? (3) Articolul 22 alineatul (3) coroborat cu articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că data de depunere a cererii de aplicare a unui contingent pentru declarantul unei declarații vamale incomplete este data depunerii inițiale a acesteia sau data la care decizia administrativă a autorității vamale de a accepta modificarea acesteia a rămas definitivă, presupunând că termenul maxim pentru luarea deciziei este de 120 de zile? (4) Articolul 120 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că condiția privind împrejurările speciale ale nașterii datoriei vamale, «în care nicio fraudă sau neglijență evidentă nu poate fi atribuită debitorului», este aplicabilă și în cazul în care această datorie a luat naștere, în pofida unei declarații vamale legale și a ratei preferențiale rezultate din contingent cât mai curând posibil?” Cu privire la întrebările preliminare Observații introductive 26 Este necesar să se constate, cu titlu introductiv, că, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere ridică în esență problema compatibilității adăugării ulterioare a unui număr de contingent tarifar în cadrul unei declarații vamale depuse anterior și acceptate, prin intermediul unei rectificări a declarației menționate, în temeiul articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, cu principiile egalității de tratament, nediscriminării și solidarității prevăzute la articolul 2 TUE, în cazul în care, prin această rectificare, declarantul urmărește să se asigure de prioritatea în alocarea contingentului tarifar. În consecință, această întrebare urmărește în realitate să clarifice limitele posibilității de a efectua o rectificare în temeiul articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii care face obiectul celei de a doua întrebări. Prin urmare, prima întrebare nu ridică o problemă independentă de interpretare a articolului 2 TUE în sensul articolului 50b al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Cu privire la prima și la a doua întrebare 27 Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie, așadar, analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că permite unui operator să adauge, într‑o declarație vamală introdusă anterior, un număr al unui contingent tarifar specific pentru a înlocui, în această declarație, cu un drept preferențial taxa erga omnes solicitată inițial. 28 Articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii prevede posibilitatea autorităților vamale de a autoriza modificarea unei declarații vamale după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, la cererea declarantului, în termen de trei ani de la acceptarea acestei declarații, pentru a permite declarantului să își îndeplinească obligațiile referitoare la plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză. 29 Prin urmare, pentru a stabili dacă articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii este aplicabil în cazul în care declarantul adaugă ulterior, într‑o declarație vamală, numărul unui contingent tarifar specific pentru a înlocui cu taxa preferențială taxa erga omnes solicitată inițial, trebuie să se interpreteze noțiunea „modificare [care permite] declarantului să își îndeplinească obligațiile referitoare la plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză”, în sensul articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii. 30 Trebuie amintit că, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, este necesar să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2020, Pfeifer & Langen, C‑97/19, EU:C:2020:574, punctul 34 și jurisprudența citată). 31 În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, este necesar să se constate că diferite versiuni lingvistice ale articolului menționat, precum versiunile în spaniolă, în franceză și în polonă, utilizează termenii „rectificación”, „rectification” și, respectiv, „sprostowanie”. Acești termeni sugerează că dispoziția menționată nu permite decât corectarea unor simple erori care afectează o declarație vamală. În schimb, alte versiuni lingvistice utilizează termeni mai largi care se apropie de noțiunea „modificare” a declarației vamale. Cu titlu de exemplu, versiunile în limbile germană și engleză utilizează termenii „Änderung” și, respectiv, „amendament”. Este necesar să se arate că, deși adăugarea unui număr de contingent tarifar într‑o declarație vamală deja acceptată nu poate fi calificată drept simplă corectare a unei erori care afectează această declarație, o asemenea adăugare ar putea fi totuși calificată drept modificare a unei asemenea declarații. Or, Curtea a statuat în repetate rânduri că formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții din dreptul Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Astfel, dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii. În caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text din dreptul Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (a se vedea Hotărârea din 18 septembrie 2019, VIPA, C‑222/18, EU:C:2019:751, punctul 37 și jurisprudența citată). 