Mediu – Convenția de la Aarhus – Respingerea unei cereri de reexaminare internă – Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 – Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 – Gestionarea pădurilor – Activități legate de producția de combustibili și de bioenergie din biomasă forestieră – Taxonomie – Cerințe pentru criteriile tehnice de examinare – Articolul 19 din Regulamentul (UE) 2020/852 – Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea – Prejudicierea în mod semnificativ a obiectivelor de mediu

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea, judecând în complet de cinci judecători) 18 martie 2026 ( *1 ) „Mediu – Convenția de la Aarhus – Respingerea unei cereri de reexaminare internă – Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 – Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 – Gestionarea pădurilor – Activități legate de producția de combustibili și de bioenergie din biomasă forestieră – Taxonomie – Cerințe pentru criteriile tehnice de examinare – Articolul 19 din Regulamentul (UE) 2020/852 – Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea – Prejudicierea în mod semnificativ a obiectivelor de mediu” În cauza T‑575/22, Robin Wood – Gewaltfreie Aktionsgemeinschaft für Natur und Umwelt eV, cu sediul în Hamburg (Germania), și celelalte reclamante ale căror nume figurează în anexă ( 1 ), reprezentate de C. Baldon, N. Braoudakis, avocați, și B. Mitchell, barrister, reclamante, împotriva Comisiei Europene, reprezentată de G. von Rintelen, G. Gattinara, C. Auvret și B. De Meester, în calitate de agenți, pârâtă, TRIBUNALUL (Camera a șasea, judecând în complet de cinci judecători), compus, la deliberări, din doamnele M. J. Costeira, președintă, și M. Kancheva, domnii U. Öberg și P. Zilgalvis și doamna E. Tichy‑Fisslberger (raportoare), judecători, grefier: domnul A. Marghelis, administrator, având în vedere faza scrisă a procedurii, în urma ședinței din 14 noiembrie 2024, pronunță prezenta Hotărâre 1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele, Robin Wood – Gewaltfreie Aktionsgemeinschaft für Natur und Umwelt eV și celelalte persoane ale căror nume figurează în anexă, solicită anularea Deciziei Ares(2022) 4939323 a Comisiei din 6 iulie 2022, prin care aceasta a respins ca nefondată cererea de reexaminare internă a Regulamentului delegat (UE) 2021/2139 al Comisiei din 4 iunie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea criteriilor tehnice de examinare pentru a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la schimbările climatice și pentru a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu (JO 2021, L 442, p. 1, denumit în continuare „regulamentul delegat”), în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la activitățile economice în sectoarele gestionării pădurilor și bioenergiei (denumită în continuare „decizia atacată”). Istoricul litigiului 2 La 4 iunie 2021, Comisia Europeană a adoptat regulamentul delegat în temeiul, în special, al articolului 10 alineatul (3) și al articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO 2020, L 198, p. 13, denumit în continuare „Regulamentul privind taxonomia”). 3 La 3 februarie 2022, reclamantele au introdus, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2021/1767 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 octombrie 2021 (JO 2021, L 356, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul Aarhus”), o cerere de reexaminare internă a regulamentului delegat. 4 În cererea lor de reexaminare internă, reclamantele au susținut în esență că o parte dintre criteriile tehnice de examinare stabilite în regulamentul delegat în ceea ce privește activitățile economice legate de gestionarea pădurilor [secțiunea 1 (intitulată „Silvicultura”) secțiunea 1.3 (intitulată „Gestionarea pădurilor”) din anexele I și II la regulamentul delegat] și anumite activități din domeniul bioenergiei (secțiunea 4 secțiunile 4.7, 4.8, 4.13, 4.19, 4.20, 4.23 și 4.24 din anexa II la regulamentul delegat) nu erau conforme cu mai multe dispoziții ale Regulamentului privind taxonomia și nici cu anumite cerințe ale tratatelor. 5 La 6 iulie 2022, Comisia a adoptat decizia atacată prin care a respins cererea de reexaminare internă. În această decizie, la care era atașată, sub forma anexelor I și III o apreciere detaliată a motivelor de reexaminare invocate de reclamante, Comisia a considerat că regulamentul delegat era conform cu dreptul Uniunii. Concluziile părților 6 Reclamantele solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. 7 Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată. În drept 8 În susținerea acțiunii formulate, acestea invocă 12 motive. 9 Prin intermediul primelor șase motive, reclamantele contestă temeinicia răspunsurilor date de Comisie în decizia atacată la criticile pe care le‑au formulat în cererea de reexaminare internă în ceea ce privește compatibilitatea cu diferite dispoziții ale Regulamentului privind taxonomia a criteriilor tehnice de examinare legate de activitățile de gestionare a pădurilor menționate în secțiunea 1 (intitulată „Silvicultura”) secțiunea 1.3 (intitulată „Gestionarea pădurilor”) din anexa I la regulamentul delegat (a se vedea punctele 35-244 de mai jos). 10 Prin intermediul celorlalte șase motive, reclamantele contestă temeinicia răspunsurilor date de Comisie în decizia atacată la criticile formulate în cererea de reexaminare internă în ceea ce privește compatibilitatea cu diferite dispoziții ale Regulamentului privind taxonomia a criteriilor tehnice de examinare legate de activitățile forestiere legate de bioenergie (în special de biomasă), aceste activități fiind vizate printre altele în secțiunea 4 (intitulată „Energia”), punctele 4.7, 4.8, 4.19, 4.20, 4.23 și 4.24 din anexa I la regulamentul delegat (a se vedea punctele 245-461 de mai jos). Considerații introductive referitoare la Regulamentul privind taxonomia și la regulamentul delegat 11 Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, acesta instituie criteriile pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în scopul stabilirii gradului în care o investiție este durabilă din punctul de vedere al mediului. Potrivit considerentului (3), acest regulament reprezintă un pas esențial în ceea ce privește orientarea fluxurilor financiare către activități durabile în vederea realizării unei Uniuni Europene neutre din punct de vedere climatic până în 2050. 12 În acest scop, Regulamentul privind taxonomia instituie, astfel cum reiese din considerentele (6) și (12), un sistem de clasificare unificat pentru activitățile durabile (denumit „taxonomie” sau „taxinomie”) pentru a armoniza la nivelul Uniunii criteriile aplicate pentru a stabili dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului, oferind astfel investitorilor și altor operatori economici o înțelegere comună a activităților economice care sunt durabile din punctul de vedere al mediului. 13 Articolul 3 din Regulamentul privind taxonomia prevede următoarele: „În scopul stabilirii gradului de durabilitate din punctul de vedere al mediului al unei investiții, o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în cazul în care activitatea economică respectivă: (a) contribuie în mod substanțial la unul sau mai multe dintre obiectivele de mediu prevăzute la articolul 9, în conformitate cu articolele 10-16; (b) nu prejudiciază în mod semnificativ niciunul dintre obiectivele de mediu prevăzute la articolul 9, în conformitate cu articolul 17; […] (d) respectă criteriile tehnice de examinare care au fost stabilite de Comisie în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) [și] articolul 11 alineatul (3) […]” 14 Cele șase obiective de mediu enumerate la articolul 9 din Regulamentul privind taxonomia sunt următoarele: „(a) atenuarea schimbărilor climatice; (b) adaptarea la schimbările climatice; (c) utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine; (d) tranziția către o economie circulară; (e) prevenirea și controlul poluării; (f) protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor.” 15 Articolul 4 din Regulamentul privind taxonomia prevede că statele membre și Uniunea aplică criteriile prevăzute la articolul 3 pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în scopul oricărei măsuri care stabilește cerințe pentru participanții la piața financiară sau emitenți în ceea ce privește produsele financiare sau obligațiunile corporative care sunt puse la dispoziție ca fiind durabile din punctul de vedere al mediului. 16 Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia prevede condițiile în care o activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice. 17 „Atenuare[a] schimbărilor climatice” este definită la articolul 2 punctul 5 din Regulamentul privind taxonomia ca fiind „procesul de a menține creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C și continuarea eforturilor de limitare a încălzirii globale la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale, astfel cum se prevede în Acordul de la Paris [asupra schimbărilor climatice, aprobat la 12 decembrie 2015]”. 18 Articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul privind taxonomia prevede condițiile aplicabile activităților economice pentru care nu există o alternativă viabilă din punct de vedere tehnologic și economic cu un nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon, și anume așa‑numitele activități „de tranziție”, potrivit articolului 19 alineatul (1) litera (h) punctul (ii) din acest regulament. 19 Articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia prevede că Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 23 în vederea: „(a) completării alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol prin stabilirea de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o anumită activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice; și (b) completării articolului 17 prin stabilirea, pentru fiecare obiectiv de mediu relevant, de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina dacă o activitate economică, în privința căreia criteriile tehnice de examinare au fost stabilite în temeiul literei (a) de la prezentul alineat, prejudiciază în mod semnificativ unul sau mai multe dintre aceste obiective.” 20 Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia prevede că o activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice atunci când respectiva activitate: „(a) include soluții de adaptare care fie reduc riscul efectului negativ al climatului actual și al celui viitor preconizat asupra acelei activități economice, fie reduc în mod substanțial efectul negativ respectiv, fără a crește riscul unui efect negativ asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor; sau (b) oferă soluții de adaptare care, în plus față de îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 16, contribuie în mod substanțial la prevenirea sau reducerea riscului efectului negativ al climatului actual și al celui viitor preconizat asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor, fără a crește riscul unui efect negativ asupra altor persoane, asupra naturii sau asupra activelor.” 21 Articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia prevede că Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 23 în vederea: „(a) completării alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol prin stabilirea de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o anumită activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice; și (b) completării articolului 17 prin stabilirea, pentru fiecare obiectiv de mediu relevant, de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina dacă o activitate economică, în privința căreia criteriile tehnice de examinare au fost stabilite în temeiul literei (a) de la prezentul alineat, prejudiciază în mod semnificativ unul sau mai multe dintre aceste obiective.” 22 Articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia are următorul cuprins: „În sensul articolului 3 litera (b), luând în considerare ciclul de viață al produselor și serviciilor furnizate de o activitate economică, inclusiv dovezile din evaluările existente ale ciclului de viață, se consideră că respectiva activitate economică prejudiciază în mod semnificativ: (a) atenuarea schimbărilor climatice, în cazul în care activitatea respectivă generează emisii semnificative de gaze cu efect de seră; (b) adaptarea la schimbările climatice, în cazul în care activitatea respectivă duce la creșterea efectului negativ al climatului actual și al climatului preconizat în viitor asupra activității în sine sau asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor; (c) utilizarea durabilă și protejarea resurselor de apă și a celor marine, în cazul în care activitatea respectivă este nocivă pentru: (i) starea bună sau pentru potențialul ecologic bun al corpurilor de apă, inclusiv al apelor de suprafață și subterane; sau (ii) starea ecologică bună a apelor marine; (d) economia circulară, inclusiv prevenirea generării de deșeuri și reciclarea acestora, în cazul în care: (i) activitatea respectivă duce la ineficiențe semnificative în utilizarea materialelor sau în utilizarea directă sau indirectă a resurselor naturale, cum ar fi energia din surse neregenerabile, materiile prime, apa și solul, în una sau mai multe etape ale ciclului de viață al produselor, inclusiv în ceea ce privește durabilitatea ori potențialul produselor de a fi reparate, modernizate, reutilizate sau reciclate; (ii) activitatea respectivă duce la o creștere semnificativă a generării, a incinerării sau a eliminării deșeurilor, cu excepția incinerării deșeurilor periculoase nereciclabile; sau (iii) eliminarea pe termen lung a deșeurilor poate cauza prejudicii semnificative și pe termen lung mediului; (e) prevenirea și controlul poluării, în cazul în care activitatea respectivă duce la o creștere semnificativă a emisiilor de poluanți în aer, apă sau sol în comparație cu situația existentă înainte de demararea activității; sau (f) protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor, în cazul în care activitatea respectivă este: (i) nocivă în mod semnificativ pentru condiția bună și reziliența ecosistemelor; sau (ii) nocivă pentru stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor, inclusiv a celor de interes pentru Uniune.” 23 Articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia prevede că criteriile tehnice de examinare stabilite printre altele în temeiul articolului 10 alineatul (3) din acesta: „(a) identifică cele mai relevante contribuții potențiale la obiectivul de mediu vizat, respectând în același timp principiul neutralității tehnologice, având în vedere atât efectul pe termen scurt, cât și cel pe termen lung al unei anumite activități economice; (b) precizează cerințele minime care trebuie îndeplinite pentru a nu prejudicia în mod semnificativ niciunul dintre obiectivele de mediu relevante, având în vedere atât efectul pe termen scurt, cât și cel pe termen lung al unei anumite activități economice; (c) sunt cantitative și conțin praguri, în măsura în care este posibil, iar dacă acest lucru nu este posibil, sunt calitative; (d) atunci când este cazul, se bazează pe sistemele de etichetare și de certificare ale Uniunii, pe metodologiile Uniunii pentru evaluarea amprentei de mediu și pe sistemele de clasificare statistică ale Uniunii și țin seama de orice act juridic relevant existent al Uniunii; (e) atunci când este posibil, utilizează indicatori de durabilitate, astfel cum sunt menționați la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2019/2088; (f) se bazează pe dovezi științifice concludente și pe principiul precauției consacrat la articolul 191 [TFUE]; (g) țin seama de ciclul de viață, inclusiv de dovezile din evaluările existente ale ciclului de viață, luând în considerare atât efectul asupra mediului al activității economice în sine, cât și efectul asupra mediului al produselor și serviciilor furnizate de activitatea economică respectivă, în special prin luarea în considerare a producției, utilizării și scoaterii din uz a respectivelor produse și servicii; (h) țin seama de natura și de amploarea activității economice, inclusiv: (i) dacă este o activitate de facilitare, astfel cum este menționată la articolul 16; sau (ii) dacă este o activitate de tranziție, astfel cum este menționată la articolul 10 alineatul (2); (i) iau în considerare efectul potențial asupra pieței al tranziției către o economie mai durabilă, inclusiv riscul ca anumite active să devină depreciate ca urmare a acestei tranziții, precum și riscul de a crea stimulente inconsecvente pentru investiții făcute în mod durabil; (j) acoperă toate activitățile economice relevante din cadrul unui anumit sector și se asigură că activitățile respective sunt tratate în mod egal dacă ele contribuie în mod egal la îndeplinirea obiectivelor legate de mediu prevăzute la articolul 9 din prezentul regulament, pentru a evita denaturarea concurenței pe piață; și (k) sunt ușor de utilizat și sunt stabilite într‑un mod care să faciliteze verificarea respectării acestora. […]” 24 Regulamentul delegat a fost adoptat în temeiul în special al articolului 10 alineatul (3) și al articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia. 25 Articolul 1 din regulamentul delegat prevede că criteriile tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice și nu aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu sunt stabilite în anexa I la acest regulament delegat. Conform articolului 2 din regulamentul delegat menționat, criteriile tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice și de a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu sunt stabilite în anexa II la același regulament delegat. 26 Anexele I și II la regulamentul delegat precizează criteriile tehnice de examinare pentru fiecare activitate economică care face obiectul regulamentului delegat menționat, printre altele în secțiunea 1.3, în ceea ce privește gestionarea pădurilor, și în secțiunile 4.7, 4.8, 4.19, 4.20, 4.23 și 4.24, în ceea ce privește diversele activități forestiere legate de bioenergie (în special de biomasă). Considerații introductive cu privire la cererea de reexaminare internă și la întinderea controlului Tribunalului 27 În temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul Aarhus, orice organizație neguvernamentală care îndeplinește criteriile stabilite la articolul 11 din acest regulament este îndreptățită să declanșeze, printr‑o cerere motivată, o reexaminare internă a unui act administrativ la instituția sau organul Uniunii care l‑a adoptat pentru motivul că acesta contravine dreptului mediului în înțelesul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din acest regulament. 28 Este inerent sistemului reexaminării interne ca solicitantul unei reexaminări să prezinte motive concrete și precise de natură să repună în discuție aprecierile pe care este întemeiat actul administrativ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 68). Prin urmare, un astfel de solicitant al unei reexaminări este ținut să indice elementele de fapt sau argumentele de drept substanțiale care pot da naștere unor îndoieli plauzibile, și anume semnificative, în ceea ce privește aprecierea efectuată de instituția sau de organismul Uniunii în actul vizat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 69, și Hotărârea din 6 octombrie 2021, ClientEarth/Comisia, C‑458/19 P, EU:C:2021:802, punctul 60). 29 Cererea de reexaminare internă a unui act administrativ urmărește, așadar, să se constate o pretinsă nelegalitate sau lipsa temeiniciei actului vizat. Solicitantul poate apoi să sesizeze, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul Aarhus coroborat cu articolul 10 din acest regulament, instanța Uniunii prin introducerea unei acțiuni pentru necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora ori abuz de putere împotriva deciziei prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de reexaminare internă (Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 38). 30 În principiu, întinderea controlului jurisdicțional al unei decizii de respingere a unei cereri de reexaminare internă nu diferă de întinderea controlului jurisdicțional al actului administrativ care a făcut obiectul cererii menționate, dacă acest act trebuia să facă obiectul unei căi de atac jurisdicționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2016, TestBioTech ș.a./Comisia, T‑177/13, nepublicată, EU:T:2016:736, punctele 76 și 81). 31 Potrivit jurisprudenței, atunci când o instituție a Uniunii trebuie să efectueze evaluări complexe, precum cele care stau la baza elaborării criteriilor tehnice de examinare pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului, aceasta dispune de o putere largă de apreciere (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 mai 2017, Dyson/Comisia, C‑44/16 P, EU:C:2017:357, punctul 53 și jurisprudența citată). În acest caz, controlul jurisdicțional pe care instanța Uniunii trebuie să îl exercite asupra temeiniciei motivelor unei decizii precum decizia atacată nu trebuie să conducă la substituirea aprecierii Comisiei cu propria apreciere, ci urmărește să verifice că această decizie nu se întemeiază pe fapte inexacte din punct de vedere material și că nu este afectată de nicio eroare vădită de apreciere sau de un abuz de putere (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 4 mai 2023, BCE/Crédit lyonnais, C‑389/21 P, EU:C:2023:368, punctul 55 și jurisprudența citată). 32 În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor relevante care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse pe baza lor (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2023, BCE/Crédit lyonnais, C‑389/21 P, EU:C:2023:368, punctul 56 și jurisprudența citată). Astfel, în cazul în care o instituție dispune de o largă putere de apreciere, prezintă o importanță fundamentală respectarea garanțiilor procedurale, printre care figurează obligația acesteia de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale situației în cauză (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2023, BCE/Crédit lyonnais, C‑389/21 P, EU:C:2023:368, punctul 57 și jurisprudența citată). 33 Pentru a stabili că o instituție a săvârșit o eroare vădită în aprecierea unor fapte complexe de natură să justifice anularea actului pe care aceasta l‑a adoptat, elementele de probă în susținerea unei astfel de afirmații trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în acest act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2018, Lubrizol France/Consiliul, C‑223/17 P, nepublicată, EU:C:2018:442, punctul 39, și Hotărârea din 7 mai 2020, BTB Holding Investments și Duferco Participations Holding/Comisia, C‑148/19 P, EU:C:2020:354, punctul 74). 34 Acestea sunt considerațiile în lumina cărora trebuie examinate motivele invocate de reclamante. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la critica formulată de reclamante cu privire la criteriile tehnice de examinare care permit să se stabilească dacă o activitate de gestionare a pădurilor contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice 35 Primul motiv, care se întemeiază pe o pretinsă încălcare a articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia și care, potrivit reclamantelor, vizează existența unor erori de drept și a unor erori vădite de apreciere, se împarte în două aspecte. Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește aprecierile care figurează în decizia atacată referitoare la utilizarea unei valori de referință „asociat[ă] cu practicile de statu‑quo” în cadrul criteriilor tehnice de examinare care permit să se stabilească dacă o activitate de gestionare a pădurilor contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice 36 Potrivit reclamantelor, este afectat de o eroare de drept răspunsul Comisiei, care figurează la punctul 2.1 (paginile 66-69) din anexa III la decizia atacată, la criticile invocate în cererea lor de reexaminare internă cu privire la legalitatea utilizării unei valori de referință „asociat[ă] cu practicile de statu‑quo” cu ocazia evaluării contribuției substanțiale a unei activități forestiere la atenuarea schimbărilor climatice. Această valoare de referință ar fi menționată la punctul 2.1 litera (a), care figurează la punctul 2 (intitulat „Analiza beneficiilor pentru climă”) din secțiunea 1.3 (intitulată „Gestionarea pădurilor”) din anexa I la regulamentul delegat. 37 În primul rând, la punctul 2.1 (paginile 66-69) din anexa III la decizia atacată, Comisia ar fi evidențiat cerința de a întocmi un plan de gestionare a pădurilor declarând că obiectivul primordial al criteriilor era de a garanta punerea în aplicare a unui plan de gestionare a pădurilor verificat sau a unui instrument echivalent. Aceasta ar corespunde planului de gestionare a pădurilor menționat la punctul 1 (intitulat „Planul de gestionare a pădurilor sau un instrument echivalent”) din secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat. 38 Procedând astfel, Comisia ar fi încălcat articolul 10 alineatele (1) și (3) din Regulamentul privind taxonomia. 39 În special, primo, ar trebui să se concluzioneze că, prin răspunsul său, Comisia intenționa să declare că activitățile de silvicultură contribuie în mod necesar într‑o manieră mod pozitivă la atenuarea schimbărilor climatice. Acest lucru ar fi însă incorect, întrucât nu s‑ar putea considera automat că activitățile de silvicultură aduc o contribuție pozitivă la aceasta. Însuși Regulamentul privind taxonomia ar confirma că activitățile menționate nu aduc neapărat o contribuție pozitivă la atenuarea schimbărilor climatice. 40 Secundo, Comisia ar fi asimilat existența unui plan de gestionare a pădurilor cu existența unei contribuții substanțiale la atenuarea schimbărilor climatice. 41 Or, un astfel de răspuns ar fi insuficient și nu ar modifica cu nimic faptul că nici criteriile tehnice de examinare în cauză, nici vreo altă dispoziție din regulamentul delegat nu impun în mod explicit conservarea absorbantului de carbon din pădure și, cu atât mai puțin, consolidarea acestuia pentru a se alinia la obiectivele Acordului de la Paris în materie de temperatură. Cu alte cuvinte, răspunsul menționat nu ar schimba cu nimic faptul că obligația de a supune o activitate unui plan de gestionare a pădurilor nu îndeplinește, potrivit reclamantelor, cerința prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, și anume că activitatea menționată trebuie să fie aliniată la obiectivele climatice ale Acordului de la Paris. 42 În al doilea rând, în decizia atacată, Comisia ar fi invocat de asemenea obligația operatorului economic care dispune de un plan de gestionare a pădurilor de a se asigura că planul menționat respectă criteriile de durabilitate aplicabile biomasei forestiere prevăzute la articolul 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO 2018, L 328, p. 82, denumită în continuare „Directiva RED II”). 43 Acest răspuns al Comisiei ar încălca articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, care impune consolidarea absorbanților de carbon aferenți terenurilor. Desigur, criteriile prevăzute la articolul 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II ar viza instituirea unui „sistem de management”„care să asigure faptul că nivelurile stocurilor și absorbanților de carbon din pădure sunt menținute sau consolidate pe termen lung”. Cu toate acestea, respectivele criterii nu impun nicio cerință de consolidare a stocurilor și a absorbanților de carbon și cu atât mai puțin la un nivel aliniat la creșterea absorbției de carbon de către păduri, care este esențială pentru respectarea obiectivului Acordului de la Paris în materie de temperatură. 44 În al treilea rând, Comisia ar fi indicat în decizia atacată că, ținând seama de variabilitatea geografică specifică materiei, nu ar fi putut adopta un criteriu fix pentru a stabili dacă o activitate forestieră aducea o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice. 45 Acest răspuns ar fi afectat de o eroare de drept. Complexitatea evaluării nu ar scuti Comisia de obligația de a se asigura că regulamentul delegat îndeplinește cerințele obligatorii privind criteriile tehnice de examinare prevăzute în Regulamentul privind taxonomia. În speță, ar fi fost posibil ca Comisia să recurgă la criterii multiple sau la impunerea unei cerințe de a efectua o îmbunătățire mai mult decât minimă în raport cu practicile de statu‑quo. 46 În al patrulea rând, răspunsul Comisiei ar constitui o eroare vădită de apreciere întrucât nu ar ține seama de disponibilitatea unor criterii mai stricte. Nu ar fi fost necesară adoptarea de către Comisie a unui „prag paneuropean” unic. În schimb, aceasta ar fi putut adopta o serie de praguri specifice întemeiate pe variațiile geografice sau chiar pe o valoare de referință mai strictă. În acest mod, Comisia ar fi putut impune o îmbunătățire mai mult decât minimă față de această valoare de referință pentru a se putea considera că activitatea contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice. 47 În al cincilea rând, reclamantele susțin că Comisia nu era „competentă să adopte criterii tehnice de examinare care nu respectau domeniul de aplicare al Regulamentului privind taxonomia”. În decizia atacată, Comisia ar fi săvârșit erori de drept „prin faptul că nu a înțeles în mod corect conținutul cerințelor [Regulamentului privind taxonomia] și/sau al competenței [sale]”. În plus, Comisia ar fi săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că nu era posibil să se conceapă praguri suficient de riguroase. 48 Comisia contestă aceste argumente. 49 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în cadrul primului aspect al primului motiv, reclamantele invocă pretinsa nelegalitate a răspunsului dat de Comisie la preocupările exprimate în cererea de reexaminare internă în ceea ce privește pretinsa nelegalitate a punctului 2.1 litera (a) din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 (intitulată „Gestionarea pădurilor”) din anexa I la regulamentul delegat. 50 La punctele 37 și 38 din cererea introductivă, reclamantele par să depășească simplul context al punctului 2.1 litera (a) menționat, vizând de asemenea punctul 2.2 litera (a) din tabelul criteriilor tehnice de examinare care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, pentru motivul că aceste dispoziții ar opera cu același parametru, și anume valoarea de referință a activității „asociat[ă] cu practicile de statu‑quo”. 51 Or, în măsura în care ar trebui să se înțeleagă punctele 37 și 38 din cererea introductivă în sensul că reclamantele invocă existența unor nelegalități care afectează decizia atacată în ceea ce privește răspunsul Comisiei în raport cu punctul 2.2 litera (a) din tabelul criteriilor tehnice de examinare care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, trebuie să se constate că, la punctele 113-142 din cererea de reexaminare internă, niciun argument concret nu a fost formulat de acestea în privința dispoziției menționate. Argumentele lor se limitează să conteste numai legalitatea punctului 2.1 litera (a) din tabelul menționat, astfel cum se poate deduce din cuprinsul punctelor 118 și 121 din cererea de reexaminare internă. În această măsură, orice argument formulat în susținerea prezentei acțiuni privind această dispoziție trebuie înlăturat ca inadmisibil. Astfel, o acțiune având ca obiect anularea unei decizii privind o cerere de reexaminare internă nu poate fi întemeiată pe motive noi sau pe elemente de probă care nu apar în cererea de reexaminare, cu riscul de a lipsi cerința referitoare la motivarea unei asemenea cereri, care figurează la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul Aarhus, de efectul său util și de a modifica obiectul procedurii inițiate prin această cerere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 39, și Hotărârea din 4 aprilie 2019, ClientEarth/Comisia, T‑108/17, EU:T:2019:215, punctul 55). Solicitantul reexaminării interne are dreptul ca instituția competentă să adopte o poziție cu privire la motivele pe care le‑a invocat în cererea sa. În schimb, acesta nu dispune de niciun drept ca Comisia să ia poziție cu privire la chestiuni care nu au fost invocate cel puțin într‑o modalitate care să poată fi recunoscută în mod rezonabil într‑o asemenea cerere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 aprilie 2019, ClientEarth/Comisia, T‑108/17, EU:T:2019:215, punctul 56). În orice caz, reclamantele nu prezintă niciun argument concret privind dispoziția respectivă, astfel încât, în măsura în care aceasta privește punctul 2.2 litera (a) din tabelul menționat, primul aspect al primului motiv, nesusținut, trebuie respins ca nefondat. 52 În măsura în care, prin afirmațiile menționate la punctele 38-47 de mai sus, reclamantele contestă, în mod admisibil, legalitatea răspunsului Comisiei la criticile formulate în cererea de reexaminare internă în raport cu punctul 2.1 litera (a) din tabelul criteriilor tehnice de examinare care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, trebuie arătat că acestea nu au furnizat niciun element care să permită să se concluzioneze că Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept sau o eroare vădită de apreciere. În special, în ceea ce privește pretinsa eroare vădită de apreciere, reclamantele nu au prezentat niciun element care să permită lipsirea de plauzibilitate a aprecierilor asupra faptelor cuprinse în decizia atacată. Astfel, toate afirmațiile care figurează la punctele 38-47 de mai sus trebuie respinse. 53 În această privință, în primul rând, nu poate fi admis argumentul potrivit căruia răspunsul care figurează la punctul 2.1 (paginile 66-69) din anexa III la decizia atacată în ceea ce privește impactul planului de gestionare a pădurilor ar fi în contradicție cu cerința prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, potrivit căreia în esență activitatea economică trebuie să se alinieze la obiectivul Acordului de la Paris privind limitarea creșterii temperaturii (a se vedea punctul 37 de mai sus). 54 Reclamantele consideră în mod eronat că, prin răspunsul său, Comisia a intenționat să declare că activitățile forestiere contribuiau în mod necesar într‑o manieră pozitivă la atenuarea schimbărilor climatice (a se vedea punctul 39 de mai sus). În această privință, pe de o parte, astfel cum reiese din articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, legiuitorul Uniunii este cel care pornește de la principiul că consolidarea absorbanților de carbon aferenți terenurilor poate fi realizată prin măsuri legate de silvicultură. Termenii „prin evitarea despăduririlor și a degradării pădurilor”, „refacerea pădurilor” și „împădurire”, care figurează în această dispoziție, demonstrează că silvicultura poate, potrivit legiuitorului, să contribuie la obiectivul privind atenuarea schimbărilor climatice. Pe de altă parte, Comisia nu a afirmat, în nicio parte a deciziei atacate, că activitățile de gestionare a pădurilor contribuiau, ca atare, fără nicio nuanță și în orice scenariu, în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice. Reiese mai degrabă din aprecierile care figurează la punctul 2.1 (paginile 66-69) din anexa III la decizia atacată că, potrivit Comisiei, numai activitățile de gestionare a pădurilor care îndeplinesc criteriile tehnice de examinare care figurează în regulamentul delegat pot fi considerate ca având acest efect. 55 Pe de altă parte, argumentul reclamantelor referitor la pretinsa insuficiență a răspunsului Comisiei privind existența unui plan de gestionare a pădurilor și impactul unui astfel de plan asupra durabilității unei activități economice forestiere [punctul 2.1 din anexa III (pagina 67) la decizia atacată] nu este convingător. 56 Atunci când susțin că obligația de a supune o activitate economică unui plan de gestionare a pădurilor, invocată de Comisie în decizia atacată, nu modifică cu nimic faptul că criteriile tehnice de examinare în cauză nu impun în mod expres „consolidarea absorbanților de carbon din pădure pentru a se alinia la obiectivele Acordului de la Paris în materie de temperatură”, reclamantele interpretează în mod eronat nu numai domeniul de aplicare al răspunsului Comisiei, ci și domeniul de aplicare al dispoziției a cărei încălcare o invocă, și anume articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 57 Prin fragmentul de frază „consolidarea absorbanților de carbon din pădure pentru a se alinia la obiectivele Acordului de la Paris în materie de temperatură”, care figurează la punctul 43 din cererea introductivă, reclamantele se referă în mod vădit la segmentul de teză „obiectivul pe termen lung privind temperatura al Acordului de la Paris” menționat în partea introductivă a articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia. 58 Or, desigur, din articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia rezultă că se poate considera că o activitate economică contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice – aceasta fiind una dintre condițiile necesare pentru ca aceasta să fie recunoscută ca fiind durabilă din punctul de vedere al mediului în sensul articolului 3 litera (a) din Regulamentul privind taxonomia – atunci când se referă printre altele la „refacerea pădurilor, [la] gestionarea durabilă și [la] refacerea terenurilor cultivate, a pășunilor și a zonelor umede, [la] împădurire și [la] agricultură regenerativă”. Acestea sunt activități economice dedicate în mod pozitiv sau activ consolidării absorbanților de carbon. 59 Cu toate acestea, contrar celor sugerate de reclamante prin argumentul lor menționat la punctul 41 de mai sus, articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia nu obligă Comisia să elaboreze criterii tehnice de examinare care să se refere exclusiv la activități axate pe consolidarea activă a absorbanților de carbon. Dimpotrivă, din această dispoziție reiese în esență că se recunoaște de asemenea că o activitate economică „consolidează absorbanții de carbon aferenți terenurilor” și, prin urmare, este durabilă din punctul de vedere al mediului, atunci când permite „evitarea despăduririlor și a degradării pădurilor”. Cu alte cuvinte, consolidarea absorbanților de carbon nu se realizează numai prin măsuri de creștere a absorbanților de carbon, cum ar fi refacerea pădurilor și a terenurilor cultivate, ci și prin măsuri de evitare a despăduririlor și a degradării pădurilor. De asemenea, din considerentul (24) al Regulamentului privind taxonomia rezultă că se consideră că o activitate economică (legată în special de gestionarea pădurilor) urmărește obiectivul de mediu privind atenuarea schimbărilor climatice nu numai atunci când are ca scop să contribuie în mod substanțial la stabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră prin creșterea absorbției acestora, ci și atunci când permite evitarea sau reducerea acestor emisii. În cadrul argumentației lor menționate la punctul 40 de mai sus, reclamantele nu țin seama de această a doua parte a noțiunii de „consolidare”, prevăzută la articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 60 Or, obligația de a realiza un plan de gestionare a pădurilor conform criteriilor stabilite la punctul 1.2 litera (f) din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, respectă în mod necesar noțiunea de „consolidare”, menționată la punctul 59 de mai sus. Faptul de a impune, în temeiul punctului 1.2 litera (f) menționat, ca planul de gestionare a pădurilor să includă informații cu privire la „măsurile aplicate pentru a menține starea bună a ecosistemelor forestiere” echivalează cu a solicita informații cu privire la măsurile care vizează „evitarea [printre altele a] despăduririlor și a degradării pădurilor”, mențiune care figurează la articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 61 În măsura în care răspunsul Comisiei, furnizat la punctul 2.1 (paginile 66-69) din anexa III la decizia atacată se raportează la punctul 1.2 litera (f) din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, acest răspuns este conform cu cerințele materiale impuse de articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. În plus, din acest răspuns rezultă că Comisia acordă o mare importanță obligației referitoare la planul de gestionare a pădurilor, impusă în regulamentul delegat, cu atât mai mult cu cât, astfel cum arată Comisia la punctul 2.1 (pagina 67 al doilea paragraf) din anexa III la decizia atacată, planul de gestionare a pădurilor „nu este necesar în prezent pentru toate exploatațiile forestiere din afara cadrului taxonomiei”. 