Funcție publică – Agenți temporari – Contract pe perioadă determinată – Decizia Europol privind extinderea relațiilor contractuale până la 10 ani – Excluderea titularilor unui contract care a făcut deja obiectul unei prelungiri – Respingerea cererii de acordare a unui an de activitate suplimentar – Excepție de nelegalitate – Egalitate de tratament – Aplicare în timp a normelor de drept material – Securitate juridică – Responsabilitate

Ediție provizorie HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra) 1 iulie 2026(*) „ Funcție publică – Agenți temporari – Contract pe perioadă determinată – Decizia Europol privind extinderea relațiilor contractuale până la 10 ani – Excluderea titularilor unui contract care a făcut deja obiectul unei prelungiri – Respingerea cererii de acordare a unui an de activitate suplimentar – Excepție de nelegalitate – Egalitate de tratament – Aplicare în timp a normelor de drept material – Securitate juridică – Responsabilitate ” În cauzele T-424/25-T-428/25 și T-439/25-T-443/25, KJ, reprezentat de M. Velardo, avocată, reclamant în cauza T-424/25, KK, reprezentat de M. Velardo, reclamant în cauza T-425/25, KL, reprezentat de M. Velardo, reclamant în cauza T-426/25, KM, reprezentat de M. Velardo, reclamant în cauza T-427/25, KN, reprezentat de M. Velardo, reclamant în cauza T-428/25, KO, reprezentat de M. Velardo, reclamant în cauza T-439/25, KP, reprezentat de M. Velardo, reclamant în cauza T-440/25, KQ, reprezentat de M. Velardo, reclamant în cauza T-441/25, KR, reprezentat de M. Velardo, reclamant în cauza T-442/25, KS, reprezentat de M. Velardo, reclamant în cauza T-443/25, împotriva Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), reprezentată de O. Sajin, M. Mitkovic și A. Nunzi, în calitate de agenți, asistați de A. Duron, avocată, pârâtă, TRIBUNALUL (Camera a patra), compus din domnii G. De Baere, președinte, și C. Mac Eochaidh (raportor) și doamna D. Jočienė, judecători, grefier: doamna P. Núñez Ruiz, administratoare, având în vedere faza scrisă a procedurii, în urma ședinței comune din 24 martie 2026, pronunță prezenta Hotărâre 1        Prin acțiunile întemeiate pe articolul 270 TFUE, reclamanții, KJ, KK, KL, KM, KN, KO, KP, KQ, KR și KS, solicită anularea deciziilor Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) din 15 și din 16 octombrie 2024, precum și din 27 februarie 2025 de respingere a cererilor lor de menținere în funcție pentru încă un an (denumite în continuare împreună „deciziile atacate”) și repararea prejudiciilor pe care pretind că le‑ar fi suferit. Istoricul cauzei 2        Reclamanții au fost angajați de Europol în calitate de agenți temporari în temeiul articolului 2 litera (f) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”) pentru a ocupa „posturi restrânse”, și anume posturi care nu pot fi ocupate decât de personal angajat de autoritățile competente ale statelor membre. 3        În acest scop, fiecare dintre reclamanți a încheiat cu Europol un contract de agent temporar pe o perioadă inițială de cinci ani (denumite în continuare „contractele inițiale”), care a fost prelungit de comun acord pe o perioadă suplimentară de patru ani. 4        La 12 februarie 2024, directoarea executivă a Europol a informat personalul acestei agenții că intenționa să prelungească durata maximă globală a contractelor de muncă ale agenților care ocupau un post restrâns de la nouă la zece ani, respectiv cumulul unei prime perioade de activitate de cinci ani acoperite de contractul lor inițial cu o a doua perioadă de activitate de cinci ani care decurge din prelungirea contractului menționat. 5        În comunicarea către personal din 8 martie 2024, directorul executiv adjunct al „Capabilities Directorate” a arătat că intenția inițială a Europol consta în aplicarea acestei reforme tuturor agenților temporari care ocupau un post restrâns. Cu toate acestea, în urma unei analize juridice, Europol a concluzionat că nu era posibil să se acorde acest beneficiu agenților temporari care ocupau un post restrâns și al căror contract fusese deja prelungit, în special din cauza articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind [Europol] și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului (JO 2016, L 135, p. 53). 