Trimitere preliminară – Fiscalitate – Accize – Directiva 2008/118/CE – Articolul 7 – Exigibilitatea accizelor – Eliberare pentru consum – Produse energetice – Apariția exigibilității accizelor – Livrare fictivă de produse accizabile care figurează pe facturi false

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de trimiteri preliminare) 9 iulie 2025 ( *1 ) „Trimitere preliminară – Fiscalitate – Accize – Directiva 2008/118/CE – Articolul 7 – Exigibilitatea accizelor – Eliberare pentru consum – Produse energetice – Apariția exigibilității accizelor – Livrare fictivă de produse accizabile care figurează pe facturi false” În cauza T‑534/24, [Gotek] ( i ), având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Upravni sud u Osijeku (Tribunalul Administrativ din Osijek, Croația), prin decizia din 30 septembrie 2024, primită de Curte la 8 octombrie 2024, în procedura MK împotriva Ministarstvo financija Republike Hrvatske, Samostalni sektor za drugostupanjski upravni postupak, TRIBUNALUL (Camera de trimiteri preliminare), compus din domnul S. Papasavvas, președinte, doamna N. Półtorak (raportoare), domnul M. Sampol Pucurull, doamna G. Steinfatt și domnul D. Petrlík, judecători, avocat general: domnul J. Martín y Pérez de Nanclares, grefier: domnul V. Di Bucci, având în vedere transmiterea cererii preliminare de către Curte Tribunalului la 17 octombrie 2024, în temeiul articolului 50b al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, având în vedere domeniul prevăzut la articolul 50b primul paragraf litera (b) din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și lipsa unei chestiuni independente de interpretare în sensul articolului 50b al doilea paragraf din statutul menționat, având în vedere faza scrisă a procedurii, luând în considerare observațiile prezentate: – pentru guvernul croat, de G. Vidović Mesarek, în calitate de agent; – pentru Comisia Europeană, de M. Björkland și A. Koričić, în calitate de agenți, având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general, pronunță prezenta Hotărâre 1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 7 și 8 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (JO 2009, L 9, p. 12). 2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între MK, o persoană fizică, pe de o parte, și Ministarstvo financija Republike Hrvatske, Samostalni sektor za drugostupanjski upravni postupak (Ministerul Finanțelor din Republica Croația, serviciul responsabil de procedura administrativă de al doilea grad), pe de altă parte, în legătură cu recuperarea accizelor datorate de MK. Cadru juridic Dreptul Uniunii 3 Directiva 2008/118 a fost abrogată de la 13 februarie 2023 de Directiva (UE) 2020/262 a Consiliului din 19 decembrie 2019 de stabilire a regimului general al accizelor (JO 2020, L 58, p. 4), care a înlocuit-o. Cu toate acestea, ținând seama de data faptelor în discuție în litigiul principal, prezenta trimitere preliminară trebuie examinată în raport cu dispozițiile Directivei 2008/118. 4 Considerentul (8) al Directivei 2008/118 avea următorul cuprins: „Dat fiind faptul că, pentru buna funcționare a pieței interne, rămâne necesar ca atât conceptul, cât și condițiile de exigibilitate a accizelor să fie aceleași în toate statele membre, este necesar să se clarifice la nivel comunitar în ce moment sunt eliberate pentru consum produsele accizabile și cui îi revine obligația de a plăti acciza.” 5 Articolul 7 din Directiva 2008/118 prevedea următoarele: „(1)   Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum. (2)   În sensul prezentei directive, «eliberare pentru consum» are unul dintre următoarele înțelesuri: (a) ieșirea produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr‑un regim suspensiv de accize; (b) deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize în cazul în care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispozițiile aplicabile din dreptul comunitar și din legislația națională; (c) producerea de produse accizabile, inclusiv neregulamentară, în afara unui regim suspensiv de accize; (d) importul de produse accizabile, chiar și neregulamentar, cu excepția cazului în care produsele accizabile sunt plasate, imediat după import, în regim suspensiv de accize. […]” 6 Conform articolului 8 din Directiva 2008/118: „(1)   Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile este: (a) în ceea ce privește ieșirea unor produse accizabile dintr‑un regim suspensiv de accize, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (2) litera (a): (i) antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizabile din regimul suspensiv de accize sau în numele căreia se efectuează această eliberare și, în cazul ieșirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat la această ieșire; (ii) în cazul unei nereguli în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, astfel cum este definită la articolul 10 alineatele (1), (2) și (4): antrepozitarul autorizat, expeditorul înregistrat sau orice altă persoană care a garantat plata accizelor în conformitate cu articolul 18 alineatele (1) și (2) și orice persoană care a participat la ieșirea neregulamentară și care avea cunoștință sau care ar fi trebuit să aibă cunoștință în mod normal de caracterul neregulamentar al acestei ieșiri; (b) în ceea ce privește deținerea unor produse accizabile, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (2) litera (b): persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora; (c) în ceea ce privește producerea unor produse accizabile, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (2) litera (c): persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora; (d) în ceea ce privește importul unor produse accizabile, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (2) litera (d): persoana care declară produsele accizabile sau în numele căreia produsele sunt declarate în momentul importului sau, în cazul unui import neregulamentar, orice altă persoană implicată în importarea acestora. (2)   Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeași datorie privind accizele, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie.” Dreptul croat 7 Articolul 7 din Zakon o trošarinama (Legea privind accizele) din 21 noiembrie 2018 (Narodne novine, br. 106/18), în versiunea aplicabilă litigiului principal, intitulat „Calcularea accizelor”, prevede următoarele: „(1)   Accizele devin exigibile în momentul în care produsele accizabile sunt eliberate pentru consum pe teritoriul Republicii Croația, cu excepția cazului în care legea prevede altfel […]” 8 Potrivit articolului 12 din Legea privind accizele, intitulat „Calcularea și plata accizelor în caz de comportament nelegal”: „(1)   Accizele devin exigibile și atunci când se stabilește că: 1. obiectele impozabile au făcut obiectul unui comportament ilicit; 2. produsele accizabile au fost eliberate în mod nelegal pentru consum pe teritoriul Republicii Croația […] […] (2)   În sensul prezentei legi, prin comportament ilicit se înțelege: producția, prelucrarea, depozitarea, primirea, expedierea, importul, introducerea, transportul, utilizarea, vânzarea, cumpărarea sau deținerea de obiecte impozabile în privința cărora, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, accizele nu au fost calculate și plătite sau în privința cărora accizele nu au fost calculate și plătite în totalitate, precum și orice alt abuz de dreptul de circulație sau de a dispune de obiecte impozabile. De asemenea, se consideră comportament ilicit orice comportament declarat în mod expres nelegal prin dispozițiile prezentei legi. Se consideră că o persoană acționează nelegal cu obiecte impozabile în cazul în care aceasta nu este în măsură să dovedească legalitatea achiziției, a deținerii și a oricărei alte dispoziții de fapt sau de drept și dacă reiese din împrejurările speței că ea a acționat în mod nelegal cu obiecte impozabile. (3)   Obligația de a calcula și de a plăti accizele în conformitate cu prezentul articol se stabilește printr‑o decizie. […]” 9 Articolul 124 din Legea privind accizele prevede următoarele: „(1)   Se consideră abuz de dreptul de a deplasa sau de a dispune de obiectele impozabile orice comportament al persoanelor care, într‑un mod sau altul, participă direct sau indirect la deplasarea sau la punerea la dispoziție de obiecte impozabile și care au ca scop: 1. disimularea intenției, a finalității sau a bazei reale de deplasare a obiectelor impozabile sau a dispunerii de acestea; 2. eludarea plății accizelor sau a altor contribuții publice, inclusiv crearea condițiilor pentru eludarea plății accizelor sau a altor contribuții publice. (2)   Se consideră că persoanele care participă în orice mod, direct sau indirect, la circulația sau la punerea la dispoziție a obiectelor impozabile abuzează de dreptul de a deplasa sau de a pune la dispoziție obiecte impozabile în cazul în care: 1. încheie acte juridice fictive sau simulate cu ocazia circulației sau a punerii la dispoziție de obiecte impozabile sau participă, indiferent cu ce titlu, la încheierea sau la executarea acestor acte juridice; 2. organizează sau participă direct sau indirect la livrarea, primirea, circulația sau punerea la dispoziție fictivă de obiecte impozabile; 3. utilizează abuziv Sistemul de control al circulației produselor accizabile pentru a evidenția deplasări sau puneri la dispoziție fictive; 4. participă direct sau indirect la falsificarea documentelor comerciale, de transport sau de altă natură în legătură cu deplasările sau punerea la dispoziție a unor obiecte impozabile ori la utilizarea acestor documente false; 5. utilizează fără autorizație sau în mod arbitrar datele altor persoane fizice sau juridice pentru a îndeplini sau a crea condițiile realizării unor acte, comportamente, deplasări sau puneri la dispoziție a obiectelor impozabile; 