32 În al doilea rând, în ceea ce privește contextul în care se înscrie articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, Codul vamal al Uniunii se întemeiază pe un sistem declarativ. Acesta urmărește să limiteze pe cât posibil formalitățile și controalele vamale, prevenind totodată fraudele și neregulile care pot prejudicia bugetul Uniunii. Importanța pe care o au aceste declarații prealabile pentru buna funcționare a uniunii vamale este motivul pentru care Codul vamal al Uniunii obligă declaranții, la articolul 15, să furnizeze informații corecte și complete (a se vedea Hotărârea din 9 iulie 2020, Unipack,C‑391/19, EU:C:2020:547, punctul 22 și jurisprudența citată). 33 Această obligație a declaranților de a furniza informații corecte și complete are drept corolar principiul irevocabilității declarației vamale, odată ce aceasta a fost acceptată, excepțiile de la acest principiu fiind definite în mod strict de reglementarea Uniunii în domeniu (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2014, Baltic Agro,C‑3/13, EU:C:2014:2227, punctul 43 și jurisprudența citată). 34 Deși acest principiu al irevocabilității declarației vamale odată ce a fost acceptată este temperat, sub imperiul Codului vamal al Uniunii, de posibilitatea, prevăzută la articolul 173 din acesta, de a rectifica o declarație vamală, nu este mai puțin adevărat că această posibilitate constituie o excepție de la acest principiu, care trebuie interpretată în mod strict (Hotărârea din 8 iunie 2023, Zes Zollner Electronic,C‑640/21, EU:C:2023:457, punctul 43). 35 O astfel de interpretare strictă reflectă, pe de altă parte, voința legiuitorului Uniunii. Acest lucru reiese din comparația care poate fi făcută între dispozițiile articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, astfel cum au fost adoptate de acest legiuitor, și textul care fusese propus în această privință de Comisie la articolul 149 din Propunerea de regulament COM(2012) 64 final al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2012 de stabilire a Codului vamal al Uniunii. Astfel, legiuitorul a adăugat la articolul 173 din codul menționat condiția potrivit căreia rectificarea, astfel cum este prevăzută de această dispoziție, nu poate fi solicitată după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri decât pentru a permite declarantului să își îndeplinească obligațiile referitoare la plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză, exprimându‑și astfel voința de a restrânge posibilitățile de rectificare a declarațiilor vamale (Hotărârea din 8 iunie 2023, Zes Zollner Electronic,C‑640/21, EU:C:2023:457, punctul 44). 36 În ceea ce privește, în al treilea rând, obiectivele vizate de reglementarea în discuție în cauza principală, trebuie arătat că acestea confirmă o interpretare a articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii care exclude posibilitatea de a adăuga, prin intermediul unei rectificări, numărul unui contingent tarifar specific la o declarație vamală după acceptarea sa și acordarea liberului de vamă mărfurilor pentru a înlocui, în această declarație, cu un drept preferențial taxa erga omnes solicitată inițial. 37 Pe de o parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 32 de mai sus, obligația declaranților de a furniza în declarațiile lor informații exacte și complete joacă un rol esențial în buna funcționare a controalelor vamale, precum și în combaterea fraudei și a neregulilor. Prin urmare, este coerent cu urmărirea acestui obiectiv ca posibilitățile de modificare a declarațiilor vamale să fie strict limitate. Mai precis, nu se poate concilia cu acest obiectiv ca o declarație vamală să poată fi modificată, după acceptarea sa și după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, cu unicul scop de a beneficia de un drept preferențial în locul dreptului erga omnes solicitat inițial. 38 În această privință, trebuie arătat de asemenea că, în ceea ce privește revizuirea declarațiilor vamale după acordarea liberului de vamă în temeiul articolului 78 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 privind Codul vamal comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, denumită în continuare „Codul vamal comunitar”), care preceda articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, Curtea a statuat că economia articolului 78 din Codul vamal comunitar consta în alinierea procedurii vamale la situația reală (a se vedea Hotărârea din 12 octombrie 2017, Tigers,C‑156/16, EU:C:2017:754, punctul 31 și jurisprudența citată). Astfel, Curtea a statuat că articolul 78 alineatul (3) din Codul vamal comunitar, care prevedea posibilitatea autorităților vamale de a lua măsurile necesare pentru reglementarea situației pe baza unor elemente noi, se aplică în special în prezența unor erori sau omisiuni neintenționate sau involuntare care afectează o declarație vamală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 octombrie 2005, Overland Footwear,C‑468/03, EU:C:2005:624, punctele 69 și 70, și Hotărârea din 10 iulie 2019, CEVA Freight Holland,C‑249/18, EU:C:2019:587, punctul 38). 39 Or, depunerea unei declarații vamale fără ca aceasta să fie însoțită de o cerere prin care se urmărește să se poată beneficia de un contingent tarifar deschis de legislația Uniunii înainte de integrarea, în sistemele TARIC și ISZTAR, a numărului acestui contingent pare să țină de o alegere voluntară din partea declarantului, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere. În consecință, adăugarea ulterioară a acestui număr nu poate fi considerată ca vizând o aliniere a procedurii vamale la situația reală în sensul jurisprudenței citate la punctul 38 de mai sus, care rămâne relevantă pentru interpretarea articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii. Astfel, printr‑o asemenea adăugare, un declarant nu urmărește să efectueze o regularizare a situației sale vamale, ci să își asigure beneficiul dreptului preferențial legat de contingentul tarifar în cauză înlocuindu‑l cu taxa erga omnes a cărei aplicare fusese solicitată cu bună știință în declarația vamală inițială. 