62 În al doilea rând, trebuie înlăturat argumentul întemeiat pe faptul că explicațiile care figurează în decizia atacată cu privire la impactul obligației de a respecta criteriile de durabilitate aplicabile biomasei forestiere, prevăzute la articolul 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II, încalcă articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. Această directivă este menționată în aprecierile Comisiei cuprinse în decizia atacată (a se vedea punctul 43 de mai sus), precum și printre altele în considerentul (32) al Regulamentului privind taxonomia și la articolul 10 alineatul (1) litera (a) din acesta. În special, în ceea ce privește această directivă, trebuie amintit că din articolul 1 rezultă că aceasta stabilește un cadru comun pentru promovarea energiei din surse regenerabile, că stabilește un obiectiv al Uniunii obligatoriu privind ponderea globală a energiei din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie al Uniunii în 2030, că stabilește printre altele norme referitoare la sprijinul financiar pentru energia electrică din surse regenerabile, la autoconsumul acestui tip de energie electrică și la utilizarea energiei din surse regenerabile în anumite sectoare și că stabilește de asemenea criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră printre altele pentru combustibilii din biomasă. 63 Reclamantele susțin în mod eronat că criteriile tehnice de examinare menționate la punctul 2.1 litera (a) din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat nu impun „nicio cerință de consolidare a stocurilor și a absorbanților de carbon și cu atât mai puțin la un nivel aliniat la creșterea absorbției de carbon de către păduri, care este esențială pentru respectarea obiectivului Acordului de la Paris în materie de temperatură” (a se vedea punctul 43 de mai sus). 64 Astfel, din cuprinsul punctului 2.1 din anexa II (pagina 67) la decizia atacată reiese că trimiterea la articolul 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II trebuie citită și interpretată în coroborare cu analiza necesară a beneficiilor pentru climă, care trebuie să demonstreze că soldul net al emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră generate de activitate pentru o perioadă de 30 de ani de la începerea activității este mai mic decât practicile de statu‑quo. Trebuie să se constate că obiectivul acestei analize, care apare la punctele 2.1 și 2.2 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, este tocmai „asigurarea faptului că nivelurile stocurilor și absorbanților de carbon din pădure sunt menținute sau consolidate pe termen lung”. Reclamantele nu explică motivul pentru care afirmarea de către Comisie a obiectivului menționat și cerința ca soldul net al emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră generate de activitate să fie mai mică decât practicile de statu‑quo nu ar putea determina o creștere a absorbției carbonului de către păduri sau o consolidare a stocurilor și a absorbanților de carbon. 65 Pe de altă parte, astfel cum a explicat Comisia la punctul 2.1 din anexa II (pagina 67) la decizia atacată, unul dintre actele de drept al Uniunii care trebuie luate în considerare în aplicarea criteriilor tehnice de examinare menționate la punctul 2.1 litera (a) din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 anexa I la regulamentul delegat este actul de punere în aplicare care stabilește orientările operaționale privind energia produsă din biomasă forestieră, adoptat în temeiul articolului 29 alineatul (8) din Directiva RED II. În speță, este vorba despre Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2448 al Comisiei din 13 decembrie 2022 de stabilire a unor orientări operaționale privind dovezile pentru demonstrarea conformității cu criteriile de durabilitate aplicabile biomasei forestiere, prevăzute la articolul 29 din Directiva [RED II] (JO 2022, L 320, p. 4, denumit în continuare „Regulamentul privind orientările operaționale”). 66 Or, în ceea ce privește punerea în aplicare a criteriilor de durabilitate bazate pe riscuri pentru producția de biocombustibili, de biolichide și de combustibili din biomasă produși din biomasă forestieră prevăzute la articolul 29 alineatul (7) din Directiva [RED II] [a se vedea obiectivul stabilit la articolul 1 din Regulamentul privind orientările operaționale], Regulamentul privind orientările operaționale prevede la articolul 5 (intitulat „Evaluarea conformității cu criteriile LULUCF la nivel național”) punctul (ii) că statele membre impun operatorilor economici să furnizeze dovezi care să ateste că țara sau organizația de integrare economică regională din care provine biomasa forestieră este parte la Acordul de la Paris și că are o legislație națională sau subnațională, aplicabilă zonei de recoltare, care vizează conservarea și îmbunătățirea stocurilor și a absorbanților de carbon din pădure. 67 În plus, articolul 6 din Regulamentul privind orientările operaționale prevede că, în cazul în care nu sunt disponibile dovezi privind respectarea criteriilor referitoare la exploatarea terenurilor, la schimbarea destinației terenurilor și la silvicultură (LULUCF) la nivel național, statele membre impun operatorilor economici să furnizeze informații auditate care să confirme existența și implementarea sistemelor de gestionare la nivelul zonei de aprovizionare forestieră, pentru a se asigura că nivelurile stocurilor și absorbanților de carbon din pădure sunt menținute sau consolidate pe termen lung. 68 Rezultă că, contrar celor susținute de reclamante și în special contrar interpretării restrictive a deciziei atacate pe care o efectuează acestea, având în vedere punctul 1.3 litera (c) din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, articolul 29 alineatul (7) din Directiva RED II și dispozițiile Regulamentului privind orientările operaționale, în special articolele 5 și 6 din acesta, criteriile tehnice de examinare stabilite la punctul 2.1 litera (a) din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat impun efectiv consolidarea absorbanților de carbon din pădure. Nici în cererea introductivă, nici în replică, reclamantele nu abordează impactul pe care îl are Regulamentul privind orientările operaționale asupra interpretării criteriilor tehnice de examinare vizate la punctul 2.1 litera (a) menționat. 69 În măsura în care reclamantele invocă, la punctul 31 din replică, o insuficiență a criteriilor care figurează la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II, este necesar să se arate că trimiterea efectuată de Comisie în decizia atacată la această dispoziție menționează criteriile stabilite în Regulamentul privind orientările operaționale, adoptat în temeiul articolului 29 alineatul (8) din Directiva RED II. Prin urmare, toate aprecierile efectuate la punctele 65-68 de mai sus, legate de impactul Regulamentului privind orientările operaționale asupra interpretării criteriilor tehnice de examinare menționate la punctul 2.1 litera (a) din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, sunt de asemenea valabile în ceea ce privește motivul referitor la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II. 70 În al treilea rând, trebuie respins ca nefondat argumentul reclamantelor prin care acestea reproșează Comisiei că a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a prezentat în decizia atacată motivele pentru care nu ar fi putut adopta un criteriu fix pentru a stabili dacă o activitate forestieră aduce o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice (a se vedea punctul 45 de mai sus). 71 Potrivit articolului 19 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind taxonomia, criteriile tehnice de examinare stabilite în temeiul articolului 10 alineatul (3) din regulamentul menționat sunt cantitative și conțin praguri în măsura în care este posibil, iar dacă acest lucru nu este posibil, sunt calitative. Rezultă de aici că Comisia nu este obligată să stabilească în orice împrejurare criterii cantitative. 72 În speță, în măsura în care reclamantele reproșează Comisiei că nu a justificat suficient motivele pentru care nu a stabilit un criteriu fix, trebuie arătat că acestea omit să țină seama de posibilitatea Comisiei de a adopta criterii calitative. De asemenea, acestea nu abordează explicațiile care figurează la punctul 2.1 din anexa II (pagina 68) la decizia atacată. Or, termenii utilizați de Comisie în această parte a deciziei atacate enunță în mod clar următoarele: „La adoptarea criteriilor prevăzute [în secțiunea] 1.3 din anexa I la regulamentul delegat în ceea ce privește contribuția substanțială la obiectivul de atenuare a schimbărilor climatice în sectorul forestier, [e]valuarea Comisiei a ținut seama de evoluția cadrului de acțiune [politică în materie de] păduri, în special de procesele în curs care decurg din strategia în favoarea biodiversității și din strategia pentru păduri, și de așteptarea ca cerințele viitoare să poată fi integrate în criteriile taxonomiei U[niunii] într‑o etapă ulterioară. [Ț]inând seama de diversitatea pădurilor în Europa și în lume, precum și de diversitatea gestionării forestiere, o listă de practici fixe ar risca să fie inoperantă într‑un număr mare de situații forestiere specifice. […] Obiectivul general este ca criteriile să asigure verificarea unui plan de gestionare a pădurilor sau a unui plan echivalent, precum și a altor garanții, pentru a obține o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice pe termen scurt și lung. Această abordare acoperea aceiași parametri principali, dar reprezenta o diferență semnificativă față de evaluarea [Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabilă, care a fost structurată în jurul utilizării practicilor de gestionare durabilă a pădurilor. […] Ar trebui remarcat de asemenea faptul că potențialul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din silvicultură depinde de localizarea geografică și de elementele suplimentare care caracterizează terenurile în cauză, cum ar fi tipul și vârsta pădurii, precum și tipul de silvicultură.” 73 Din acești termeni rezultă că renunțarea la stabilirea unui criteriu fix nu a fost consecința unei alegeri arbitrare a Comisiei, ci a marii diversități de păduri existente în Uniune și în lume, în ceea ce privește tipul și vârsta pădurii și tipul de silvicultură, precum și a caracterului evolutiv al practicilor și al strategiei în domeniul biodiversității și a strategiei pentru păduri. Prin termenii citați la punctul 72 de mai sus, Comisia urmărește să susțină că atribuirea unei valori fixe parametrilor căutați ar fi fost imposibilă sau inadmisibilă din punct de vedere științific. Pe de altă parte, potrivit articolului 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul privind taxonomia, criteriile tehnice de examinare trebuie să fie „ușor de utilizat” și „stabilite într‑un mod care să faciliteze verificarea respectării acestora”. 74 Pe de altă parte, argumentația reclamantelor de la punctul 48 din cererea introductivă, prin care se urmărește să se reproșeze Comisiei că nu a stabilit un criteriu fix, nu este susținută. În special, reclamantele nu contestă existența unei mari diversități de păduri în Uniune și în lume și nici nu explică în ce mod, ținând seama de diversitatea pădurilor în Uniune și în lume, precum și de dinamica datorată caracterului evolutiv al practicilor și al strategiei în favoarea biodiversității și al strategiei pentru păduri, Comisia ar fi putut stabili un prag sau un alt parametru măsurabil sau cuantificabil în ceea ce privește suprafața, greutatea sau volumul aplicabil tuturor pădurilor vizate în regulamentul delegat. În lipsa prezentării unor elemente utile în această privință, argumentația reclamantelor este prea vagă pentru a permite dovedirea unei erori de drept. Aceasta este de asemenea prea vagă pentru a lipsi de plauzibilitate declarațiile făcute de Comisie în decizia atacată referitoare la lipsa stabilirii unui criteriu fix în criteriile tehnice de examinare în cauză, astfel încât nu poate fi reținută nicio eroare vădită de apreciere în această privință. 75 Desigur, la punctul 127 din cererea de reexaminare internă, reclamantele propuseseră Comisiei aplicarea unui criteriu fix „suplimentar” de 0,375 de tone de CO2e/an până în anul 2030 în ceea ce privește procesele de sechestrare a carbonului pentru o „activitate individuală”. Cu toate acestea, reclamantele nu contestă considerațiile enunțate de Comisie la punctul 2.1 din anexa II (pagina 68) la decizia atacată, potrivit cărora „aplicarea unui criteriu fix de 0,375 de tone de CO2e/an până în 2030, astfel cum sugerează solicitantul, ar putea exclude din taxonomia U[niunii] gestionarea anumitor tipuri de păduri, precum pădurile seculare, precum și pădurile boreale”. 76 Reclamantele nu abordează, așadar, această constatare, care echivalează cu a declara că pragul propus în cererea de reexaminare ar fi exclus o bună parte din pădurile europene, și anume pădurile seculare, precum și pădurile boreale. Ținând seama de aceste elemente și având în vedere celelalte elemente din dosar, trebuie să se concluzioneze că declarațiile făcute de Comisie la punctul 2.1 din anexa III la decizia atacată nu sunt afectate de o eroare vădită de apreciere, criteriul fix propus de reclamante nefiind de natură să repună în discuție plauzibilitatea lor, ținând seama printre altele de toți parametrii relevanți care caracterizează pădurile în Uniune, astfel cum sunt avuți în vedere de Comisie în regulamentul delegat. De asemenea, reclamantele nu au reușit să demonstreze o încălcare a articolului 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 77 În sfârșit, la punctul 49 din cererea introductivă și la punctul 33 din replică, reclamantele arată, în cadrul unei argumentații „alternative”, că Comisia nu ar fi avut nevoie să adopte un „prag paneuropean” unic, ci că ar fi putut adopta „o întreagă serie de praguri specifice” întemeiate pe variațiile geografice sau chiar pe o „valoare de referință mai strictă”, impunând astfel o îmbunătățire mai mult decât minimă în raport cu această valoare de referință pentru a se putea considera că activitatea aduce o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice. 78 Această argumentare nu poate fi admisă. Astfel, la articolul 19 alineatul (1) litera (c), Regulamentul privind taxonomia nu impune, în orice împrejurare și fără rezerve, stabilirea unor criterii cantitative. Comisia este împuternicită, în anumite condiții, să adopte criterii calitative. Dispoziția menționată urmărește astfel să lase Comisiei latitudinea necesară pentru a face alegerea adecvată în această privință. 79 În al patrulea rând, trebuie respins argumentul reclamantelor, menționat la punctul 46 de mai sus, potrivit căruia răspunsul Comisiei la problematica legată de criteriul fix ar constitui o eroare vădită de apreciere. Pe de o parte, reclamantele nu au furnizat în cererea introductivă elemente concrete care să permită Tribunalului să înțeleagă în ce ar consta faptele pretins apreciate greșit de Comisie în răspunsul său. Pe de altă parte, în ceea ce privește aceeași întrebare, este necesar să se facă trimitere la considerațiile enunțate la punctele 71-78 de mai sus. 80 În al cincilea rând, nu poate fi admis argumentul reclamantelor potrivit căruia Comisia nu ar fi fost „competentă să adopte criterii tehnice de examinare care nu respectau domeniul de aplicare al Regulamentului privind taxonomia” și ar fi săvârșit erori de drept „prin faptul că nu a înțeles conținutul cerințelor [Regulamentului privind taxonomia sau] privind competența [sa]” (a se vedea punctul 47 de mai sus). 81 Primo, prin adoptarea regulamentului delegat, Comisia nu și‑a depășit competența prevăzută la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia. 82 Pe de o parte, simpla afirmație potrivit căreia Comisia ar fi putut încălca cerințele de fond prevăzute în Regulamentul privind taxonomia, în special pe cele prevăzute la articolul 19 din acesta, și ar fi putut, așadar, să săvârșească erori de drept sau erori vădite de apreciere întrucât nu a înțeles „conținutul cerințelor de fond” nu poate fi suficientă pentru a concluziona că Comisia nu a respectat întinderea abilitării care îi este conferită prin articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia coroborat cu articolul 290 TFUE. Astfel, nu orice încălcare a unei dispoziții de drept material relevant, precum cerințele de fond stabilite în Regulamentul privind taxonomia, constituie în mod necesar o încălcare a întinderii competenței conferite de articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia coroborat cu articolul 290 TFUE. 83 Pe de altă parte, în afara afirmației lor generale și nesusținute potrivit căreia Comisia nu ar fi „înțeles […] conținutul cerințelor de fond” din Regulamentul privind taxonomia, reclamantele nu indică elementele care ar permite să se constate, pe baza unui raționament limitat strict la problematica competenței – precum un raționament întemeiat pe o eventuală incompatibilitate cu articolul 290 TFUE – și, prin urmare, fără a recurge la cerințele dreptului material, că Comisia ar fi încălcat Regulamentul privind taxonomia prin adoptarea regulamentului delegat. 84 Secundo și în orice caz, din considerațiile care precedă rezultă că reclamantele nu au demonstrat că Comisia nu ar fi „înțeles” conținutul cerințelor Regulamentului privind taxonomia atunci când a adoptat regulamentul delegat. 85 Tertio, în măsura în care reclamantele au susținut că Comisia „a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că nu era posibil să se conceapă praguri suficient de riguroase”, este necesar să se constate că acest argument, fără un conținut juridic autonom, nu constituie decât reluarea, sub formă de rezumat, a argumentelor deja menționate la punctele 36-46 de mai sus. Or, întrucât acestea au fost respinse, nici simpla lor reiterare nu poate fi admisă. 86 Având în vedere cele de mai sus, primul aspect al primului motiv trebuie să fie respins. Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe existența unor erori în ceea ce privește răspunsul Comisiei la criticile reclamantelor potrivit cărora criteriile tehnice de examinare ar fi trebuit să fie cantitative și nu ar fi fost întemeiate pe dovezi științifice concludente și pe principiul precauției 87 Potrivit reclamantelor, ansamblul explicațiilor furnizate de Comisie în decizia atacată în ceea ce privește critica lor formulată în cererea de reexaminare internă, potrivit căreia criteriile tehnice de examinare pentru activitățile de gestionare a pădurilor prevăzute în regulamentul delegat ar încălca Regulamentul privind taxonomia întrucât nu ar fi cantitative și ar fi incompatibile cu principiul precauției, constituie o încălcare a articolului 19 alineatul (1) literele (c) și (f) din Regulamentul privind taxonomia. 88 Răspunsurile care figurează la punctul 2.1 din anexa III la decizia atacată ar fi afectate de erori de drept. Pe de altă parte, aceste răspunsuri ar indica faptul că Comisia a interpretat „în mod eronat competența [sa]” în ceea ce privește regulamentul delegat. Potrivit reclamantelor, atunci când a adoptat regulamentul delegat, Comisia dispunea de informații științifice ușor disponibile, care permiteau cuantificarea reducerilor necesare ale emisiilor provenite din activități forestiere. În sfârșit, criteriile tehnice de examinare menționate la punctul 2.1 litera (a) din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat nu ar impune decât o reducere minimă în raport cu valoarea de referință a activității asociate cu practicile de statu‑quo. Prin urmare, acestea ar fi incompatibile cu principiul precauției. În această privință, Comisia s‑ar fi limitat să observe că o abordare mai protectoare (care cuprinde „valori de referință mai stricte”) ar putea fi utilizată în viitor. Faptul că decizia atacată încălcă de asemenea principiul precauției ar putea fi dedus din expunerea privind primul aspect al celui de al optulea motiv (punctele 140-144 din cererea introductivă). 89 Comisia contestă aceste argumente. 90 Prin argumentele lor menționate la punctele 87 și 88 de mai sus, reclamantele nu au furnizat niciun element care să permită să se concluzioneze că Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept sau o eroare vădită de apreciere. Prin urmare, aceste argumente trebuie respinse ca fiind nefondate. 91 În special, în ceea ce privește existența unor erori de drept sau a unor erori vădite de apreciere care ar afecta răspunsul dat de Comisie cu privire la lipsa unor criterii tehnice de examinare cantitative, trebuie mai întâi să se facă trimitere la raționamentul prezentat la punctele 70-78 de mai sus. 92 Mai precis, în măsura în care reclamantele susțin că, la adoptarea regulamentului delegat, Comisia dispunea de informații științifice ușor disponibile, care permiteau cuantificarea reducerilor emisiilor provenite din activitățile forestiere „care sunt necesare”, trebuie să se constate că acestea nu indică în cererea introductivă despre ce informații științifice ar putea fi vorba. Acestea nu au furnizat niciun studiu sau aviz științific care să explice motivul pentru care și măsura în care ar fi posibilă cuantificarea reducerilor emisiilor provenite din activități forestiere. În consecință, argumentația reclamantelor nu este de natură să lipsească de plauzibilitate explicațiile care figurează la punctul 2.1 din anexa III (paginile 66-69) la decizia atacată. Prin urmare, nu se poate constata nicio eroare vădită de apreciere în această privință. Această concluzie se impune, pentru aceleași motive, în ceea ce privește problema dacă explicațiile care figurează la punctul 2.1 din anexa III (paginile 66-69) la decizia atacată sunt afectate de o eroare de drept. 93 Pe de altă parte, afirmația potrivit căreia Comisia ar fi „interpret[at] în mod eronat competența [sa]”, ceea ce ar constitui o eroare de drept sau o eroare vădită de apreciere, trebuie respinsă pentru aceleași motive precum cele care figurează la punctele 81-84 de mai sus. 94 În sfârșit, trebuie respinsă afirmația reclamantelor potrivit căreia Comisia ar fi încălcat principiul precauției. 95 În această privință, trebuie arătat că reclamantele au declarat, desigur, la punctul 54 din cererea introductivă, că criteriile tehnice de examinare în cauză nu impuneau decât o reducere minimă în raport cu valoarea de referință asociată cu practicile de statu‑quo, ceea ce determina incompatibilitatea lor cu principiul precauției. La punctul 54 din cererea introductivă, reclamantele au susținut de asemenea că Comisia a răspuns la acest argument observând pur și simplu că o abordare mai protectoare care cuprinde „valori de referință mai stricte” ar putea fi utilizată în viitor. Potrivit reclamantelor, această împrejurare nu poate avea în mod evident nicio incidență asupra conformității criteriilor tehnice de examinare „cu cerințele Regulamentului privind taxonomia”. Procedând astfel, acestea invocă o presupusă incompatibilitate a răspunsului Comisiei cu Regulamentul privind taxonomia. 96 Cu toate acestea, nu este clar care ar putea fi, potrivit reclamantelor, raportul cu principiul precauției. Acest principiu, prevăzut printre altele la articolul 191 alineatul (2) TFUE, permite instituțiilor, atunci când subzistă incertitudini științifice în ceea ce privește existența sau întinderea riscurilor pentru mediu, să ia măsuri de protecție fără a trebui să aștepte ca realitatea și gravitatea acestor riscuri să fie demonstrate pe deplin sau ca efectele negative pentru mediu să se materializeze (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctul 63 și jurisprudența citată). 97 Astfel, din cuprinsul punctului 54 din cererea introductivă reiese că critica prezentată inițial ca fiind întemeiată pe o încălcare a principiului precauției, astfel cum este definit la punctul 96 de mai sus, este reformulată de reclamante sub forma unui argument referitor la conformitatea răspunsului Comisiei cu Regulamentul privind taxonomia. Cu toate acestea, trebuie arătat că acest argument nu este susținut și, prin urmare, trebuie respins din moment ce nu este de natură să demonstreze o încălcare a principiului precauției și nici existența unei erori de drept care afectează decizia atacată. 98 Ținând seama de cele ce precedă, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins și, prin urmare, primul motiv trebuie respins în totalitate. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la exceptarea de la analiza beneficiilor pentru climă, prevăzută pentru exploatațiile forestiere cu o suprafață mai mică de 13 hectare în criteriile contribuției substanțiale la atenuarea schimbărilor climatice 99 Potrivit reclamantelor, explicațiile furnizate la punctul 2.2 din anexa III (paginile 69-71) la decizia atacată ar fi eronate și, prin urmare, contrare articolului 10 alineatul (1) litera (f), precum și articolului 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. Pe de altă parte, acestea ar rezulta dintr‑o interpretare eronată a Regulamentului privind taxonomia, precum și din competența Comisiei prevăzută la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din acest regulament. 100 Al doilea motiv se împarte în esență în trei aspecte. Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe erori de drept sau pe erori vădite de apreciere în raport cu articolul 10 alineatul (1) litera (f) și cu articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia în ceea ce privește răspunsul Comisiei potrivit căruia exceptarea exploatațiilor cu o suprafață mai mică de 13 hectare prevăzută la punctul 2.4 din anexa I la regulamentul delegat ar urmări „limitarea sarcinii administrative pentru micile exploatații forestiere și micii proprietari de păduri” 101 Ca răspuns la criticile exprimate de reclamante în cererea de reexaminare internă, Comisia ar fi indicat că exceptarea urmărea „să limiteze sarcina administrativă care revine micilor exploatații forestiere și micilor proprietari de păduri și să le stimuleze astfel să își sporească contribuția la adaptarea la schimbările climatice și la atenuarea acestora” [punctul 2.2 din anexa III (pagina 69) la decizia atacată]. 102 Or, acest răspuns ar fi „inexact și irațional” și, prin urmare, afectat de o eroare de drept. Astfel, Comisia nu ar fi explicat în ce mod exceptarea ar putea încuraja proprietarii de păduri să își sporească contribuția la atenuarea schimbărilor climatice. 103 Răspunsul menționat ar fi de asemenea afectat de o eroare vădită de apreciere pentru următoarele motive: – în primul rând, măsura de instituire a exceptării exploatațiilor cu o suprafață mai mică de 13 hectare nu ar fi o „măsură proporțională sau necesară” întrucât nu ar prevedea o procedură proporțională și simplificată pentru micile exploatații, ci o simplă „derogare”, și anume o exceptare totală de la obligația de a demonstra vreun beneficiu pentru climă; în plus, reducerea sarcinii administrative pentru micii operatori nu ar putea fi justificată, deoarece respectarea criteriilor privind activitățile sustenabile din punct de vedere economic din Regulamentul privind taxonomia nu ar fi o chestiune de conformitate cu reglementările; – în al doilea rând, aceeași măsură ar putea da naștere unor abuzuri, întrucât ar permite operatorilor silvici să „eludeze sistemul” prin înregistrarea pădurilor pe care le dețin ca o serie de exploatații distincte care se situează imediat sub pragul de 13 hectare; – în al treilea rând, măsura care vizează exceptarea exploatațiilor cu o suprafață mai mică de 13 hectare nu ar fi un prag de minimis, întrucât ar fi vorba despre dimensiunea medie a exploatațiilor forestiere din Uniune; o exceptare a tuturor exploatațiilor de această dimensiune de la cerința principală prevăzută în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat ar depăși cu mult orice prag de minimis rațional. 104 Comisia contestă argumentele reclamantelor. 105 Reclamantele consideră că ar fi afectată de o eroare de drept sau de o eroare vădită de apreciere aprecierea formulată de Comisie la punctul 2.2 din anexa III (pagina 69) la decizia atacată, potrivit căreia exceptarea exploatațiilor cu o suprafață mai mică de 13 hectare, prevăzută la punctul 2.4 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, urmărește „să limiteze sarcina administrativă pentru micile exploatații forestiere și micii proprietari de păduri”. 106 Această argumentație nu poate fi admisă. 107 În primul rând, este necesar să se constate de la bun început că reclamantele nu examinează acest răspuns al Comisiei în lumina condițiilor stabilite la articolul 10 alineatul (1) litera (f) și la articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. În schimb, acestea invocă o disproporție a exceptării pentru suprafețele de mai puțin de 13 hectare (a se vedea punctul 103 prima liniuță de mai sus), posibilitatea ca măsura menționată să dea naștere unor abuzuri (a se vedea punctul 103 a doua liniuță de mai sus), precum și caracterul pretins irațional al pragului de 13 hectare menționat la punctul 2.4 care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat (a se vedea punctul 103 a treia liniuță de mai sus). 108 Aceste argumente trebuie să fie respinse. 109 Astfel, pe de o parte, reclamantele nu leagă răspunsul dat de Comisie în decizia atacată, în ceea ce privește problema exploatațiilor cu o suprafață mai mică de 13 hectare, de cea a consolidării „absorbanților de carbon aferenți terenurilor” [articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia], nici de cerința referitoare la „dovezi științifice concludente”, nici de principiul precauției [articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia]. Prin urmare, nu este clar modul în care răspunsul Comisiei menționat ar fi contrar condițiilor de fond prevăzute la articolul 10 alineatul (1) litera (f), precum și la articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 110 Pe de altă parte, primo, reclamantele invocă o încălcare a principiului proporționalității, arătând lipsa caracterului „proporțional” al exceptării privind suprafețele de mai puțin de 13 hectare (a se vedea punctul 103 prima liniuță de mai sus). Acest principiu, care se numără printre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands ș.a., C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 165, și Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctul 142). 111 Referirea reclamantelor la un demers prin care se urmărește să se impună operatorilor de suprafețe forestiere cu o suprafață mai mică de 13 hectare mai degrabă o „procedură proporțională și simplificată pentru micile exploatații” decât o exceptare totală de la obligația de a efectua o analiză a beneficiilor pentru climă (a se vedea punctul 103 prima liniuță de mai sus) nu constituie o măsură mai puțin constrângătoare (a se vedea punctul 110 de mai sus). Astfel, o procedură administrativă precum cea avută în vedere de reclamante (a se vedea punctul 103 de mai sus) pare, în toate cazurile, mai oneroasă pentru operatorii menționați decât exceptarea totală de la obligația de a efectua o analiză a beneficiilor pentru climă, astfel cum este prevăzută de Comisie în regulamentul delegat. Astfel, răspunsul Comisiei care figurează în decizia atacată în ceea ce privește problema referitoare la operatorii de suprafețe forestiere mai mici de 13 hectare (a se vedea punctul 101 de mai sus) nu este contrar principiului proporționalității. 112 Secundo, reclamantele susțin că exceptarea exploatațiilor cu o suprafață mai mică de 13 hectare ar putea conduce la abuzuri, întrucât o astfel de măsură ar permite operatorilor silvici să scindeze marile exploatații în diferite exploatații de mai puțin de 13 hectare (a se vedea punctul 103 a doua liniuță de mai sus). 113 Presupunând că această afirmație, de altfel speculativă și nesusținută, se poate raporta la aprecierile reținute de Comisie în decizia atacată (a se vedea punctul 101 de mai sus), trebuie să se constate, în orice caz, că o scindare artificială și, prin urmare, abuzivă ar intra în competența statelor membre, prevăzută la articolul 21 alineatul (1) ultima teză din Regulamentul privind taxonomia. Eventualitatea unui astfel de abuz menționat de reclamante privește modul în care statele membre își îndeplinesc obligațiile prevăzute la articolul 21 menționat, dar nu este de natură să repună în discuție aprecierile Comisiei care figurează în decizia atacată, care se raportează la criterii tehnice de examinare abstracte. 114 Tertio, în ceea ce privește afirmația reclamantelor potrivit căreia exceptarea exploatațiilor de mai puțin de 13 hectare nu vizează un prag de minimis – întrucât valoarea de 13 hectare corespunde valorii medii în Uniune – și nici, în orice caz, un prag de minimis rațional (a se vedea punctul 105 a treia liniuță de mai sus), trebuie arătat că faptul că o suprafață de 13 hectare corespunde valorii medii în Uniune nu exclude faptul că este vorba despre un prag de minimis. Reclamantele nu contestă că este vorba despre o valoare medie recunoscută în Uniune și că această valoare nu este nici inventată de Comisie, nici întemeiată pe o sursă arbitrară. Prin urmare, nu este nimic irațional în legătură cu pragul de 13 hectare menționat. 115 În plus, faptul că operatorii de suprafețe forestiere mai mici de 13 hectare sunt exceptați de la obligația de a efectua o analiză a beneficiilor pentru climă nu înseamnă că aceste exploatații ar opera „într‑un vid juridic artificial” care le‑ar permite să considere că activitățile lor economice sunt durabile din punctul de vedere al mediului, fără ca în privința lor să se aplice un criteriu de examinare tehnică. 116 Dimpotrivă, pentru ca o activitate economică desfășurată pe o suprafață forestieră mai mică de 13 hectare să poată fi considerată o investiție durabilă din punctul de vedere al mediului, în conformitate cu punctele 1.1 și 1.2 din tabelul criteriilor tehnice de examinare pentru „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, mai este necesar ca aceasta să se desfășoare într‑o zonă care face obiectul unui plan de gestionare a pădurilor, cerință care, pe de altă parte, nu este impusă tuturor exploatațiilor forestiere, cele care depășesc 13 hectare nefiind supuse la aceasta. În cadrul cererii introductive, reclamantele reproșează Comisiei că s‑a limitat să țină seama de situația juridică existentă („statu‑quoul”), în loc să elaboreze criterii tehnice de examinare „ambițioase”. Or, în conformitate cu punctul 1.3 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, durabilitatea sistemelor de gestionare a pădurilor, astfel cum este indicată în plan, trebuie asigurată prin abordarea cea mai ambițioasă dintre cele vizate, inclusiv prin demonstrarea respectării criteriilor de durabilitate aplicabile biomasei forestiere, prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II și în Regulamentul privind orientările operaționale. În argumentația lor, reclamantele nu țin seama de aceste elemente, care reglementează însă scutirea referitoare la operatorii de suprafețe forestiere mai mici de 13 hectare și care explică, cel puțin parțial, rațiunea de a fi a acestei scutiri. 117 Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie să fie respins. Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe erori de drept sau pe erori vădite de apreciere în raport cu articolul 10 alineatul (1) litera (f) și cu articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia în ceea ce privește răspunsul Comisiei potrivit căruia în esență exceptarea exploatațiilor cu o suprafață mai mică de 13 hectare prevăzută la punctul 2.4 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” care figurează în anexa I la regulamentul delegat ar fi justificată având în vedere ansamblul cerințelor care trebuie respectate de micii operatori silvici 118 Reclamantele arată că Comisia a considerat în decizia atacată că, „ținând seama de toate cerințele pe care micii operatori silvici trebuie să le respecte, de la planul de gestionare a pădurilor până la demonstrarea conformității lor cu gestionarea durabilă a pădurilor, în plus față de garantarea absenței degradării terenurilor cu stocuri mari de carbon și prin criteriile aferente principiului care constă în «a nu aduce prejudicii semnificative», era rezonabil să se presupună că criteriile privind contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice erau îndeplinite fără a fi necesar să se efectueze o analiză a beneficiilor pentru climă”. 119 Cu toate acestea, niciunul dintre factorii enumerați de Comisie, și anume planul de gestionare a pădurilor, demonstrarea conformității lor cu gestionarea durabilă a pădurilor, garantarea nedegradării terenurilor cu stocuri mari de carbon și criteriile aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, nu ar permite să se garanteze că exploatațiile forestiere exceptate aduc o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice, pentru a ține astfel seama de articolul 10 alineatele (1) și (3) din Regulamentul privind taxonomia. Răspunsul Comisiei ar echivala, desigur, cu a declara că o exceptare referitoare la obligația de a demonstra existența unei contribuții substanțiale „va garanta” totuși, într‑un fel sau altul, o contribuție substanțială. Cu toate acestea, acest răspuns, care ar asimila în esență obligația de a menține capacitățile de producție ale pădurilor unei „contribuții substanțiale” la atenuarea schimbărilor climatice, despre care este vorba în cadrul primului aspect al primului motiv, ar fi de asemenea afectat de erori de drept și de erori vădite de apreciere, pentru următoarele motive: – în primul rând, obligația de a prezenta un plan de gestionare a pădurilor ar fi un act pur administrativ; niciuna dintre informațiile pe care trebuie să le conțină un astfel de plan (punctul 1.2 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat) nu ar face referire la o „reducere efectivă a emisiilor nete”, aliniată la reducerile necesare pentru îndeplinirea obiectivele Acordului de la Paris în materie de temperatură; prin urmare, nu ar exista o obligație precisă pentru operatorii de exploatații care se situează puțin sub pragul de 13 hectare de a consolida absorbantul de carbon din pădure la un nivel aliniat la reducerile necesare pentru a respecta obiectivul Acordului de la Paris în materie de temperatură; – în al doilea rând, „conformitatea [cu] gestionarea durabilă a pădurilor”, menționată de Comisie în răspunsul său, ar fi o trimitere la criteriile de durabilitate referitoare la bioenergia forestieră prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II; cu toate acestea, această cerință nu ar fi în niciun fel aliniată la obiectivul Acordului de la Paris în materie de temperatură; – în al treilea rând, conformitatea cu criteriile tehnice de examinare aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” nu ar permite să se demonstreze respectarea articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia; simplul fapt de a presupune că activitatea economică în cauză aduce o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice nu ar fi suficient; Comisia ar fi fost obligată, în temeiul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, să adopte criterii tehnice de examinare specifice obiectivului de atenuare a schimbărilor climatice, care ar determina în mod concludent dacă o activitate îndeplinește acest obiectiv. 