6        La 21 martie 2024, directoarea executivă a Europol a adoptat Decizia privind durata contractelor de muncă ale agenților temporari ai Europol angajați în temeiul articolului 2 litera (f) din RAA [Decision of the Executive Director on the Duration of Contracts of Employment for Temporary Agents under Article 2(f) of the Conditions of Employment of Other Servants of the European Union at Europol, denumită în continuare „Decizia din 21 martie 2024”]. Această decizie a intrat în vigoare la 22 martie 2024. 7        La 14, 16, 18 și 19 iunie și la 18 decembrie 2024, fiecare dintre reclamanți a solicitat directoarei executive a Europol, în temeiul Deciziei din 21 martie 2024, ca durata celei de a doua perioade de activitate, astfel cum rezultă din prelungirea contractului lor inițial, să fie considerată ca fiind de cinci ani, iar nu de patru ani. 8        La 15 și la 16 octombrie 2024 și la 27 februarie 2025, directoarea executivă a Europol a adoptat deciziile atacate de respingere a cererilor reclamanților. 9        La 2, 3, 5, 6, 12 și 18 decembrie 2024 și la 24 martie 2025, fiecare dintre reclamanți a introdus o reclamație împotriva deciziilor atacate. 10      La 25 martie și la 15 mai 2025, comitetul de reclamații al consiliului de administrație al Europol a respins reclamațiile formulate de reclamanți (denumite în continuare împreună „deciziile de respingere a reclamațiilor”). Concluziile părților 11      Reclamanții solicită în esență Tribunalului: –        anularea deciziilor atacate; –        anularea deciziei de respingere a reclamațiilor; –        obligarea Europol la repararea prejudiciului material referitor la neperceperea salariului lor timp de un an, a prejudiciului material referitor la pierderea contribuțiilor lor la pensie, precum și a prejudiciului moral estimat ex aequo et bono, pentru fiecare dintre aceștia, la 2 000 de euro, majorate cu dobânzi și cu reevaluarea monetară de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă; –        obligarea Europol la plata cheltuielilor de judecată. 12      Europol solicită Tribunalului: –        respingerea în totalitate a acțiunilor; –        cu titlu subsidiar, respingerea cererilor de despăgubire; –        obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. În drept 13      După ascultarea părților, Tribunalul decide conexarea cauzelor T-424/25-T-428/25 și T-439/25-T-443/25 în vederea pronunțării prezentei hotărâri, conform articolului 68 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Cu privire la obiectul acțiunii 14      Prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, reclamanții solicită anularea deciziilor de respingere a reclamațiilor. 15      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, concluziile în anulare îndreptate în mod formal împotriva deciziei de respingere a unei reclamanții au ca efect sesizarea Tribunalului cu privire la actul împotriva căruia a fost formulată reclamația, atunci când acestea sunt în sine lipsite de conținut autonom (a se vedea Hotărârea din 23 martie 2022, OT/Parlamentul, T-757/20, EU:T:2022:156, punctul 51 și jurisprudența citată). 16      În speță, dat fiind că deciziile de respingere a reclamațiilor nu fac decât să confirme deciziile atacate, ceea ce reclamanții nu contestă, concluziile în anularea deciziilor de respingere a reclamațiilor sunt lipsite de conținut autonom și, prin urmare, nu este necesar să se statueze în mod specific cu privire la acestea. În cadrul examinării legalității deciziilor atacate, trebuie să se ia în considerare însă motivarea care figurează în decizia de respingere a reclamațiilor, considerându‑se că această motivare coincide cu cea a deciziilor atacate (a se vedea Hotărârea din 23 martie 2022, OT/Parlamentul, T-757/20, EU:T:2022:156, punctul 52 și jurisprudența citată). Cu privire la fond Cu privire la concluziile în anulare 17      În susținerea concluziilor privind anularea, reclamanții invocă două motive. –       Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o excepție de nelegalitate a articolului 6 