6. prin intermediul unui abuz de încredere, al unui comportament fraudulos, înșelător sau care induce în eroare, îndeplinește sau creează condițiile realizării unor acte, comportamente, deplasări sau puneri la dispoziție a obiectelor impozabile. (3)   În sensul prezentului articol, se consideră punere la dispoziție a unor obiecte accizabile orice dispoziție de fapt sau de drept, inclusiv efectuarea exclusivă de tranzacții sau operațiuni financiare, care necesită emiterea, confirmarea sau certificarea oricărui document contabil, încheierea unui contract sau participarea la raporturi contractuale sau emiterea, confirmarea sau certificarea unui document de transport ori a altui document în calitate de cumpărător, vânzător, intermediar, transportator, destinatar sau expeditor al unor obiecte accizabile.” 10 Articolul 125 din Legea privind accizele prevede următoarele: „(1)   În cazul în care temeiul determinării obligației de calcul și de plată a accizelor îl constituie un abuz de drept privind circulația sau punerea la dispoziție de obiecte impozabile și, prin urmare, se constată existența unei operațiuni juridice fictive sau simulate ori a unei livrări, primiri, deplasări sau puneri la dispoziție fictive de obiecte impozabile, temeiul stabilirii obligației de plată a accizelor îl constituie operațiunea juridică fictivă sau simulată, respectiv livrarea, primirea, circulația sau punerea la dispoziție fictivă de obiecte impozabile. Orice persoană care participă direct sau indirect la abuzul de drept în realizarea sau executarea unei operațiuni juridice fictive sau simulate sau la livrarea, primirea, deplasarea ori punerea la dispoziție fictivă de obiecte impozabile răspunde în solidar pentru plata accizelor devenite exigibile. (2)   Orice persoană în privința căreia, din elemente obiective, reiese că știa sau că trebuia să știe că, prin actele sau omisiunile sale, participă la abuzul de drept privind deplasarea sau punerea la dispoziție de obiecte impozabile răspunde în solidar pentru plata accizelor devenite exigibile. […]” Litigiul principal și întrebarea preliminară 11 MK este proprietar al unei întreprinderi artizanale de drept croat având ca activitate tăierea lemnului și servicii auxiliare în sectorul forestier. 12 La 1 iulie 2019, în urma unui control fiscal al întreprinderii lui MK, Porezna uprava, Područni ured Virovitica (Administrația fiscală, Biroul regional din Virovitica, Croația) a emis o decizie de impunere prin care a stabilit în sarcina lui MK obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată (TVA) suplimentară în cuantum de 135603,57 kune croate (HRK) (aproximativ 18000 de euro), majorată cu dobânzile de întârziere aferente. Administrația fiscală a constatat astfel că, pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2016 și 31 decembrie 2017, MK a dedus TVA‑ul pe baza unor facturi pentru livrări de produse petroliere care se dovediseră a fi documente false. În special, s‑a constatat că, în realitate, nu a avut loc nicio livrare de produse petroliere. În consecință, lui MK i s‑a refuzat dreptul de deducere a TVA‑ului achitat în amonte. 13 În plus, în procedura administrativă care a precedat litigiul principal, agenții Administrației vamale au efectuat un control al plății accizelor datorate de MK în conformitate, printre altele, cu dispozițiile Legii privind accizele. S‑a constatat astfel că, în perioada controlată, 36 de facturi emise în cursul anului 2016 și 119 facturi emise în cursul anului 2017 în scopul achiziționării de carburant Eurodiesel, prezentate de MK, erau facturi false și că livrările în cauză nu au avut loc. În acest context, autoritățile vamale au considerat că MK a săvârșit un abuz de drept privind circulația produselor accizabile, și anume produse petroliere, pentru o cantitate de 63435,23 litri, în sensul dispozițiilor articolului 124 alineatul (2) din Legea privind accizele. În consecință, printr‑o decizie de impunere din 22 octombrie 2019, Administrația vamală a stabilit accizele pentru produsele energetice datorate de MK pentru perioada cuprinsă între 10 octombrie 2016 și 31 decembrie 2017 la un cuantum de 226837,09 HRK (aproximativ 30125 de euro). 14 Printr‑o decizie administrativă din 31 martie 2022, Ministerul Finanțelor din Republica Croația, serviciul responsabil de procedura administrativă de al doilea grad, a respins contestația formulată de MK împotriva deciziei de impunere din 22 octombrie 2019. Ulterior, MK a introdus o acțiune împotriva acestei decizii de respingere a contestației sale la instanța de trimitere, Upravni sud u Osijeku (Tribunalul Administrativ din Osijek, Croația). 15 Mai întâi, instanța de trimitere arată că, printr‑o hotărâre a Općinski sud u Virovitici (Tribunalul Municipal din Virovitica, Croația) din 19 martie 2019, MK a fost condamnat penal la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare și condamnat civil la plata unei sume în cuantum corespunzător celui al datoriei sale fiscale pentru fals în înscrisuri și fraudă fiscală sau vamală. 