120 Comisia contestă argumentele reclamantelor. 121 În ceea ce privește răspunsul Comisiei care figurează la punctul 2.2 din anexa III la decizia atacată, potrivit căruia exceptarea exploatațiilor de 13 hectare, prevăzută la punctul 2.4 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în anexa I la regulamentul delegat, ar fi justificată având în vedere ansamblul cerințelor pe care trebuie să le respecte micii operatori silvici, reclamantele nu demonstrează nici existența unei erori de drept, nici a unei erori vădite de apreciere. Argumentele menționate la punctul 119 de mai sus nu sunt susceptibile să demonstreze că Comisia ar fi încălcat articolul 10 alineatul (1) litera (f) sau articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. Acestea nu privează de plauzibilitate aprecierile Comisiei care figurează în decizia atacată, astfel încât nu poate fi reținută nicio eroare vădită de apreciere. 122 Astfel, în primul rând, reclamantele susțin desigur în mod întemeiat că obligația de a prezenta un plan de gestionare a pădurilor menționată la punctul 1.2 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat privește adoptarea unui act administrativ. Cu toate acestea, ele nu pot susține în mod util că, în lipsa indicării „emisiilor nete” care trebuie evitate, „niciuna dintre informațiile pe care trebuie să le conțină un astfel de plan” nu ar îndeplini „obligația de a consolida absorbantul de carbon din pădure la un nivel aliniat la reducerile necesare pentru respectarea obiectivului Acordului de la Paris în materie de temperatură” (a se vedea punctul 119 prima liniuță de mai sus). 123 Reclamantele par să considere că Comisia nu poate îndeplini „obligația de consolidare a absorbantului de carbon din pădure”, menționată printre altele la articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, decât prin stabilirea unor criterii tehnice de examinare care prevăd o „reducere a emisiilor nete”. În acest scop, potrivit reclamantelor, Comisia ar fi trebuit să prevadă parametri care abordează reducerea emisiilor de CO2 în cifre exacte. 124 Astfel cum s‑a amintit deja în cadrul primului motiv (a se vedea punctul 71 de mai sus), în temeiul articolului 19 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind taxonomia, criteriile tehnice de examinare „sunt cantitative și conțin praguri, în măsura în care este posibil”, iar dacă acest lucru nu este posibil, sunt calitative. Exprimarea unui criteriu sub forma unei valori numerice precise nu constituie, așadar, decât una dintre modalitățile posibile de elaborare a unui criteriu de examinare tehnică, precum cele în cauză. 125 În afara insistenței asupra necesității ca Comisia să stabilească un criteriu care să țină seama de o „reducere a emisiilor nete”, reclamantele nu arată în ce mod criteriul calitativ reținut de Comisie nu ar îndeplini cerințele Regulamentului privind taxonomia legate de „obligația de consolidare a absorbantului de carbon din pădure”. 126 Deși reclamantele susțin că „niciuna dintre informațiile pe care trebuie să le conțină un plan” de gestionare a pădurilor nu îndeplinește respectiva „obligație de a consolida absorbantul de carbon forestier la un nivel aliniat la reducerile necesare pentru îndeplinirea obiectivului Acordului de la Paris în materie de temperatură”, ele nu țin seama nici de modul în care trebuie elaborat un plan de gestionare a pădurilor, menționat în criteriile tehnice de examinare prevăzute la punctele 1.2 și 1.3 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, nici de conținutul pe care acesta îl va cuprinde. 127 Astfel cum s‑a amintit deja la punctul 115 de mai sus, operatorii de suprafețe forestiere mai mici de 13 hectare nu își vor desfășura activitatea într‑un vid juridic care îi scutește de obligația de a demonstra că activitatea lor permite consolidarea absorbanților de carbon din pădure. Dimpotrivă, în conformitate cu punctul 1.3 litera (c) din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, durabilitatea sistemelor de gestionare a pădurilor, inclusiv a exploatațiilor cu o suprafață mai mică de 13 hectare, trebuie asigurată prin abordarea cea mai ambițioasă dintre abordările vizate, inclusiv prin demonstrarea respectarea criteriilor de durabilitate aplicabile biomasei forestiere, prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II și în Regulamentul privind orientările operaționale. Or, astfel cum s‑a arătat la punctele 66 și 67 de mai sus, Regulamentul privind orientările operaționale prevede furnizarea de informații care să confirme existența unor măsuri menite să asigure că nivelurile stocurilor și absorbanților de carbon din pădure sunt menținute sau consolidate pe termen lung. 128 În al doilea rând, este desigur adevărat, astfel cum susțin reclamantele, că „conformitatea [cu] gestionarea durabilă a pădurilor”, menționată de Comisie în răspunsul său (a se vedea punctul 104 de mai sus), constituie o trimitere la criteriile de durabilitate referitoare la bioenergia forestieră care sunt prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II. 129 Cu toate acestea, reclamantele nu au fost în măsură să demonstreze că era eronat din partea Comisiei să se refere în decizia atacată la criteriile de durabilitate menționate referitoare la bioenergia forestieră. 130 Pe de o parte, articolul 19 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia impune ca, la stabilirea criteriilor tehnice de examinare, Comisia să țină seama „de orice act juridic relevant existent al Uniunii”. Această obligație este menționată de asemenea în considerentele (43) și (44) ale regulamentului menționat. Astfel, atunci când Comisia analizează elementele pe care trebuie să se întemeieze adoptarea criteriilor tehnice de examinare, ea trebuie să țină seama de orice act juridic relevant existent al Uniunii, astfel cum se prevede în mod expres la articolul 19 alineatul (1) litera (d) menționat și în conformitate cu misiunea sa de a supraveghea aplicarea dreptului Uniunii, prevăzută la articolul 17 alineatul (1) TUE. Prin urmare, contrar a ceea ce par să susțină reclamantele, nu se poate reproșa Comisiei că a ținut seama de legislația în vigoare la stabilirea criteriilor tehnice de examinare și în special de criteriile de durabilitate prevăzute în Directiva RED II. 131 Pe de altă parte, chiar presupunând că Comisia se poate abate de la criteriile de durabilitate referitoare la bioenergia forestieră prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II, trebuie să se constate că reclamantele nu au făcut dovada că respectivele criterii de durabilitate referitoare la bioenergia forestieră nu sunt „aliniate” la „obiectivul Acordului de la Paris în materie de temperatură”. 132 Desigur, la punctul 7 din cererea introductivă, reclamantele au făcut referire la numeroase rapoarte științifice potrivit cărora criteriile care vizează limitarea efectelor negative ale bioenergiei forestiere asupra mediului evocate în Directiva RED II ar fi „inadecvate pentru a proteja pădurile și clima”. Potrivit reclamantelor, evaluarea impactului realizată de Comisie cu ocazia revizuirii Directivei 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (JO 2009, L 140, p. 16), care a condus la adoptarea Directivei RED II, a condus la aceeași concluzie. Totuși, aceste afirmații nu sunt susținute. Întrucât reclamantele au prezentat evaluarea impactului menționată în calitate de anexă A.8 la cererea introductivă, nu este clar în ce parte din această anexă figurează elementele de natură să susțină temeinicia afirmațiilor lor. Deși simpla afirmație potrivit căreia criteriile de durabilitate cuprinse în RED II sunt „inadecvate pentru a proteja pădurile și clima” poate eventual să fie luată în considerare, aceasta nu poate în sine să demonstreze în mod clar că respectivele criterii nu sunt „aliniate” la „obiectivul Acordului de la Paris în materie de temperatură”. 133 În al treilea rând, reclamantele nu pot susține că conformitatea cu criteriile tehnice de examinare aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” nu ar permite să se demonstreze respectarea articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia și nici că faptul de a presupune că activitatea economică în cauză aduce o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice ar fi insuficient (a se vedea punctul 119 de mai sus). 134 În această privință, reclamantele reproșează Comisiei un element care nu reiese nicidecum din decizia atacată, așa încât argumentația lor este neîntemeiată în fapt. Astfel, la punctul 2.2 (pagina 69) din anexa III la decizia atacată, Comisia nu s‑a referit nicidecum la criterii tehnice de examinare aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” nici pentru a demonstra conformitatea criteriilor tehnice de examinare prevăzute în secțiunea 1.3 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în anexa I la regulamentul delegat, nici pentru alte motive. 135 În consecință, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie să fie respins. Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept referitoare la o interpretare eronată de către Comisie a competenței sale atribuite prin articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia 136 Reclamantele invocă o eroare de drept în ceea ce privește aprecierea Comisiei amintită la punctul 104 de mai sus. Această eroare ar decurge din faptul că niciunul dintre factorii care fac parte din ansamblul cerințelor pe care trebuie să le respecte micii operatori silvici nu ar permite să se garanteze că exploatațiile forestiere exceptate aduc o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice. Din aprecierea Comisiei referitoare la toate cerințele care trebuie respectate de micii operatori silvici ar reieși că aceasta a interpretat în mod eronat competența pe care i‑o conferă articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. Acesta nu ar prevedea o exceptare de minimis, iar cerințele articolului 10 alineatul (1) și alineatul (3) litera (a) din acesta nu pot fi nicidecum calificate ca atare. Adoptarea exceptării exploatațiilor de mai puțin de 13 hectare nu ar fi, așadar, de competența Comisiei. Reclamantele ar fi ridicat această problemă în cererea de reexaminare internă, însă Comisia nu ar fi examinat‑o în decizia atacată. Prin urmare, potrivit reclamantelor, ar trebui „să se presupună că Comisia a săvârșit o eroare de drept privind propria competență de a adopta exceptări de minimis”. 137 Comisia contestă aceste argumente. 138 În ceea ce privește răspunsul Comisiei care figurează la punctul 2.2 (pagina 69) din anexa III la decizia atacată, reclamantele invocă o eroare de drept care ar decurge dintr‑o interpretare eronată de către Comisie a întinderii competenței pe care i‑o conferă articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. Astfel, adoptarea exceptării exploatațiilor de mai puțin de 13 hectare nu era de competența Comisiei întrucât Regulamentul privind taxonomia nu ar prevedea o exceptare de minimis. Această chestiune nu ar fi fost examinată în decizia atacată. 139 Atunci când invocă pretinsa eroare de drept menționată la punctul 138 de mai sus, reclamantele se înscriu în aceeași logică precum cea dezvoltată în cadrul primului motiv, potrivit căreia Comisia ar fi depășit limitele competenței sale din moment ce nu a „înțeles […] conținutul cerințelor de fond” prevăzute de Regulamentul privind taxonomia (a se vedea punctul 47 de mai sus). 140 Or, astfel cum s‑a arătat deja la punctul 82 de mai sus, nu orice încălcare a unei dispoziții de drept material relevant, precum cerințele de fond din Regulamentul privind taxonomia, constituie în mod necesar o încălcare a întinderii competenței conferite de articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia coroborat cu articolul 290 TFUE. În afara invocării unei pretinse încălcări a unor dispoziții materiale, reclamantele nu precizează nicidecum în ce ar consta în speță o nerespectare de către Comisie a împuternicirii sale de a adopta regulamentul delegat, care este prevăzută la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. 141 Având în vedere ceea ce precedă, al treilea aspect al celui de al doilea motiv și, prin urmare, cel de al doilea motiv în ansamblul său trebuie să fie respinse. Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe existența unor erori care afectează răspunsul dat de Comisie la critica reclamantelor în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare care permit să se stabilească dacă o activitate nu aduce prejudicii semnificative adaptării la schimbările climatice 142 Potrivit reclamantelor, sunt afectate de erori de drept considerațiile formulate de Comisie la punctul 2.3 (paginile 71-73) din anexa III la decizia atacată ca răspuns la criticile invocate în cererea de reexaminare internă referitoare la apendicele A din anexa I la regulamentul delegat, care, potrivit reclamantelor, este nelegal. Aceste considerații ale Comisiei s‑ar întemeia pe o aplicare eronată a articolului 17 alineatul (1) litera (b) și a articolului 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia și a competenței pe care i‑o conferă Regulamentul privind taxonomia, precum și, în subsidiar, pe o eroare vădită de apreciere. 143 La punctul 2.3 (paginile 71-73) din anexa III la decizia atacată, Comisia ar fi susținut următoarele: „Criteriile nu erau obligate să elimine efectele negative semnificative ale activității asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor în cazul în care: – o astfel de cerință ar face ca [criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”] referitoare la adaptare să fie mai stricte decât [cele] referitoare la contribuția substanțială [menționate la articolul 11 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia;] – obiectivul ar fi atins în mod indirect prin aplicarea [criteriilor tehnice de examinare] pentru contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice sau prin adoptarea unui plan de gestionare a pădurilor.” 144 Potrivit reclamantelor, aceste răspunsuri sunt eronate. 145 În primul rând, potrivit reclamantelor, trimiterea efectuată de Comisie la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia (a se vedea punctul 143 prima liniuță de mai sus) nu este convingătoare. Această dispoziție nu ar putea modifica sensul clar al articolului 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia. Astfel, articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, care descrie condițiile care permit să se concluzioneze că o activitate economică contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice, ar impune demonstrarea unei reduceri substanțiale pentru două categorii de efecte, și anume efectul asupra activității în sine [denumită în continuare „componenta (a)”] [articolul 11 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia] și efectul asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor [denumit în continuare „componenta (b)”] [articolul 11 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia]. Potrivit acestei dispoziții, o contribuție pozitivă la adaptarea la schimbările climatice poate fi obținută prin abordarea oricăreia dintre aceste componente. Ar fi vorba despre două categorii de efecte cu un impact echivalent care, pe de altă parte, ar fi exclusive, în sensul că ar fi suficientă îndeplinirea uneia dintre ele pentru a aduce o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice. Întrucât cerința privind criteriile tehnice de examinare aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative”, prevăzută la articolul 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia, care reia componentele (a) și (b) indicate la articolul 11 alineatul (1) din regulamentul menționat, a fost formulată în mod negativ, ar fi justificat să se considere că acest articol impune evitarea celor două tipuri de prejudicii, cu alte cuvinte atât a prejudiciilor care fac parte din componenta (a), cât și a celor care fac parte din componenta (b) vizate la articolul 11 menționat. Comisia ar fi fost, așadar, obligată să stabilească criterii tehnice de examinare aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” pentru cele două categorii de prejudicii. Nu aceasta ar fi fost situația în speță. Criteriile tehnice de examinare aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” legate de adaptarea la schimbările climatice nu ar aborda una dintre componentele prejudiciului adus adaptării, identificată la articolul 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia, și anume creșterea efectului climatului actual ca urmare a continuării activității înseși. Ar fi lipsită de pertinență afirmația Comisiei (a se vedea punctul 143 prima liniuță de mai sus) potrivit căreia interpretarea dată de reclamante articolului 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia îl face „mai constrângător” decât articolul 11 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat. În funcție de activitatea și impactul examinate, demonstrarea absenței prejudiciului poate fi mai împovărătoare decât demonstrarea unei contribuții pozitive (de exemplu pentru activitățile intrinsec dăunătoare). În orice caz, argumentul potrivit căruia interpretarea pe care acestea au dat‑o articolului 17 alineatul (1) litera (b) îl face „mai constrângător” decât articolul 11 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia nu poate fi considerat în mod necesar întemeiat. 146 În al doilea rând, în ceea ce privește a doua parte a răspunsului Comisiei (a se vedea punctul 143 a doua liniuță de mai sus), Regulamentul privind taxonomia ar impune în mod expres ca regulamentul delegat să stabilească, pentru fiecare obiectiv de mediu relevant, criterii care să permită să se stabilească dacă o activitate aduce prejudicii semnificative. Cu toate acestea, Comisia ar fi considerat că „această cerință putea fi îndeplinită de criteriile tehnice de examinare referitoare la contribuția substanțială privind un obiectiv de mediu diferit și, în orice caz, pentru că criteriile tehnice de examinare aferente principiului de «a nu aduce prejudicii semnificative» referitoare la adaptare fac trimitere la criteriile referitoare la «contribuția substanțială» la atenuare”. În plus, Comisia nu ar fi explicat în ce mod criteriile referitoare la atenuarea schimbărilor climatice sau planul de gestionare a pădurilor ar permite înlăturarea activităților care aduc un prejudiciu persoanelor, naturii sau activelor, nici care dispoziții se presupune că au acest efect. În sfârșit, Comisia nu ar fi examinat critica formulată de reclamante referitoare la faptul că apendicele A la anexa I la regulamentul delegat ar autoriza operatorii economici să stabilească ei înșiși dacă un risc climatic face parte dintre riscurile „semnificative”. 147 Comisia contestă aceste argumente. 148 Argumentele invocate în cadrul celui de al treilea motiv, menționate la punctele 144-146 de mai sus, nu sunt de natură să demonstreze o eroare vădită de apreciere care afectează considerațiile enunțate în secțiunea 2.3 din anexa III la decizia atacată. Trebuie precizat că, pentru a stabili că o instituție a săvârșit o eroare vădită în aprecierea unor fapte complexe de natură să justifice anularea actului respectiv, elementele de probă prezentate de reclamant trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în acest act (a se vedea Hotărârea din 11 decembrie 2024, Carmeuse Holding/Comisia, T‑554/22, nepublicată, EU:T:2024:895, punctul 103 și jurisprudența citată). Or, prin argumentația lor, reclamantele nu indică exact ce fapte reținute în decizia atacată ar fi fost în mod vădit greșit apreciate de Comisie. Aceste argumente nesusținute, întemeiate pe o eroare vădită de apreciere, nu pot fi, așadar, decât respinse. 149 În plus, nici criticile menționate la punctele 144-146 de mai sus nu permit să se constate că considerațiile care figurează la punctul 2.3 din anexa III la decizia atacată ar fi contrare articolului 17 alineatul (1) litera (b) și articolului 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia. 150 În această privință, din cuprinsul punctului 2.3 din anexa III la decizia atacată reiese că articolul 11 alineatul (1) și articolul 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia trebuie interpretate în mod sistematic, cu alte cuvinte în sensul că activitatea economică în cauză trebuie, într‑o primă etapă, să îndeplinească criteriile stabilite pentru a demonstra că aduce o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice și, într‑o a doua etapă, să garanteze că nu determină o creștere a efectului negativ al climatului actual și al celui viitor preconizat asupra acesteia înseși sau asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor. 151 Reclamantele susțin în mod eronat că decizia atacată este nelegală întrucât regulamentul delegat nu ar stabili niciun criteriu care să impună ca o activitate economică să nu contribuie la creșterea efectului negativ al climatului. Regulamentul delegat, la care face trimitere decizia atacată, a stabilit criterii tehnice de examinare pentru principiul care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative”, prevăzut la articolul 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia. Este vorba despre criteriile „process‑based” care figurează în apendicele A al anexei I la regulamentul delegat, menționate la pagina 72 din decizia atacată. 152 În sfârșit, reclamantele susțin în mod eronat că criteriile tehnice de examinare nu stabilesc nicio cerință în ceea ce privește prevenirea efectului negative asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor, așa cum se impune la articolul 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia. Astfel, după cum se amintește la pagina 73 din decizia atacată, din apendicele A la anexa I la regulamentul delegat rezultă că criteriile aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” impun ca „[s]oluțiile de adaptare puse în aplicare [să] nu afecte[ze] negativ eforturile de adaptare la riscurile climatice […] sau nivelul de reziliență la acestea al altor persoane, al naturii, al patrimoniului cultural, al activelor și al altor activități economice”. 153 Având în vedere cele de mai sus, al treilea motiv trebuie să fie respins. Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la criteriile care permit să se determine când o activitate nu aduce prejudicii semnificative tranziției către o economie circulară 154 Potrivit reclamantelor, ar încălca articolul 17 alineatul (1) litera (d) punctul (i) din Regulamentul privind taxonomia răspunsul dat de Comisie la punctul 2.4 (pagina 74) din decizia atacată la îndoielile exprimate în cererea de reexaminare internă în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” referitoare la tranziția către o economie circulară, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului (4) din tabelul criteriilor aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative”, care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat. În această privință, decizia atacată ar fi afectată de o eroare vădită de apreciere. 155 Astfel cum sunt formulate la punctul 4 din tabelul intitulat „Principiul de «a nu aduce prejudicii semnificative»” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, criteriile tehnice de examinare pentru tranziția către o economie circulară enumerate în acesta impun, în ceea ce privește activitățile forestiere, următoarele: „Este puțin probabil ca schimbarea silvicolă indusă de activitate în zona vizată de activitate să conducă la o reducere semnificativă a aprovizionării durabile cu biomasă forestieră primară adecvată pentru fabricarea de produse din lemn cu potențial de circularitate pe termen lung. Acest criteriu poate fi demonstrat prin analiza beneficiilor pentru climă menționată la punctul 2 [din tabelul respectiv].” 156 La punctul 2.4 (pagina 74) din anexa III la decizia atacată, Comisia ar fi răspuns că aprovizionarea cu biomasă primară era necesară pentru înlocuirea altor materiale cu un conținut ridicat de carbon. 157 Or, potrivit reclamantelor, acest răspuns este insuficient sau chiar irațional. Menținerea aprovizionării la un nivel constant ar putea avea ca efect doar menținerea prețului materiilor prime la un nivel scăzut în comparație cu opțiunile mai durabile, cum ar fi reducerea consumului sau reutilizarea materialelor. Menținerea aprovizionării și, prin urmare, a utilizării „materiilor prime primare” ar avea tendința de a perpetua o utilizare ineficientă a acestor materii prime. Astfel, menținerea aprovizionării ar înlătura activitățile care favorizează conservarea prin reducerea recoltării, întrucât acestea ar diminua aprovizionarea cu biomasă forestieră primară, ceea ce ar constitui unul dintre aspectele prejudiciului semnificativ adus tranziției către economia circulară identificat la articolul 17 alineatul (1) litera (d) punctul (i) din Regulamentul privind taxonomia. 158 Pe de altă parte, Comisia ar fi susținut, la pagina 75 din anexa III la decizia atacată, că analiza beneficiilor pentru climă ar implica faptul că capacitatea de stocare a carbonului a produselor lemnoase nu trebuia să fie degradată. 159 Această poziție ar fi însă incorectă. Astfel, analiza beneficiilor pentru climă ar privi nivelul stocurilor și al absorbanților de carbon din pădure. În schimb, aceasta nu ar ține seama de produsele pe bază de lemn. Prin urmare, analiza beneficiilor pentru climă nu ar putea fi utilizată pentru a demonstra că o activitate forestieră menține aprovizionarea cu biomasă primară de un tip adaptat unei utilizări în economia circulară. 160 Reclamantele susțin, în măsura în care Comisia ar fi încercat, în cadrul prezentului litigiu, să își justifice demersul referindu‑se la principiul utilizării în cascadă a lemnului, că acest principiu nu figurează în regulamentul delegat, astfel încât Comisia nu ar avea dreptul să îl invoce și nici să se aștepte ca acesta să fie aplicat. Acest principiu nu ar face parte din cerințele legislației în cauză și nici ale vreunei alte legislații. 161 Comisia contestă aceste argumente. 162 Prin argumentele menționate la punctele 157 și 160 de mai sus, reclamantele, sub pretextul unei erori de drept, invocă în realitate existența unei erori vădite de apreciere care afectează punctul 2.4 (paginile 73 și 74) din decizia atacată, în ceea ce privește aprovizionarea și utilizarea biomasei forestiere. Or, aceste argumente se întemeiază pe premise insuficiente și nu privează, așadar, de plauzibilitate aprecierile factuale, tehnice și complexe ale Comisiei. Pentru acest motiv, acestea trebuie respinse ca nefondate, astfel cum rezultă din următoarele considerații. 163 În primul rând, reclamantele contestă temeinicia răspunsului Comisiei care figurează în decizia atacată potrivit căruia aprovizionarea cu biomasă primară era necesară pentru înlocuirea altor materiale cu un conținut ridicat de carbon. Procedând astfel, ele pornesc de la premisa că punctul 4 din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat va avea drept consecință utilizarea în continuare a biomasei forestiere, ceea ce va conduce la menținerea prețurilor altor materii prime la un nivel scăzut. Potrivit reclamantelor, acest lucru va împiedica dezvoltarea unor opțiuni mai durabile, cum ar fi reducerea consumului sau reutilizarea materialelor. În sfârșit, această situație ar echivala cu o utilizare ineficientă a biomasei forestiere, ceea ce ar fi contrar articolului 17 alineatul (1) litera (d) punctul (i) din Regulamentul privind taxonomia (a se vedea punctul 157 de mai sus). 164 Aceste susțineri trebuie să fie respinse. 165 Nu este evident că menținerea aprovizionării cu o materie regenerabilă precum biomasa forestieră adaptată la fabricarea de produse pe bază de lemn care prezintă potențial de circularitate pe termen lung se analizează ca o măsură care conduce la ineficiență în utilizarea materialelor sau a resurselor naturale, altele decât biomasa forestieră, sau în utilizarea materialelor cu un conținut ridicat de carbon, precum cele menționate în răspunsul Comisiei. Nu este evident nici că încurajarea menținerii potențialului de reciclare a unei materii regenerabile precum biomasa forestieră are ca efect apariția unor ineficiențe în dezvoltarea de soluții care vizează reducerea consumului sau reutilizarea anumitor materii prime mai puțin problematice decât biomasa forestieră. 166 Ar trebui să se facă o distincție între promovarea utilizării biomasei forestiere adecvate pentru fabricarea produselor pe bază de lemn cu potențial de circularitate pe termen lung și dezvoltarea unor strategii de prevenire a utilizării anumitor materiale sau resurse naturale. Existența unor ineficiențe preconizate în unul dintre aceste domenii nu conduce în mod necesar la apariția unor ineficiențe în alt domeniu. Legătura pe care o stabilesc reclamantele între promovarea utilizării biomasei forestiere și eventualele ineficiențe în reducerea consumului sau în reutilizarea anumitor materii prime nu se impune nicidecum. 167 În orice caz, nu este clar pe ce elemente economice sau științifice își întemeiază reclamantele teza potrivit căreia menținerea aprovizionării cu biomasă forestieră – cu alte cuvinte utilizarea acesteia ca material regenerabil – ar putea avea ca efect menținerea prețului anumitor materii prime la un nivel scăzut în raport cu costurile pe care le implică soluțiile care urmăresc reducerea consumului sau reutilizarea altor materii primare. 168 Desigur, pentru a repune în discuție temeinicia abordării privind menținerea utilizării biomasei primare în vederea înlocuirii altor materiale cu un conținut ridicat de carbon, astfel cum a fost invocată de Comisie în decizia atacată, reclamantele au indicat că anumite cercetări ale Comisiei ar fi demonstrat efectul negativ al alternativei de substituție, avută în vedere de Comisie, asupra climei. În special, reclamantele au citat un extras din Comunicarea COM(2021) 572 final a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor, intitulată „Noua strategie a U[niunii Europene] pentru păduri pentru 2030” din 16 iulie 2021, pe care au anexat‑o la cererea introductivă sub forma anexei A.44, în care se arată că, „[p]otrivit unor studii științifice recente, pe termen scurt și mediu, mai exact până în 2050, este puțin probabil ca potențialele beneficii suplimentare generate de produsele lemnoase recoltate și de înlocuirea materialelor să compenseze reducerea capacității nete de absorbție a pădurilor pe care o implică intensificarea recoltării”. 169 Cu toate acestea, din acest extras nu reiese că menținerea aprovizionării cu biomasă forestieră ar avea în mod necesar ca efect menținerea prețului anumitor materii prime la un nivel scăzut în raport cu costurile pe care le implică soluțiile care vizează reducerea consumului sau reutilizarea anumitor materii primare. De aici nu rezultă nici că utilizarea biomasei primare facilitează înlocuirea altor materiale „cu un conținut ridicat de carbon”. Extrasul citat din documentul menționat pune mai degrabă la îndoială afirmația potrivit căreia utilizarea biomasei forestiere ar putea în sine să compenseze reducerea absorbanților de carbon din pădure. Trimiterea efectuată de reclamante la comunicarea Comisiei citată la punctul 168 de mai sus nu invalidează, așadar, răspunsul Comisiei privind menținerea aprovizionării cu biomasă forestieră ca fiind o alternativă care permite evitarea utilizării materialelor cu un conținut ridicat de carbon. 170 Chiar presupunând că menținerea biomasei forestiere adaptate pentru fabricarea produselor pe bază de lemn cu potențial de circularitate pe termen lung, astfel cum se prevede la punctul 4 din tabelul criteriilor aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, este efectiv susceptibilă să genereze ineficiențe în dezvoltarea soluțiilor care vizează reducerea consumului sau a reutilizării anumitor materii prime, așa cum afirmă reclamantele, trebuie să se constate că o asemenea împrejurare nu este suficientă pentru a constata o încălcare a articolului 17 alineatul (1) litera (d) punctul (i) din Regulamentul privind taxonomia. 171 Astfel, ar mai trebui să se demonstreze existența unei ineficiențe „semnificative”, după cum reiese din articolul 17 alineatul (1) litera (d) punctul (i) din Regulamentul privind taxonomia. Or, în lipsa unor elemente invocate în acest sens de reclamante, nu se poate considera că menținerea aprovizionării cu biomasă primară ca alternativă care să permită evitarea utilizării materialelor cu un conținut ridicat de carbon se analizează ca o ineficiență care poate fi calificată drept „semnificativă”. Cu alte cuvinte, nu s‑a dovedit că, astfel cum sugerează reclamantele, creșterea potențialului de reciclare a unui material regenerabil precum biomasa forestieră conduce în mod necesar la o ineficiență importantă în utilizarea materialelor sau a resurselor naturale și cu atât mai puțin în utilizarea materialelor cu un conținut ridicat de carbon. 172 În al doilea rând, reclamantele contestă răspunsul Comisiei potrivit căruia analiza beneficiilor pentru climă „presupune că nu trebuie să fie degradată capacitatea de stocare a carbonului a produselor lemnoase, asigurându‑se că lemnul în discuție provine din lemn de înaltă calitate care stochează carbonul cât mai mult timp posibil și care se substituie surselor de materiale și de energie cu emisii ridicate de dioxid de carbon”. Analiza beneficiilor pentru climă nu ar putea fi utilizată pentru a demonstra că o activitate forestieră menține aprovizionarea cu biomasă primară a unui tip adaptat utilizării în economia circulară, întrucât analiza menționată nu ar privi produsele pe bază de lemn, ci numai nivelul stocurilor și al absorbanților de carbon din pădure (a se vedea punctul 159 de mai sus). 173 Aceste argumente sunt lipsite de orice temei. 174 Desigur, este adevărat că articolul 17 alineatul (1) litera (d) punctul (i) din Regulamentul privind taxonomia impune ca o activitate economică să nu aibă ca rezultat ineficiențe semnificative în utilizarea materialelor sau în utilizarea directă sau indirectă a resurselor naturale în una sau mai multe etape ale ciclului de viață al produselor, inclusiv în ceea ce privește durabilitatea ori potențialul produselor de a fi reparate, modernizate, reutilizate sau reciclate. Produsele pe bază de lemn despre care este vorba în argumentația reclamantelor fac parte din categoriile de produse vizate la articolul 17 alineatul (1) litera (d) punctul (i). Este de asemenea adevărat că analiza beneficiilor pentru climă are un impact asupra stocurilor și a absorbanților de carbon din pădure, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 2.1 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat coroborat cu articolul 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II. 175 Cu toate acestea, nu se poate deduce din respectivele elemente că referirea la analiza beneficiilor pentru climă, cuprinsă în decizia atacată, este insuficientă și, ca urmare a acestui fapt, este lipsită de pertinență pentru produsele pe bază de lemn, așa cum afirmă reclamantele. 176 Astfel cum a arătat în esență Comisia la punctul 4 din anexa III la decizia atacată, analiza menționată a beneficiilor pentru climă trebuie să garanteze că măsura în cauză aduce o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice prin asigurarea faptului că nivelurile stocurilor și absorbanților de carbon din pădure sunt menținute sau consolidate pe termen lung. Analiza beneficiilor pentru climă corespunde strategiei cunoscute în general sub denumirea de „principiul utilizării în cascadă” a lemnului. În conformitate cu această strategie, este imperativ să se utilizeze materii prime precum lemnul sau alte biomase, în etape cronologic secvențiale cât mai mult timp, cât mai adesea și cât mai eficient posibil, și să se recupereze energia acestora numai la sfârșitul ciclului de viață al produsului. Astfel, analiza beneficiilor pentru climă avută în vedere în răspunsul Comisiei este elementul care, împreună cu alți parametri, permite declanșarea programului de utilizare a biomasei forestiere în cascadă, începând cu tratarea biomasei în pădure și terminând în etapa produselor pe bază de lemn. Cu alte cuvinte, analiza beneficiilor pentru climă are un efect, cel puțin indirect, asupra modului în care trebuie tratate produsele pe bază de lemn. 177 Având în vedere tot ceea ce precedă, al patrulea motiv trebuie să fie respins. Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe existența unor erori de drept privind răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la criteriile aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” în cadrul atenuării schimbărilor climatice 178 Potrivit reclamantelor, nu îndeplinesc cerințele articolului 17 alineatul (1) litera (a) și nici ale articolului 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia aprecierile formulate la punctul 2.5 (paginile 74 și 75) din anexa III la decizia atacată ca răspuns la preocupările exprimate în cererea de reexaminare internă în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în vederea atenuării schimbărilor climatice, enunțate la punctul 1.3 din tabelul acestor criterii care figurează în secțiunea 1.3, intitulată „Gestionarea pădurilor”, din anexa II la regulamentul delegat. 179 În primul rând, la punctul 2.5 (paginile 74 și 75) din anexa III la decizia atacată, Comisia ar fi susținut că criteriile tehnice de examinare aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” referitoare la atenuarea schimbărilor climatice în cauză ar fi compatibile cu articolul 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia întrucât ar stabili o obligație a operatorilor de a dispune de un plan de gestionare a pădurilor. Acest plan ar aplica criteriile de durabilitate forestieră tuturor operațiunilor de gestionare forestieră, astfel cum sunt prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II și în Regulamentul privind orientările operaționale. În plus, pentru a justifica criteriile tehnice de examinare menționate, Comisia ar fi făcut trimitere la cerințele articolului 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II în ceea ce privește sistemele de management, care ar avea drept scop „să asigure faptul că nivelurile stocurilor și absorbanților de carbon din pădure sunt menținute sau consolidate pe termen lung”. În sfârșit, Comisia ar fi descris respectarea articolului 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II și existența unui plan de gestionare a pădurilor ca fiind „piatra de temelie a abordării [sale]”. 