40 Pe de altă parte, trebuie amintit că din considerentul (20) al Regulamentului de punere în aplicare 2015/2447 reiese că normele privind gestionarea contingentelor tarifare care figurează în regulamentul menționat au ca scop garantarea unei aplicări corecte și uniforme a acestor contingente. Or, adăugarea, după acceptarea unei declarații vamale, a unei cereri prin care se urmărește să se beneficieze de un contingent tarifar specific prin intermediul unei rectificări în temeiul articolului 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii ar fi contrară acestui obiectiv. 41 Astfel, din coroborarea articolului 49 alineatul (1), a articolului 50 alineatul (2) și a articolului 51 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447 reiese că o cerere a declarantului de a beneficia de un contingent tarifar specific trebuie să fie prezentată în același timp cu declarația vamală inițială, pentru ca data acceptării acesteia din urmă să poată determina ordinea cronologică în alocarea acestui contingent. Or, prin depunerea unei declarații vamale cu aplicarea taxei erga omnes în ziua intrării în vigoare a unui contingent tarifar deschis prin legislația Uniunii și prin adăugarea ulterioară a unui număr de contingent tarifar, prin intermediul unei rectificări, în ziua integrării numărului respectiv în sistemele TARIC și ISZTAR, un declarant pare să încerce să se asigure de prioritatea în alocarea acestui contingent în raport cu importatorii care au depus o declarație vamală însoțită de o cerere prin care se urmărește să se beneficieze de contingentul menționat cât mai curând posibil după integrarea numărului contingentului în sistemele menționate, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere. 42 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu permite unui operator să adauge, într‑o declarație vamală depusă anterior, un număr al unui contingent tarifar specific pentru a înlocui, în această declarație, cu un drept preferențial taxa erga omnes solicitată inițial. Cu privire la a treia și la a patra întrebare 43 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere ridică în esență problema dacă adăugarea ulterioară de către declarant, prin intermediul rectificării unei declarații vamale depuse anterior, a unei cereri pentru a beneficia de un contingent tarifar are efect retroactiv în alocarea acestui contingent. Această întrebare se întemeiază, așadar, pe ipoteza potrivit căreia articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că permite o astfel de adăugare ulterioară a unui număr de contingent. 44 În sfârșit, prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere ridică problema interpretării condițiilor care determină rambursarea sau remiterea unei datorii vamale, astfel cum figurează la articolul 120 din Codul vamal al Uniunii. Mai precis, ea ridică problema aplicabilității acestui articol în cazul unei situații în care datoria vamală a luat naștere în pofida faptului că o declarație vamală însoțită de o cerere prin care declarantul urmărește să beneficieze de o taxă preferențială instituită printr‑un contingent tarifar fusese depusă cât mai curând posibil după integrarea numărului contingentului în sistemele TARIC și IZTAR. Or, această problemă nu se ridică într‑o cauză precum cea din litigiul principal decât dacă se poate considera că autoritățile vamale au dreptul să aloce un contingent tarifar pe baza unor declarații vamale depuse cu bună știință înainte de integrarea numărului contingentului în cauză în sistemele menționate și completate ulterior, prin intermediul unei rectificări, cu o cerere prin care declarantul urmărește să beneficieze de contingentul respectiv. Astfel, a patra întrebare se întemeiază de asemenea pe ipoteza potrivit căreia articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că permite efectuarea unei asemenea rectificări. 45 Având în vedere ceea ce precedă și din moment ce din răspunsul la a doua întrebare rezultă că articolul 173 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii nu poate fi interpretat în sensul că permite unui operator să rectifice o declarație vamală adăugând un număr de contingent tarifar, nu este necesar să se răspundă la a treia și la a patra întrebare. Cu privire la cheltuielile de judecată 46 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Tribunalului, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL (Camera a cincea în complet de cinci judecători) declară: Articolul 173 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu permite unui operator să adauge, la o declarație vamală depusă anterior, un număr al unui contingent tarifar specific pentru a înlocui, în această declarație, cu un drept preferențial taxa erga omnes solicitată inițial. Sampol Pucurull Pynnä Laitenberger Stancu Valasidis Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 28 ianuarie 2026. Semnături ( *1 ) Limba de procedură: polona.