din Decizia din 21 martie 2024 18      Prin intermediul primului motiv, în temeiul articolului 277 TFUE, reclamanții invocă o excepție de nelegalitate a articolului 6 din Decizia din 21 martie 2024, pentru motivul că acesta încalcă principiul egalității de tratament. Reclamanții susțin că Europol a tratat în mod diferit și fără o justificare obiectivă agenții temporari care ocupau un post restrâns după cum contractul lor făcuse sau nu făcuse deja obiectul unei prelungiri înainte de 22 martie 2024. Astfel, asemenea reclamanților, agenții al căror contract inițial fusese deja prelungit înainte de această dată au fost excluși de la beneficiul Deciziei din 21 martie 2024. Prin urmare, durata totală a activității lor în cadrul Europol nu putea depăși nouă ani, și anume cumulul unei prime perioade de activitate de cinci ani cu o a doua perioadă de activitate de patru ani. În schimb, dacă contractul inițial al acelorași agenți ar fi fost prelungit după 22 martie 2024, ei ar fi putut cumula două perioade de activitate de cinci ani, și anume o durată totală de zece ani de activitate în cadrul Europol. Întrucât articolul 6 din Decizia din 21 martie 2024 ar încălca principiul egalității de tratament, acesta ar trebui înlăturat și, în consecință, deciziile atacate ar trebui anulate. 19      Europol contestă această argumentație. 20      Cu titlu introductiv, Tribunalul arată că articolul 1 alineatul (2) din Decizia din 21 martie 2024 prevede următoarele: „Agenților temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (f) din RAA pentru a ocupa un post restrâns nu li se pot acorda decât contracte pe perioadă determinată. În principiu, aceștia sunt angajați în cadrul contractului lor inițial pe o perioadă determinată de cinci ani. Acest contract nu poate fi prelungit decât o singură dată pe o durată determinată. Această prelungire va fi în principiu pe o perioadă determinată de cinci ani.” 21      Articolul 6 din Decizia din 21 martie 2024 prevede: „Limita maximă globală de zece ani prevăzută la articolul 1 alineatul (5) litera (b) [din Decizia din 21 martie 2024] nu se aplică agenților temporari recrutați în temeiul articolului 2 litera (f) din RAA pentru a ocupa posturi restrânse, ale căror contracte au fost deja prelungite o dată pe perioadă determinată și au intrat în vigoare la data intrării în vigoare a [respectivei] decizii, cu excepția cazului în care sunt nou angajați după ce au participat cu succes la o procedură de selecție pentru un alt post restrâns.” 22      Pe de altă parte, în ședință și ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, reclamanții au admis că articolul 1 alineatul (5) litera (b) din Decizia din 21 martie 2024, vizat la articolul 6 din aceeași decizie, era inaplicabil situației lor, întrucât nu îndeplineau condițiile prevăzute de acesta. Reclamanții au precizat că, prin excepția de nelegalitate a articolului 6 din Decizia din 21 martie 2024, urmăreau în realitate să obțină, în temeiul principiului egalității de tratament, beneficiul limitei maxime globale de zece ani, prevăzută la articolul 1 alineatul (5) litera (b) din această decizie, prin aplicarea articolului 1 alineatul (2) din aceeași decizie. 23      În această privință, mai întâi, Tribunalul constată că articolul 1 alineatul (2) din Decizia din 21 martie 2024 prevede că contractul inițial și prelungirea sa sunt fiecare „în principiu” pe o perioadă de cinci ani. 24      Se deduce astfel din aceste elemente, în special din termenii „în principiu”, că Europol dispune de o marjă de apreciere care îi permite să propună agenților săi ca durata contractului lor inițial și cea a prelungirii acestui contract să fie altele decât de cinci ani, atât timp cât este respectată limita maximă globală de zece ani. De altfel, Tribunalul arată că articolul 2 alineatul (1) din Decizia din 21 martie 2024 prevede tocmai posibilitatea de a încheia, atunci când interesul serviciului justifică acest lucru, contracte a căror durată este inferioară celei prevăzute de dispozițiile articolului 1 din aceeași decizie. 