180 Potrivit reclamantelor, explicațiile Comisiei care figurează la punctul 179 sunt eronate. 181 Pe de o parte, argumentele Comisiei referitoare la cerințele articolului 29 alineatul (6) din Directiva RED II (punctul 74 din memoriul în apărare) ar fi eronate. Astfel, articolul 29 alineatul (6) menționat ar garanta numai „regenerarea forestieră a suprafețelor recoltate” [articolul 29 alineatul (6) litera (a) punctul (ii) din Directiva RED II] și că „recoltarea menține sau îmbunătățește capacitatea de producție pe termen lung a pădurii” [articolul 29 alineatul (6) litera (a) punctul (v) din Directiva RED II]. Aceste cerințe nu s‑ar pronunța cu privire la menținerea stocurilor și a absorbanților din pădure. Astfel, chiar și o zonă de tăiere rasă ar putea fi descrisă ca fiind capabilă să se regenereze. Ar fi de conceput să fie menținute capacitățile de producție „pe termen lung” ale unei zone de tăiere rasă dacă arborii cresc din nou la un moment dat. Cu toate acestea, Comisia nu ar fi oferit o justificare convingătoare referitoare la lipsa de precizie în ceea ce privește termenul de recuperare a carbonului pierdut ca urmare a tăierii rase. De asemenea, Regulamentul privind orientările operaționale, pe care se întemeiază Comisia în memoriul său în apărare, nu ar prezenta nicio utilitate în contextul respectiv, dat fiind că acesta nu ar putea impune cerințe mai stricte decât legislația primară. 182 Pe de altă parte, faptul de a se întemeia în decizia atacată pe articolul 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II, care se referă la necesitatea de a „asigur[a] faptul că nivelurile stocurilor și absorbanților de carbon din pădure sunt menținute sau consolidate pe termen lung”, ar constitui o eroare de drept, dat fiind că criteriile tehnice de examinare în discuție nu conțin o cerință pentru operatori de a îndeplini criteriile prevăzute de această dispoziție, ci ar face referire numai la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II și la actul de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 29 alineatul (8) din această directivă. Ținând seama de faptul că, potrivit Comisiei, criteriile LULUCF fac parte din „piatra de temelie a abordării [sale]”, însă criteriile tehnice de examinare nu menționează nicidecum articolul 29 alineatul (7) din directiva menționată, ar fi necesar să se constate că respectivele criterii se întemeiază exclusiv pe existența unui plan de gestionare a pădurilor. Aceasta ar însemna că unul dintre cele două elemente care formează „piatra de temelie” este inexistent și ar demonstra în cele din urmă că criteriile aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” atenuării schimbărilor climatice nu sunt suficiente în sine pentru a atinge obiectivul stabilit la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. În plus, Comisia pare să presupună că toți operatorii silvici vor respecta criteriile prevăzute la articolul 29 alineatul (7) din Directiva RED II, chiar dacă criteriile tehnice de examinare nu impun acest lucru și nu se aplică tuturor operatorilor. Prin faptul că nu a impus în mod expres operatorilor economici obligația de a respecta criteriile de durabilitate prevăzute la articolul 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II și prin faptul că a lăsat operatorilor economici posibilitatea de a aprecia dacă doresc să se conformeze acestei dispoziții – ceea ce ar putea într‑adevăr să intervină dacă aceștia doresc să beneficieze de avantajele descrise la articolul 29 alineatul (1) din Directiva RED II –, Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept în interpretarea atât a articolului 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, cât și a articolului 19 alineatul (1) litera (b) din acest regulament. 183 În al doilea rând, Comisia ar fi răspuns preocupărilor reclamantelor făcând trimitere la punctul 1.4 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Principiul de «a nu aduce prejudicii semnificative»” care figurează în secțiunea 1.3 din anexa II la regulamentul delegat, în special la cerința potrivit căreia activitatea „nu presupune degradarea terenurilor cu stocuri mari de carbon”. Cu toate acestea, astfel cum ar indica nota de subsol de la punctul 1.4 menționat, Directiva RED II ar defini „teren[urile] cu stocuri mari de carbon” în sensul că corespund anumitor categorii specifice de terenuri. Or, în acest context, termenul „degradare” ar desemna declasarea globală a terenurilor de la o categorie la alta. Ar rezulta că cerința prevăzută la punctul 1.4 menționat nu se aplică tuturor terenurilor care fac obiectul unor operațiuni forestiere și nu acoperă activitățile care generează importante emisii de gaze cu efect de seră fără a determina însă o asemenea declasare. În temeiul punctului 1.4 menționat, Comisia nu ar fi îndeplinit, așadar, cerințele articolului 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia. 184 Comisia contestă aceste argumente. 185 Argumentele menționate la punctele 179-183 de mai sus, prin care reclamantele invocă o încălcare a articolului 17 alineatul (1) litera (a) și a articolului 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia, trebuie să fie respinse. 186 Astfel, în primul rând, niciunul dintre argumentele invocate de reclamante și care pun în discuție decizia atacată în măsura în care Comisia a evidențiat în aceasta o obligație a operatorilor de a dispune de un plan de gestionare a pădurilor (a se vedea punctele 179-182 de mai sus) nu este convingător. 187 Pe de o parte, reclamantele susțin în esență că decizia atacată este afectată de o eroare de drept în măsura în care, contrar articolului 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia, Comisia se referă în aceasta la criterii tehnice de examinare legate de existența unui plan de gestionare a pădurilor, inclusiv printr‑o trimitere la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II, care nu ar fi apte să asigure „menținerea stocurilor și a absorbanților din pădure”„cel puțin la nivelurile actuale” (a se vedea punctul 181 de mai sus). 188 Mai întâi, teza reclamantelor potrivit căreia articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia impune asigurarea menținerii stocurilor și a absorbanților din pădure cel puțin la nivelurile actuale pare să rezulte din articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, care urmărește însă elaborarea unor criterii legate de contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice. Or, printre condițiile prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia nu figurează cea a menținerii „absorbanților de carbon” în păduri „cel puțin la nivelurile actuale”. Această dispoziție nu impune în mod expres crearea unor criterii tehnice de examinare care să vizeze menținerea „cel puțin la nivelul actual” a absorbanților de carbon din pădure. În schimb, dispoziția menționată impune în esență ca o activitate economică să nu „prejudici[eze] în mod semnificativ” atenuarea schimbărilor climatice, situație care s‑ar regăsi printre altele „în cazul în care activitatea respectivă generează emisii semnificative de gaze cu efect de seră”. Aceeași dispoziție nu se suprapune cu condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. Astfel, rațiunea de a fi a articolului 17 din Regulamentul privind taxonomia este complet diferită. După cum reiese în special din considerentul (34) al acestui regulament, „[dispozițiile regulamentului referitoare la evitarea prejudicierii în mod semnificativ a oricăruia dintre obiectivele de mediu prevăzute în regulament, și anume criteriile aferente principiului de «a nu prejudicia în mod semnificativ» care figurează la articolul 17 menționat, sunt] necesar[e] pentru a se evita ca investițiile să se califice drept durabile din punctul de vedere al mediului atunci când activitățile economice care beneficiază de pe urma investițiilor respective sunt dăunătoare mediului într‑o măsură care depășește contribuția acestora la un obiectiv de mediu”, acest obiectiv de mediu putând fi cel legat de atenuarea schimbărilor climatice sau un alt obiectiv, astfel cum rezultă din articolul 3 litera (b) din Regulamentul privind taxonomia. Nu se poate impune ca o activitate economică din domeniul forestier să trebuiască să permită evitarea unui prejudiciu adus mediului care depășește contribuția sa la unul dintre obiectivele de mediu. 189 În ceea ce privește ipoteza, invocată de reclamante, a unei activități economice susceptibile să compromită sau chiar să distrugă absorbanții de carbon, trebuie arătat că acest scenariu este deja reglementat de însuși articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, în lumina căruia trebuie interpretate și aplicate criteriile tehnice de examinare în cauză. Astfel, deși eliminarea absorbanților de carbon existenți în pădure nu poate fi asimilată în sine cu generarea unor emisii importante de gaze cu efect de seră, nu este mai puțin adevărat că distrugerea absorbanților de carbon va reduce capacitatea pădurii de a stoca CO2, care este el însuși un gaz cu efect de seră. Cu alte cuvinte, o activitate economică ce afectează în mod semnificativ absorbanții de carbon care există în pădure prejudiciază în mod semnificativ indirect, dar necesar obiectivul de atenuare a schimbărilor climatice în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. Atunci când reclamantele insistă, în stadiul prezentei acțiuni, asupra faptului că Comisia nu ar fi dat un răspuns apt să remedieze lipsa menționării exprese, în criteriile tehnice de examinare în cauză sau chiar la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II, a menținerii absorbanților de carbon „cel puțin la nivelurile actuale”, acestea invocă elemente care sunt deja reglementate de articolul 17 din Regulamentul privind taxonomia. 190 Rezultă că criteriile tehnice de examinare în discuție nu trebuiau să conțină o mențiune precisă cu privire la necesitatea de a evita distrugerea absorbanților de carbon din pădure în calitate de cerință care decurge din articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. 191 În continuare, este lipsit de temei argumentul prin care se urmărește să se demonstreze caracterul inadecvat al trimiterii efectuate în decizia atacată la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II – întrucât Comisia nu ar fi furnizat o justificare convingătoare referitoare la lipsa de precizie în ceea ce privește „termenul de recuperare a carbonului pierdut” ca urmare a unei tăieri rase, care să fie totuși compatibilă cu articolul 29 alineatul (6) menționat. 192 Astfel, nici articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, nici articolul 19 alineatul (1) litera (b) din acest regulament nu impun un nivel de detaliere care să includă stabilirea unor „termen[e] de recuperare a carbonului pierdut” în urma unei tăieri rase. Scenariul tăierii rase, astfel cum îl interpretează reclamantele, și anume varianta unor evenimente dezastruoase care ar putea compromite (menținerea) absorbanților de carbon din pădure, este contrar a ceea ce ar putea constitui o „regenerare[…] forestieră a suprafețelor recoltate”, prevăzută la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II. Acest din urmă scenariu este de asemenea incompatibil cu obligația de a menține sau de a îmbunătăți capacitatea de producție pe termen lung a pădurii, despre care este vorba la articolul 29 alineatul (6) din directiva menționată. În consecință, scenariul tăierii rase, invocat de reclamante, nu modifică, așadar, cu nimic caracterul adecvat al trimiterii efectuate de Comisie în decizia atacată la aplicarea articolului 29 alineatul (6) din Directiva RED II. În aplicarea directă a acestei dispoziții, tăierea rasă, astfel cum o înțeleg reclamantele în cadrul prezentului motiv, nu este o activitate economică care poate fi considerată „durabilă din punctul de vedere al mediului”. 193 În sfârșit, este inoperant argumentul potrivit căruia Regulamentul privind orientările operaționale nu ar prezenta nicio utilitate în acest context, întrucât actul respectiv nu putea impune cerințe mai stricte decât legislația „primară”. Astfel, trebuie să se constate că utilitatea acestui regulament în contextul elaborării criteriilor de examinare tehnică în cauză nu poate fi repusă în discuție în mod valabil de simplul fapt că regulamentul menționat nu impune cerințe mai stricte decât cele conținute în alte acte de drept primar sau secundar al Uniunii. 194 Pe de altă parte, deși, astfel cum admite Comisia însăși (punctul 73 din memoriul în apărare), aceasta s‑a referit în mod eronat în decizia atacată la articolul 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II în ceea ce privește criteriul principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, în timp ce regulamentul delegat face referire la această dispoziție în cadrul analizei beneficiilor pentru climă, iar nu în cadrul criteriului menționat (a se vedea punctul 182 de mai sus), eroarea menționată nu are impact asupra legalității deciziei atacate. 195 Reiese astfel din decizia atacată că răspunsul Comisiei la criticile reclamantelor nu se întemeiază, cu titlu principal, pe articolul 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II, ci pe obligația de a dispune de un plan de gestionare a pădurilor sau de un instrument echivalent, în conformitate cu articolul 29 alineatul (6) din aceeași directivă și cu Regulamentul privind orientările operaționale. Or, din cuprinsul punctelor 187-193 de mai sus reiese că argumentele invocate de reclamante împotriva criteriilor tehnice de examinare legate de existența unui plan de gestionare a pădurilor, inclusiv printr‑o trimitere la articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II, au fost respinse. 196 Astfel, respectiva menționare eronată a articolului 29 alineatul (7) litera (b) din Directiva RED II în decizia atacată nu poate determina anularea acesteia. 197 În al doilea rând, nu poate fi admis argumentul reclamantelor potrivit căruia era în esență insuficientă declarația Comisiei, cuprinsă în decizia atacată, care impunea ca activitatea „să nu implice degradarea terenurilor cu stocuri mari de carbon”, astfel cum se prevede la punctul 1.4 din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, care figurează în secțiunea 1.3 din anexa II la regulamentul delegat (a se vedea punctul 183 de mai sus). 198 Astfel, deși Comisia a făcut trimitere la punctul 1.4 menționat la punctul 197 de mai sus, această declarație nu avea un domeniu de aplicare autonom în cadrul răspunsului dat la criticile exprimate, în cererea de reexaminare internă, în ceea ce privește caracterul pretins nelegal al criteriilor tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în vederea atenuării schimbărilor climatice. Este vorba despre o declarație accesorie argumentației principale prezentate la punctul 2.5 (paginile 74 și 75) din anexa III la decizia atacată, care este legată de obligația operatorilor economici de a dispune de un plan de gestionare a pădurilor. Indiferent dacă această declarație accesorie este sau nu este întemeiată, ea nu schimbă, așadar, cu nimic aprecierile Comisiei cu privire la obligația operatorilor care doresc să demonstreze că activitatea lor economică este durabilă din punctul de vedere al mediului de a dispune de un plan de gestionare a pădurilor, astfel încât argumentația reclamantelor este inoperantă. 199 În orice caz, argumentul menționat este nefondat. Astfel, reclamantele consideră, desigur, în mod întemeiat că dispoziția privind nedegradarea prevăzută la punctul 1.4 din criteriile aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” face referire numai la „terenuri” definite mai detaliat la articolul 29 alineatul (4) din Directiva RED II. Este de asemenea adevărat că această din urmă dispoziție definește „terenurile cu stocuri mari de carbon” ca fiind categorii specifice de terenuri. De asemenea, interpretat în lumina articolului 29 alineatul (4) din Directiva RED II, termenul „degradare”, menționat la punctul 1.4 din criteriile aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, desemnează pierderea statutului de „teren cu stocuri mari de carbon”, ceea ce echivalează cu o declasare globală a terenurilor de la o categorie la alta. 200 Cu toate acestea, nu este suficient pentru a demonstra o eroare de drept care afectează decizia atacată faptul, criticat de reclamante, că cerința prevăzută la punctul 1.4 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Principiul de «a nu aduce prejudicii semnificative»” care figurează în secțiunea 1.3 din anexa II la regulamentul delegat, pe de o parte, nu se aplică tuturor terenurilor care fac obiectul unor operațiuni forestiere și, pe de altă parte, nu acoperă o activitate care generează emisii semnificative de gaze cu efect de seră, fără a determina însă o astfel de declasare (a se vedea punctul 183 de mai sus). 201 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, se consideră că o activitate economică prejudiciază în mod semnificativ atenuarea schimbărilor climatice „în cazul în care activitatea respectivă generează emisii semnificative de gaze cu efect de seră”. 202 Or, în argumentația lor menționată la punctul 183 de mai sus, reclamantele au omis să indice cu precizie tipul de activități economice care ar putea fi problematice din perspectiva articolului 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, cu alte cuvinte care ar putea să „gener[eze] importante emisii de gaze cu efect de seră fără a determina însă o […] declasare” și care nu sunt interzise de articolul 29 alineatul (4) din Directiva RED II. 203 O astfel de indicație ar fi fost necesară, întrucât zonele problematice definite la articolul 29 alineatul (4) din Directiva RED II acoperă o parte foarte importantă a zonelor sensibile de păduri, cu alte cuvinte „terenuri cu stocuri mari de carbon”. Prin urmare, această parte a pădurilor este deja protejată de respectiva dispoziție. În această privință, trebuie amintit că zonele definite la articolul 29 alineatul (4) din Directiva RED II acoperă nu numai zonele umede, ci și suprafețele dens împădurite [articolul 29 alineatul (4) litera (b) din Directiva RED II] și alte terenuri care acoperă mai mult de un hectar, cu copaci mai înalți de cinci metri [articolul 29 alineatul (4) litera (c) din Directiva RED II]. Potrivit elementelor din dosar, nu este simplu de identificat activitatea economică care ar putea fi exclusă din definiția declasării „terenurilor cu stocuri mari de carbon” prevăzută în secțiunea 1.3 din anexa II la regulamentul delegat coroborată cu articolul 29 alineatul (4) din Directiva RED II, dar care ar genera totuși emisii de gaze cu efect de seră într‑o măsură care ar justifica calificarea acestei activități economice în sensul că generează emisii „semnificative” și „prejudiciază în mod semnificativ” în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. 204 În măsura în care reclamantele nu indică în mod clar ce activitate economică, desfășurată într‑o altă zonă decât cele a căror declasare este prevăzută la articolul 29 alineatul (4) din Directiva RED II, generează emisii semnificative de gaze cu efect de seră și, prin urmare, este efectiv susceptibilă de a fi problematică din perspectiva condițiilor prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia, argumentul lor nu lipsește de plauzibilitate abordarea Comisiei de a se concentra numai pe declasarea terenurilor de la o categorie la alta, astfel cum se prevede la articolul 29 alineatul (4) din Directiva RED II. Prin urmare, argumentul reclamantelor menționat la punctul 183 de mai sus nu lipsește de plauzibilitate temeinicia trimiterii pe care a făcut‑o Comisia în decizia atacată la punctul 1.4 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Principiul de «a nu aduce prejudicii semnificative»” care figurează în secțiunea 1.3 din anexa II la regulamentul delegat. 205 În sfârșit, nici argumentele menționate la punctele 180-183 de mai sus nu sunt de natură să demonstreze o încălcare a articolului 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia, din moment ce, în special, reclamantele nu au indicat legătura care ar exista între aceste argumente și condițiile materiale precise ale dispoziției menționate. Acestea nu au explicat impactul și domeniul de aplicare al criticilor lor în raport cu condițiile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia susținându‑și argumentele cu elemente de probă relevante. 206 Având în vedere cele de mai sus, al cincilea motiv trebuie să fie respins. Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere care afectează răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la criteriile care permit să se stabilească dacă o activitate nu prejudiciază în mod semnificativ protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor 207 Potrivit reclamantelor, răspunsul dat de Comisie la punctul 2.6 (pagina 76) din anexa III la decizia atacată la problemele ridicate la punctele 201-227 din cererea de reexaminare internă în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în ceea ce privește protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor, prevăzut la punctul 6 din tabelul din secțiunea 1.3 din anexa I la regulamentul delegat, precum și la punctul 6 din tabelul din secțiunea 1.3, intitulată „Gestionarea pădurilor”, din anexa II la regulamentul delegat, încalcă articolul 17 alineatul (1) litera (f) și articolul 19 alineatul (1) literele (a)-(c) din Regulamentul privind taxonomia. Acest răspuns ar fi afectat de o eroare de drept, precum și de o eroare vădită de apreciere și din el ar reieși că Comisia și‑a depășit competența prin adoptarea regulamentului delegat. 208 Decizia atacată ar prezenta „lacune de motivare”. Comisia nu ar fi răspuns în mod adecvat criticilor care figurează în cererea de reexaminare cu privire la punctul 2.6 (pagina 76) din anexa III la decizia atacată. Această instituție s‑ar fi limitat să amintească în decizia atacată dispozițiile criteriilor tehnice de examinare care, în opinia sa, răspund criticilor privind cele patru domenii specifice problematice identificate de reclamante. 209 În măsura în care Comisia ar fi răspuns în decizia atacată la criticile invocate, aceasta nu ar fi ținut seama de faptul că criteriile tehnice de examinare se limitau să impună simpla furnizare de informații din partea operatorilor, fără a impune un rezultat tangibil. Astfel de criterii tehnice de examinare nu pot fi considerate „cerințe minime” pentru a evita prejudiciul menționat la articolul 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. Criteriile tehnice de examinare menționate ar fi, așadar, contrare articolului 19 alineatul (1) litera (b) din același regulament. 210 Desigur, punctul 6 din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat ar impune un rezultat tangibil, și anume obligația de a evita transformarea habitatelor deosebit de sensibile la pierderea biodiversității sau care au o valoare de conservare ridicată. Totuși, în acest context, noțiunea de „transformare” ar face referire la declasarea globală de la un anumit statut la un statut inferior. Deși acest criteriu ar putea împiedica o astfel de schimbare catastrofală, el nu ar evita ca alte activități, deși mai puțin dăunătoare, să aducă prejudicii semnificative stării bune și rezilienței ecosistemelor. Atunci când, în decizia atacată, Comisia s‑a referit la punctul 6 menționat, aceasta ar fi săvârșit, așadar, o eroare de drept sau o eroare vădită de apreciere. 211 În memoriul în apărare, Comisia ar fi pus accentul pe cerința ca, în zonele protejate sau desemnate, activitatea să fie conformă cu obiectivele de conservare stabilite pentru aceste domenii. Recurentele admit că acest element este susceptibil, „în anumite cazuri”, să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. Totuși, acest lucru nu ar fi suficient, dat fiind că obiectivele de conservare ar constitui un „standard extern”, iar cerința în discuție nu ar privi decât domeniile protejate. 212 Pe de altă parte, potrivit reclamantelor, criteriile tehnice de examinare enunțate la punctul 6 din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat nu respectă un anumit număr de cerințe specificate la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia. Având în vedere gradul ridicat de generalitate a informațiilor solicitate într‑un plan de gestionare a pădurilor, simplul fapt de a solicita includerea acestor informații nu ar constitui un criteriu de identificare a celor mai relevante contribuții potențiale la obiectivul privind biodiversitatea [articolul 19 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia], nici un criteriu care să precizeze cerințele minime care trebuie îndeplinite pentru a nu prejudicia în mod semnificativ [articolul 19 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat] și nici măcar un criteriu cantitativ care să indice praguri clare [articolul 19 alineatul (1) litera (c) din același regulament]. 213 În decizia atacată, Comisia s‑ar fi limitat „în majoritatea cazurilor” să facă trimitere tocmai la dispozițiile pe care reclamantele le criticaseră. Astfel, în ceea ce privește speciile alogene, decizia atacată nu ar fi răspuns preocupărilor exprimate în cererea de reexaminare internă. Desigur, Comisia s‑ar fi întemeiat pe dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive (JO 2014, L 317, p. 35). Acest regulament nu ar fi însă menționat în criteriile tehnice de examinare. Prin urmare, acesta nu ar putea îndeplini cerințele Regulamentului privind taxonomia referitoare la adoptarea unui criteriu tehnic de examinare adecvat, s‑ar referi numai la „speciile alogene invazive” pe care le definește și nu ar include toate tipurile de specii alogene utilizate în silvicultură care ar putea avea totuși un impact negativ asupra obiectivului privind biodiversitatea. În ceea ce privește pesticidele, cerința generală care prevede includerea unor informații privind „promovarea practicilor care respectă biodiversitatea”, invocată de Comisie în decizia atacată, nu are, potrivit reclamantelor, precizia impusă de articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia. În ceea ce privește polenizatorii, nici obligația, invocată de Comisie în decizia atacată, de a include informațiile extrem de generale menționate la punctul 6 literele (a), (g) și (h) din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat nu ar avea precizia impusă de articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia. 214 Prin urmare, potrivit reclamantelor, trebuie să se concluzioneze că Comisia a săvârșit în decizie o eroare de drept în interpretarea cerințelor articolului 17 alineatul (1) litera (f) și ale articolului 19 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul privind taxonomia sau o eroare vădită de apreciere prin faptul că s‑a întemeiat pe dispoziții vădit inadecvate pentru a îndeplini aceste cerințe sau că și‑a depășit competența prin adoptarea regulamentului delegat. 215 Comisia contestă aceste argumente. 216 Prin intermediul prezentului motiv, reclamantele nu au demonstrat că răspunsul Comisiei care figurează la punctul 2.6 (pagina 76) din anexa III la decizia atacată ar fi nelegal ca urmare a unei încălcări a articolului 17 alineatul (1) litera (f), precum și a articolului 19 alineatul (1) literele (a)-(c) din Regulamentul privind taxonomia. Toate argumentele invocate de reclamante în susținerea celui de al șaselea motiv trebuie să fie respinse, pentru următoarele motive. 217 Reclamantele susțin în mod eronat că Comisia nu a răspuns la critica formulată în cererea de reexaminare internă potrivit căreia criteriile tehnice de examinare enunțate la punctul 6 din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat nu ar impune ca un nivel minim de protecție sau de refacere să fie efectiv atins (a se vedea punctul 209 de mai sus). Astfel, la punctul 2.6 (pagina 76) din anexa III la decizia atacată, Comisia răspunde la această critică în mod succint, dar complet. Răspunsul menționat acoperă toate criticile invocate în cererea de reexaminare internă. În special, în această parte a deciziei atacate, Comisia s‑a referit în mod expres la speciile alogene, la pesticidele și la polenizatorii invocați în cererea de reexaminare internă. 218 În plus, punctul 2.6 (pagina 76) din anexa III la decizia atacată nu conține o eroare de drept sau o eroare vădită de apreciere. În această parte a deciziei atacate, Comisia arată că reclamantele nu au ținut seama de faptul că criteriile în cauză aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” includeau obligația să „[n]u [aibă] loc nicio transformare a habitatelor deosebit de sensibile la pierderea biodiversității sau care au o valoare de conservare ridicată ori a zonelor rezervate pentru refacerea unor astfel de habitate în conformitate cu legislația națională”. Din răspunsul Comisiei reiese de asemenea că „[p]ădurile primare și seculare sunt acoperite de referirea la «habitate deosebit de sensibile la pierderea biodiversității sau cu o valoare de conservare ridicată»”. 219 Având în vedere aceste considerații ale Comisiei, reclamantele susțin în stadiul prezentei acțiuni că această instituție ar fi omis să țină seama de faptul că criteriile tehnice de examinare nu impuneau niciun „rezultat tangibil” pentru a evita prejudiciul despre care este vorba la articolul 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, astfel încât criteriile tehnice de examinare menționate ar fi contrare articolului 19 alineatul (1) litera (b) din același regulament (a se vedea punctul 209 de mai sus). Or, această afirmație a reclamantelor trebuie să fie respinsă. Răspunsul Comisiei în decizia atacată permite să se înțeleagă că criteriile tehnice de examinare în cauză pot conduce efectiv la rezultate tangibile și nu se limitează la o obligație de informare. 220 Al doilea criteriu menționat la punctul 6 din tabelul cu criteriile aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat prevede o obligație potrivit căreia „[n]u are loc nicio transformare a habitatelor deosebit de sensibile la pierderea biodiversității”. Această obligație, menționată în mod expres în decizia atacată, definește un nivel de protecție suficient de „tangibil” care trebuie atins de statele membre. 221 De asemenea, prevăzând că, „[î]n zonele pe care autoritatea națională competentă le‑a desemnat ca zone de conservare sau în habitatele protejate, activitatea este conformă cu obiectivele de conservare ale zonelor respective”, primul criteriu stabilit la punctul 6 menționat permite definirea unui nivel de protecție sau de restabilire a habitatelor care trebuie atins. Această formulare conduce la un rezultat care este suficient de „tangibil”. 222 În plus, este necesar să se constate că trimiterea efectuată de Comisie în cuprinsul punctului 2.6 (pagina 76) din anexa III la decizia atacată la condiția ca gestionarea pădurilor să fie conformă cu obiectivele menționate de conservare a siturilor protejate și să „[n]u [aibă] loc nicio transformare a habitatelor deosebit de sensibile” nu încalcă dispozițiile articolului 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 223 Dimpotrivă, criteriul menționat aferent principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, potrivit căruia activitatea trebuie să fie conformă cu „obiectivele de conservare” a zonelor desemnate prin cerința să nu aibă loc „nicio transformare a habitatelor”, concretizează obligația operatorului economic care dorește ca activitatea sa economică să fie recunoscută ca fiind durabilă din punctul de vedere al mediului de a se asigura că activitatea menționată nu este „nocivă pentru stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor”, în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (f) punctul (ii) din Regulamentul privind taxonomia. De asemenea, obligația de a include dispoziții pentru menținerea și posibila îmbunătățire a biodiversității, care trebuie demonstrate prin informațiile detaliate menționate la punctul 1.2 litera (i) din tabelul intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” și care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat, concretizează obligația operatorului economic care dorește ca activitatea sa economică să fie recunoscută ca fiind durabilă de a se asigura că activitatea respectivă nu este „nocivă în mod semnificativ pentru condiția bună și reziliența ecosistemelor”, în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (f) punctul (i) din Regulamentul privind taxonomia. În sfârșit, trimiterea Comisiei la aceste criterii se analizează de asemenea ca o măsură care corespunde noțiunii de „cerință minimă” în sensul articolului 19 alineatul (1) litera (b) din același regulament. 224 Desigur, în acest context, reclamantele susțin că cerința potrivit căreia în „domeniile protejate sau desemnate” activitatea trebuie să fie conformă cu obiectivele de conservare stabilite pentru aceste domenii nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, întrucât faptul de a se baza pe „obiective de conservare” ar constitui un „standard extern” care nu ar fi aliniat la regulamentul menționat (a se vedea punctul 211 de mai sus). 225 Cu toate acestea, argumentul invocat la punctul 224 de mai sus trebuie respins. Astfel, pe de o parte, „stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor”, astfel cum este stabilit prin regimul de conservare în cauză, este cel care trebuie luat ca punct de referință în temeiul articolului 17 alineatul (1) litera (f) punctul (ii) din Regulamentul privind taxonomia. Pe de altă parte, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, pertinența trimiterii la un astfel de „standard extern” este confirmată de considerentul (32) al Regulamentului privind taxonomia, potrivit căruia termenul „gestionarea durabilă a pădurilor” ar trebui interpretată luând în considerare „practicile silvice și utilizarea pădurilor și a terenurilor forestiere”. În plus, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, această cerință depășește simpla garanție că activitatea nu este „nocivă în mod semnificativ pentru condiția bună și reziliența ecosistemelor sau pentru stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor” [articolul 17 alineatul (1) litera (f) punctul (ii) din Regulamentul privind taxonomia]. 226 Potrivit reclamantelor, „transformarea” unui habitat vizată în contextul punctului 6 menționat din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.2 din anexele I și II la regulamentul delegat ar fi echivalentă cu declasarea globală de la un anumit statut la un statut inferior, ceea ce ar avea ca efect faptul că alte activități, deși mai puțin dăunătoare, ar putea totuși să cauzeze un prejudiciu important stării bune și rezilienței ecosistemelor (a se vedea punctul 210 de mai sus). 227 Acest argument nu poate fi reținut. 228 Pe de o parte, premisa pe care se întemeiază această argumentație este în orice caz speculativă. Chiar presupunând că „transformarea” la care se referă reclamantele poate fi asimilată unei schimbări de o gravitate comparabilă cu cea a unei declasări globale a pădurii de la un anumit statut la un statut inferior, trebuie arătat că, astfel cum s‑a observat la punctele 199-204 de mai sus, reclamantele s‑au abținut să precizeze în mod concret activitățile economice legate efectiv de o astfel de transformare și care, potrivit punctului 100 din cererea introductivă, „deși mai puțin dăunătoare [decât «transformarea» menționată], [ar putea] totuși să cauzeze un prejudiciu important stării bune și rezilienței ecosistemelor”. O astfel de indicație ar fi fost necesară, din moment ce explicațiile care figurează în decizia atacată referitoare la transformarea habitatelor nu permit în sine să se concluzioneze în sensul incompatibilității criteriului tehnic de examinare în cauză cu articolul 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. În această privință, argumentul reclamantelor nu este susținut. 229 Pe de altă parte, reclamantele efectuează o interpretare eronată a termenului „transformare”, pe care îl menționează la punctul 100 din cererea introductivă. „Transformarea” în cauză nu poate fi asimilată scenariului extrem al unei declasări a pădurii de la un anumit statut la un statut inferior. În această privință, „transformarea” menționată este definită mai detaliat la punctul 6 litera (f) din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat. Această noțiune, astfel cum este definită în dispoziția menționată urmărește „excluderea transformării unor ecosisteme bogate în biodiversitate în ecosisteme cu o biodiversitate redusă”. Pe de altă parte, nu se poate deduce, numai pe baza înscrisurilor reclamantelor, că această definiție este în sine contrară articolului 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 230 În același context, reclamantele susțin că cerința potrivit căreia, în „domeniile protejate sau desemnate”, activitatea trebuie să fie conformă cu obiectivele de conservare stabilite pentru aceste domenii, ar rămâne sub nivelul cerințelor articolului 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, din moment ce această cerință ar privi numai domeniile protejate (a se vedea punctul 211 de mai sus). 231 Acest argument nu poate fi reținut. Astfel, cu excepția primului dintre criteriile prevăzute la punctul 6 din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat, toate celelalte criterii se aplică și siturilor situate în afara zonelor protejate, stabilind astfel cerințe suficiente pentru a evita un prejudiciu semnificativ. Aceasta este situația criteriului legat de lipsa transformării care figurează la al doilea și la al treilea paragraf ale punctului 6 menționat. 232 Pe de altă parte, niciunul dintre argumentele care figurează la punctul 213 de mai sus nu reușește să repună în discuție temeinicia aprecierilor reținute de Comisie la punctul 2.6 (pagina 76) din anexa III la decizia atacată. 233 În ceea ce privește speciile alogene, este necesar să se arate următoarele. 