EU-Rechtsprechung · Gericht der Europäischen Union
Ajutoare de stat – Cercetare petrolieră – Schemă de ajutor pusă în aplicare de Franța – Garanție implicită și nelimitată a statului conferită IFPEN prin acordarea statutului de IPIC – Avantaj – Prezumția existenței unui avantaj – Proporționalitate
ECLI: ECLI:EU:T:2020:461Entscheidung vom: 05.10.2020
HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)
5 octombrie 2020 ( *1 )
„Ajutoare de stat – Cercetare petrolieră – Schemă de ajutor pusă în aplicare de Franța – Garanție implicită și nelimitată a statului conferită IFPEN prin acordarea statutului de IPIC – Avantaj – Prezumția existenței unui avantaj – Proporționalitate”
În cauzele conexate T‑479/11 RENV și T‑157/12 RENV,
Republica Franceză, reprezentată de P. Dodeller, în calitate de agent,
reclamantă în cauza T‑479/11 RENV,
IFP Énergies nouvelles, cu sediul în Rueil‑Malmaison (Franța), reprezentată de E. Lagathu și de É. Barbier de La Serre, avocați,
reclamantă în cauza T‑157/12 RENV,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de B. Stromsky și D. Grespan, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și prin care se urmărește anularea Deciziei 2012/26/UE a Comisiei din 29 iunie 2011 privind ajutorul de stat C 35/08 (ex NN 11/08) acordat de Franța în favoarea instituției publice „Institutul Francez al Petrolului” (JO 2012, L 14, p. 1),
TRIBUNALUL (Camera a opta),
compus din domnul A. M. Collins, președinte, doamna M. Kancheva (raportoare) și domnul G. De Baere, judecători,
grefier: domnul L. Ramette, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 28 noiembrie 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1
Prin acțiunea formulată, Republica Franceză și IFP Énergies nouvelles (denumită în continuare „IFPEN”), denumită anterior datei de 13 iulie 2010 Institut français du pétrole (Institutul Francez al Petrolului), solicită anularea integrală a Deciziei 2012/26/UE a Comisiei din 29 iunie 2011 privind ajutorul de stat C 35/08 (ex NN 11/08) acordat de Franța în favoarea instituției publice „Institutul Francez al Petrolului” (JO 2012, L 14, p. 1, denumită în continuare „decizia atacată”).
2
IFPEN este o instituție publică de cercetare responsabilă cu trei misiuni de interes general, respectiv o misiune de cercetare și de dezvoltare în domeniul prospectării petroliere și gazifere și al tehnologiilor de rafinare și petrochimice, o misiune de formare a inginerilor și a tehnicienilor și o misiune de informare și de documentare în legătură cu sectoarele în cauză [considerentul (14) al deciziei atacate].
3
Pe de altă parte, IFPEN deține în mod direct și indirect controlul asupra a trei societăți comerciale, Axens, Beicip‑Franlab și Prosernat, cu care a încheiat acorduri exclusive de cercetare și de licență.
4
Până în 2006, IFPEN era constituită sub forma unei persoane juridice de drept privat, plasată, în conformitate cu dispozițiile de drept intern franceze, sub controlul economic și financiar al guvernului francez. În temeiul loi 2005-781, du 13 juillet 2005, de programme fixant les orientations de la politique énergétique [Legea 2005-781 din 13 iulie 2005 de program privind stabilirea orientărilor politicii energetice (JORF din 14 iulie 2005, p. 11570)], IFPEN a fost transformată, cu efect de la 6 iulie 2006, într‑o persoană juridică de drept public, mai precis în instituție publică industrială și comercială (IPIC) [considerentele (21)-(23) ale deciziei atacate].
5
Reiese din dosar, pe de o parte, că această transformare a fost motivată de intenția autorităților franceze de a asigura coerența naturii și a modului de funcționare a IFPEN cu modul său de finanțare. Astfel, întrucât IFPEN era finanțată în principal printr‑o alocare bugetară, transformarea avea drept obiectiv reducerea decalajului dintre statutul privat al acestei instituții și proveniența publică a unei părți importante a resurselor sale. Pe de altă parte, această transformare se înscria în procesul de uniformizare a statutelor instituțiilor franceze de cercetare.