16 Instanța de trimitere arată de asemenea că, independent de aplicarea accizelor, la 21 aprilie 2021, Administrația vamală i‑a aplicat lui MK o amendă de 45000 HRK (aproximativ 6000 de euro) în temeiul dispozițiilor Legii privind accizele și ca urmare a contravenției săvârșite, și anume abuzul de drept privind circulația produselor accizabile. 17 În continuare, instanța de trimitere precizează că dispozițiile Legii privind accizele, astfel cum sunt interpretate de instanțele și autoritățile administrative naționale, permit stabilirea unor accize pentru produse energetice independent de normele generale referitoare la nașterea obligației de plată a accizelor și în special de existența deplasărilor privind produse accizabile. 18 În sfârșit, după ce a arătat că MK afirmă că produsele petroliere în cauză în litigiul principal nu au existat niciodată, instanța de trimitere amintește că accizele reprezintă o taxă care se aplică consumului unui bun specific. Prin urmare, ea are îndoieli cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii Europene a unei legislații naționale, astfel cum este interpretată de autoritățile naționale, care prevede stabilirea unor accize într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care fără nicio îndoială nu a existat nicio circulație a produselor accizabile și în care au fost emise facturi false în scopul exercitării nelegale a dreptului de deducere a TVA‑ului achitat în amonte. 19 În aceste condiții, Upravni sud u Osijeku (Tribunalul Administrativ din Osijek) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Directiva [2008/118] […], în special articolele 7 și 8 […] trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici (și unei legislații) naționale care prevede exigibilitatea accizelor pentru produsele energetice în cazul în care produsele accizabile nu au fost puse în circulație, iar obligația fiscală în materie de accize a fost stabilită pentru produse care figurează pe facturi false de cumpărare de produse energetice care, tocmai pentru că sunt false, nu conferă dreptul de deducere a TVA‑ului achitat în amonte, întrucât este vorba despre livrări fictive de produse energetice, fapt care a fost constatat în mod definitiv în cadrul unei proceduri penale?” Cu privire la întrebarea preliminară 20 Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că, astfel cum este formulată, întrebarea instanței de trimitere privește interpretarea atât a articolului 7 din Directiva 2008/118, cât și a articolului 8 din directiva menționată, această din urmă dispoziție privind stabilirea „persoanei plătitoare de accize care au devenit exigibile”. Or, din decizia de trimitere nu reiese că instanța menționată intenționează să solicite Tribunalului să se pronunțe cu privire la chestiunea stabilirii persoanei plătitoare de accize care au devenit exigibile. Prin urmare, pentru a furniza un răspuns util la întrebarea transmisă Tribunalului, trebuie interpretat doar articolul 7 din Directiva 2008/118. 21 În aceste condiții, este necesar să se considere că, prin intermediul singurei sale întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 din Directiva 2008/118 trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale, astfel cum a fost interpretată de autoritățile naționale, care prevede exigibilitatea accizelor în temeiul unei livrări fictive de produse accizabile care figurează pe facturi false. 22 În această privință, trebuie amintit că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2008/118 prevede că „[a]ccizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum”. Articolul 7 alineatul (2) din această directivă definește „eliberarea pentru consum” prin intermediul a patru ipoteze. 23 În plus, din considerentul (8) al Directivei 2008/118 reiese că, pentru buna funcționare a pieței interne, este necesar ca atât conceptul, cât și condițiile de „exigibilitate a accizelor” să fie aceleași în toate statele membre. 24 În acest sens, articolul 7 din Directiva 2008/118 definește la nivelul Uniunii momentul în care produsele accizabile sunt eliberate pentru consum. Astfel cum a statuat Curtea, această armonizare permite în principiu înlăturarea dublei impuneri în relațiile dintre statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 aprilie 2024, Girelli Alcool, C‑509/22, EU:C:2024:341, punctul 41; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 24 februarie 2021, Silcompa, C‑95/19, EU:C:2021:128, punctul 44 și jurisprudența citată). 25 În plus, noțiunea de „eliberare pentru consum”, care determină momentul exigibilității accizelor, trebuie interpretată în mod uniform în toate statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 februarie 2018, Comisia/Grecia, C‑590/16, EU:C:2018:77, punctul 45). 