234 Comisia era îndreptățită să se întemeieze în răspunsul său pe dispozițiile Regulamentului nr. 1143/2014, chiar dacă acest regulament nu este menționat ca atare în criteriile tehnice de examinare în cauză. Nu este necesar să se examineze incidența nemenționării acestui regulament în criteriile tehnice de examinare asupra aprecierii de către Comisie a respectivelor criteriilor la punctul 2.6 litera (b) din anexa III la decizia atacată. Astfel, în cadrul unei acțiuni împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de reexaminare internă ca nefondată, sunt admisibile numai motivele care urmăresc să demonstreze erori de drept sau de apreciere care viciază de nelegalitate această decizie, iar nu cele care vizează actul administrativ a cărui reexaminare internă fusese solicitată (Hotărârea din 6 octombrie 2021, ClientEarth/Comisia, C‑458/19 P, EU:C:2021:802, punctul 49). Prin urmare, Tribunalul nu poate examina legalitatea acestor criterii, ci numai pe cea a deciziei atacate. Este necesar, așadar, să se constate că argumentele invocate împotriva acestei părți a deciziei atacate trebuie să fie respinse. Afirmația că Regulamentul nr. 1143/2014 nu privește decât „speciile alogene invazive” pe care le definește și nu include „toate tipurile de specii alogene utilizate în silvicultură care pot avea totuși efecte negative asupra obiectivului privind biodiversitatea” rezultă dintr‑o lipsă de înțelegere a noțiunilor și a parametrilor Regulamentului nr. 1143/2014. În temeiul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul menționat, Comisia este împuternicită să elaboreze, prin acte de punere în aplicare, o listă de „specii alogene invazive” de interes pentru Uniune. Ultima versiune a listei este materializată în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1203 al Comisiei din 12 iulie 2022 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1141 pentru actualizarea listei speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune (JO 2022, L 186, p. 10). Această listă este actualizată periodic și reexaminată cel puțin o dată la șase ani, astfel cum rezultă din articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1143/2014. 235 Or, pe de o parte, aplicarea noțiunii de „specie alogenă invazivă” depinde în practică de evaluări științifice complexe. Contrar a ceea ce par să sugereze reclamantele, nu orice specie alogenă care ajunge în Uniune sau nu orice specie care provine dintr‑o regiune a Uniunii și care creează probleme într‑o altă regiune a Uniunii este „invazivă” în sensul noțiunii de „specii alogene invazive” prevăzute de Regulamentul nr. 1143/2014 și, prin urmare, nu face în mod necesar obiectul unei înscrieri pe lista Uniunii. Astfel, atât timp cât nu a fost efectuată o evaluare științifică corespunzătoare, este imposibil să se stabilească cu certitudine dacă este vorba despre o specie alogenă invazivă. Contextul juridic relevant pentru a stabili acest tip de specie este, în speță, cel stabilit prin Regulamentul nr. 1143/2014, iar nu decizia atacată. 236 Pe de altă parte, nu este nicidecum exclus ca, de‑a lungul timpului, Comisia să poată fi nevoită să adauge pe lista Uniunii „speciile alogene invazive”. Într‑un astfel de caz, lipsa de precizie a deciziei atacate în ceea ce privește „tipurile de specii alogene utilizate în silvicultură care pot avea totuși efecte negative asupra obiectivului privind biodiversitatea” – pe care o critică reclamantele – ar putea fi soluționată printr‑o adaptare a listei Uniunii în cadrul procedurilor prevăzute de Regulamentul nr. 1143/2014. 237 Având în vedere aceste elemente, trimiterea efectuată de Comisie în decizia atacată la lista Uniunii constituie o explicație clară, suficientă și corectă. În cadrul criteriilor tehnice de examinare, Comisia nu era obligată să facă o trimitere expresă la lista Uniunii, din moment ce dispozițiile Regulamentului nr. 1143/2014 sunt de aplicare directă și imediată, fără a fi necesară o trimitere expresă la acest regulament și fără ca criteriile tehnice de examinare relevante să poată modifica efectele acestui regulament. 238 În ceea ce privește pesticidele, reclamantele susțin că cerința generală de a prezenta informații cu privire la „promovarea practicilor favorabile biodiversității”, invocată de Comisie în decizia atacată, nu are precizia impusă de „articolul 19 alineatul (1)” din Regulamentul privind taxonomia (a se vedea punctul 213 de mai sus). În această privință, trebuie amintit că, la punctul 2.6 (pagina 76) din anexa III la decizia atacată, Comisia a răspuns după cum urmează: „[U]tilizarea excesivă a pesticidelor nu ar fi compatibilă cu punctul 6 litera (e) din criteriile [aferente principiului de «a nu aduce prejudicii semnificative»] prevăzute [în secțiunea] 1.3 din anexa I la regulamentul delegat privind «promovarea unor practici favorabile biodiversității care accentuează procesele naturale ale pădurilor».” 239 Faptul pe care Comisia a înțeles să îl exprime prin acești termeni și pe care reclamantele îl califică drept „explicație generală” este că utilizarea excesivă a pesticidelor, astfel cum este menționată în cererea de reexaminare internă, constituie un scenariu de o asemenea gravitate încât se situează în opoziție cu ceea ce reiese din cuprinsul punctului 6 litera (e) din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat. 240 Or, acest lucru se dovedește a constitui un răspuns suficient, neafectat de nelegalitate, din moment ce, în pasajul citat la punctul 238 de mai sus, Comisia amintește că, în temeiul punctului 6 litera (e) din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat, o activitate economică ce permite utilizarea excesivă de pesticide nu poate fi considerată „durabilă din punctul de vedere al mediului”, în sensul articolelor 1 și 3 din Regulamentul privind taxonomia. Cu alte cuvinte, dificultatea ridicată de reclamante în ceea ce privește criteriul general care prevede includerea de informații privind „promovarea practicilor favorabile biodiversității” este deja reglementată de regulamentul delegat coroborat cu Regulamentul privind taxonomia. 241 În sfârșit, în ceea ce privește polenizatorii, la punctul 2.6 (pagina 76) din anexa III la decizia atacată, Comisia a reținut următoarele: „În al patrulea rând, polenizatorii sunt incluși la punctul 6 literele (a), (g) [și] (h) din criteriile [aferente principiului de «a nu aduce prejudicii semnificative»] menționate în [secțiunea] 1.3 din anexa I la regulamentul delegat.” 242 În opinia reclamantelor, obligația – invocată de Comisie în decizia atacată – de a include informațiile menționate la punctul 6 literele (a), (g) și (h) din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” care figurează în secțiunea 1.3 din anexele I și II la regulamentul delegat ar fi departe de a atinge precizia impusă de articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia (a se vedea punctul 213 de mai sus). 243 Acest argument nu este în niciun fel susținut întrucât reclamantele nu indică dispoziția articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia care se pretinde că ar fi contrară deciziei atacate. 244 Având în vedere ceea ce precedă, al șaselea motiv trebuie să fie respins. Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie atunci când a concluzionat în decizia atacată că criteriile tehnice de examinare privind atenuarea referitoare la activitățile forestiere din domeniul bioenergiei sunt adecvate pentru a stabili dacă o activitate aduce o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice 245 Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, reclamantele susțin în esență că este afectată de erori o întreagă serie de aprecieri care figurează la punctul 3.2.1 din anexa III la decizia atacată și care vizează preocupările exprimate în cererea de reexaminare internă cu privire la caracterul pretins insuficient al criteriilor tehnice de examinare privind atenuarea schimbărilor climatice pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei. 246 Al șaptelea motiv se împarte în două aspecte. Cu privire la primul aspect al celui de al șaptelea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere în măsura în care Comisia a considerat că criteriile de „reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră” erau adecvate pentru a garanta că activitățile forestiere din domeniul bioenergiei contribuie la atenuarea schimbărilor climatice 247 La punctul 3.2.1 litera (b) din anexa III (pagina 81) la decizia atacată, Comisia a arătat următoarele: „Normele privind activitățile din domeniul bioenergiei, astfel cum sunt definite în regulamentul delegat, ar trebui să se aplice împreună cu alte acte legislative aplicabile ale Uniunii. Într‑adevăr, emisiile biogene sunt contabilizate de statele membre în cadrul global constituit de obligațiile referitoare la inventarele lor naționale în temeiul [Regulamentului (UE) 2018/841] și al angajamentelor lor pentru 2030, în timp ce emisiile din lanțul de aprovizionare care au loc în Uniune (cultură, transport etc.) sunt contabilizate în cadrul [sistemului de comercializare a certificatelor de emisii] al Uniunii și al sectoarelor [care intră sub incidența Regulamentului privind] partajarea efortului. Prin urmare, emisiile bioenergiei sunt luate în considerare în totalitate. Criteriile de reducere a emisiilor de [gaze cu efect de seră] prevăzute la articolul 29 alineatul (10) din [Directiva] RED II exclud filierele bioenergetice al căror lanț de aprovizionare este asociat cu emisii ridicate de [gaze cu efect de seră] de origine fosilă (de exemplu transporturi lungi, emisii ridicate de combustibili fosili în timpul recoltării sau al prelucrării etc.). Prin urmare, pragul de 80 % promovează eficiența de‑a lungul întregului lanț de aprovizionare cu bioenergie. […]” 248 Or, în primul rând, argumentul Comisiei potrivit căruia contabilizarea emisiilor biogene a bioenergiei forestiere în cadrul Regulamentului (UE) 2018/841 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 cu privire la includerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a absorbțiilor rezultate din activități legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură în cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 și a Deciziei nr. 529/2013/UE (JO 2018, L 156, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul LULUCF”) compensează neluarea în considerare a criteriilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ar fi afectat de o eroare de drept, întrucât ar încălca articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. Astfel, Comisia nu ar avea dreptul să se refere la alte dispoziții neprecizate în Directiva RED II sau în regulamentul delegat – în speță, Regulamentul LULUCF – pentru a îndeplini cerințele prevăzute la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. 249 În al doilea rând, argumentul Comisiei ar constitui o eroare vădită de apreciere. Abordarea sa întemeiată pe practicile de statu‑quo, precum cea care stă la baza Regulamentului LULUCF, ar fi incorectă. Potrivit reclamantelor, Regulamentul LULUCF nu poate remedia pretinsele insuficiențe ale criteriilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Următoarele motive ar fi de natură să repună în discuție orice raționament care se sprijină pe argumentul întemeiat pe contabilizarea emisiilor biogene forestiere în temeiul Regulamentului LULUCF: – primo, potrivit reclamantelor, este eronat să se considere, astfel cum ar fi subînțeles Comisia, că contabilizarea emisiilor în cadrul Regulamentului LULUCF constituie un substitut al reducerii emisiilor și că, prin simplul fapt al respectivei contabilizări a emisiilor, impactul climatic al activităților forestiere din domeniul bioenergiei ar fi într‑o oarecare măsură atenuat; – secundo, Comisia nu ar fi explicat în ce mod emisiile provenite din recoltarea și din arderea biomasei forestiere ar fi prezumate a fi „compensate” în cadrul Regulamentului LULUCF, amintindu‑se că, „în comparație cu culturile care cresc în perioade scurte, biomasa forestieră se înscrie într‑un ciclu al carbonului mult mai lung”; astfel, arderea pădurilor ar emite rapid CO2, dar regenerarea pădurilor pentru a „sechestra” un volum echivalent de CO2 ar necesita mai mult timp; – tertio, Regulamentul LULUCF nu ar lua în considerare toate emisiile de carbon ale biomasei, deoarece ar aplica o abordare de referință care se întemeiază pe o proiecție a nivelurilor absorbanților de carbon din pădure bazată pe nivelurile istorice de recoltare și ar contabiliza ulterior doar variațiile absorbanților de carbon din pădure în raport cu această referință; în consecință, cantități importante de emisii nu ar fi contabilizate; – quarto, Regulamentul LULUCF nu s‑ar aplica lemnului importat din țări care nu sunt membre ale Uniunii; – quinto, emisiile contabilizate în cadrul Regulamentului LULUCF ar fi efectuate la nivelul statului și ar reflecta variațiile absorbanților de carbon din pădure și aferenți terenurilor care apar indiferent de motiv, iar nu numai ca urmare a recoltării pentru biomasă; acest regulament nu ar permite, așadar, să se stabilească în ce măsură recoltarea biomasei este responsabilă de supraexploatare, dacă este cazul. 250 Comisia contestă aceste argumente. 251 Argumentele menționate la punctele 248 și 249 de mai sus sunt nefondate, astfel cum reiese din următoarele considerații. 252 În primul rând, prin argumentația lor menționată la punctul 248 de mai sus, reclamantele nu au demonstrat existența unei erori de drept care afectează punctul 3.2.1 din anexa III la decizia atacată, rezultată dintr‑o încălcare a articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. 253 Aprecierea Comisiei potrivit căreia „normele privind activitățile legate de bioenergie, astfel cum sunt definite în regulamentul delegat, [trebuiau] să se aplice în coroborare cu celelalte acte legislative aplicabile ale Uniunii” [punctul 3.2.1 litera (b) din anexa III (pagina 81) la decizia atacată] vizează critica formulată de reclamante în cererea de reexaminare internă cu privire la criteriile tehnice de examinare prevăzute la punctul 2 din tabelul intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” care figurează în secțiunile 4.8, 4.13, 4.20 și 4.24 din anexa I la regulamentul delegat, care face trimitere la anexa VI la Directiva RED II. Această apreciere este legată de teza introductivă a punctului 3.2.1 litera (b) primul paragraf din anexa III (pagina 80) la decizia atacată, potrivit căreia „criteriile de reducere a [gazelor cu efect de seră] impun ca centralele electrice pe bază de biomasă să genereze economii de [gaze cu efect de seră] de cel puțin 80 % în comparație cu producția echivalentă de energie din combustibili fosili” și potrivit căreia „[a]cest prag se bazează pe metodologiile de calcul prevăzute în anexa VI la [Directiva] RED II”. 254 Or, aceste răspunsuri – care se bazează, la fel ca criteriile tehnice de examinare în cauză, pe o trimitere la anexa VI la Directiva RED II – sunt conforme cu articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. 255 Potrivit articolului 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, „o activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice în cazul în care activitatea respectivă contribuie în mod substanțial la stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră […] prin generarea, transmiterea, stocarea, distribuirea sau utilizarea energiei din surse regenerabile în conformitate cu Directiva [RED II]”. 256 Trimiterea la Directiva RED II efectuată la articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia include în special articolul 29 alineatele (6) și (7) din această directivă. Articolul 29 alineatul (6) din Directiva RED II prevede „criteriile de durabilitate ale Directivei RED II”. Articolul 29 alineatul (7) din Directiva RED II se referă, la rândul său, la „criteriile LULUCF”. Aceste criterii LULUCF sunt legate esențial de parametrii menționați în Regulamentul LULUCF, care, în conformitate cu articolul 1, stabilește angajamentele statelor membre pentru sectorul de exploatare a terenurilor, schimbare a destinației terenurilor și silvicultură (LULUCF), care contribuie la îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris. Din modul de redactare a articolului 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia reiese că, contrar celor susținute de reclamante, Comisia era îndreptățită să se refere în răspunsul său la Directiva RED II. Aceasta avea de asemenea dreptul să se refere în răspunsurile sale la Regulamentul LULUCF. Criteriile LULUCF prevăzute de articolul 29 alineatul (7) din Directiva RED II și Regulamentul LULUCF sunt legate în mod intrinsec întrucât contabilizarea emisiilor și a absorbțiilor legate de activitățile LULUCF se realizează în temeiul acestui regulament. Obiectivul Regulamentului LULUCF este, potrivit articolului 1, stabilirea de norme pentru contabilizarea emisiilor și a absorbțiilor legate de activitățile LULUCF și verificarea respectării acestor angajamente de către statele membre în sectorul LULUCF care contribuie la îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris și la atingerea obiectivului Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 2021-2030. 257 În sfârșit, trebuie să se amintească faptul că articolul 19 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia impune ca, la stabilirea criteriilor tehnice de examinare, Comisia să țină seama „de orice act juridic relevant existent al Uniunii”. Prin urmare, nu se poate reproșa Comisiei că a menționat în decizia atacată faptul că a luat în considerare dispozițiile Directivei RED II și ale Regulamentului LULUCF. 258 În al doilea rând, niciuna dintre criticile menționate la punctul 249 de mai sus nu este de natură să lipsească de plauzibilitate aprecierile care figurează în decizia atacată potrivit cărora „emisiile biogene sunt contabilizate de statele membre în cadrul global constituit de obligațiile referitoare la inventarele lor naționale în temeiul «Regulamentului LULUCF» și de angajamentele lor pentru anul 2030, în timp ce emisiile din lanțul de aprovizionare care se produc în Uniune (cultură, transport etc.) sunt contabilizate în cadrul criteriilor tehnice de examinare ale Uniunii și ale sectoarelor [care intră sub incidența Regulamentului privind] partajarea eforturilor” (a se vedea punctul 247 de mai sus) [punctul 3.2.1 litera (b) din anexa III (pagina 81) la decizia atacată]. 259 Această declarație descrie în mod fidel legătura dintre dispozițiile menționate la punctul 256 de mai sus. În această privință, trebuie amintit că criteriile LULUCF prevăzute de articolul 29 alineatul (7) din Directiva RED II și Regulamentul LULUCF sunt legate în mod intrinsec întrucât contabilizarea emisiilor și a absorbțiilor legate de activitățile LULUCF se realizează în temeiul acestui regulament. 260 În special, primo, contrar celor sugerate de reclamante (a se vedea punctul 249 prima liniuță de mai sus), Comisia nu a declarat sau nu a subînțeles că „contabilizarea emisiilor biogene forestiere în temeiul Regulamentului LULUCF” ar fi un substitut al reducerii emisiilor și nici că impactul climatic al activităților forestiere din domeniul bioenergiei ar fi, într‑un fel, atenuat prin simplul fapt al respectivei contabilizări a emisiilor. Ceea ce reiese din fragmentul din decizia atacată criticat de reclamante este că utilizarea biomasei forestiere contribuie la reducerea emisiilor atunci când sunt îndeplinite anumite criterii. Această teză constituie de altfel premisa pe care se întemeiază articolul 1 ultima teză din Directiva RED II, precizându‑se că această premisă a fost formulată chiar de legiuitor. Astfel, afirmația menționată la punctul 249 prima liniuță de mai sus provine dintr‑o interpretare eronată a deciziei atacate, așa încât aceasta nu poate fi decât înlăturată. 261 Secundo, trebuie înlăturat argumentul potrivit căruia Comisia nu ar fi „explicat” în ce mod emisiile provenite din recoltarea și arderea biomasei forestiere erau considerate a fi „compensate” în cadrul Regulamentului LULUCF întrucât, „în comparație cu culturile care cresc în perioade scurte, biomasa forestieră se înscrie într‑un ciclu al carbonului mult mai lung” (a se vedea punctul 249 a doua liniuță de mai sus). 262 Astfel, Directiva RED II pornește de la principiul că, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 29 alineatele (6) și (7), biomasa, devenită combustibil, poate fi calificată drept energie regenerabilă. În plus, potrivit articolului 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, producția de energie din surse regenerabile în conformitate cu Directiva RED II contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice. Prin urmare, în măsura în care reclamantele intenționează să conteste capacitatea biomasei (forestiere) de a fi calificată drept veritabilă energie regenerabilă, nicio critică nu poate fi reținută împotriva Comisiei. Este vorba despre o premisă instituită de legiuitor, de la care Comisia nu se poate abate după bunul plac. 263 Pe de altă parte, Comisia nu era obligată nici să „explice” în decizia atacată – sau în regulamentul delegat – modul în care emisiile provenite din recoltarea și arderea biomasei forestiere sunt „compensate” în cadrul Regulamentului LULUCF. Această explicație reiese din Regulamentul UTCATF. 264 Într‑adevăr, Regulamentul LULUCF impune statelor membre să își mențină absorbanții de carbon naturali. Potrivit articolului 4 din acest regulament, pentru perioadele 2021-2025 și 2026-2030, statele membre sunt obligate să se asigure că emisiile nu depășesc absorbțiile, calculate ca sumă a emisiilor totale și a absorbțiilor totale provenite de pe teritoriul lor din toate categoriile de contabilizare a terenurilor menționate la articolul 2 din regulament, cumulate și contabilizate în conformitate cu același regulament. Astfel, în măsura în care regimul de compensare a emisiilor, vizat de argumentul reclamantelor, rezultă din Regulamentul LULUCF, nu se poate reproșa Comisiei că nu a explicat în decizia atacată modul în care se presupune că emisiile provenite din recoltarea și din arderea biomasei forestiere sunt compensate în cadrul Regulamentului LULUCF. 265 În al treilea rând, reclamantele susțin că Regulamentul LULUCF nu contabilizează toate emisiile de carbon ale biomasei, ci numai variațiile absorbanților de carbon din pădure în raport cu o valoare de referință care se întemeiază pe o proiecție a nivelurilor absorbanților de carbon din pădure bazată pe nivelurile istorice de recoltare (a se vedea punctul 249 a treia liniuță de mai sus). 266 Această argumentație nu este susceptibilă să demonstreze o eroare vădită de apreciere care afectează răspunsul Comisiei menționat la punctul 247 de mai sus. Desigur, mecanismul de contabilizare a emisiilor prevăzut în Regulamentul LULUCF se întemeiază pe o abordare bazată pe valori de referință care reflectă o proiecție a nivelurilor absorbanților de carbon din pădure bazată pe nivelurile istorice de recoltare. 267 Cu toate acestea, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, dacă criteriile de evaluare tehnică relevante ar fi depășit parametrii prevăzuți în Directiva RED II și în Regulamentul LULUCF, în special prin contabilizarea emisiilor datorate arderii biomasei forestiere în sectorul energetic, acest lucru ar fi putut determina un risc de dublă contabilizare a emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin urmare, nu se poate reproșa Comisiei, în cadrul marjei sale de apreciere, că s‑a întemeiat pe criteriile LULUCF. 268 În al patrulea rând, faptul că Regulamentul LULUCF nu se aplică lemnului importat din țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene (a se vedea punctul 249 a patra liniuță de mai sus) nu afectează cu nimic temeinicia răspunsului dat de Comisie la punctul 3.2.1 litera (b) din anexa III (pagina 81) la decizia atacată. Criteriile de durabilitate prevăzute la articolul 29 alineatele (6) și (7) din Directiva RED II se aplică în același mod lemnului din Uniune și lemnului importat. Astfel, din alineatul (6) al acestui articol rezultă că criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru combustibili trebuie să țină seama în special de aspectul dacă țara în care a fost recoltată biomasa forestieră dispune de legislație națională sau subnațională care să fie aplicabilă în domeniul recoltării, precum și de sisteme de monitorizare. În plus, în temeiul alineatului (7) litera (a) punctele (i) și (ii) al articolului menționat, trebuie să se țină seama de asemenea de aspectul dacă țara sau organizația regională de integrare economică din care provine biomasa forestieră este parte la Acordul de la Paris asupra schimbărilor climatice și are instituite legi naționale sau subnaționale care sunt aplicabile în domeniul recoltării, pentru a conserva și a consolida stocurile și absorbanții de carbon, și furnizează dovezi ale faptului că emisiile raportate ale sectorului LULUCF nu depășesc absorbțiile. 269 În al cincilea rând, nu poate fi admis argumentul reclamantelor potrivit căruia în esență emisiile contabilizate în cadrul Regulamentului LULUCF nu ar putea fi contabilizate în mod specific, ceea ce ar avea ca efect faptul că cadrul LULUCF nu ar permite să se stabilească în ce măsură recoltarea de biomasă este responsabilă de o supraexploatare. 270 Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului A litera (e) din anexa IV la Regulamentul LULUCF, nivelul de referință pentru pădurile din statele membre se întemeiază pe ipoteza potrivit căreia raportul dintre utilizarea biomasei forestiere sub formă solidă și utilizarea acesteia în scopuri energetice, astfel cum a fost observat în perioada 2000-2009, rămâne constant. Această premisă, care garantează că creșterea recoltelor în scopul utilizării de bioenergie este contabilizată ca debit în sectorul LULUCF, este suficient de precisă. 271 În consecință, primul aspect al celui de al șaptelea motiv trebuie să fie respins. Cu privire la al doilea aspect al celui de al șaptelea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere care afectează respingerea de către Comisie a argumentelor reclamantelor potrivit cărora criteriile de durabilitate din Directiva RED II și criteriile LULUCF ar fi inadecvate pentru a evalua contribuția activităților forestiere din domeniul bioenergiei la atenuarea schimbărilor climatice 272 Reclamantele susțin că, la punctul 3.2.1 litera (a) (pagina 80) din anexa III la decizia atacată, Comisia a arătat că „alineatele (6) și (7) ale articolului 29 din Directiva RED II nu se refer[eau] în sine la atenuarea semnificativă a schimbărilor climatice”, ci „[a]cestea trebui[au] coroborate cu celelalte dispoziții ale aceluiași articol 29, care garantează că, atunci când bioenergia este utilizată, aceasta trebuie să conducă la reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră”. Comisia ar fi considerat de asemenea că aplicarea articolului 29 alineatele (6) și (7) din Directiva RED II garantează că „[c]ontribuția la atenuarea schimbărilor climatice nu se realizează în detrimentul mediului, în special al biodiversității” și că „activitățile legate de bioenergie fac obiectul unei serii de criterii, în special în ceea ce privește raportarea și contabilizarea emisiilor și a absorbțiilor LULUCF de către țara de origine a biomasei”. 273 Or, acest raționament ar fi eronat. Pe de o parte, Comisia nu s‑ar fi putut întemeia pe Regulamentul LULUCF pentru a remedia deficiențele criteriilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Pe de altă parte, raționamentul Comisiei ar fi circular. Astfel, Comisia ar fi recunoscut că criteriile de durabilitate LULUCF din Directiva RED II „nu se referă în sine la atenuarea semnificativă a schimbărilor climatice”. Cu toate acestea, ea ar fi lăsat să se înțeleagă că contribuția activităților forestiere din domeniul bioenergiei la atenuarea schimbărilor climatice ar fi asigurată de criteriile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. 274 Comisia contestă aceste argumente. 275 Prin argumentele menționate la punctul 273 de mai sus, reclamantele nu au demonstrat existența unei erori vădite de apreciere. Acestea nu au furnizat elemente care să permită Tribunalului să înțeleagă în ce ar consta faptele pe care Comisia le‑ar fi apreciat în mod vădit greșit atunci când a formulat răspunsul care figurează la punctul 3.2.1 din anexa III la decizia atacată. 276 În măsura în care argumentele menționate la punctul 273 de mai sus pot fi interpretate ca fiind întemeiate pe o eroare de drept rezultată dintr‑o încălcare a articolului 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia sau a articolului 10 alineatul (3) litera (a) din acest regulament, este de asemenea necesar să se concluzioneze în sensul respingerii lor. Astfel, aceste argumente sunt nefondate, după cum reiese din considerațiile următoare. 277 Aprecierile Comisiei, care figurează la punctul 3.2.1 litera (a) din anexa III la decizia atacată, care răspund preocupărilor formulate de reclamante la punctele 274-297 din cererea lor de reexaminare internă, se întemeiază în esență pe o trimitere la aptitudinea articolului 29 alineatele (6) și (7) din Directiva RED II coroborat cu celelalte dispoziții ale aceleiași directive de a garanta obiectivul legat de atenuarea schimbărilor climatice. Această trimitere efectuată de Comisie este pertinentă. Nici articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, nici articolul 10 alineatul (3) litera (a) din același regulament nu interzic Comisiei să condiționeze instituirea criteriilor tehnice de examinare prevăzute de aceste dispoziții de o serie de dispoziții precum cele ale Directivei RED II, în special ale articolului 29 alineatele (6) și (7) din aceasta din urmă. Dimpotrivă, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 254 de mai sus, articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia invită Comisia să ia în considerare această directivă în mod expres și fără nicio rezervă. 278 În plus, este necesar să se respingă argumentul reclamantelor potrivit căruia răspunsul Comisiei care se întemeiază pe criteriile de durabilitate și pe criteriile LULUCF II din Directiva RED II, care figurează la articolul 29 alineatele (6) și, respectiv, (7) din această directivă, este insuficient. 279 Într‑adevăr, nu este clar în ce ar consta eroarea pretins săvârșită de Comisie prin referirea la criteriile de durabilitate și la criteriile LULUCF din Directiva RED II. 280 În sfârșit, critica reclamantelor întemeiată pe faptul că raționamentul Comisiei ar fi circular (a se vedea punctul 273 de mai sus) nu poate fi decât respinsă. Comisia putea considera în mod întemeiat că criteriile de durabilitate și criteriile LULUCF „nu se referă în sine la atenuarea semnificativă a schimbărilor climatice”. Într‑adevăr, termenii „atenuarea semnificativă a schimbărilor climatice” nu apar ca atare în Directiva RED II. 281 Din considerentul (2) al Directivei RED II reiese că „[i]ntensificarea utilizării energiei din surse regenerabile […] constituie o componentă importantă a pachetului de măsuri necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru respectarea angajamentului asumat de Uniune în temeiul Acordului de la Paris […] și a cadrului de politici privind energia și clima al Uniunii pentru 2030, inclusiv a obiectivului obligatoriu al Uniunii de reducere a emisiilor, până în 2030, cu cel puțin 40 % sub nivelurile din 1990”. Directiva RED II recunoaște capacitatea biomasei forestiere de a funcționa ca energie regenerabilă atunci când îndeplinește criteriile de durabilitate prevăzute la articolul 29 alineatele (6) și (7) din aceeași directivă. Sub rezerva acestor criterii, utilizarea biomasei forestiere trebuie să permită o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, această teză ținând de o alegere efectuată de legiuitorul însuși. Ținând seama de aceste elemente, Comisia era îndreptățită să lase să se înțeleagă, în decizia atacată, că contribuția activităților forestiere din domeniul bioenergiei la atenuarea schimbărilor climatice ar fi garantată de criteriile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră prevăzute la articolul 29 alineatele (6) și (7) din Directiva RED II. Procedând astfel, Comisia s‑a limitat să reia un postulat stabilit de legiuitor. 282 Având în vedere cele de mai sus, al doilea aspect al celui de al șaptelea motiv nu poate fi decât respins, la fel ca acest motiv în totalitate. Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la criticile reclamantelor vizând criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” referitoare la activitățile forestiere din domeniul bioenergiei 283 Prin intermediul celui de al optulea motiv, reclamantele susțin în esență că răspunsurile Comisiei care figurează la punctele 3.1.1 și 3.1.2 din anexa III (paginile 77 și 78) la decizia atacată încalcă articolul 10 alineatul (1) și alineatul (3) litera (a) și articolul 19 alineatul (1) literele (d) și (k) din Regulamentul privind taxonomia, precum și principiul precauției. Aceste răspunsuri ale Comisiei ar fi abordat preocupările exprimate de reclamante la punctele 230-260 din cererea de reexaminare internă potrivit cărora criteriile tehnice de examinare referitoare la atenuarea schimbărilor climatice în ceea ce privește activitățile forestiere din domeniul bioenergiei nu ar respecta obligația de a se întemeia pe dovezi științifice concludente și principiul precauției, astfel cum ar impune articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 284 Al optulea motiv se împarte în trei aspecte. Cu privire la primul aspect al celui de al optulea motiv, întemeiat pe existența unor erori în interpretarea principiului precauției 285 Reclamantele susțin că, pentru a răspunde la argumentele lor în ceea ce privește obligația de a se întemeia pe dovezi științifice concludente (punctele 231-251 din cererea de reexaminare internă) și principiul precauției (punctele 252-260 din cererea de reexaminare internă), Comisia a făcut trimitere, în cadrul punctului 3.1.2 (pagina 78) din anexa III la decizia atacată, la punctul 1 (pagina 22) din anexa II la această decizie. Aceasta ar fi declarat că principiul precauției îi conferea o largă putere de apreciere în exercitarea competențelor sale, astfel încât era abilitată să ajusteze rezultatul substanțial de mediu al unei anumite activități economice stabilit prin criteriile tehnice de examinare. 286 Respectiva interpretare ar denatura însă domeniul de aplicare al principiului precauției, al cărui obiectiv ar fi mai degrabă stabilirea unor limite ale puterii de apreciere a instituțiilor Uniunii. Acestea din urmă nu ar dispune în temeiul principiului precauției de o putere de apreciere nelimitată atunci când adoptă măsuri în prezența unor riscuri potențiale pentru sănătatea publică, siguranță și mediu. S‑ar considera că o instituție se conformează principiului precauției numai dacă respectă trei etape specifice, și anume identificarea efectelor negative, evaluarea riscurilor și gestionarea acestora din urmă, pentru a adopta în final măsurile adecvate. În plus, principiul precauției ar impune Comisiei să evalueze „cele mai bune cunoștințe științifice în materie” și să acorde prioritate protecției mediului față de alte interese. Prin faptul că a deformat sensul atribuit principiului precauției și s‑a întemeiat pe acest principiu de drept pentru a susține că dispune de o largă putere de apreciere care îi permite să „ajusteze” nivelul „contribuției substanțiale” – deși această noțiune este deja definită la articolul 10 alineatul (1) litera (a) și la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia –, Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept. 287 Comisia contestă aceste argumente. 288 Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, potrivit articolului 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, criteriile tehnice de examinare se bazează pe dovezi științifice concludente și pe principiul precauției consacrat la articolul 191 TFUE. 289 Argumentele menționate la punctul 286 de mai sus nu sunt susceptibile să demonstreze o încălcare de către Comisie a principiului precauției, astfel încât acestea trebuie respinse. Contrar celor susținute de reclamante, nici aprecierile care figurează la punctul 3.1.2 din anexa III la decizia atacată, nici cele cuprinse la punctul 1 (pagina 22) din anexa II la decizia menționată nu permit să se constate că Comisia a încălcat domeniul de aplicare al principiului menționat. 290 Astfel, amintind, la punctul 3.1.2 (pagina 78) din anexa III la decizia atacată, că principiul precauției „presupune[a] o situație de incertitudine”, Comisia a făcut trimitere în esență la jurisprudența instanței Uniunii potrivit căreia principiul precauției, prevăzut printre altele la articolul 191 alineatul (2) TFUE, permite instituțiilor, atunci când subzistă incertitudini științifice în ceea ce privește existența sau întinderea riscurilor pentru mediu, să ia măsuri de protecție fără a trebui să aștepte ca realitatea și gravitatea acestor riscuri să fie demonstrate pe deplin sau ca efectele negative asupra mediului să se materializeze (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctul 63 și jurisprudența citată). 291 La punctul 3.1.2 din anexa III la decizia atacată, Comisia a făcut de asemenea trimitere la jurisprudență atunci când a menționat determinarea nivelului de risc considerat acceptabil și sarcina care revine instituțiilor competente de a determina pragul critic de probabilitate a efectelor adverse asupra mediului, precum și gradul acestor efecte potențiale care, în opinia lor, nu mai este acceptabil pentru societate. În această privință, Comisia a arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, determinarea nivelului de risc considerat inacceptabil pentru societate revine, cu respectarea normelor aplicabile, instituțiilor însărcinate cu alegerea politică pe care o constituie stabilirea unui nivel adecvat de protecție pentru societatea respectivă. Acestor instituții le revine sarcina de a determina pragul critic de probabilitate a efectelor adverse pentru sănătatea publică, siguranță și mediu și nivelul acestor efecte potențiale pe care îl consideră inacceptabil pentru această societate și care, odată depășit, necesită, în interesul protecției printre altele a mediului recurgerea la măsuri preventive în pofida incertitudinii științifice care subzistă (a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctul 75 și jurisprudența citată). 292 În sfârșit, atunci când, la punctul 1 (pagina 22) din anexa II la decizia atacată, Comisia arată că „[a]plicarea simultană și cumulativă a tuturor acestor cerințe presupun[ea] că [era] abilitată să ajusteze rezultatul de mediu substanțial al unei anumite activități economice […] având în vedere printre altele dovezile științifice concludente disponibile, coerența cu legislația specifică a Uniunii și cu posibilitățile tehnologice și comerciale”, aceste afirmații se raportează în esență la jurisprudența potrivit căreia „stabilirea nivelului de risc considerat inacceptabil pentru societate depinde de evaluarea efectuată de autoritatea publică competentă în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărui caz”. Tribunalul a precizat în această privință că autoritatea menționată putea ține seama între altele de gravitatea impactului pe care producerea acestui risc l‑ar avea asupra sănătății publice, a siguranței și a mediului, inclusiv de implicațiile posibilelor efecte negative, de persistența, de reversibilitatea sau de posibilele efecte întârziate ale acestor prejudicii, precum și de percepția mai mult sau mai puțin concretă a riscului pe baza cunoștințelor științifice disponibile (a se vedea Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctul 77 și jurisprudența citată). 293 Departe de a denatura conținutul principiului precauției, considerațiile enunțate de Comisie la punctul 3.1.2 (pagina 78) din anexa III la decizia atacată, precum și la punctul 1 (pagina 22) din anexa II la decizia atacată constau în esență într‑o evocare a interpretării date de instanța Uniunii principiului menționat. Prin urmare, nu se poate constata nicio eroare de drept în această privință. 