25      Prin urmare, articolul 1 alineatul (2) din Decizia din 21 martie 2024 nu poate fi interpretat în sensul că conferă vreun drept agenților temporari care ocupă un post restrâns, precum reclamanții, să beneficieze de perioadele maxime de cinci ani prevăzute la acest articol, ținând seama de libertatea contractuală și de puterea discreționară a Europol de a încheia sau de a prelungi astfel de contracte pe o perioadă mai scurtă decât perioada maximă autorizată (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 16 decembrie 2010, Comisia/Petrilli, T‑143/09 P, EU:T:2010:531, punctul 34). 26      În plus, în măsura în care, în practică și indiferent de procedeul utilizat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 februarie 2016, DE/EMA, F-58/14, EU:F:2016:16, punctul 43), acordarea unui an suplimentar ar echivala cu o a doua prelungire a contractului inițial al reclamanților, Tribunalul amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, un agent titular al unui contract pe perioadă determinată nu poate revendica vreun drept la prelungirea contractului său, o asemenea prelungire nefiind decât o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorității competente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 mai 2019, WP/EUIPO, T-407/18, nepublicată, EU:T:2019:290, punctele 57 și 74 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 iulie 2024, RS/BEI, T-624/22, nepublicată, EU:T:2024:461, punctul 55 și jurisprudența citată). 27      În continuare și în orice caz, articolul 1 alineatul (2) din Decizia din 21 martie 2024, a cărui legalitate nu este contestată de reclamanți, precizează în mod expres că contractul inițial nu poate fi prelungit decât o singură dată. Astfel, articolul 1 alineatul (2) din Decizia din 21 martie 2024 reiterează alegerile făcute de legiuitorul Uniunii Europene la articolul 8 primul paragraf din RAA și la articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul 2016/794. 28      După cum a amintit Europol, atât în faza administrativă, cât și în înscrisurile sale în fața Tribunalului, articolul 8 primul paragraf din RAA prevede că contractul pe perioadă determinată al unui agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (f) din RAA nu poate fi prelungit decât o dată pe o perioadă determinată și că orice prelungire ulterioară a acestui contract devine pe perioadă nedeterminată. Potrivit jurisprudenței, articolul 8 primul paragraf din RAA nu are drept finalitate să asigure o anumită stabilitate sau o anumită perenitate a raporturilor de muncă ale agenților temporari cu contract pe perioadă determinată, ci să prevină folosirea abuzivă a contractelor pe perioadă determinată succesive și, prin urmare, urmărește să garanteze respectarea de către instituția care angajează agentul temporar a protecției acestuia împotriva unor asemenea abuzuri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2015, EMA/Drakeford, T-231/14 P, EU:T:2015:639, punctele 23 și 30 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 5 iulie 2023, SE/Comisia, T-223/21, EU:T:2023:375, punctul 89 și jurisprudența citată). 29      În plus, articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul 2016/794 prevede că agenților temporari recrutați de Europol pentru a ocupa posturi restrânse li se pot acorda numai contracte pe perioadă determinată, care pot fi prelungite o singură dată pe o perioadă determinată. Acest articol concretizează intenția legiuitorului Uniunii, exprimată în considerentul (59) al regulamentului menționat, potrivit căreia perioada de serviciu a acestor agenți temporari trebuie să fie limitată pentru a respecta principiul rotației, întrucât reintegrarea ulterioară a acestor membri ai personalului în serviciul autorității lor competente facilitează cooperarea strânsă între Europol și autoritățile competente ale statelor membre. 30      În speță, este cert că, înainte de intrarea în vigoare a Deciziei din 21 martie 2024, contractul inițial al fiecăruia dintre reclamanți fusese deja prelungit. În plus, reclamanții nu au ridicat o excepție de nelegalitate nici a articolului 8 primul paragraf din RAA, nici a articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul 2016/794. Legalitatea acestor două dispoziții nu a fost, așadar, repusă în discuție de reclamanți. 