6
În ceea ce privește statutul juridic al IPIC în dreptul francez, trebuie precizat că aceste instituții constituie o categorie de persoane juridice de drept public care desfășoară activități care au natură economică. Acestea dispun de o personalitate juridică distinctă de cea a statului și de autonomie financiară, precum și de competențe de atribuire speciale, care includ în general exercitarea uneia sau a mai multor misiuni de serviciu public. Potrivit dreptului francez, persoanele juridice de drept public nu intră sub incidența dreptului comun al procedurilor de insolvență, în temeiul principiului general al imposibilității urmăririi bunurilor publice. Inaplicabilitatea procedurilor de insolvență în cazul IPIC a fost confirmată de jurisprudența Cour de cassation française (Curtea de Casație franceză) formulată în temeiul loi 85-98, du 25 janvier 1985, relative au redressement et à la liquidation judiciaire des entreprises [Legea 85-98 din 25 ianuarie 1985 privind redresarea și lichidarea judiciară a întreprinderilor (JORF din 26 ianuarie 1985, p. 1097)].
7
Particularitățile statutului juridic al IPIC au atras atenția Comisiei Europene, care, în Decizia 2010/605/UE din 26 ianuarie 2010 privind ajutorul de stat C 56/07 (ex E 15/05) acordat de Franța în favoarea La Poste (JO 2010, L 274, p. 1, denumită în continuare „decizia La Poste”), a examinat pentru prima dată acest statut în raport cu normele care reglementează ajutoarele de stat în Uniunea Europeană. În această decizie, Comisia a concluzionat că, datorită statutului lor, IPIC beneficiau de o garanție implicită și nelimitată a statului cu privire la activitățile lor economice care mobilizează resurse publice. Această concluzie se întemeia pe următoarele elemente [considerentul (25) al deciziei atacate și considerentele (20)-(37) ale deciziei La Poste]:
–
procedurile de insolvență de drept comun nu sunt aplicabile IPIC;
–
în schimb, IPIC sunt supuse dispozițiilor loi 80-539, du 16 juillet 1980, relative aux astreintes prononcées en matière administrative et à l’exécution des jugements par les personnes morales de droit public [Legea 80-539 din 16 iulie 1980 privind daunele cominatorii pronunțate în materie administrativă și executarea hotărârilor judecătorești de către persoanele juridice de drept public (JORF din 17 iulie 1980, p. 1799)] și dispozițiilor textelor sale de punere în aplicare. Or, acestea desemnează în mod expres statul ca autoritate competentă pentru recuperarea datoriilor instituțiilor publice, conferindu‑i prerogative importante, precum mandatarea din oficiu și obținerea de resurse suficiente, și organizează un principiu al responsabilității în ultimă instanță a statului pentru datoriile persoanelor juridice de drept public;
–
în ipoteza dizolvării unei IPIC, principiul transferului datoriilor către stat sau către o altă entitate publică este, în general, aplicabil, astfel încât orice creditor al unei IPIC este asigurat că nu își va pierde niciodată creanța pe care o deține la acest tip de instituție;
–
IPIC s‑ar putea bucura de un acces privilegiat la „conturile de avans de trezorerie”.
8
În decizia La Poste, Comisia a considerat că garanția implicită și nelimitată a statului inerentă statutului de IPIC al La Poste constituia un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, în măsura în care aceasta permitea La Poste să obțină condiții de creditare mai favorabile decât cele pe care le‑ar fi obținut dacă ar fi fost evaluată doar pe baza valorii sale [considerentele (256)-(300) ale deciziei La Poste].
9
Autoritățile franceze au informat Comisia cu privire la transformarea IFPEN în IPIC în cursul anului 2006, în contextul procedurii care a condus la adoptarea deciziei La Poste. Această informație a fost transmisă Comisiei în cadrul unei proceduri inițiate în 2005 privind examinarea, în raport cu normele care reglementează ajutoarele de stat, a unei finanțări publice acordate IFPEN de către autoritățile franceze [considerentele (1)-(3) ale deciziei atacate].
10
În aceste condiții, Comisia a decis să separe examinarea aspectului dacă transformarea IFPEN în IPIC putea constitui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE de examinarea finanțării publice a IFPEN. Astfel, la 16 iulie 2008, Comisia a încheiat examinarea finanțării publice acordate IFPEN prin adoptarea Deciziei 2009/157/CE privind măsura de ajutor pusă în aplicare de Franța în favoarea grupului IFPEN [C 51/05 (ex NN 84/05)] (JO 2009, L 53, p. 13). În aceeași zi, printr‑o decizie publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2008, C 259, p. 12, denumită în continuare „decizia de deschidere a procedurii oficiale”), aceasta a decis inițierea unei proceduri oficiale de investigare privind garanția nelimitată a statului în favoarea IFPEN și a invitat părțile interesate să prezinte observații.