294 În consecință, primul aspect al celui de al optulea motiv trebuie respins ca nefondat. Cu privire la al doilea aspect al celui de al optulea motiv, întemeiat pe erori de drept săvârșite de Comisie întrucât ar fi acordat o pondere disproporționată cerinței coerenței politicilor prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia 295 Reclamantele susțin la punctele 244-249 din cererea lor de reexaminare internă că Comisia a considerat în mod eronat că obiectivul coerenței prevala asupra necesității de a întemeia regulamentul delegat pe dovezi științifice concludente. Comisia ar fi răspuns, la punctul 3.1.1 (pagina 77) din anexa III la decizia atacată – care face trimitere la punctul 2.1 litera (b) punctul (i) (pagina 29) din anexa II la această decizie –, că, în temeiul considerentului (40) al Regulamentului privind taxonomia, era autorizată să acorde o „anumită pondere” articolului 19 alineatul (1) litera (d) din acest regulament pentru „a asigura coerența actului delegat cu alte instrumente legislative ale Uniunii în vigoare”. În plus, din anexa II (paginile 34, 35, 37-39 și 41) și din anexa III (paginile 80, 81, 84 și 85) la decizia atacată ar reieși că Comisia ar fi pornit de la premisa potrivit căreia era autorizată să acorde prioritate cerinței de coerență a politicilor în raport cu celelalte cerințe și chiar să se întemeieze pe criteriile Directivei RED II în loc să stabilească criterii tehnice de examinare privind atenuarea pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei. 296 Potrivit reclamantelor, Comisia ar fi săvârșit astfel o eroare de drept. Într‑adevăr, articolul 19 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia nu i‑ar permite să se limiteze la a relua textul legislației în vigoare pentru a defini criteriile tehnice de examinare atunci când această abordare conduce la un rezultat care contravine cerințelor Regulamentului privind taxonomia, în special articolului 10 alineatele (1) și (3) din acest regulament. Modul de redactare a articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia demonstrează de asemenea că Comisia nu poate acorda o importanță disproporționată coerenței politicilor în raport cu considerațiile științifice și de mediu. În timp ce articolul 19 alineatul (1) litera (f) din regulamentul menționat precizează că criteriile tehnice de examinare „se bazează” pe dovezi științifice concludente și pe principiul precauției, articolul 19 alineatul (1) litera (d) din același regulament prevede pur și simplu că criteriile tehnice de examinare „țin seama” de dreptul relevant al Uniunii, „atunci când este cazul”. Având în vedere obiectivul unei taxonomii eficiente, nu ar fi coerent să se invoce în mod nejustificat principiul coerenței politicilor și să se recurgă în principal la legislația în vigoare, în timp ce obiectivul Regulamentului privind taxonomia este tocmai de a depăși aceste obligații. Nici articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia nu ar permite Comisiei să presupună că activitățile conforme cu Directiva RED II aduc o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice. În temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia, obiectivul regulamentului delegat este de a completa criteriile tehnice de examinare. Or, această formulare ar fi mult mai strictă decât cerința prevăzută la articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, care prevede că activitățile legate de energia din surse regenerabile trebuie să fie desfășurate „în conformitate” cu Directiva RED II. Trimiterea la Directiva RED II ar fi trebuit să facă obiectul unei interpretări stricte pentru a nu aduce atingere obiectivului principal de protecție a mediului prevăzut de Regulamentul privind taxonomia. Lista posibilităților care figurează la articolul 10 alineatul (1) literele (a)-(i) din Regulamentul privind taxonomia nu poate fi privită decât în sensul că stabilește strictul minim și nu ar permite în niciun caz să se asigure nivelul de protecție impus de acest regulament. 297 Comisia contestă aceste argumente. 298 Prin criticile menționate la punctul 296 de mai sus, reclamantele susțin în esență că, în răspunsul care figurează la punctul 2.1 litera (b) punctul (i) (pagina 29) din anexa II la decizia atacată, la care face trimitere punctul 3.1.1 (pagina 77) din anexa III la această decizie, Comisia ar fi acordat prea multă importanță cerințelor de „coerență a politicilor”, prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia, în raport cu cerința de a întemeia criteriile tehnice de examinare pe „dovezi științifice concludente”, astfel cum sunt prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (f) din regulamentul menționat. Acest răspuns ar fi afectat de o eroare de drept, întrucât ar fi în contradicție cu articolul 10 alineatele (1) și (3) și cu articolul 19 alineatul (1) literele (d) și (f) din Regulamentul privind taxonomia. 299 Această argumentație nu poate fi admisă. Astfel, interpretarea pe care Comisia a dat‑o tuturor dispozițiilor menționate la punctul 298 de mai sus este conformă cu cerințele prevăzute de Regulamentul privind taxonomia. Contrar celor susținute de reclamante, atunci când Comisia efectuează analiza „dovezilor științifice concludente”, despre care este vorba la articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, ea trebuie să se asigure că adoptarea criteriilor tehnice de examinare menționate este compatibilă cu dreptul Uniunii și cu „orice act juridic relevant existent al Uniunii”, prevăzut la articolul 19 alineatul (1) litera (d) din același regulament. Având în vedere misiunea sa de a supraveghea aplicarea dreptului Uniunii, prevăzută la articolul 17 alineatul (1) a treia teză TUE, Comisia este obligată să ia în considerare dreptul Uniunii analizând faptele și dovezile științifice relevante. În acest sens trebuie înțeleasă invocarea de către Comisie la punctul 2.1 litera (b) punctul (i) (pagina 29) din anexa II la decizia atacată a dreptului său de a conferi „o anumită pondere” cerințelor de „coerență a politicilor”, care ar fi vizate, în opinia sa, la articolul 19 alineatul (1) litera (d) din regulamentul menționat. 300 Astfel, Comisia era îndreptățită să facă trimitere, în cadrul punctului 2.1 litera (b) punctul (i) (pagina 29) din anexa II la decizia atacată, la necesitatea de a asigura coerența criteriilor tehnice de examinare stabilite în regulamentul delegat cu dispozițiile Directivei RED II, astfel cum este menționată în considerentul (30) al regulamentului delegat, și cu cele ale Regulamentului LULUCF. Articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia face referire la rândul său la Directiva RED II. Prin urmare, legiuitorul a ales să acorde o importanță deosebită Directivei RED II. În plus, principiul precauției, a cărui încălcare a fost invocată de reclamante, nu impune o abordare diferită în ceea ce privește Directiva RED II. 301 În sfârșit, reclamantele reproșează Comisiei că s‑a bazat pe criteriile de durabilitate ale Directivei RED II, fără a merge însă mai departe decât criteriile care sunt definite în aceasta. Totuși, astfel cum a arătat Comisia la punctul 3.1.1 (pagina 35) din anexa II la decizia atacată, criteriile tehnice de examinare a activităților din domeniul bioenergiei sunt în parte mai stricte decât cele prevăzute în Directiva RED II. De exemplu, în timp ce articolul 29 alineatul (10) din Directiva RED II impune o reducere cu 70 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până la 31 decembrie 2025, criteriile tehnice de examinare prevăzute la punctul 2 din secțiunea 4.8 referitoare la producerea de energie electrică din bioenergie din anexa I la regulamentul delegat prevăd o reducere de cel puțin 80 % în raport cu metodologia de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și cu omologul combustibil fosil relativ stabilite în anexa VI la Directiva RED II. În plus, pragul de 20 megawați prevăzut la articolul 29 alineatul (1) din Directiva RED II nu se aplică în cadrul criteriilor tehnice de examinare. 302 Având în vedere cele de mai sus, al doilea aspect al celui de al optulea motiv trebuie să fie respins. Cu privire la al treilea aspect al celui de al optulea motiv, întemeiat pe existența unor erori în interpretarea articolului 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul privind taxonomia 303 Reclamantele arată că, în diferite părți ale deciziei atacate, în special în anexa II (paginile 22, 23, 28 și 30) la această decizie, Comisia s‑ar fi întemeiat printre altele pe noțiunea de „ușurința utilizării” pentru a arăta că articolul 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul privind taxonomia trebuia interpretat astfel încât să permită „unui număr cât mai mare de actori de pe piață” să îndeplinească condițiile criteriilor tehnice de examinare privind atenuarea stabilite pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei. 304 Or, procedând în acest fel, Comisia ar fi confundat „ușurința utilizării” criteriilor tehnice de examinare cu „aplicabilitatea” lor întrucât aceasta din urmă lipsea din cerințele enumerate la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia și din obiectivele regulamentului menționat. Desigur, în temeiul articolului 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul privind taxonomia și al considerentului (47) al acestuia, criteriul „ușurinței utilizării” ar impune ca criteriile tehnice de examinare să fie concepute cât mai clar posibil, astfel încât să se asigure că întreprinderile le înțeleg și le aplică cu ușurință. Cu toate acestea, Comisia ar fi extins cerința privind „ușurința utilizării” într‑o asemenea măsură încât s‑ar putea concluziona că aceasta ar fi golit Regulamentul privind taxonomia de substanța sa. Prin interpretarea articolului 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul privind taxonomia în sensul că impune ca criteriile tehnice de examinare privind atenuarea referitoare la activitățile forestiere din domeniul bioenergiei să fie redactate astfel încât să se extindă aplicabilitatea acestora, pentru ca un număr cât mai mare de activități economice să poată îndeplini aceste criterii, Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept. 305 Comisia contestă aceste argumente. 306 Prin argumentele menționate la punctul 303 de mai sus, reclamantele susțin că, în răspunsul său care figurează la punctul 1 (paginile 22 și 23), la punctul 2.1 litera (a) subpunctul (ii) (pagina 28), precum și la punctul 2.1 litera (b) subpunctul (ii) (pagina 30) din anexa II la decizia atacată, Comisia ar fi lăsat să se înțeleagă că articolul 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul privind taxonomia trebuia interpretat astfel încât să permită „unui număr cât mai mare de actori de pe piață” să îndeplinească condițiile criteriilor tehnice de examinare privind atenuarea stabilite pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei. Aceste argumente sunt nefondate. 307 Într‑adevăr, în nicio parte a deciziei atacate, inclusiv în anexele la aceasta, Comisia nu a afirmat că interpretarea pe care a dat‑o articolului 19 din Regulamentul privind taxonomia trebuia să permită „unui număr cât mai mare de actori de pe piață” să îndeplinească condițiile criteriilor tehnice de examinare privind atenuarea stabilite pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei. 308 Ceea ce a arătat Comisia la punctul 1 (paginile 22 și 23), la punctul 2.1 litera (a) subpunctul (ii) (pagina 28), precum și la punctul 2.1 litera (b) subpunctul (ii) (pagina 30) din anexa II la decizia atacată este că trebuia adoptată o abordare coerentă în interpretarea articolului 19 din Regulamentul privind taxonomia, care trebuia să țină seama de toate aspectele cuprinse în această dispoziție. Aceasta a identificat o „necesitate de a echilibra diferitele cerințe ale articolului 19 alineatul (1) din [r]egulamentul [menționat]” reflectate în alte dispoziții ale acestui regulament, precum articolul 20 alineatul (2). Comisia a indicat de asemenea că era „abilitată” să „calibreze”, în cadrul criteriilor tehnice de examinare, nivelul contribuției substanțiale la schimbările climatice a unei anumite activități economice cu alți parametri pentru a asigura „coerența” cu legislația Uniunii. 309 Desigur, Comisia a indicat de asemenea, la punctul 2.1 (pagina 23) din anexa II la decizia atacată, următoarele: „[O]rice interpretare a articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia care s‑ar întemeia pe o interpretare prea restrictivă a articolului 19 alineatul (1) litera (f) [din acest] regulament […] ar reduce în mod nejustificat domeniul [său] de aplicare la un număr limitat de activități, subminând [astfel] obiectivul general al Regulamentului privind taxonomia ca instrument util de direcționare a fluxurilor financiare către tranziția economiei Uniunii către durabilitate. Practic nicio activitate economică nu ar intra sub incidența Regulamentului privind taxonomia dacă [criteriile tehnice de examinare] ar trebui să se întemeieze numai pe ipotezele științifice cele mai prudente, fără a ține seama de alte cerințe prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, în special de cele referitoare la ușurința utilizării și la coerența cu alte politici ale Uniunii care urmăresc obiective de durabilitate.” 310 Totuși, nici aceste aprecieri, nici celelalte considerații pe care se întemeiază decizia atacată nu pot fi interpretate în sensul invocat de reclamante, și anume că Comisia ar fi ales să interpreteze articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia astfel încât să permită „unui număr cât mai mare de actori de pe piață” să îndeplinească condițiile criteriilor tehnice de examinare privind atenuarea stabilite pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei. Cel mult, considerațiile menționate permit să se înțeleagă că, potrivit Comisiei, nu este necesar ca articolul 19 alineatul (1) din regulamentul menționat să fie interpretat prea restrictiv fără a se ține seama în mod corespunzător de toți parametrii săi, în caz contrar fiind subminat obiectivul global al acestui regulament. Prin urmare, argumentele reclamantelor nu permit să se dovedească faptul că Comisia ar fi extins noțiunea de „facilitare” prevăzută la articolul 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul privind taxonomia. 311 Pentru aceste motive, argumentele menționate la punctul 303 de mai sus nu pot fi decât respinse. 312 Rezultă că prezentul aspect, precum și, prin urmare, al optulea motiv trebuie să fie respinse. Cu privire la al nouălea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere care decurg din neluarea în considerare a unor dovezi științifice concludente și relevante, precum și din nerespectarea principiului precauției 313 Prin intermediul celui de al nouălea motiv, reclamantele susțin că ar constitui o eroare vădită de apreciere considerațiile formulate de Comisie la punctul 3.1.1 (pagina 77), precum și la punctul 3.1.2 (paginile 78 și 79) din anexa III la decizia atacată, potrivit cărora criteriile tehnice de examinare privind atenuarea schimbărilor climatice referitoare la activitățile forestiere din domeniul bioenergiei ar fi întemeiate pe dovezi științifice concludente și pe principiul precauției. 314 Comisia ar fi afirmat, la punctul 1 (pagina 21) din anexa II la decizia atacată coroborat cu punctul 3.1.1 (pagina 77) din anexa III la aceeași decizie, că expresia „dovezi științifice concludente” ar desemna „dovezi care nu sunt îndoielnice”. Aceasta ar fi susținut de asemenea, la punctul 3.1.1 din secțiunea 3 (pagina 77) din anexa III la decizia atacată, că ar fi ținut „seama în cea mai mare măsură de dovezile științifice disponibile la elaborarea criteriilor de durabilitate referitoare la atenuarea riscurilor semnificative pentru mediu în [Directiva] RED II”. 315 Acest răspuns ar fi afectat de erori vădite de apreciere și ar încălca, așadar, articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 316 Astfel, în primul rând, Comisia nu ar fi prezentat niciun argument pentru a susține că regulamentul delegat se întemeia pe dovezi științifice. 317 În al doilea rând, prin faptul că a declarat, la punctul 1 din anexa II (pagina 23) la decizia atacată coroborat cu punctul 3.1.1 din anexa III la decizia atacată (pagina 77), că „[p]ractic nicio activitate economică nu ar intra sub incidența Regulamentului privind taxonomia dacă [criteriile tehnice de examinare] ar trebui să se întemeieze numai pe ipotezele științifice cele mai prudente, fără a ține seama de celelalte cerințe prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia”, Comisia ar fi recunoscut că criteriile tehnice de examinare ar fi fost motivate de alte considerații decât cele științifice. 318 În al treilea rând, Comisia ar fi admis, la punctul 2.1 litera (b) punctul (ii) (pagina 30) din anexa II la decizia atacată, că regulamentul delegat s‑a îndepărtat de recomandările formulate în raportul Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabile prin care se urmărea restrângerea gamei de materii prime eligibile „pentru a aplica opțiunea care aliniază nivelul contribuției substanțiale care figurează în criteriile tehnice de examinare la cel mai înalt nivel al facilității de utilizare a acestor criterii și al conformității cu [Directiva] RED II”. Cu privire la acest aspect, Comisia nici măcar nu ar fi încercat să susțină că alegerile efectuate în regulamentul delegat erau susținute de dovezi științifice. Prin urmare, ar fi fals să se afirme, astfel cum ar fi procedat Comisia în decizia atacată, că aceasta a ținut „seama în cea mai mare măsură” de dovezile științifice. 319 Pe de altă parte, reclamantele ar fi indicat în cererea de reexaminare internă că Comisia nu a aplicat principiul precauției atunci când a stabilit criteriile de examinare tehnică referitoare la activitățile forestiere din domeniul bioenergiei. Numeroasele avertismente științifice cu privire la prejudiciul pe care recoltarea și arderea biomasei forestiere îl cauzează climei și biodiversității ar fi trebuit astfel să determine Comisia să excludă din regulamentul delegat activitățile forestiere din domeniul bioenergiei sau să stabilească criterii mult mai stricte pentru a atenua riscurile de mediu. 320 În decizia atacată, Comisia s‑ar fi limitat să invoce principiul precauției pentru a susține că dispunea de o largă putere de apreciere în „ajustarea” criteriilor tehnice de examinare. 321 Răspunsul pe care l‑ar fi dat Comisia la aceste preocupări, exprimate în cererea de reexaminare internă, ar fi afectat de eroare întrucât ar încălca articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. Astfel, Comisia nu ar fi explicat în ce mod a respectat acest principiu. Invocând „compromisul” pe care pretindea că a trebuit să îl stabilească între diferitele cerințe care figurează la diferitele puncte ale articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, Comisia în mod deliberat nu ar fi ținut seama de stadiul științei, acordând prioritate considerațiilor economice și politice în loc să asigure un nivel ridicat de protecție a mediului, astfel cum ar reieși din cuprinsul punctului 3.1.1 din anexa III (pagina 77) la decizia atacată. 322 Comisia contestă aceste argumente. 323 Trebuie să se constate că al nouălea motiv este nefondat, astfel cum reiese din următoarele motive. 324 În primul rând, nu pot fi admise argumentele reclamantelor întemeiate pe pretinsa inexistență a unui răspuns adecvat al Comisiei cu privire la lipsa invocată a unor dovezi științifice concludente în susținerea regulamentului delegat (a se vedea punctele 316-318 de mai sus). 325 În primul rând, argumentul reclamantelor întemeiat pe faptul că Comisia nu ar fi „prezentat absolut niciun argument pentru a susține că actul delegat se întemeia pe dovezi științifice” (a se vedea punctul 316 de mai sus) nu corespunde situației de fapt. La punctul 3.1.1 din anexa II la decizia atacată (pagina 33), și anume partea din decizia atacată la care face trimitere punctul 3.1.2 din anexa III (pagina 78), Comisia a declarat în mod expres că „a ținut seama în cea mai mare măsură de dovezile științifice disponibile la elaborarea criteriilor de durabilitate pentru a atenua riscurile de mediu semnificative [menționate] în [Directiva] RED II”. Această declarație este reluată în esență în ultima teză a punctului 3.1.1 din anexa III menționată. 326 În al doilea rând, este lipsit de temei argumentul reclamantelor potrivit căruia afirmația Comisiei menționată la punctul 317 de mai sus ar echivala cu declararea faptului că criteriile tehnice de examinare ar fi fost motivate de alte considerații decât cele științifice. 327 Pe de o parte, astfel cum reiese din articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, considerațiile de ordin științific – desemnate ca fiind „dovezi științifice” la articolul 19 alineatul (1) litera (f) din regulamentul menționat – nu sunt singurele care trebuie luate în considerare la adoptarea criteriilor tehnice de examinare. Simplul fapt că Comisia s‑a întemeiat pe alți factori decât „dovezile științifice” nu conduce la concluzia că a existat o încălcare a articolului 19 din Regulamentul privind taxonomia și în special a alineatului (1) litera (f) al acestuia. 328 Pe de altă parte, în măsura în care reclamantele ar intenționa să susțină că Comisia s‑ar fi lăsat ghidată numai de considerații de ordin neștiințific, trebuie arătat că un asemenea argument s‑ar întemeia pe o interpretare eronată a deciziei atacate. Astfel, prin afirmația sa menționată la punctul 317 de mai sus, Comisia a evidențiat două elemente distincte. Pe de o parte, aceasta a arătat că luase într‑adevăr în considerare dovezi științifice care i se păreau concludente, ceea ce reiese mai precis din cuprinsul punctului 3.1.1 din anexa III la această decizie (a se vedea punctul 325 de mai sus). Pe de altă parte, aceasta a declarat că s‑a considerat în măsură să evalueze comparativ rezultatele analizei acestor elemente cu ceilalți parametri prevăzuți la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia. Niciuna dintre aceste aprecieri nu poate fi interpretată în sensul că Comisia s‑ar fi lăsat ghidată exclusiv de alte considerații decât cele științifice. 329 În al treilea rând, argumentul menționat la punctul 318 de mai sus se întemeiază pe premisa potrivit căreia Comisia nu ar fi furnizat o indicație precisă în decizia atacată privind luarea în considerare a dovezilor științifice concludente cu ocazia adoptării criteriilor tehnice de examinare în cauză. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 325 și 326 de mai sus, această premisă este eronată. 330 Desigur, Comisia a indicat, la punctul 2.1 litera (b) punctul (ii) (pagina 30) din anexa II la decizia atacată, că ar fi putut „[s]ă urmeze recomandarea [Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabilă] și să restrângă gama de materii prime eligibile pentru biocombustibilii avansați enumerați în partea A din anexa IX la Directiva RED II, [c]eea ce ar fi acordat prioritate cerinței de ambiție în materie de mediu, dar ar fi putut compromite cerințele de coerență cu legislația Uniunii, de egalitate a condițiilor de concurență și de ușurință în utilizare pentru operatorii economici”. Cu toate acestea, rezultă de aici că Comisia a optat pentru soluția care permite combinarea cât mai armonioasă posibil a diferiților parametri care decurg din articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, iar nu, așa cum susțin reclamantele, că nici măcar nu ar fi încercat să susțină că alegerile efectuate în regulamentul delegat erau întemeiate pe dovezi științifice și nici că ar fi fals să se afirme, astfel cum ar fi făcut Comisia în decizia atacată, că ar fi ținut „seama în cea mai mare măsură” de dovezile științifice (a se vedea punctul 318 de mai sus). 331 În al doilea rând, reclamantele nu demonstrează că răspunsul Comisiei la preocupările exprimate în cererea de reexaminare internă în ceea ce privește o pretinsă încălcare a principiului precauției este afectat de eroare pentru motivul că ar încălca articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 332 Afirmația potrivit căreia Comisia nu ar fi explicat în ce mod ar fi respectat acest principiu (a se vedea punctul 321 de mai sus) nu corespunde situației de fapt. Astfel, aprecierile care figurează la punctul 3.1.2 din anexa III (paginile 78 și 79) privesc tocmai aplicarea principiului precauției, astfel cum se poate deduce în special din însuși titlul acestei secțiuni, precum și din trimiterea expresă la punctul 81 din Hotărârea din 6 mai 2021, Bayer CropScience și Bayer/Comisia (C‑499/18 P, EU:C:2021:367). 333 Pe de altă parte, declarația potrivit căreia Comisia ar fi operat un „compromis” între diferitele cerințe ale articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia nu poate fi interpretată, astfel cum procedează reclamantele, în sensul că Comisia ar fi ignorat „în mod deliberat” stadiul științei, acordând prioritate considerațiilor economice și politice, în loc să garanteze un nivel ridicat de protecție a mediului (a se vedea punctul 321 de mai sus). Dimpotrivă, la punctul 3.1.2 din anexa II la decizia atacată (pagina 79), Comisia a arătat că, „într‑o situație caracterizată prin lacune în date și printr‑o dezbatere științifică aprinsă cu privire la interpretarea sa și de tendințe evolutive ale pieței (cerere, preț, șocuri externe), dovezile științifice concludente constituie o referință dinamică, la fel ca însăși Directiva RED II”. Contrar celor susținute de reclamante, această apreciere a Comisiei nu poate fi interpretată în sensul că se întemeiază pe aplicarea unor parametri economici „indiferent de stadiul științei sau de luarea în considerare a unui nivel ridicat de protecție a mediului”. 334 Având în vedere ceea ce precedă, al nouălea motiv trebuie să fie respins. Cu privire la al zecelea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la criteriile aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei, având în vedere prevenirea și controlul poluării și protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor 335 Prin intermediul celui de al zecelea motiv, reclamantele susțin că unele dintre răspunsurile furnizate de Comisie la punctul 3.3.2 din anexa III la decizia atacată referitor la preocupările exprimate în cererea lor de reexaminare internă în ceea ce privește criteriile aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei având în vedere „prevenirea și controlul poluării” și „protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor”, în sensul articolului 9 literele (e) și (f) din Regulamentul privind taxonomia, sunt contrare articolului 10 alineatul (3) litera (b) și, respectiv, articolului 17 alineatul (1) literele (e) și (f) din Regulamentul privind taxonomia. 336 Al zecelea motiv se împarte în trei aspecte. Cu privire la primul aspect al celui de al zecelea motiv, întemeiat pe insuficiența răspunsului Comisiei la reproșurile privind lipsa unor criterii adecvate pentru prevenirea daunelor grave aduse biodiversității și ecosistemelor 337 Potrivit reclamantelor, răspunsul Comisiei care figurează la punctul 3.3.2 litera (i) (pagina 89) din anexa III la decizia atacată, care face trimitere la punctul 3.1.3 (paginile 47-49) din anexa II la aceeași decizie și care vizează preocupările exprimate în cererea de reexaminare internă în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” referitoare la „protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor”, în sensul articolului 9 litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, este afectat de erori vădite de apreciere și încalcă astfel articolul 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia. 338 În cadrul punctului 3.3.2 litera (i) (pagina 89) din anexa III la decizia atacată, Comisia ar fi făcut trimitere printre altele la punctul 3.1.3 (paginile 47-49) din anexa II la aceeași decizie. În plus, aceasta ar fi susținut că formularea criteriilor tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” referitoare la biodiversitate ar fi fost aleasă pentru a garanta ușurința utilizării lor, în special în afara Uniunii. Comisia ar fi făcut de asemenea trimitere la Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO 1992, L 206, p. 7, Ediție specială 15/vol. 2, p. 109, denumită în continuare „Directiva habitate”) și la criteriile de durabilitate din Directiva RED II. Comisia ar fi invocat de asemenea propunerea sa de revizuire a Directivei RED II, care ar include „norme mai stricte privind aprovizionarea cu biomasă forestieră în ceea ce privește zonele cu biodiversitate ridicată”. În sfârșit, Comisia ar fi amintit considerentul (31) al regulamentului delegat, potrivit căruia criteriile referitoare la activitățile din domeniul bioenergiei ar trebui revizuite pentru a se ține seama de evoluțiile în materie de politici publice, precum revizuirea Directivei RED II. În plus, Comisia ar fi declarat că va examina orice dovadă științifică suplimentară relevantă pentru a ține seama de rezultatele oricărei revizuiri actuale sau viitoare a politicilor, cum ar fi revizuirea Directivei RED II. 339 Potrivit reclamantelor, aceste răspunsuri sunt afectate de erori vădite de apreciere, pentru următoarele motive. 340 În primul rând, în măsura în care Comisia ar fi invocat Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO 2012, L 26, p. 1, denumită în continuare „Directiva EEM”), aceasta nu ar lua în considerare faptul că adesea exploatarea forestieră nu îndeplinește criteriile care justifică o evaluare în temeiul acestei directive. Astfel, articolul 4 alineatul (2) din Directiva EEM nu s‑ar aplica decât unui domeniu limitat de proiecte, și anume celor enumerate în anexa II la această directivă. Singurele proiecte menționate în anexa II potențial relevante ar fi „[î]mpăduriri inițiale și defrișări în vederea reconversiei solului” [punctul 1 litera (d) din anexa II la Directiva EEM], dar, în majoritatea cazurilor, exploatarea forestieră în vederea producerii de biomasă în scopul producerii de energie electrică nu ar conduce la o reconversie a solului, ceea ce ar însemna că măsurile de protecție prevăzute de Directiva EEM nu se aplică în general exploatării forestiere în vederea producerii de biomasă. Comisia nici măcar nu ar fi indicat motivul pentru care aceste criterii ar putea fi suficiente pentru a garanta că activitățile forestiere din domeniul bioenergiei nu cauzează un prejudiciu semnificativ biodiversității și nici ecosistemelor. Faptul că textul acestor criterii face trimitere la „legislația națională aplicabilă sau la standardele internaționale echivalente” nu poate fi suficient pentru a remedia problema că anumite țări terțe dispun de legi mai puțin protectoare și aplică în mod lacunar normele privind protecția mediului. În sfârșit, în ceea ce privește aprecierile Comisiei cu privire la Directiva habitate, reclamantele susțin că exploatarea forestieră nu îndeplinește criteriile care justifică o evaluare în temeiul acestei directive. În această privință, ele fac trimitere la afirmațiile lor în cadrul cererii de reexaminare, în raport cu criteriile tehnice de examinare care figurează în regulamentul delegat. 341 În al doilea rând, trimiterea la criteriile de durabilitate din Directiva RED II ar fi „inoperantă”, întrucât, în ceea ce privește biodiversitatea, aceste criterii impun numai existența unor legislații sau a unor „sisteme de management” la nivelul zonelor de aprovizionare forestieră care să garanteze că recoltarea se efectuează ținându‑se seama de „menținerea calității solului și a biodiversității în scopul reducerii la minimum a efectelor negative”. Totuși, aceste criterii nu ar stabili niciun prag și nu ar exclude practicile de exploatare care, precum tăierea rasă, cauzează un prejudiciu considerabil biodiversității. 342 În al treilea rând, ar fi lipsit de pertinență să se invoce viitoarea revizuire a Directivei RED II pentru a justifica lacunele care afectează criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”. Faptul că criteriile din Directiva RED II pot face obiectul unor modificări ulterioare nu poate scuti instituțiile de obligația de a se asigura că aceste criterii îndeplinesc cerințele Regulamentului privind taxonomia la momentul publicării regulamentului delegat. 343 Comisia contestă aceste argumente. 344 Primul aspect al celui de al zecelea motiv este nefondat, astfel cum reiese din următoarele motive. 345 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit articolului 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, luând în considerare ciclul de viață al produselor și serviciilor furnizate de o activitate economică, inclusiv dovezile din evaluările existente ale ciclului de viață, se consideră că respectiva activitate economică prejudiciază în mod semnificativ protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor în cazul în care activitatea respectivă este „(i) nocivă în mod semnificativ pentru condiția bună și reziliența ecosistemelor” sau „(ii) nocivă pentru stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor, inclusiv a celor de interes pentru Uniune”. 346 Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 193 din cererea introductivă, reclamantele susțin că, contrar celor considerate de Comisie în decizia atacată, criteriile tehnice de examinare referitoare la principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” în discuție nu sunt de natură să asigure că activitatea economică în cauză nu trebuie considerată „activitate nocivă în mod semnificativ pentru condiția bună și reziliența ecosistemelor” [articolul 17 alineatul (1) litera (f) punctul (i) din Regulamentul privind taxonomia] și nici „activitate nocivă pentru stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor, inclusiv a celor de interes pentru Uniune” [articolul 17 alineatul (1) litera (f) punctul (ii) din Regulamentul privind taxonomia]. 347 Or, aceste argumente nu conțin nicio explicație care să permită să se înțeleagă modul în care unul sau altul dintre punctele articolului 17 alineatul (1) menționat ar fi fost încălcat și nu pot dovedi, așadar, că răspunsul Comisiei care figurează la punctul 3.3.2 litera (i) (pagina 89) din anexa III la decizia atacată este contrar articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia. Aceste argumente nu privează de plauzibilitate aprecierea efectuată de Comisie în decizia atacată, astfel cum se poate deduce din următoarele elemente. 348 În primul rând, nu este necesar să se examineze „eficacitatea”, în termeni de aliniere la obiectivele Acordului de la Paris în materie de temperatură, a diverselor mecanisme și proceduri de evaluare cuprinse în diferitele dispoziții ale directivelor habitate și EEM, menționate de Comisie în decizia atacată. 349 Problema „eficacității” directivelor habitate și EEM în ceea ce privește alinierea la obiectivele Acordului de la Paris în materie de temperatură, pe care se întemeiază argumentația reclamantelor, ține de prerogativele legislative ale Consiliului Uniunii Europene și ale Parlamentului European. Dispozițiile acestor directive constituie cadrul juridic relevant în acest stadiu al evoluției dreptului Uniunii, cadru de la care Comisia nu se poate sustrage. Faptul că în răspunsul său Comisia s‑a referit la directivele menționate nu poate constitui, așadar, o eroare de drept. 350 În orice caz, nu sunt dovedite pretinsele insuficiențe, invocate de reclamante, care ar afecta aprecierile care figurează la al treilea și la al patrulea paragraf ale punctului 3.1.3 (pagina 48) din anexa II la decizia atacată, care privesc mecanismul de protecție a mediului prevăzut la articolul 4 alineatul (2) din Directiva EEM, precum și la punctul 1 litera (d) din anexa II la directiva menționată sau evaluarea prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate. 351 În ceea ce privește problematica ridicată de Directiva EEM, nu se poate considera ca fiind „puțin probabil”, contrar celor susținute de reclamante, că recoltarea biomasei forestiere efectuată în scopul producției de biomasă forestieră intră în domeniul de aplicare al anexei II la Directiva EEM sau că singurele „proiecte” potențial relevante în cadrul Directivei EEM sunt „[î]mpăduriri[le] inițiale și defrișări[le] în vederea reconversiei solului”, evocate la punctul 1 litera (d) din anexa II la Directiva EEM, precizându‑se că, astfel cum amintesc reclamantele, reconversia solului implică o schimbare de utilizare a terenurilor. 352 Astfel, pe de o parte, recoltarea biomasei forestiere care constituie un proiect de comasare a terenurilor rurale poate intra de asemenea sub incidența punctului 1 litera (a) din anexa II la Directiva EEM. 353 Pe de altă parte, interpretarea dată de reclamante punctului 1 litera (d) din anexa II la Directiva EEM nu este compatibilă cu interpretarea largă dată de Curte domeniului de aplicare al acestei dispoziții. Din cuprinsul punctelor 32-38 din Hotărârea din 7 august 2018, Prenninger ș.a. (C‑329/17, EU:C:2018:640), rezultă că chiar și operațiunile de deschidere a unui coridor forestier în vederea instalării și a exploatării unei linii aeriene de transport electric intră în domeniul de aplicare al punctului 1 litera (d) din anexa II la Directiva EEM. O transpunere mutatis mutandis a concluziilor care trebuie deduse din această hotărâre în speță permite să se constate că orice activitate de recoltare a biomasei forestiere realizată pentru a conferi solurilor în cauză o „nouă utilizare” a terenurilor intră sub incidența punctului 1 litera (d) din anexa II la Directiva EEM și determină, prin urmare, obligația de a evalua efectele acesteia asupra mediului, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva EEM. 354 În ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia răspunsul Comisiei ar fi eronat întrucât Directiva habitate este inadecvată deoarece exploatarea forestieră nu ar intra sub incidența cerințelor care justifică o evaluare în temeiul acestei directive, este necesar să se arate cele ce urmează. 355 Argumentul privind presupusa insuficiență a cerinței cuprinse în apendicele D la anexele I și II la regulamentul delegat pentru siturile și operațiunile situate în interiorul sau în apropierea zonelor sensibile din punctul de vedere al biodiversității nu este susținut. Astfel cum a arătat Comisia în decizia atacată, cerințele articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate, la care face referire nota de subsol 3 din apendicele D la anexele I și II la regulamentul delegat, garantează că exploatarea forestieră autorizată nu afectează în mod semnificativ integritatea unui sit, nici măcar prin adoptarea unor măsuri de atenuare și de compensare. Deși criteriul principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, enunțat în apendicele D la anexele I și II la regulamentul delegat, nu interzice exploatarea forestieră în zonele Natura 2000 – la fel ca Directiva habitate –, acesta impune totuși să fi „fost efectuată o evaluare corespunzătoare, după caz, și pe baza concluziilor acesteia [să fie] puse în aplicare măsurile de atenuare necesare”. Prin urmare, statele membre trebuie să adopte măsuri de protecție pentru habitatele forestiere, inclusiv pentru cele situate în afara siturilor Natura 2000. Desigur, elementele de fapt invocate de reclamante pentru a demonstra pretinsa ineficiență a dispozițiilor Directivei habitate și, prin urmare, a criteriilor tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în discuție, și anume tăierile care au avut loc în Polonia și în Estonia „fără să fi fost realizată nicio evaluare a efectelor asupra mediului”, ilustrează situații extreme și îngrijorătoare. Totuși, aceste împrejurări speciale nu pot repune în discuție nici finalitatea, nici eficacitatea dispozițiilor Directivei habitate și nici, prin urmare, temeinicia declarațiilor Comisiei care figurează la pagina 48 din anexa II la decizia atacată. 