31      Într‑o asemenea situație și având în vedere că principiul egalității de tratament trebuie conciliat cu respectarea legalității (Hotărârea din 28 iunie 2018, EUIPO/Puma, C-564/16 P, EU:C:2018:509, punctul 22; a se vedea de asemenea Hotărârea din 25 martie 2021, Slovak Telekom/Comisia, C-165/19 P, EU:C:2021:239, punctul 119 și jurisprudența citată), reclamanții nu pot reproșa Europol că a încălcat principiul menționat, în condițiile în care articolul 8 primul paragraf din RAA și articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul 2016/794 se opuneau ca această agenție să poată prelungi a doua oară contractul lor inițial pe o perioadă de un an. 32      După cum a explicat Europol în înscrisurile sale, numai o intervenție a legiuitorului Uniunii ar fi putut permite ca contractele inițiale ale reclamanților să fie prelungite cu un an, deși fuseseră deja prelungite. 33      În această privință și cu titlu comparativ, Tribunalul arată că legiuitorul Uniunii a abilitat Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) să prelungească în cazuri excepționale, în interesul serviciului și pe o perioadă determinată, contracte de agenți temporari care au făcut deja obiectul unei prelungiri [articolul 50b alineatul (2) din RAA]. Acest articol confirmă astfel că prelungirea pe o perioadă determinată a contractului unui agent temporar care a fost deja prelungit nu este posibilă decât în ipoteza în care această prelungire a fost autorizată în prealabil de legiuitorul Uniunii. 34      În lipsa unei asemenea abilitări specifice din partea legiuitorului Uniunii, a admite teza reclamanților și a permite Europol să prelungească cu un an durata celei de a doua perioade de activitate ar contraveni interdicției folosirii abuzive a contractelor pe perioadă determinată succesive, prevăzută la articolul 8 primul paragraf din RAA, indiferent dacă este interpretat în mod izolat sau în lumina Directivei 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO 1999, L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129) (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 5 iulie 2023, SE/Comisia, T-223/21, EU:T:2023:375, punctele 79-84), precum și principiul rotației, înscris la articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul 2016/794 (a se vedea punctele 28 și 29 de mai sus). 35      În sfârșit, contrar celor susținute de reclamanți și independent de considerațiile care precedă, Decizia din 21 martie 2024, în calitate de act obligatoriu cu aplicabilitate generală, nu poate în niciun caz să prelungească prin ea însăși și fără nicio renegociere contractuală durata celei de a doua perioade de activitate a acestora. 36      Astfel, spre deosebire de funcționari, a căror stabilitate a locului de muncă este garantată de Statutul funcționarilor Uniunii, agenții temporari intră sub incidența unui alt regim, la baza căruia se află contractul de muncă încheiat cu instituția vizată. Din articolul 47 litera (b) din RAA reiese că durata raportului de muncă dintre o instituție și un agent temporar angajat pe perioadă determinată este reglementată tocmai de condițiile stabilite în contractul încheiat între părți (a se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 2022, QM/Europol, T-164/21, EU:T:2022:695, punctul 86 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 14 decembrie 2022, SU/EIOPA, T-296/21, EU:T:2022:808, punctul 49 și jurisprudența citată). 37      În plus, s‑a statuat deja că validitatea contractului de muncă al unui agent temporar presupunea acceptarea necondiționată de către acesta din urmă a tuturor elementelor esențiale necesare pentru preluarea atribuțiilor, în special durata acestui contract (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 2019, TN/ENISA, C-461/17 P, nepublicată, EU:T:2019:63, punctul 51). Nimic nu se opune ca această soluție jurisprudențială, întemeiată pe consimțământul necesar al agentului temporar în cauză, să fie extinsă la ipoteza prelungirii contractului său, cu atât mai mult cu cât articolul 15 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene consacră printre altele dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată „în mod liber”. 