11
În decizia de deschidere a procedurii oficiale, Comisia a subliniat printre altele că IFPEN obținea un avantaj din transformarea sa în IPIC, în principal prin intermediul condițiilor de finanțare, considerate a fi mai favorabile, de care beneficia pe piețele financiare. Acest avantaj, finanțat prin intermediul resurselor de stat, ar constitui, potrivit Comisiei, un ajutor de stat în sensul Comunicării cu privire la aplicarea articolelor [107] și [108 TFUE] privind ajutoarele de stat sub formă de garanții (JO 2008, C 155, p. 10, denumită în continuare „Comunicarea privind garanțiile”).
12
Autoritățile franceze și‑au prezentat observațiile privind această decizie prin scrisoarea din 14 octombrie 2008. Ulterior, acestea au mai răspuns la întrebări suplimentare ale Comisiei și au furnizat informații cu privire la relațiile dintre IFPEN și diferite grupuri de creditori. O reuniune între Comisie și autoritățile franceze a fost de asemenea organizată, la 20 mai 2010.
13
În plus, un concurent al Axens, UOP Limited, care este o societate engleză cu sediul în Guilford (Regatul Unit), a prezentat comentarii ca răspuns la decizia de deschidere a procedurii oficiale. Autoritățile franceze și‑au putut prezenta observațiile cu privire la aceste comentarii.
14
La 29 iunie 2011, Comisia a adoptat decizia atacată.
15
În primul rând, aplicând același raționament ca și cel dezvoltat în decizia La Poste și efectuând de altfel numeroase trimiteri la această decizie [a se vedea în special considerentul (98) și următoarele ale deciziei atacate], Comisia a considerat în decizia atacată că transformarea IFPEN în IPIC, în iulie 2006, i‑a conferit acesteia beneficiul unei garanții nelimitate și implicite a statului. Comisia a apreciat, în plus, că garanția respectivă a determinat un transfer de resurse de stat în sensul punctului 2.1 din Comunicarea privind garanțiile, în măsura în care IFPEN nu plătea nicio primă pentru această garanție. În acest mod se crea, potrivit Comisiei, atât un avantaj pentru întreprindere, cât și o pierdere din resursele publice, deoarece statul renunța la remunerația care însoțea în mod normal garanțiile. În plus, potrivit Comisiei, garanția ar crea un risc de angajament potențial și viitor asupra resurselor statului, care ar putea fi obligat să achite datoriile IFPEN [considerentele (134) și (135) ale deciziei atacate].
16
În schimb, în ceea ce privește societățile filiale ale IFPEN, Comisia a observat că, în calitate de societăți comerciale, acestea erau supuse procedurilor de insolvență de drept comun și că, în plus, creditorii lor nu puteau să angajeze automat răspunderea acționarului lor principal. A dedus de aici că filialele respective nu erau acoperite de garanția nelimitată a statului de care beneficia IFPEN datorită statutului său de IPIC [considerentele (176) și (177) ale deciziei atacate].
17
În al doilea rând, Comisia a precizat că garanția nelimitată a statului care decurge din statutul de IPIC al IFPEN putea constitui ajutor de stat în măsura în care acoperea activitățile economice ale acesteia. Prin urmare, ea a decis să limiteze întinderea examinării sale cu privire la existența ajutorului de stat doar la activitățile desfășurate de IFPEN care au o natură economică, spre deosebire, pe de o parte, de activitățile filialelor sale, care nu erau acoperite de garanția respectivă, și, pe de altă parte, de activitățile neeconomice ale IFPEN. Comisia a precizat că activitățile economice ale IFPEN se limitau la activitățile de cercetare contractuală pe care le desfășura în numele filialelor sale și în numele unor terți, la activitățile de transfer de tehnologii în domeniile de activitate exclusive ale filialelor Axens, Prosernat și Beicip‑Franlab, precum și la activitățile de închiriere a infrastructurilor, de furnizare de personal și de prestare de servicii juridice în beneficiul filialelor sale [considerentele (187) și (189)-(191) ale deciziei atacate].
18
În al treilea rând, Comisia a examinat în special problema dacă garanția implicită și nelimitată în discuție a procurat un avantaj selectiv grupului constituit din IFPEN și din filialele sale (denumit în continuare „grupul IFPEN”).
19
În această privință, Comisia a decis, într‑o primă etapă, să examineze problema dacă IFPEN însăși a putut obține un avantaj din garanția implicită și nelimitată a statului și, într‑o a doua etapă, să verifice dacă a putut transfera acest avantaj filialelor sale [considerentul (192) al deciziei atacate].
20
În ceea ce privește avantajul de care ar fi beneficiat IFPEN, Comisia a decis să examineze relațiile acestei IPIC cu instituțiile bancare și financiare, cu furnizorii și cu clienții [considerentele (193) și (194) ale deciziei atacate].