356 În măsura în care reclamantele contestă de asemenea aprecierea Comisiei efectuată la punctul 3.1.3 al patrulea paragraf (pagina 48) din anexa II la decizia atacată, potrivit căreia „[f]ormularea criteriilor generice [a criteriului tehnic de examinare aferente principiului de «a nu aduce prejudicii semnificative»] în materie de protecție și de refacere a biodiversității și a ecosistemelor, astfel cum sunt enunțate în apendicele D la anexa I la regulamentul delegat, a fost de asemenea extinsă în mod deliberat pentru a acoperi activități care nu ar intra sub incidența evaluării corespunzătoare impuse de Directiva habitate sau [a] evaluării efectelor asupra mediului impuse de Directiva [EEM], dar ar intra sub incidența unor dispoziții legislative echivalente[; e]ste ceea ce explică expresia «cu legislația națională aplicabilă sau cu standardele internaționale echivalente» [care figurează] în nota de subsol 3 din apendicele D la anexa I la regulamentul delegat”. 357 Dacă, potrivit reclamantelor, trimiterea efectuată de Comisie la „legislația națională aplicabilă sau [la] standardele internaționale echivalente” (a se vedea de asemenea nota de subsol 3 din apendicele D la anexele I și II la regulamentul delegat) nu poate rezolva problema ridicată de „legile foarte puțin protectoare” ale anumitor țări care „aplică în mică măsură normele de protecție a mediului”, un astfel de argument nu poate pune în discuție legalitatea răspunsului Comisiei. Prin urmare, acesta nu poate decât să fie respins ca fiind nesusținut. 358 Rezultă de aici că trimiterea efectuată de Comisie în decizia atacată (punctul 3.1.3 din anexa II) la nota de subsol 3 din apendicele D la anexele I și II la regulamentul delegat nu se limitează la luarea în considerare a activităților economice situate în țările terțe cu o anumită legislație de mediu. O lectură a respectivei note de subsol 3 arată că Comisia a intenționat să vizeze exclusiv țările terțe care dispun de o legislație „echivalentă” cu cea a Uniunii în materie de evaluări vizate de Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO 2010, L 20, p. 7) și de Directiva habitate. 359 Termenul „echivalent”, care apare în argumentul reclamantelor, el însuși referitor la nota de subsol 3 din apendicele D la anexele I și II la regulamentul delegat și care se raportează atât la legislația țărilor terțe, cât și la standardele internaționale menționate, urmărește tocmai să excludă posibilitatea ca o activitate economică să fie considerată conformă cu criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” atunci când evaluarea activității economice relevante a fost efectuată în temeiul unor „legi foarte puțin protectoare” sau atunci când o astfel de activitate a fost evaluată „aplic[ând] în mică măsură normele de protecție a mediului”. Din nota de subsol 3 din apendicele D la anexele I și II la regulamentul delegat, astfel cum este menționată în decizia atacată, reiese că o activitate economică ce nu a putut fi evaluată în conformitate cu legislația unei țări terțe la un nivel similar („echivalent”) cu legislația Uniunii este contrară apendicelui D menționat. Acest lucru permite excluderea posibilității ca respectiva activitate să fie desemnată drept „durabilă din punctul de vedere al mediului” în sensul articolelor 1 și 3 din Regulamentul privind taxonomia. 360 Ținând seama de aceste elemente, problema legată de țările terțe care au un nivel de protecție insuficient în materie de mediu nu ține, așadar, de o situație la care decizia atacată nu ar fi găsit un răspuns adecvat. 361 În al doilea rând, sunt nefondate argumentele potrivit cărora trimiterea la criteriile de durabilitate cuprinse în Directiva RED II ar fi „inoperantă”, întrucât criteriile prevăzute în apendicele D la anexele I și II la regulamentul delegat nu ar stabili „niciun prag” și nu ar exclude „practicile de exploatare care, precum tăierea rasă, cauzează un prejudiciu considerabil biodiversității”. 362 Pe de o parte, exemplul tăierii rase, invocat de reclamante, este o realitate a economiei forestiere care face obiectul unor definiții divergente în cadrul legislațiilor diferitor state, în funcție de praguri distincte, astfel cum se poate deduce din articolul 29 alineatul (6) litera (a) punctul (iv) și alineatul (6) litera (b) punctul (iv) din Directiva RED II. O asemenea diversitate de definiții ale pragurilor pentru tăierea rasă este valabilă și în ceea ce privește statele membre ale Uniunii. Astfel, departe de a fi considerată în mod sistematic problematică, după cum sugerează reclamantele, tăierea rasă este, după caz, uneori interzisă, uneori admisă ca o practică acceptabilă sau chiar autorizată în anumite condiții în legislațiile statelor membre. Prin urmare, tăierea rasă prezintă un caracter ambivalent, în măsura în care impactul său asupra mediului nu este întotdeauna negativ. Prin urmare, nu se poate considera, astfel cum procedează reclamantele, că orice tăiere rasă intră în mod necesar sub incidența noțiunii de „activitate nocivă în mod semnificativ pentru condiția bună și reziliența ecosistemelor” [articolul 17 alineatul (1) litera (f) punctul (i) din Regulamentul privind taxonomia] sau a noțiunii de „activitate nocivă pentru stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor, inclusiv a celor de interes pentru Uniune” [articolul 17 alineatul (1) litera (f) punctul (ii) din Regulamentul privind taxonomia]. 363 Pe de altă parte, dacă reclamantele intenționau să nu vizeze decât tăierea rasă potențial nocivă – cu excluderea tăierii rase benefice pentru pădure – nu rezultă în mod clar ce „prag paneuropean”, cu alte cuvinte uniformizat, ar fi putut stabili Comisia, în criteriile tehnice de examinare, pentru a răspunde în mod adecvat acestei problematici. O astfel de armonizare ar fi uniformizat, pe cale de consecință, pragurile naționale aplicabile în materie. Cu toate acestea, trebuie arătat că un astfel de demers nu ar fi putut fi realizat fără riscul de a se aduce atingere atât temeiului juridic al Regulamentului privind taxonomia, și anume articolului 114 TFUE, cât și principiului subsidiarității, prevăzut la articolul 5 alineatul (3) TUE. Astfel, tăierea rasă este o practică pentru care statele membre ale Uniunii și‑au stabilit propriile praguri cantitative – exprimate printre altele în termeni de hectare – dincolo de care această practică este interzisă. Aceste praguri cantitative sunt diferite ca urmare a variațiilor geografice naționale sau locale, precum și a speciilor implicate. Reclamantele nu au indicat în niciun moment Comisiei sau Tribunalului în ce mod pragurile naționale menționate ar fi putut fi uniformizate, fără ca, procedând astfel, Comisia să aducă atingere principiului subsidiarității. 364 În al treilea rând, sunt nefondate argumentele potrivit cărora invocarea următoarei revizuiri a Directivei RED II ar fi lipsită de relevanță pentru justificarea „lacunelor” criteriilor tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”. 365 Pe de o parte, reclamantele nu demonstrează existența unei „lacune” în criteriile tehnice de examinare menționate și nici nu precizează ce element concret ar lipsi. Pe de altă parte, trimiterea efectuată de Comisie la viitoarea revizuire a Directivei RED II este pertinentă. Procedând astfel, Comisia și‑a anunțat disponibilitatea – sau chiar și‑a recunoscut obligația – în ceea ce privește adaptarea criteriilor tehnice de examinare în cauză pentru a ține seama de modificările viitoare ale Directivei RED II în funcție de evoluția situației științifice sau a dreptului Uniunii care reglementează și încadrează adoptarea criteriilor tehnice de examinare. Nu se poate considera că Comisia nu avea dreptul să anunțe în decizia atacată disponibilitatea sa de a modifica criteriile tehnice de examinare în cauză, pentru a răspunde dezvoltării științei sau modificărilor legislației Uniunii. Obligația Comisiei de a reexamina periodic criteriile tehnice de examinare menționate la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia este prevăzută în mod expres la articolul 19 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul menționat. 366 Ținând seama de aceste elemente, primul aspect al celui de al zecelea motiv nu poate fi decât respins. Cu privire la al doilea aspect al celui de al zecelea motiv, întemeiat pe erori care afectează răspunsul Comisiei la criticile privind criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în vederea prevenirii și a controlului poluării 367 Potrivit reclamantelor, răspunsul Comisiei care figurează la punctul 3.3.2 litera (ii) (paginile 89 și 90) din anexa III la decizia atacată încalcă articolul 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul privind taxonomia. 368 Comisia nu ar fi prezentat, la punctul 3.3.1 litera (ii) din anexa III (paginile 89 și 90) la decizia atacată, niciun argument structurat care să respingă critica lor potrivit căreia criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” referitoare la prevenirea și controlul poluării sunt inadecvate pentru a stabili dacă activitățile asociate bioenergiei forestiere „[duc] la o creștere semnificativă a emisiilor de poluanți în aer, apă sau sol în comparație cu situația existentă înainte de demararea activității”, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul privind taxonomia. În această parte a deciziei atacate, Comisia s‑ar fi limitat să afirme că reclamantele au interpretat greșit noțiunea de „cele mai bune tehnici disponibile”, prevăzută la articolul 3 alineatul (10) din Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (JO 2010, L 334, p. 17, denumită în continuare „Directiva privind emisiile industriale”), și că punerea în aplicare a „celor mai bune tehnici disponibile”„[dădea] cele mai bune rezultate în ceea ce privește eficacitatea și eficiența în materie de mediu”. 369 Comisia nu ar fi furnizat niciun răspuns privind lipsa unor cerințe cantitative în ceea ce privește amploarea reducerii emisiilor în zonele care depășesc limitele de poluare. 370 În sfârșit, în ceea ce privește poluarea asociată fabricării peletelor din lemn, Comisia s‑ar fi limitat să afirme că, „[î]n pofida unei examinări aprofundate, integrarea generalizată a considerațiilor referitoare la ciclul de viață în criterii s‑a dovedit dificilă din cauza lipsei de date utilizabile și comparabile (a se vedea documentul intitulat «Taxonomy [Regulation’s] Impact Assessment»)”. 371 Comisia contestă aceste argumente. 372 Al doilea aspect al celui de al zecelea motiv este nefondat, pentru următoarele motive. 373 Trebuie amintit că, potrivit articolului 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul privind taxonomia, luând în considerare ciclul de viață al produselor și serviciilor furnizate de o activitate economică, inclusiv dovezile din evaluările existente ale ciclului de viață, se consideră că respectiva activitate economică prejudiciază în mod semnificativ prevenirea și controlul poluării în cazul în care activitatea respectivă duce la o „creștere semnificativă a emisiilor de poluanți în aer, apă sau sol în comparație cu situația existentă înainte de demararea activității”. 374 Niciunul dintre argumentele menționate la punctul 368 de mai sus nu demonstrează existența unei erori de drept în ceea ce privește încălcarea condițiilor prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul privind taxonomia. Aceste argumente nu privează de plauzibilitate nici aprecierile făcute de Comisie la punctul 3.3.2 litera (ii) (paginile 89 și 90) din anexa III la decizia atacată. 375 Astfel, în primul rând, argumentația reclamantelor potrivit căreia Comisia nu ar fi furnizat un răspuns structurat pentru a combate criticile invocate în cererea de reexaminare internă, ci s‑ar fi limitat să le reproșeze că au interpretat greșit noțiunea de „cele mai bune tehnici disponibile”, prevăzută la articolul 3 alineatul (10) din Directiva privind emisiile industriale, nu poate fi admisă. 376 Reclamantele nu precizează în ce mod faptul că Comisia și‑a întemeiat răspunsul pe noțiunea de „cele mai bune tehnici disponibile”, astfel cum este prevăzută la articolul 3 alineatul (10) din Directiva privind emisiile industriale, ar fi contrar articolului 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul privind taxonomia. În special, nu este posibil să se identifice, în aceste argumente, fapte sau elemente de drept care pot fi legate în mod concret de noțiunea de „creștere semnificativă a emisiilor de poluanți” sau de categoriile „aer”, „apă” și „sol”, prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul privind taxonomia. 377 Pe de altă parte, răspunsul dat de Comisie la punctul 3.3.2 litera (ii) (paginile 89 și 90) din anexa III la decizia atacată este relativ detaliat. Aceasta permite să se înțeleagă motivul pentru care Comisia a făcut din noțiunea de „cele mai bune tehnici disponibile”, care figurează la articolul 3 alineatul (10) din Directiva privind emisiile industriale, unul dintre parametrii de bază în cadrul criteriilor tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, referitoare la prevenirea și controlul poluării, menționat la punctul (5) din tabelul criteriilor aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, care figurează în secțiunile 4.7, 4.8, 4.19, 4.20, 4.23 și 4.24 din anexele I și II la regulamentul delegat. 378 Potrivit Comisiei, plasarea noțiunii de „cele mai bune tehnici disponibile” în centrul criteriilor menționate se justifica prin împrejurarea că este vorba despre un criteriu care reprezintă optimul în materie. Desigur, Comisia nu utilizează acest termen în decizia atacată. Cu toate acestea, reiese din ultima teză a primului paragraf de la pagina 90 din decizia atacată, potrivit căreia „punerea în aplicare a celor mai bune tehnici disponibile [ar da] cele mai bune rezultate în ceea ce privește eficacitatea și eficiența în materie de mediu”, că își întemeiază implicit demersul pe căutarea acestui standard optimal. Rezultă astfel că Comisia era pe deplin conștientă de faptul că acest standard optimal exprimă o abordare impusă de legiuitor. 379 Prin argumentele lor, reclamantele nu explică motivul pentru care Comisia ar fi trebuit să se îndepărteze de criteriul menționat privind „cele mai bune tehnici disponibile”, astfel cum figurează la articolul 3 alineatul (10) din Directiva privind emisiile industriale. Argumentația reclamantelor în această privință este vagă și incompletă. Aceasta nu explică motivul pentru care utilizarea „celor mai bune tehnici disponibile”, și anume a standardului optimal în materie, nu ar fi adecvată pentru a îndeplini condițiile prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul privind taxonomia sau pentru a obține „cele mai bune rezultate în ceea ce privește eficacitatea și eficiența în materie de mediu” la care se face referire în răspunsul Comisiei. 380 În al doilea rând, nu poate fi admis nici argumentul reclamantelor potrivit căruia Comisia nu ar fi răspuns la critica privind lipsa unor cerințe cu privire la amploarea reducerii emisiilor în „zonele care depășesc limitele de poluare” (a se vedea punctul 369 de mai sus). 381 Acest argument este comprehensibil numai în raport cu criticile invocate de reclamante în cererea de reexaminare internă privind instalațiile situate în zone care nu respectă „valorile‑limită” privind calitatea aerului în sensul Directivei 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa (JO 2008, L 152, p. 1). Argumentul potrivit căruia Comisia nu ar fi furnizat niciun răspuns în ceea ce privește lipsa cerințelor în „zonele care depășesc limitele de poluare” nu este admisibil în cadrul prezentei acțiuni decât în măsura în care a fost formulat în cererea de reexaminare internă. Or, acest argument se dovedește admisibil ținând seama de ceea ce rezultă din cuprinsul punctului 366 din această cerere. În cadrul acestuia, reclamantele criticaseră lipsa unor cerințe pentru „zonele care depășesc limitele de poluare”, iar aceasta nu în mod general, ci pentru a evidenția lipsa unui „prag cantitativ” în ceea ce privește amploarea reducerii emisiilor. 382 Este adevărat că, la punctul 3.3.2 litera (ii) (paginile 89 și 90) din anexa III la decizia atacată, Comisia nu a făcut referire în mod expres la textul articolului 19 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind taxonomia și nici nu a indicat dacă a fost în măsură să identifice praguri cantitative care să vizeze amploarea reducerii emisiilor în zonele care depășeau limitele de poluare și dacă a fost obligată să se limiteze la a prevedea criterii calitative. În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 19 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind taxonomia, criteriile tehnice de examinare stabilite în temeiul articolului 10 alineatul (3) și al articolului 11 alineatul (3) din acest regulament, inclusiv criteriile prevăzute la articolul 17 din același regulament, „sunt cantitative și conțin praguri, în măsura în care este posibil, iar dacă acest lucru nu este posibil, sunt calitative”. 383 Cu toate acestea, reclamantele nu pot pretinde că Comisia nu a furnizat niciun răspuns privind lipsa cerințelor pentru „zonele care depășesc limitele de poluare” la punctul 3.3.2 litera (ii) (paginile 89 și 90) din anexa III la decizia atacată. Astfel, la punctul 1.3 (pagina 65) din anexa III la decizia atacată, Comisia a respins orice argument privind lipsa unor criterii cantitative, făcând trimitere în mod explicit la articolul 19 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind taxonomia. Deși punctul 1.3 (pagina 65) din anexa III la decizia atacată este consacrat mai larg criticilor aduse de reclamante, în secțiunea IV.B din cererea de reexaminare internă (punctul 108 din cererea menționată), în ceea ce privește existența unui „abuz de putere” pentru motivul că criteriile de examinare tehnică aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” nu ar conține praguri cantitative, din această parte a deciziei atacate rezultă că, potrivit Comisiei,„[n]atura calitativă a criteriilor rezultă din lipsa unor referințe măsurate sau a unor măsuri acceptate pentru definirea criteriilor cantitative de selecție pentru adaptare în acest stadiu și din lipsa relativă a unor obiective de adaptare cantitative definite la nivelul național, sectorial sau subnațional”. Astfel, acest răspuns al Comisiei la criticile privind eventuala existență a unui „abuz de putere” acoperă și problematica legată de lipsa unor criterii cantitative, invocată de reclamante în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al zecelea motiv. 384 În al treilea rând, este nefondat argumentul potrivit căruia, în ceea ce privește poluarea asociată fabricării peletelor din lemn, Comisia s‑ar fi limitat să afirme că, „[î]n pofida unei examinări aprofundate, integrarea generalizată a considerațiilor referitoare la ciclul de viață în criterii s‑a dovedit dificilă din cauza lipsei de date utilizabile și comparabile” (a se vedea punctul 370 de mai sus). 385 Pe de o parte, în lipsa unei referiri la condițiile materiale specifice prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, menționate la punctul 345 de mai sus, acest argument nu este susținut. Legătura dintre acest argument și ipoteza potrivit căreia un operator care dorește să demonstreze durabilitatea din punctul de vedere al mediului a activității sale trebuie să evite ca aceasta să fie considerată ca fiind „(i) nocivă în mod semnificativ pentru condiția bună și reziliența ecosistemelor” sau „(ii) nocivă pentru stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor, inclusiv a celor de interes pentru Uniune”, nu reiese nicidecum în mod evident. 386 Pe de altă parte, trebuie să se constate că, în răspunsul dat la punctul 3.3.2 litera (ii) (paginile 89 și 90) din anexa III la decizia atacată, Comisia nu s‑a „limitat” la afirmația citată la punctele 368 și 384 de mai sus. Dimpotrivă, în ceea ce privește problematica poluării asociate prafului rezultat din fabricarea peletelor din lemn, Comisia a însoțit fragmentul citat de o paranteză care face trimitere în mod explicit la documentul intitulat „Taxonomy [Regulation’s] Impact Assessment”, pe care l‑a citat în plus la nota de subsol XXV din decizia atacată și al cărui titlu complet are următorul cuprins: „Commission Staff Working Document «Impact Assessment», accompanying the document «Proposal for a Regulation of the European Parliament and of the Council on the establishment of a framework to facilitate sustainable investment», SWD(2018) 264 final, 24.5.2018”. 387 Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 1.2 din anexa I la decizia atacată, care privește toate entitățile care au introdus cereri de reexaminare internă împotriva regulamentului delegat, inclusiv reclamantele, Comisia consideră în mod întemeiat că „obiectivele generale și specifice ale regulamentului delegat sunt coerente cu cele ale Regulamentului privind taxonomia, care au fost explicate în detaliu în [documentul intitulat «Taxonomy [Regulation’s] Impact Assessment»]”. Departe de a se limita la această declarație, Comisia și‑a continuat raționamentul cu privire la caracterul adecvat al criteriilor tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” din perspectiva Regulamentului privind taxonomia, prezentând elemente de ordin juridic și științific la paginile 10-12 din anexa I la decizia atacată. 388 Reclamantele nu repun în discuție incidența asupra temeiniciei aprecierilor Comisiei a parantezei care însoțește fragmentul citat la punctul 370 de mai sus, care face trimitere în mod explicit la documentul menționat intitulat „Taxonomy [Regulation’s] Impact Assessment” (a se vedea punctul 386 de mai sus). De asemenea, acestea nu stabilesc nicio legătură între argumentul menționat la punctul 370 de mai sus și aprecierea generală efectuată de Comisie la punctul 1.2 din anexa I la decizia atacată. Cu alte cuvinte, reclamantele nu țin seama de contextul mai larg – și detaliat – în care se înscrie declarația în cauză, care a permis Comisiei să facă o asemenea declarație. 389 Or, prin faptul că nu au plasat fragmentul citat la punctul 370 de mai sus în contextul elementelor prezentate de Comisie în cadrul aprecierii generale care figurează la punctul 1.2 din anexa I la decizia atacată și nici al conținutului documentului intitulat „Taxonomy [Regulation’s] Impact Assessment”, reclamantele nu au furnizat elemente de natură să lipsească de plauzibilitate aprecierea Comisiei potrivit căreia, „[î]n pofida unei examinări aprofundate, integrarea generalizată a considerațiilor referitoare la ciclul de viață în criterii [s‑a dovedit] dificilă din cauza lipsei de date utilizabile și comparabile”. 390 În consecință, această critică a reclamantelor nu poate fi decât respinsă, la fel ca al doilea aspect al celui de al zecelea motiv în ansamblul său. Cu privire la al treilea aspect al celui de al zecelea motiv, întemeiat pe erori referitoare la criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în cadrul economiei circulare 391 Potrivit reclamantelor, răspunsul Comisiei prezentat la punctul 3.3.2 (pagina 88) din anexa III la decizia atacată, care face trimitere la punctul 3.1.2 litera (b) (paginile 44-46) din anexa II la aceeași decizie, este contrar articolului 10 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia, în ceea ce privește preocupările exprimate în cererea de reexaminare internă referitoare la lipsa totală a criteriilor tehnice de examinare referitoare la principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” în ceea ce privește economia circulară în materie de activități forestiere din domeniul bioenergiei. 392 La punctul 3.3.2 (pagina 88) din anexa III la decizia atacată – care face trimitere la punctul 3.1.2 litera (b) (pagina 44) din anexa II la decizia atacată –, Comisia ar fi răspuns acestor preocupări declarând că relația dintre principiul utilizării în cascadă și biomasă era „foarte complexă” și că „nu existau dovezi științifice suficiente pe baza cărora ar fi posibilă conceperea unor criterii adecvate”. Comisia s‑ar fi bazat de asemenea pe trimiterile la economia circulară din Directiva RED II și pe propunerea sa de revizuire a acestei directive, care ar avea scopul de a descuraja statele să ofere stimulente pentru producerea de energie prin arderea buștenilor de tăiere și de placaj, a buturugilor și a rădăcinilor. 393 Or, în primul rând, acest răspuns confirmă, potrivit reclamantelor, că activitățile forestiere din domeniul bioenergiei cauzează un prejudiciu economiei circulare și că lipsa unor criterii tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în ceea ce privește economia circulară încalcă articolul 10 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia coroborat cu articolul 17 alineatul (1) litera (d) punctul (i) din Regulamentul privind taxonomia. 394 În al doilea rând, ca răspuns la considerațiile dezvoltate de Comisie în memoriul său în apărare, potrivit cărora competența sa de a elabora criterii tehnice de examinare ar trebui interpretată în lumina abilitării sale de a adopta o abordare „secvențială” și de a proceda în funcție de experiența dobândită, astfel cum ar impune articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul privind taxonomia, reclamantele susțin că, la adoptarea unui act administrativ precum un regulament delegat, Comisia trebuie să respecte actul legislativ care o abilitează să adopte acest act administrativ pentru motivul că este de competența sa să îl revizuiască ulterior. Or, în speță, ar fi existat elemente de probă care demonstrează că activitățile din domeniul bioenergiei erau susceptibile să cauzeze un prejudiciu economiei circulare și că stabilirea unor criterii tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” referitoare la economia circulară era necesară și posibilă. 395 Comisia contestă aceste argumente. 396 Tribunalul constată că argumentele prezentate la punctele 393 și 394 de mai sus sunt nefondate. Reclamantele nu au reușit să demonstreze că răspunsul dat de Comisie la punctul 3.3.2 din anexa III (pagina 88) la decizia atacată coroborat cu punctul 3.1.2 litera (b) (pagina 44) din anexa II la această decizie ar fi afectat de o eroare vădită de apreciere și nici că acest răspuns ar fi contrar articolului 10 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia coroborat cu articolul 17 alineatul (1) litera (d) punctul (i) din regulamentul menționat. 397 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 10 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia, Comisia adoptă un regulament delegat în scopul „completării articolului 17 prin stabilirea, pentru fiecare obiectiv de mediu relevant, de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina dacă o activitate economică, în privința căreia criteriile tehnice de examinare au fost stabilite […] prejudiciază în mod semnificativ unul sau mai multe dintre aceste obiective”. În temeiul articolului 17 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia, se consideră că o activitate economică prejudiciază în mod semnificativ economia circulară în cazul în care „duce la ineficiențe semnificative în utilizarea materialelor sau în utilizarea directă sau indirectă a resurselor naturale, cum ar fi energia din surse neregenerabile, materiile prime, apa și solul, în una sau mai multe etape ale ciclului de viață al produselor, inclusiv în ceea ce privește durabilitatea ori potențialul produselor de a fi reparate, modernizate, reutilizate sau reciclate”. 398 În primul rând, reclamantele susțin că Comisia ar fi „confirmat” că activitățile forestiere din domeniul bioenergiei prejudiciau economia circulară și că lipsa unor criterii tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” referitoare la economia circulară încalcă articolele 10 și 17 din Regulamentul privind taxonomia (a se vedea punctul 393 de mai sus). Această afirmație se întemeiază în esență pe contestarea de către reclamante a afirmației cuprinse în decizia atacată potrivit căreia, la data adoptării deciziei menționate, Comisia nu ar fi dispus de dovezi științifice suficiente pentru a stabili criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” referitoare la economia circulară (a se vedea punctul 392 de mai sus). 399 În speță, revine reclamantelor sarcina probei în ceea ce privește existența unor dovezi științifice pe care să se poată întemeia adoptarea criteriilor tehnice de examinare a căror lipsă o critică. În acest scop, ele trebuie să repună în discuție, în cadrul prezentei acțiuni, concluzia la care a ajuns Comisia, furnizând elementele susceptibile să lipsească de plauzibilitate aprecierea efectuată de această instituție. 400 Din cuprinsul punctului 3.1.2 litera (b) din anexa II (pagina 44) la decizia atacată rezultă că organizația neguvernamentală care a invocat preocupări similare, chiar identice cu cele ale reclamantelor în stadiul cererii de reexaminare internă în ceea ce privește problematica principiului utilizării în cascadă a biomasei invocase anumite „TEG recommendations” (recomandări ale Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabilă) în susținerea criticii sale. Desigur, anexele la cererea introductivă conțin un raport intitulat „Technical Expert Group on sustainable finance”, care pare să corespundă „TEG recommendations” menționate mai sus, citate în mai multe rânduri de Comisie în anexele la decizia atacată și depuse la dosarul Tribunalului sub forma anexei A.42 la cererea introductivă pentru a susține afirmații formulate în cadrul celui de al doilea motiv. Acest document ar fi putut servi, într‑o anumită măsură, drept temei pentru susținerea prezentului aspect al celui de al zecelea motiv. 401 Cu toate acestea și deși nu este de competența Tribunalului să cerceteze și să identifice în anexe motivele și argumentele susceptibile să constituie temeiul acțiunii, anexele având o funcție pur probatorie și instrumentală (Hotărârea din 15 decembrie 2016, TestBioTech ș.a./Comisia, T‑177/13, nepublicată, EU:T:2016:736, punctul 141), este necesar să se constate că raportul „Technical Expert Group on sustainable finance” nu conține niciun element susceptibil să repună în discuție temeinicia răspunsului Comisiei potrivit căruia „nu există dovezi științifice suficiente pornind de la care ar fi posibilă conceperea unor criterii adecvate” în ceea ce privește economia circulară. Astfel cum au arătat reclamantele în cadrul celui de al nouălea motiv, valoarea probantă a acestui raport este scăzută în raport cu problematica economiei circulare. În special, la punctul 166 din cererea introductivă se arată următoarele: „Atunci când a elaborat CET privind atenuarea pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei, Comisia a afirmat de asemenea în mod oficial că s‑a bazat pe raportul [Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabilă; acesta] nu a efectuat însă cu adevărat o colectare a dovezilor științifice și, prin urmare, nu se poate considera că rapoartele sale îndeplinesc cerința care impune «dovezi științifice concludente»[; singura «analiză» formulată în raportul final al [Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabilă] indică faptul că utilizarea bioenergiei, «dacă nu este corect efectuată, poate să nu aibă niciun impact pozitiv net sau chiar să aibă un impact negativ» asupra atenuării schimbărilor climatice[; raportul [Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabilă] nu conține însă nicio mențiune cu privire la modalitățile de utilizare «corectă» a bioenergiei.” 402 În aceste condiții, elementele invocate de reclamante nu permit să se constate că Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative economiei circulare”. 403 În al doilea rând, contrar celor sugerate de reclamante, elementul principal care stă la baza răspunsului Comisiei la argumentele lor menționate la punctul 394 de mai sus, care figurează la punctul 3.1.2 litera (b) (paginile 44-46) din anexa II la decizia atacată, la care face trimitere punctul 3.3.2 (pagina 88) din anexa III la această decizie – nu constituie o trimitere a Comisiei la faptul că este în competența sa să revizuiască ulterior regulamentul delegat. 404 Astfel cum rezultă din ultima teză a ultimului paragraf de la pagina 44 din anexa II la decizia atacată, argumentul principal invocat de Comisie privind competența sa de a revizui regulamentul delegat se referă la faptul că, la data adoptării regulamentului delegat sau a deciziei atacate, ea nu dispunea de suficiente dovezi științifice concludente pentru a asigura o punere în aplicare adecvată a principiului utilizării în cascadă. Procedând astfel, Comisia își anunță disponibilitatea de a revizui regulamentul delegat atunci când alte dispoziții ale dreptului Uniunii, precum cele ale Directivei RED II, vor putea fi modificate în lumina unor dovezi științifice „suplimentare”, astfel cum reiese din ultima teză a celui de al doilea paragraf care figurează la pagina 46 din anexa II la decizia atacată. Din ultimul paragraf care figurează la pagina 45 din anexa II la decizia atacată rezultă că viitoarea revizuire a Directivei RED II va viza în mod explicit principiul utilizării în cascadă, precum și impactul său asupra modului adecvat de abordare a problematicii biomasei astfel încât să se minimizeze efectele de denaturare nejustificate pe piața materiilor prime ale biomasei și efectele dăunătoare asupra biodiversității. 405 Privite împreună, contrar celor sugerate de reclamante, considerațiile care figurează la paginile 44-46 din anexa II la decizia atacată nu permit să se constate că Comisia ar fi intenționat să justifice legalitatea regulamentului delegat întemeindu‑se pe posibilitatea unei viitoare revizuiri a Directivei RED II. În schimb, rezultă de aici că Comisia intenționa să facă uz de competența sa pentru a elabora criterii tehnice de examinare în funcție de o abordare bazată pe dezvoltarea științei și a experienței dobândite în acest domeniu. Declarațiile Comisiei în cauză permit să se înțeleagă că aceasta a preferat, cel puțin la momentul adoptării regulamentului delegat sau a deciziei atacate, să se abțină de la adoptarea vreunui criteriu specific și să se limiteze la a urma o abordare „secvențială”. 406 Această abordare secvențială prezentată de Comisie în decizia atacată rezultă de asemenea din considerentul (31) al regulamentului delegat, potrivit căruia criteriile tehnice de examinare privind activitățile din domeniul bioenergiei ar trebui completate, reexaminate și, dacă este necesar, adaptate, pentru a ține seama de cele mai recente dovezi luând în considerare dreptul relevant al Uniunii, inclusiv Directiva RED II și viitoarele revizuiri ale acesteia. 407 O asemenea abordare este conformă cu jurisprudența instanței Uniunii. Astfel, din cuprinsul punctului 91 din Hotărârea din 17 octombrie 2013, Schaible (C‑101/12, EU:C:2013:661), reiese că, atunci când legiuitorul Uniunii restructurează sau creează un „sistem complex”, acestuia i se permite să recurgă la o abordare „secvențială” și să procedeze în funcție de experiența dobândită, cu condiția ca alegerea sa să fie întemeiată pe criterii obiective și adecvate în raport cu scopurile urmărite de legislația în cauză. Această abordare se aplică în principiu nu numai legiuitorului, ci și Comisiei atunci când adoptă acte delegate în materie, contextul criteriilor tehnice de examinare care figurează în astfel de acte aparținând unui domeniu economic caracterizat printr‑un grad ridicat de tehnicitate și care merită, așadar, să fie desemnat drept „complex” în sensul jurisprudenței citate anterior. 408 În speță, astfel cum a arătat Comisia la punctul 3.1.2 litera (b) din anexa II (pagina 44) la decizia atacată, fără a fi contestată de reclamante cu privire la acest aspect, legătura dintre principiul utilizării în cascadă și biomasă este foarte complexă. Din moment ce Comisia, potrivit propriilor declarații, nu dispunea de dovezi științifice suficiente pe baza cărora ar fi putut adopta criterii tehnice de examinare adecvate legate de economia circulară și dat fiind că elementele din dosarul prezentat Tribunalului nu permit să se concluzioneze în sensul nelegalității acestor declarații, trebuie să se concluzioneze că Comisia avea dreptul să renunțe la adoptarea unui criteriu tehnic de examinare specific legat de economia circulară și să se limiteze la a urma o abordare „secvențială”. 409 Ținând seama de cele de mai sus, al treilea aspect al celui de al zecelea motiv trebuie să fie respins ca nefondat și, prin urmare, al zecelea motiv trebuie respins în totalitate. Cu privire la al unsprezecelea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la criteriile tehnice de examinare pentru adaptarea la schimbările climatice 410 Prin intermediul primului aspect al celui de al unsprezecelea motiv, reclamantele susțin că Comisia a interpretat în mod eronat articolul 11 alineatul (1), precum și articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, ceea ce ar constitui o eroare de drept. 411 Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al unsprezecelea motiv, reclamantele susțin în esență că decizia atacată este afectată de o eroare vădită de apreciere întrucât Comisia ar fi declarat că criteriile tehnice de examinare privind adaptarea îndeplineau condițiile prevăzute în Regulamentul privind taxonomia în ceea ce privește activitățile forestiere din domeniul bioenergiei, fără a explica însă modul în care aceste criterii pot garanta că activitățile forestiere din domeniul bioenergiei aduc o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice. 412 La punctul 1.2 din anexa III (paginile 64 și 65) la decizia atacată, Comisia ar fi indicat, ca răspuns la argumentele în discuție în cererea de reexaminare internă, ce abordare adoptase pentru a stabili criteriile tehnice de examinare privind adaptarea. Aceasta ar fi pornit de la principiul că „toate sectoarele și activitățile economiei ar trebui să poată aduce o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice” și că „nu [ar fi] posibil să se includă în acest act delegat întreaga economie în cadrul adaptării la schimbările climatice, având în vedere termenele stabilite pentru adoptarea acestui act”. În plus, deși a declarat că criteriile tehnice de examinare privind adaptarea sunt „uniforme” și „întemeiate pe proceduri”, Comisia ar fi susținut că „natura în esență calitativă a criteriilor rezult[a] din lipsa unor valori de referință măsurate sau a unor parametri acceptați care să permită definirea unor criterii de examinare cantitative pentru adaptare în acest stadiu și din lipsa relativă a unor obiective de adaptare cantitative definite la nivel național, sectorial sau subnațional”. 