38      Din aceste elemente și în special din articolul 15 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale și din articolul 47 litera (b) din RAA rezultă că durata contractului unui agent temporar este stabilită prin contractul însuși, astfel încât această durată nu poate fi extinsă prin simpla voință a administrației sau a acestui agent, ci trebuie să rezulte din consimțământul liber și reciproc al părților la contract. 39      Cu titlu suplimentar, în ședință și ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, Europol a admis că anumite clauze din contractele de prelungire ale reclamanților puteau fi modificate de comun acord între părți. Cu toate acestea, în ceea ce privește clauza care stabilește la patru ani durata celei de a doua perioade de activitate a reclamanților, Europol a arătat că părțile nu o puteau modifica, nici chiar de comun acord, ca urmare a dispozițiilor articolului 8 primul paragraf din RAA și ale articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul 2016/794. 40      Asemenea Europol, Tribunalul consideră că, având în vedere principiile legalității și ierarhiei normelor, părțile nu pot modifica clauza menționată pentru a prelungi a doua perioadă de activitate a reclamanților de la patru la cinci ani fără a încălca articolul 8 primul paragraf din RAA și articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul 2016/794. Astfel, a permite părților să prelungească cu un an această a doua perioadă de activitate ar contraveni obiectivului urmărit de legiuitorul Uniunii, și anume interzicerea oricărei a doua prelungiri a contractelor pe perioadă determinată (a se vedea punctele 28 și 29 de mai sus). 41      Toate considerațiile care precedă se opun, așadar, tezei susținute de reclamanți potrivit căreia Decizia din 21 martie 2024, în calitate de act obligatoriu cu aplicabilitate generală, ar fi modificat de drept („ex lege”) durata tuturor („efect erga omnes”) contractelor în curs ale agenților temporari care ocupau posturi restrânse care făcuseră deja obiectul unei prelungiri înainte de intrarea în vigoare a acestei decizii. 42      În concluzie, excepția de nelegalitate a articolului 6 din Decizia din 21 martie 2024 trebuie respinsă ca inoperantă. Chiar dacă articolul 6 din Decizia din 21 martie 2024 ar fi înlăturat, niciun drept la vreo prelungire nu poate fi dedus din articolul 1 alineatul (2) din aceeași decizie. În plus, articolul 1 alineatul (2) din Decizia din 21 martie 2024, articolul 8 primul paragraf din RAA și articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul 2016/794 se opun ca contractele inițiale ale agenților temporari în cauză să poată fi prelungite a doua oară. În sfârșit, contrar celor susținute de reclamanți și independent de ceea ce precedă, Europol nu poate extinde în mod unilateral, chiar prin intermediul unui act obligatoriu cu aplicabilitate generală, durata activității unui agent temporar care ocupă un post restrâns, astfel cum a fost convenită cu ocazia prelungirii contractului său inițial. 43      În consecință, primul motiv trebuie respins. –       Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor succesiunii normelor în timp, securității juridice și egalității de tratament 44      Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanții susțin că Europol a încălcat principiile succesiunii normelor în timp și securității juridice prin refuzul de a aplica dispozițiile Deciziei din 21 martie 2024 situației lor. Astfel, principiile menționate ar impune ca o normă nouă, în speță Decizia din 21 martie 2024, să se aplice situațiilor născute sub imperiul unei norme vechi care continuă să producă efecte la momentul intrării în vigoare a noii norme menționate. În măsura în care contractele inițiale ale reclamanților, astfel cum au fost prelungite, produceau încă efecte la data intrării în vigoare a Deciziei din 21 martie 2024, aceasta le‑ar fi fost aplicabilă. Refuzul Europol de a prelungi a doua perioadă de activitate de la patru la cinci ani în temeiul deciziei menționate ar încălca de asemenea principiul egalității de tratament. 