21
Mai întâi, în ceea ce privește relațiile IFPEN cu instituțiile bancare și financiare, Comisia a concluzionat că această instituție nu obținuse un avantaj economic real din garanția statului inerentă statutului său de IPIC în perioada cuprinsă între transformarea sa în IPIC, în luna iulie a anului 2006, și sfârșitul anului 2010 (denumită în continuare „perioada în cauză”) [considerentele (195)-(199) ale deciziei atacate]. Comisia a subliniat însă că o asemenea concluzie nu era valabilă decât pentru trecut, întrucât ea nu putea anticipa comportamentul viitor al operatorilor de pe piață și nici evoluția percepției lor în ceea ce privește impactul garanției de stat asupra riscului de nerambursare de către IFPEN [considerentul (200) al deciziei atacate]. În consecință, Comisia a decis să impună Republicii Franceze obligația de a‑i comunica informații referitoare la gradul și la condițiile de îndatorare ale IFPEN și de a proba conformitatea acestor împrumuturi cu condițiile pieței sau de a adăuga echivalentul ajutorului corespunzător în estimarea valorilor maxime ale efectelor garanției. Comisia a precizat că obligațiile impuse Republicii Franceze și angajamentul asumat de aceasta din urmă de a introduce pentru fiecare operațiune, în contractul de finanțare, o mențiune scrisă care să excludă ca statul să se substituie IFPEN din punct de vedere financiar pentru plata creanței în cazul insolvenței acesteia, fără a soluționa toate problemele garanției, ar permite aplicarea excepției riscului acceptat și limitarea eventualelor repercusiuni negative ale garanției [considerentele (201) și (202) ale deciziei atacate].
22
În continuare, în ceea ce privește relațiile IFPEN cu furnizorii, Comisia a constatat că IFPEN beneficiase de un avantaj economic real, care consta într‑o reducere a prețurilor practicate de furnizorii săi. Această reducere a prețurilor ar fi rezultat dintr‑o apreciere mai favorabilă de către aceștia din urmă a riscului de nerambursare al IFPEN, în considerarea garanției de stat nelimitate pe care i‑o conferea statutul său de IPIC [considerentele (203)-(215) ale deciziei atacate].
23
În sfârșit, în ceea ce privește relațiile IFPEN cu clienții săi, Comisia a considerat că, având în vedere garanția adusă de stat instituției IFPEN, clienții săi erau asigurați că aceasta urma să nu se afle niciodată într‑o situație de lichidare judiciară, fiind, așadar, întotdeauna în măsură să își îndeplinească obligațiile contractuale sau, în cazul în care urma să nu o facă, că vor fi despăgubiți pentru această încălcare. Or, în absența acestei garanții, un client care dorește să beneficieze de același nivel de protecție ar fi obligat să subscrie la un intermediar financiar o garanție de bună execuție. Prin urmare, IFPEN ar fi beneficiat de un avantaj economic real, constând în neachitarea unei prime corespunzătoare unei garanții de bună execuție sau, cel puțin, unei garanții privind cele mai bune eforturi, avantaj pe care l‑ar fi oferit clienților săi [considerentele (216)-(237) ale deciziei atacate].
24
Comisia a considerat că avantajul economic obținut de IFPEN ca urmare a garanției de stat era selectiv, întrucât concurenții IFPEN, supuși procedurilor de insolvență de drept comun, nu beneficiau de o garanție de stat comparabilă [considerentele (215) și (238) ale deciziei atacate].
25
În ceea ce privește un eventual transfer al avantajului creat pentru IFPEN către filialele sale de drept privat, referindu‑se la analiza relațiilor dintre IFPEN și filialele sale efectuată în Decizia 2009/157, Comisia a concluzionat că, deși relațiile dintre IFPEN și Beicip‑Franlab erau realizate în condiții normale de piață, filialele Axens și Prosernat au putut, într‑o anumită măsură, să beneficieze de avantajul economic creat pentru IFPEN ca urmare a garanției pe care aceasta o obținea din statutul său de IPIC. Ea a calificat avantajul respectiv drept selectiv pentru motivul că concurenții Axens și Prosernat nu aveau acces la tehnologiile și la resursele umane și materiale ale IFPEN în condiții la fel de favorabile [considerentele (226) și (243)-(250) ale deciziei atacate].