413 Or, potrivit reclamantelor, raționamentul Comisiei, rezumat la punctul 412 de mai sus, s‑ar întemeia pe o interpretare eronată de către aceasta a cerințelor articolului 11 alineatul (1) și alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. 414 În primul rând, ipoteza reținută de Comisie în decizia atacată, potrivit căreia „toate activitățile pot contribui la adaptarea la schimbările climatice” (a se vedea punctul 412 de mai sus) ar însemna să se considere că orice activitate despre care se crede că contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice în temeiul anexei I la regulamentul delegat aduce de asemenea o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice în temeiul anexei II la regulamentul delegat. Or, o astfel de abordare ar face inutilă stabilirea criteriilor tehnice de examinare privind adaptarea impuse de articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia și, prin urmare, ar fi contrară obiectivului acestui regulament. 415 În al doilea rând, criteriile tehnice de examinare care figurează în anexa II la regulamentul delegat nu ar impune decât reducerea riscurilor climatice celor „mai semnificative” asociate activității. Această limitare ar fi contrară articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, care nu ar conține nicio astfel de precizare. În plus, Comisia ar fi permis operatorilor economici să stabilească în mod liber dacă un risc climatic face parte dintre riscurile cele „mai semnificative”, ceea ce ar fi de asemenea eronat. 416 În al treilea rând, toate criteriile tehnice de examinare pentru adaptarea la schimbările climatice ar decurge din obligația de a efectua o „evaluare a riscurilor climatice și a vulnerabilității”, în temeiul căreia trebuie adoptate soluții de adaptare. Cu toate acestea, „evaluarea riscurilor climatice și a vulnerabilității” ar răspunde doar „primei părți a tezei de la articolul 11 alineatul (1) litera (a) [din Regulamentul privind taxonomia]” întrucât, potrivit regulamentului delegat, aceasta ar trebui să identifice doar riscurile „care sunt semnificative pentru activitate”. Abordarea adoptată în regulamentul delegat ar neglija însă a doua jumătate a articolului 11 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia, referitoare la riscurile care decurg din soluțiile de adaptare și care ar putea afecta persoanele, natura sau activele. Prin urmare, criteriile de adaptare menționate ar privi în principal protecția activității împotriva riscurilor naturale accentuate de schimbările climatice, dar nu ar lua în considerare în mod adecvat riscurile pentru persoane și pentru natură. 417 În sfârșit, în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al unsprezecelea motiv, reclamantele susțin că decizia este afectată de o eroare vădită de apreciere. În această privință, ele susțin că decizia nu prezintă niciun argument care să explice modul în care criteriile tehnice de examinare pentru adaptare pot garanta că activitățile forestiere din domeniul bioenergiei aduc o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice. 418 Comisia contestă aceste argumente. 419 Primul aspect al celui de al unsprezecelea motiv este nefondat, pentru următoarele motive. 420 În ceea ce privește domeniul de aplicare al primului aspect al celui de al unsprezecelea motiv, reclamantele au menționat, la punctul 218 din cererea introductivă, criticile pe care le‑au formulat la punctele 333-337 din cererea de reexaminare internă. Cu toate acestea, cererea introductivă nu conține niciun argument referitor la răspunsul Comisiei care figurează la punctul 3.3.1 din anexa III (pagina 88) la decizia atacată coroborat cu punctul 2.3 din anexa III (paginile 71-73) la decizia menționată. Rezultă că răspunsul Comisiei la criticile formulate la punctele 333-337 din cererea de reexaminare internă nu este contestat. Prin urmare, numai răspunsul Comisiei care figurează la punctul 1.2 din anexa III (paginile 63-65) la decizia atacată face obiectul celui de al unsprezecelea motiv. Această interpretare a prezentului motiv este confirmată de nota de subsol 51 (pagina 27) din replică, din care rezultă că al unsprezecelea motiv privește numai răspunsul care figurează la punctul 1.2 din anexa III (paginile 63-65) la decizia atacată. 421 În plus, niciunul dintre argumentele menționate la punctele 413-417 de mai sus nu este de natură să demonstreze existența unei erori de drept sau a unei erori vădite de apreciere care ar afecta decizia atacată. 422 În primul rând, trebuie respinsă ca nefondată critica întemeiată pe faptul că abordarea Comisiei potrivit căreia „toate activitățile pot contribui la adaptarea la schimbările climatice” (a se vedea punctul 414 de mai sus) ar fi „aproape redundantă” și ar face inutilă stabilirea criteriilor tehnice de examinare privind adaptarea impuse de articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. 423 Este adevărat că în decizia atacată Comisia a declarat că „toate sectoarele și toate activitățile economiei” erau susceptibile să aducă o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice. Totuși, procedând astfel, Comisia nu a adus atingere obiectivului articolului 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. Această declarație a Comisiei, care echivalează cu a considera că niciun operator economic nu este exclus din cercul actorilor care ar putea contribui la adaptarea la schimbările climatice, este în concordanță cu obiectivul de evoluție către o dezvoltare cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră și rezistență la schimbările climatice, reluat în considerentul (3) al Regulamentului privind taxonomia. Această dezvoltare este valabilă pentru toate sectoarele economice. 424 Reclamantele reproșează în plus Comisiei că a apreciat în esență că „[ar trebui] să se considere [în mod automat] că orice activitate despre care se consideră că contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice în temeiul anexei I la regulamentul delegat aduce de asemenea o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice în temeiul anexei II la acest regulament” (a se vedea punctul 414 de mai sus) făcând astfel inutilă stabilirea criteriilor tehnice de examinare privind adaptarea impuse de articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. 425 În acest context, nu poate fi identificată nicio eroare de drept din partea Comisiei. 426 Teza invocată de reclamante, menționată la punctul 414 de mai sus, se întemeiază pe o interpretare teoretică a răspunsului Comisiei. Potrivit reclamantelor, declarația Comisiei ar face „inutilă” o aplicare a criteriilor legate de adaptarea la schimbările climatice în temeiul anexei II la regulamentul delegat în privința unei activități economice întrucât această activitate îndeplinește deja cerințele referitoare la atenuarea schimbărilor climatice în temeiul anexei I la acest regulament delegat. Cu toate acestea, răspunsul Comisiei nu poate fi interpretat în sensul că recunoașterea unei activități economice ca fiind „durabilă din punctul de vedere al mediului”, în conformitate cu criteriile tehnice de examinare care figurează în anexa I la regulamentul delegat, ar avea drept consecință faptul că această activitate corespunde în mod automat categoriei de criterii prevăzute în anexa II la acest regulament. Un astfel de automatism nu poate fi admis, fie și numai pentru faptul că criteriile tehnice de examinare care figurează în anexele I și II la regulamentul delegat sunt diferite, astfel cum reiese dintr‑o comparație a dispozițiilor în cauză, și anume secțiunile 4.7, 4.8, 4.13, 4.19, 4.20, 4.23 și 4.24 din anexele I și II la regulamentul delegat, referitoare la activitățile forestiere din domeniul bioenergiei. 427 În sfârșit, reclamantele nu contestă faptul că criteriile reținute în anexele I și II la regulamentul delegat se raportează la aceleași activități economice, întrucât „nu [ar fi] fost posibil să se includă întreaga economie în cadrul adaptării la schimbările climatice în acest regulament delegat, având în vedere termenele acordate pentru adoptarea acestui act” (a se vedea punctul 412 de mai sus). 428 În această privință, pe de o parte, reclamantele nu contestă faptul că anumite activități economice menționate în anexa I la regulamentul delegat pot intra în domeniul de aplicare al anexei II la acest regulament. 429 Pe de altă parte, astfel cum s‑a arătat la punctul 407 de mai sus, atunci când Comisia este chemată să creeze norme care se înscriu într‑un sistem economic complex, îi este permis să recurgă la o abordare secvențială și să procedeze în funcție de experiența dobândită, cu condiția ca alegerea sa să se întemeieze pe criterii obiective și adecvate în raport cu scopurile urmărite de legislația în cauză. În speță, astfel cum s‑a arătat la punctul 408 de mai sus, Comisia era autorizată să procedeze pas cu pas în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în vederea economiei circulare. Acesta este cazul criteriilor tehnice de examinare pentru adaptarea la schimbările climatice. 430 În al doilea rând, argumentul reclamantelor referitor la reducerea riscurilor climatice celor „mai semnificative” (a se vedea punctul 415 de mai sus) este inadmisibilă, din moment ce, pe de o parte, nu a fost invocat la punctele 106 și 107 și nici la punctele 333-337 din cererea de reexaminare internă și, pe de altă parte, reclamantele vizează anumite criterii de examinare tehnică reținute în însuși regulamentul delegat, iar nu în decizia atacată. 431 În orice caz, acest argument este nefondat. Potrivit reclamantelor, „focalizarea” pe soluțiile „care reduc în mod substanțial cele mai importante riscuri climatice fizice care sunt semnificative” nu este suficientă pentru ca criteriile tehnice de examinare care figurează în secțiunile 4.7, 4.8, 4.13, 4.19, 4.20, 4.23 și 4.24 din anexa II la regulamentul delegat să fie conforme cu articolul 11 alineatele (1) și (3) din Regulamentul privind taxonomia. 432 Cu toate acestea, pe lângă faptul că reclamantele nu contestă această pretinsă insuficiență în raport cu condițiile materiale care figurează la articolul 11 alineatele (1) și (3) din Regulamentul privind taxonomia, ele nu explică motivele pentru care soluțiile „care reduc în mod substanțial cele mai importante riscuri climatice fizice care sunt semnificative” [a se vedea punctul 1 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la adaptarea la schimbările climatice” care figurează în secțiunile 4.7, 4.8, 4.13, 4.19, 4.20, 4.23 și 4.24 din anexa II la regulamentul delegat] nu ar contribui în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice, astfel cum impune articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia. 433 În al treilea rând, argumentele reclamantelor menționate la punctul 416 de mai sus sunt nefondate. Contrar celor susținute de reclamante, nu s‑a stabilit că criteriile tehnice de examinare pentru adaptarea la schimbările climatice ar încălca obligația de a examina și de a identifica riscurile care decurg din soluțiile de adaptare care ar putea afecta persoanele, natura sau activele, prevăzută la articolul 11 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. Reclamantele nu au indicat elemente precise de natură să invalideze teza prezentată de Comisie în memoriul său în apărare, potrivit căreia criteriile tehnice de examinare menționate nu trebuie interpretate izolat, ci în raport cu celelalte criterii, astfel încât, coroborate, aceste criterii să garanteze o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice, astfel cum impune articolul 11 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia. Argumentele reclamantelor sunt selective și nu țin seama de toți parametrii cuprinși în criteriile tehnice de examinare menționate. 434 Al doilea aspect al celui de al unsprezecelea motiv este de asemenea nefondat. Afirmația reclamantelor potrivit căreia Comisia nu ar prezenta, în decizia atacată, „niciun argument care să explice în ce mod criteriile tehnice de examinare privind adaptarea pot garanta că activitățile forestiere din domeniul bioenergiei aduc o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice” nu permite să se lipsească de plauzibilitate aprecierile Comisiei care figurează la punctul 1.2 (paginile 63-65) din anexa III la decizia atacată. 435 Reclamantele repun în discuție aptitudinea criteriilor tehnice de examinare în discuție de a garanta că activitățile forestiere din domeniul bioenergiei aduc o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice. Cu toate acestea, este necesar să se arate că, în special, parametrii prevăzuți la literele (a)-(e) din tabelele cu criterii tehnice de examinare intitulate „Contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice” și care figurează la punctul 4.7 din anexa II la regulamentul delegat permit să se stabilească în ce împrejurări, pentru ce motive și potrivit căror modalități soluțiile de adaptare propuse pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei – și, prin urmare, înseși aceste activități economice – pot aduce o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice. Având în vedere acest context cunoscut de reclamante, Comisia nu trebuia să furnizeze o asemenea explicație în decizia atacată. Chiar presupunând că reclamantele apreciază că elementele enunțate în secțiunile 4.7, 4.8, 4.13, 4.19, 4.20, 4.23 și 4.24 din anexa II la regulamentul delegat nu permit nici să se explice în ce mod soluțiile de adaptare propuse pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei – și, prin urmare, înseși aceste activități economice – pot aduce o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice, o asemenea critică nu poate, în orice caz, să fie invocată în mod valabil în cadrul prezentei proceduri, din moment ce ar fi trebuit să fie prezentată Comisiei în cererea de reexaminare internă. 436 Rezultă din cele ce precedă că argumentele menționate la punctele 413-417 de mai sus trebuie respinse și, prin urmare, al unsprezecelea motiv trebuie respins în totalitate. Cu privire la al doisprezecelea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori de apreciere în aplicarea Acordului de la Paris și a CCONUSC 437 Prin intermediul celui de al doisprezecelea motiv, reclamantele contestă decizia atacată în măsura în care Comisia ar fi respins argumentele lor invocate în cererea de reexaminare internă potrivit cărora regulamentul delegat ar încălca articolul 2 din Convenția‑cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și articolul 2 alineatul (1) din Acordul de la Paris. 438 La punctul 4.3 din anexa III (paginile 94-96) la decizia atacată, pe de o parte, Comisia ar fi contestat în mod eronat argumentul reclamantelor potrivit căruia criteriile tehnice de examinare privind atenuarea erau inadecvate în raport cu Acordul de la Paris și, pe de altă parte, ar fi susținut că, în orice caz, „natura și logica generală a Acordului de la Paris și a CCONUSC sunt de așa natură încât nu permit examinarea validității regulamentului delegat în lumina acestor instrumente de drept internațional”. 439 Comisia contestă aceste argumente. 440 Al doisprezecelea motiv este nefondat. 441 Dat fiind că toate argumentele invocate de reclamante în susținerea prezentului motiv se întemeiază pe premisa potrivit căreia CCONUSC, în special articolul 2 din aceasta, și Acordul de la Paris, în special articolul 2 alineatul (1) din acesta, pot fi invocate de acestea, atât în cadrul cererii lor de reexaminare internă având ca obiect constatarea nelegalității regulamentului delegat, cât și în cadrul contestării legalității deciziei atacate în cadrul prezentei acțiuni, Tribunalul va examina mai întâi dacă, astfel cum susțin reclamantele, dispozițiile menționate au un asemenea efect direct. 442 Trebuie amintit că, potrivit articolului 216 alineatul (2) TFUE, acordurile încheiate de Uniune sunt obligatorii pentru instituțiile acesteia și prevalează, în consecință, față de actele adoptate de instituții (a se vedea Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul ș.a./Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P-C‑403/12 P, EU:C:2015:4, punctul 52 și jurisprudența citată). 443 Cu toate acestea, efectele pe care le au în ordinea juridică a Uniunii dispozițiile unui acord încheiat de aceasta cu statele terțe nu pot fi stabilite făcând abstracție de originea internațională a acestor dispoziții. Potrivit principiilor din dreptul internațional, instituțiile Uniunii competente pentru a negocia și a încheia un astfel de acord sunt libere să stabilească împreună cu statele terțe vizate efectele pe care dispozițiile acestui acord trebuie să le producă în ordinea internă a părților contractante. În cazul în care acest aspect nu a fost stabilit în mod expres în acordul respectiv, instanțele competente ale Uniunii sunt cele care se vor pronunța în această privință, așa cum se pronunță în legătură cu orice altă problemă de interpretare referitoare la aplicarea acordului în discuție în cadrul Uniunii, întemeindu‑se în special pe spiritul, pe economia sau pe termenii acestui acord (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul ș.a./Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P-C‑403/12 P, EU:C:2015:4, punctul 53 și jurisprudența citată). 444 Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că dispozițiile unui acord internațional la care Uniunea este parte nu pot fi invocate în susținerea unei acțiuni în anularea unui act de drept derivat al Uniunii sau a unei excepții întemeiate pe nelegalitatea unui asemenea act decât cu condiția, pe de o parte, ca natura și economia acordului în cauză să nu se opună acestei acțiuni și, pe de altă parte, ca dispozițiile respective să fie, în ceea ce privește conținutul lor, necondiționate și suficient de precise (a se vedea Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul ș.a./Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P-C‑403/12 P, EU:C:2015:4, punctul 54 și jurisprudența citată). Astfel, numai atunci când aceste două condiții sunt îndeplinite cumulativ, asemenea dispoziții vor putea fi invocate în fața instanței Uniunii pentru a servi drept criteriu pentru aprecierea legalității unui act al Uniunii (Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal, C‑21/14 P, EU:C:2015:494, punctul 37). 445 Contrar celor susținute în esență de reclamante, aceste condiții de invocabilitate a dispozițiilor unui acord internațional încheiat de Uniune sunt valabile nu numai dacă dispozițiile menționate sunt invocate în susținerea unei acțiuni în anularea unui act de drept derivat al Uniunii, ci și în cadrul unei cereri de reexaminare internă în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul Aarhus. Într‑adevăr, din considerentele (19) și (21) ale Regulamentului Aarhus rezultă că procedura de reexaminare internă în temeiul acestui regulament urmărește „a garanta căi de atac adecvate și eficace, inclusiv cele introduse în fața Curții de Justiție a [Uniunii Europene] în temeiul dispozițiilor relevante ale tratatului” și că posibilitatea de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în conformitate cu dispozițiile relevante ale tratatului este deschisă în cazul în care o cerere de reexaminare internă nu a fost soluționată pozitiv. Astfel, o cerere de reexaminare internă introdusă în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul Aarhus constituie o etapă procedurală prealabilă, care poate constitui temeiul, dacă este cazul, al unei acțiuni ulterioare în fața instanței Uniunii, în conformitate cu articolul 12 din regulamentul menționat. În plus, astfel cum s‑a amintit la punctul 30 de mai sus, întinderea controlului jurisdicțional al unei decizii de respingere a unei cereri de reexaminare internă nu diferă de întinderea controlului jurisdicțional al actului administrativ care a făcut obiectul cererii menționate, dacă acest act trebuia să facă obiectul unei căi de atac jurisdicționale. În aceste împrejurări, nimic nu justifică neaplicarea, în cadrul unei cereri de reexaminare internă întemeiate pe articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul Aarhus, a acelorași condiții de invocabilitate a dispozițiilor unui acord internațional încheiat de Uniune precum cele care prevalează în cadrul unei acțiuni introduse la instanța Uniunii. 446 În speță, în ceea ce privește articolul 2 alineatul (1) din Acordul de la Paris, trebuie amintit că Curtea a statuat deja că această dispoziție nu este, din punctul de vedere al conținutului său, necondiționată și suficient de precisă pentru a putea fi invocată în mod direct pentru a contesta legalitatea unui act de drept derivat al Uniunii [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate), C‑541/20-C‑555/20, EU:C:2024:818, punctele 1037-1040]. Aceeași constatare se aplică și în cazul articolului 2 din CCONUSC. Într‑adevăr, trebuie arătat că această dispoziție se limitează să stabilească obiective și norme generale, fără a defini însă un mijloc precis și nici măcar un parametru specific care să permită să se garanteze că obiectivele menționate sunt atinse. 447 Întrucât una dintre condițiile amintite la punctul 444 nu este îndeplinită, rezultă că, contrar celor susținute de reclamante, aceste dispoziții ale CCONUSC și ale Acordului de la Paris nu au efect direct și, prin urmare, nu pot în principiu să fie invocate de reclamante pentru a repune în discuție în cadrul prezentei acțiuni legalitatea deciziei atacate sau chiar, în stadiul cererii de reexaminare internă, regulamentul delegat. 448 Cu toate acestea, așa cum susțin în mod întemeiat reclamantele, Curtea a admis că, în cazul în care Uniunea a executat o obligație specifică asumată în acordurile încheiate în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (denumite în continuare „Acordurile OMC”) sau atunci când actul din dreptul Uniunii în cauză face trimitere în mod expres la dispoziții precise din aceste acorduri, instanța Uniunii este competentă să controleze legalitatea actului respectiv și a actelor adoptate în vederea aplicării sale din perspectiva normelor acordurilor menționate (a se vedea Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul ș.a./Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P-C‑403/12 P, EU:C:2015:4, punctul 56 și jurisprudența citată). Curtea a clarificat însă faptul că aceste două excepții erau justificate doar de particularitățile acordurilor care au condus la aplicarea lor (Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul ș.a./Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P-C‑403/12 P, EU:C:2015:4, punctul 57, și Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul și Comisia/Stichting Natuur en Milieu și Pesticide Action Network Europe, C‑404/12 P și C‑405/12 P, EU:C:2015:5, punctul 49). 449 În ceea ce privește această primă excepție, Curtea a statuat deja în esență că, pentru a fi dovedită voința legiuitorului Uniunii de a pune în aplicare în dreptul Uniunii o obligație specială subscrisă în cadrul Acordurilor OMC, nu este suficient ca din considerentele actului Uniunii în cauză să reiasă în mod general că adoptarea acestuia a avut loc ținând seama de obligațiile internaționale ale Uniunii. Este în schimb necesar să se poată deduce din dispoziția specifică de drept al Uniunii contestată că aceasta vizează punerea în aplicare în ordinea juridică a Uniunii a unei obligații speciale care rezultă din Acordurile OMC (a se vedea Hotărârea din 28 septembrie 2023, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C‑123/21 P, EU:C:2023:708, punctul 79 și jurisprudența citată). 450 Or, în speță, trebuie să se constate că reclamantele nu identifică o dispoziție specifică din regulamentul delegat – act a cărui legalitate au contestat‑o în cadrul cererii de reexaminare internă – care ar viza în mod specific punerea în aplicare în ordinea juridică a Uniunii a unei obligații speciale care rezultă din articolul 2 din CCONUSC sau din articolul 2 alineatul (1) din Acordul de la Paris. 451 Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 446 de mai sus, aceste dispoziții ale CCONUSC și ale Acordului de la Paris se limitează să stabilească obiective și norme generale, fără a defini însă un mijloc precis. În măsura în care CCONUSC specifică, la articolul 3 alineatul (3), că „[p]ărțile trebuie să ia măsuri de precauție pentru a prevedea, a preveni sau a atenua cauzele schimbărilor climatice și a limita efectele nefaste ale acestora” și având în vedere că articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Acordul de la Paris prevede că acesta urmărește „consolidarea răspunsului global la amenințarea reprezentată de schimbările climatice, în contextul dezvoltării durabile și al eforturilor de eradicare a sărăciei, inclusiv [p]rin întreprinderea măsurilor necesare pentru ca fluxurile financiare să corespundă unei evoluții către o dezvoltare cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră și rezistentă la schimbările climatice”, trebuie să se constate că CCONUSC și Acordul de la Paris lasă o marjă largă de apreciere părților, printre care Uniunea, în ceea ce privește definirea modalităților precise de punere în aplicare a acestora. 452 Astfel, deși CCONUSC formulează obiective legate de prevenirea și atenuarea cauzelor schimbărilor climatice și deși Acordul de la Paris specifică obiective legate de stimularea fluxurilor financiare către o dezvoltare cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră și rezistentă la schimbările climatice, niciunul dintre aceste acorduri nu menționează o obligație privind „taxonomia” anumitor activități economice, cum ar fi cele despre care este vorba în Regulamentul privind taxonomia sau cele menționate în regulamentul delegat. 453 Având în vedere această marjă largă de apreciere lăsată de CCONUSC și de Acordul de la Paris în ceea ce privește definirea modalităților precise de punere în aplicare a acestora, nu se poate considera că, prin adoptarea regulamentului delegat Comisia ar fi intenționat să pună în aplicare obligații specifice care rezultă din articolul 2 din CCONUSC sau din articolul 2 alineatul (1) din Acordul de la Paris (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul ș.a./Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P-C‑403/12 P, EU:C:2015:4, punctele 59 și 60, și Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul și Comisia/Stichting Natuur en Milieu și Pesticide Action Network Europe, C‑404/12 P și C‑405/12 P, EU:C:2015:5, punctele 51 și 52). 454 În ceea ce privește a doua excepție, reiese din jurisprudență că aceasta presupune în esență că dispoziția de drept al Uniunii a cărei incompatibilitate cu un acord internațional obligatoriu pentru Uniune este invocată face trimitere în mod direct și explicit la dispoziții precise ale acordului internațional în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul ș.a./Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P-C‑403/12 P, EU:C:2015:4, punctul 58, și Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul și Comisia/Stichting Natuur en Milieu și Pesticide Action Network Europe, C‑404/12 P și C‑405/12 P, EU:C:2015:5, punctul 50). 455 Or, astfel cum s‑a arătat la punctul 450 de mai sus, trebuie să se constate că reclamantele nu identifică nici în cererea de reexaminare internă, nici în cadrul prezentei acțiuni o dispoziție specifică a dreptului Uniunii pe care o contestă, și anume o dispoziție specifică din regulamentul delegat, care ar face trimitere în mod direct și explicit la articolul 2 din CCONUSC sau la articolul 2 alineatul (1) din Acordul de la Paris. 456 În plus, este necesar să se arate că nici Regulamentul privind taxonomia nu face referire la CCONUSC. De asemenea, deși acest regulament menționează, desigur, în mai multe rânduri Acordul de la Paris [a se vedea considerentele (3), (11) și (24), articolul 2 punctul 5 și articolul 10 alineatul (1) din regulamentul menționat], numai considerentul (3) al acestuia conține o trimitere explicită la o dispoziție precisă din acest acord, și anume la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din acordul menționat. Or, considerentul menționat nu face parte din partea dispozitivă a Regulamentului privind taxonomia și, prin urmare, nu are caracter obligatoriu în sine. În orice caz, nu acest considerent este apreciat de reclamante ca fiind contrar unei dispoziții precise a acordului internațional în cauză. 457 Rezultă că niciuna dintre cele două excepții amintite la punctul 448 de mai sus nu este aplicabilă în speță. 458 În măsura în care reclamantele se referă la o jurisprudență potrivit căreia nu ar constitui un obstacol în calea controlului de către instanță al respectării obligațiilor care se impun Uniunii în calitate de parte la un acord internațional împrejurarea că acest acord conține dispoziții lipsite de efect direct, în sensul că acestea din urmă nu ar crea drepturi care pot fi invocate în mod direct în justiție de particulari, Comisia arată în mod întemeiat în esență că decizia jurisdicțională invocată de reclamante în această privință (Hotărârea din 9 octombrie 2001, Țările de Jos/Parlamentul și Consiliul, C‑377/98, EU:C:2001:523, punctul 54) a rămas izolată (a se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauzele conexate Consiliul ș.a./Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P-C‑403/12 P, EU:C:2014:310, punctul 67) și nu a fost urmată de jurisprudența ulterioară a instanței Uniunii. În pofida unei invitații exprese de a o urma (Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauzele conexate Consiliul ș.a./Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P-C‑403/12 P, EU:C:2014:310, punctul 10), instanța Uniunii a confirmat mai degrabă, printre altele prin hotărârile citate la punctele 442-444 de mai sus, jurisprudența constantă care este citată la punctele menționate de mai sus și din care, în speță, rezultă că reclamantele nu pot invoca articolul 2 din CCONUSC și nici articolul 2 alineatul (1) din Acordul de la Paris nici în cadrul prezentei acțiuni, nici în stadiul cererii lor de reexaminare internă a regulamentului delegat. 459 Astfel, Comisia a considerat în mod întemeiat, în decizia atacată, că legalitatea regulamentului delegat nu putea fi examinată în lumina acestor dispoziții de drept internațional. 460 În orice caz, este necesar să se constate că al doisprezecelea motiv se întemeiază pe premisa potrivit căreia răspunsul Comisiei la criticile reclamantelor formulate în cererea de reexaminare internă în raport cu criteriile tehnice de examinare privind atenuarea referitoare la activitățile forestiere din domeniul bioenergiei vizate în primul aspect al celui de al șaptelea motiv este eronat. Or, astfel cum s‑a arătat deja mai sus, prin argumentația lor formulată în cadrul primului aspect al celui de al șaptelea motiv, reclamantele nu au demonstrat existența unor erori de drept sau a unor erori vădite de apreciere care afectează răspunsul Comisiei la criticile lor formulate în cererea de reexaminare internă în raport cu criteriile tehnice de examinare privind atenuarea referitoare la activitățile forestiere din domeniul bioenergiei. 461 Ținând seama de toate aceste elemente, al doisprezecelea motiv trebuie să fie respins, la fel ca acțiunea în totalitate. Cu privire la cheltuielile de judecată 462 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comisie, în conformitate cu concluziile acesteia din urmă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL (Camera a șasea, judecând în complet de cinci judecători) declară și hotărăște: 1) Respinge acțiunea. 2) Obligă Robin Wood – Gewaltfreie Aktionsgemeinschaft für Natur und Umwelt eV și pe celelalte reclamante ale căror nume figurează în anexă la plata cheltuielilor de judecată. Costeira Kancheva Öberg Zilgalvis Tichy‑Fisslberger Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 18 martie 2026. Semnături Cuprins Istoricul litigiului Concluziile părților În drept Considerații introductive referitoare la Regulamentul privind taxonomia și la regulamentul delegat Considerații introductive cu privire la cererea de reexaminare internă și la întinderea controlului Tribunalului Cu privire la primul motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la critica formulată de reclamante cu privire la criteriile tehnice de examinare care permit să se stabilească dacă o activitate de gestionare a pădurilor contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește aprecierile care figurează în decizia atacată referitoare la utilizarea unei valori de referință „asociat[ă] cu practicile de statu‑quo” în cadrul criteriilor tehnice de examinare care permit să se stabilească dacă o activitate de gestionare a pădurilor contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe existența unor erori în ceea ce privește răspunsul Comisiei la criticile reclamantelor potrivit cărora criteriile tehnice de examinare ar fi trebuit să fie cantitative și nu ar fi fost întemeiate pe dovezi științifice concludente și pe principiul precauției Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la exceptarea de la analiza beneficiilor pentru climă, prevăzută pentru exploatațiile forestiere cu o suprafață mai mică de 13 hectare în criteriile contribuției substanțiale la atenuarea schimbărilor climatice Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe erori de drept sau pe erori vădite de apreciere în raport cu articolul 10 alineatul (1) litera (f) și cu articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia în ceea ce privește răspunsul Comisiei potrivit căruia exceptarea exploatațiilor cu o suprafață mai mică de 13 hectare prevăzută la punctul 2.4 din anexa I la regulamentul delegat ar urmări „limitarea sarcinii administrative pentru micile exploatații forestiere și micii proprietari de păduri” Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe erori de drept sau pe erori vădite de apreciere în raport cu articolul 10 alineatul (1) litera (f) și cu articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia în ceea ce privește răspunsul Comisiei potrivit căruia în esență exceptarea exploatațiilor cu o suprafață mai mică de 13 hectare prevăzută la punctul 2.4 din tabelul criteriilor tehnice de examinare intitulat „Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice” care figurează în anexa I la regulamentul delegat ar fi justificată având în vedere ansamblul cerințelor care trebuie respectate de micii operatori silvici Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept referitoare la o interpretare eronată de către Comisie a competenței sale atribuite prin articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe existența unor erori care afectează răspunsul dat de Comisie la critica reclamantelor în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare care permit să se stabilească dacă o activitate nu aduce prejudicii semnificative adaptării la schimbările climatice Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la criteriile care permit să se determine când o activitate nu aduce prejudicii semnificative tranziției către o economie circulară Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe existența unor erori de drept privind răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la criteriile aferente principiului care constă în „a nu aduce prejudicii semnificative” în cadrul atenuării schimbărilor climatice Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere care afectează răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la criteriile care permit să se stabilească dacă o activitate nu prejudiciază în mod semnificativ protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie atunci când a concluzionat în decizia atacată că criteriile tehnice de examinare privind atenuarea referitoare la activitățile forestiere din domeniul bioenergiei sunt adecvate pentru a stabili dacă o activitate aduce o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice Cu privire la primul aspect al celui de al șaptelea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere în măsura în care Comisia a considerat că criteriile de „reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră” erau adecvate pentru a garanta că activitățile forestiere din domeniul bioenergiei contribuie la atenuarea schimbărilor climatice Cu privire la al doilea aspect al celui de al șaptelea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere care afectează respingerea de către Comisie a argumentelor reclamantelor potrivit cărora criteriile de durabilitate din Directiva RED II și criteriile LULUCF ar fi inadecvate pentru a evalua contribuția activităților forestiere din domeniul bioenergiei la atenuarea schimbărilor climatice Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la criticile reclamantelor vizând criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” referitoare la activitățile forestiere din domeniul bioenergiei Cu privire la primul aspect al celui de al optulea motiv, întemeiat pe existența unor erori în interpretarea principiului precauției Cu privire la al doilea aspect al celui de al optulea motiv, întemeiat pe erori de drept săvârșite de Comisie întrucât ar fi acordat o pondere disproporționată cerinței coerenței politicilor prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia Cu privire la al treilea aspect al celui de al optulea motiv, întemeiat pe existența unor erori în interpretarea articolului 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul privind taxonomia Cu privire la al nouălea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere care decurg din neluarea în considerare a unor dovezi științifice concludente și relevante, precum și din nerespectarea principiului precauției Cu privire la al zecelea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la criteriile aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” pentru activitățile forestiere din domeniul bioenergiei, având în vedere prevenirea și controlul poluării și protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor Cu privire la primul aspect al celui de al zecelea motiv, întemeiat pe insuficiența răspunsului Comisiei la reproșurile privind lipsa unor criterii adecvate pentru prevenirea daunelor grave aduse biodiversității și ecosistemelor Cu privire la al doilea aspect al celui de al zecelea motiv, întemeiat pe erori care afectează răspunsul Comisiei la criticile privind criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în vederea prevenirii și a controlului poluării Cu privire la al treilea aspect al celui de al zecelea motiv, întemeiat pe erori referitoare la criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în cadrul economiei circulare Cu privire la al unsprezecelea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori de apreciere în ceea ce privește răspunsul Comisiei la critica reclamantelor referitoare la criteriile tehnice de examinare pentru adaptarea la schimbările climatice Cu privire la al doisprezecelea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori de apreciere în aplicarea Acordului de la Paris și a CCONUSC Cu privire la cheltuielile de judecată Anexă – Reclamante ( *1 ) Limba de procedură: engleza. ( 1 ) Lista celorlalte reclamante este anexată doar la versiunea notificată părților.