26 După cum precizează instanța de trimitere, litigiul principal se înscrie într‑un context de livrări fictive de produse accizabile care figurează pe facturi false. Pe baza elementelor furnizate de instanța de trimitere, trebuie să se considere că, în litigiul principal, accizele nu au fost aplicate din cauza unei ieșiri a produselor accizabile dintr‑un regim suspensiv de accize, a unei dețineri de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize, a unei produceri în afara unui regim suspensiv de accize sau a unui import, care sunt ipotezele de eliberare pentru consum prevăzute de articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2008/118, menționate la punctul 22 de mai sus. Acciza nu a fost aplicată nici din cauza unei ieșiri, a unei produceri sau a unui import neregulamentar de produse accizabile care se încadrează în ipotezele de eliberare pentru consum prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2008/118. 27 Astfel, după cum reiese din elementele furnizate de instanța de trimitere, în litigiul principal, accizele au fost aplicate din cauza unui abuz de drept în sensul dispozițiilor articolului 124 din Legea privind accizele, și anume, în speță, înregistrarea în contabilitate a unor evenimente economice pe baza unor facturi false, în timp ce produsele energetice supuse accizelor nu au fost nici puse în circulație, nici livrate. 28 În această privință, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctul 22 de mai sus, articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2008/118 prevede ipotezele de „eliberare pentru consum” a unui produs accizabil. Or, din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că aceste ipoteze sunt enumerate în mod exhaustiv. În afara acestor ipoteze, nu se poate, așadar, considera că un asemenea produs a făcut obiectul unei eliberări pentru consum. Această interpretare decurge de asemenea din necesitatea, evocată la punctele 24 și 25 de mai sus, de a interpreta noțiunea de „eliberare pentru consum” în mod uniform în toate statele membre. 29 Or, trebuie să se constate că ipoteza menționată la punctul 27 de mai sus nu corespunde niciuneia dintre cele prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2008/118 și nu poate fi considerată o eliberare pentru consum în sensul acestei dispoziții. 30 De altfel, instanța de trimitere arată că legislația națională în cauză în litigiul principal era justificată în special de protecția intereselor fiscale ale Republicii Croația pentru a împiedica utilizarea abuzivă a anumitor regimuri de acciză și a fraudelor fiscale grave. 31 În această privință, trebuie amintit că statele membre au un interes legitim să ia măsurile adecvate pentru protejarea intereselor lor financiare și că lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri este un obiectiv urmărit de Directiva 2008/118 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2017, Comisia/Portugalia, C‑126/15, EU:C:2017:504, punctul 59). 32 Nu este mai puțin adevărat că competența de reglementare a statelor membre pentru a adopta măsuri precum cele menționate la punctul 31 de mai sus nu poate fi exercitată cu încălcarea dispozițiilor Directivei 2008/118 și în special a articolului 7 alineatele (1) și (2) din aceasta, în caz contrar aducându‑se atingere obiectivului de armonizare urmărit de legiuitorul Uniunii și expus printre altele în considerentul (8) al directivei menționate (Hotărârea din 21 decembrie 2023, CDIL, C‑96/22, EU:C:2023:1025, punctul 68). 33 În acest context, guvernul croat pretinde că dispozițiile articolelor 124 și 125 din Legea privind accizele urmăresc să prevină utilizarea produselor energetice obținute în mod nelegal. În ceea ce privește acest argument, este suficient să se sublinieze că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 26 și 27 de mai sus, impozitarea la care se referă întrebarea adresată de instanța de trimitere nu privea produse energetice obținute în mod nelegal. 34 Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 7 din Directiva 2008/118 trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale, astfel cum a fost interpretată de autoritățile naționale, care prevede exigibilitatea accizelor în temeiul unei livrări fictive de produse accizabile care figurează pe facturi false. Cu privire la cheltuielile de judecată 35 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Tribunalului, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL (Camera de trimiteri preliminare) declară: Articolul 7 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale, astfel cum a fost interpretată de autoritățile naționale, care prevede exigibilitatea accizelor în temeiul unei livrări fictive de produse accizabile care figurează pe facturi false. Papasavvas Półtorak Sampol Pucurull Steinfatt Petrlík Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 9 iulie 2025. Semnături ( *1 ) Limba de procedură: croata. ( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.