45      Europol contestă această argumentație. 46      În această privință și după cum arată Europol, argumentele reclamanților referitoare la principiile succesiunii normelor în timp și securității juridice sunt lipsite de relevanță. Astfel, articolul 1 alineatul (2) din Decizia din 21 martie 2024, articolul 8 primul paragraf din RAA și articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul 2016/794 se opun ca Europol să poată prelungi a doua oară contractul inițial al reclamanților (a se vedea punctul 42 de mai sus). Prin urmare, fără a săvârși o eroare de drept, Europol a refuzat, în deciziile atacate, să prelungească cu un an a doua perioadă de activitate a reclamanților. 47      În ceea ce privește principiul egalității de tratament, Tribunalul amintește că, în temeiul jurisprudenței citate la punctul 31 de mai sus, acest principiu trebuie conciliat cu respectarea legalității. Or, diferența de tratament invocată nu rezultă nici din Decizia din 21 martie 2024, nici din deciziile atacate, ci din alegerile efectuate de legiuitorul Uniunii la articolul 8 primul paragraf din RAA și la articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul 2016/794, a căror legalitate nu a fost repusă în discuție de reclamanți. 48      În sfârșit, Tribunalul constată că reclamanții au menționat, desigur, principiul protecției încrederii legitime în înscrisurile lor, însă această mențiune nu este susținută de nicio argumentație. Procedând astfel, chiar presupunând că reclamanții reproșează Europol că a încălcat acest principiu, ceea ce nu reiese în mod clar din cererile introductive, această critică trebuie respinsă ca inadmisibilă întrucât nu îndeplinește cerințele minime prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură. În orice caz, comunicarea către personal din 8 martie 2024, menționată la punctul 5 de mai sus, este suficientă pentru a înlătura existența oricăror asigurări precise, necondiționate și concordante potrivit cărora a doua perioadă de activitate a reclamanților ar fi putut fi prelungită cu un an. 49      Având în vedere cele de mai sus, al doilea motiv trebuie respins. 50      În consecință, concluziile în anulare trebuie respinse. Cu privire la concluziile în despăgubire 51      Reclamanții solicită ca Europol să fie obligat să îi despăgubească pentru prejudiciul material referitor la neîncasarea salariului lor timp de un an, pentru prejudiciul material referitor la pierderea contribuțiilor lor la pensie, precum și pentru prejudiciul moral estimat ex aequo et bono, pentru fiecare dintre ei, la 2 000 de euro, majorate cu dobânzi și cu reevaluarea monetară de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă. 52      Europol contestă această argumentație. 53      Potrivit unei jurisprudențe constante, dacă o cerere de despăgubiri prezintă o legătură strânsă cu o cerere de anulare, respingerea acesteia din urmă fie ca inadmisibilă, fie ca nefondată determină de asemenea respingerea cererii de despăgubire (a se vedea Hotărârea din 30 noiembrie 2022, KN/Parlamentul, T-401/21, EU:T:2022:736, punctul 29 și jurisprudența citată). 54      În speță, concluziile în anulare și concluziile în despăgubire prezintă o asemenea legătură strânsă, astfel cum recunosc reclamanții, în măsura în care prejudiciile a căror reparare o solicită au la origine nelegalitățile care ar afecta deciziile atacate. 55      Prin urmare, concluziile în despăgubire trebuie respinse și, prin urmare, acțiunile trebuie respinse în totalitate. Cu privire la cheltuielile de judecată 56      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. 57      Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Europol. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL (Camera a patra) declară și hotărăște: 1)      Conexează cauzele T-424/25-T-428/25 și T-439/25-T-443/25 în vederea pronunțării hotărârii. 2)      Respinge acțiunea. 3)      KJ, KK, KL, KM, KN, KO, KP, KQ, KR și KS vor suporta, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol). De Baere Mac Eochaidh Jočienė Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 1 iulie 2026. Semnături *      Limba de procedură: italiana.