26
În al patrulea rând, Comisia a examinat problema denaturării concurenței și a afectării schimburilor comerciale. Comisia a subliniat că garanția de stat „poate determina o reducere a costurilor de funcționare a instituției publice [IFPEN] pentru serviciile pe care le prestează către terți (cercetare contractuală) și o reducere a costului de funcționare a filialelor Axens și Prosernat pentru serviciile pe care le obțin de la societatea‑mamă (cercetare în domeniul lor exclusiv, cercetare contractuală, furnizare de personal și de materiale, prestare de servicii administrative), ceea ce poate avea ca efect favorizarea grupului IPF[EN] și deci denaturarea concurenței în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE”. Potrivit Comisiei, în măsura în care piețele pe care grupul IFPEN își desfășoară activitatea sunt deschise larg schimburilor intracomunitare, această măsură poate avea un impact nefavorabil asupra întreprinderilor concurente care au sau care doresc să desfășoare activități economice similare pe piețele relevante și, prin urmare, să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE [considerentele (251)-(253)].
27
Comisia a constatat de aici că această garanție constituia ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE [considerentul (255)].
28
În al cincilea rând, Comisia a examinat compatibilitatea acestui ajutor, distingând, pe de o parte, ajutorul din domeniul cercetării contractuale și al serviciilor prestate de IFPEN atât în numele terților, cât și în numele filialelor sale și, pe de altă parte, ajutorul acordat grupului IFPEN în domeniile de activitate exclusive ale Axens și Prosernat. Aceasta a concluzionat că ajutorul de stat acordat grupului IFPEN era compatibil cu piața internă sub rezerva anumitor condiții, precizate în decizia atacată.
29
Principalele puncte ale dispozitivului deciziei atacate sunt reproduse în continuare:
„Articolul 1
1. Acordarea de către Franța a statutului de instituție publică industrială și comercială [IFPEN] a conferit acesteia din urmă, începând cu data de 7 iulie 2006, o garanție publică nelimitată (în continuare, «garanția [statului]») cu privire la toate activitățile sale.
2. Acoperirea prin garanția [statului] a activităților neeconomice ale [IFPEN], în special activitățile sale de formare în vederea creșterii numărului și calificării resurselor umane, activitățile sale de [cercetare și dezvoltare] independente în vederea extinderii cunoștințelor și a unei mai bune înțelegeri și activitățile sale de diseminare a rezultatelor cercetărilor, nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
3. Acoperirea prin garanția [statului] a activităților de transfer tehnologic desfășurate de [IFPEN] în domeniile prevăzute în Convenția exclusivă de dezvoltare, comercializare și utilizare încheiată cu filiala sa Beicip‑Franlab nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
4. Acoperirea prin garanția [statului] a activităților de transfer tehnologic desfășurate de [IFPEN] în domeniile prevăzute în acordurile exclusive încheiate cu filialele sale Axens și Prosernat, la care se face referire la articolul 3 alineatul (1) din Decizia [2009/157], constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
5. Acoperirea prin garanția [statului] a serviciilor de cercetare contractuală și [a prestărilor] de servicii de desfășurate de [IFPEN], atât în numele terților, cât și în numele filialelor, constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.
[…]
Articolul 3
În perioada cuprinsă între 7 iulie 2006 și 31 decembrie 2009, acoperirea prin garanția [statului] a activităților economice la care se face referire la articolul 1 alineatele (4) și (5) din prezenta decizie a constituit ajutor compatibil cu piața internă.
Articolul 4
Începând din 1 ianuarie 2010 și până la expirarea acordurilor exclusive între [IFPEN] și filialele sale Axens și Prosernat menționate la articolul 3 alineatul (1) din Decizia [2009/157], acoperirea prin garanția [statului] a activităților economice la care se face referire la articolul 1 alineatul (4) din prezenta decizie constituie ajutor compatibil cu piața internă, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute la articolele 5 și 6 din prezenta decizie.
Articolul 5
1. Raportul financiar anual la care se face referire la articolul 4 alineatul (2) din Decizia [2009/157] include, pe lângă elementele deja menționate la articolul 5 alineatul (1) din decizie, elementele enumerate la alineatele (2), (3) și (4) ale prezentului articol.
2. Raportul financiar anual include cuantumul, rata dobânzii și condițiile contractuale ale împrumuturilor contractate de [IFPEN] în cursul perioadei anuale avute în vedere, precum și o estimare a echivalentului‑subvenție brut al posibilei majorări a dobânzilor legate de garanția [statului], cu excepția cazului în care se face dovada faptului că aceste contracte de împrumut sunt în conformitate cu condițiile normale de piață, fie prin compararea condițiilor lor cu cele obținute de [IFPEN] anterior schimbării de statut, fie pe baza unei metodologii mai exacte aprobate anterior de Comisie.
3. Raportul financiar anual include valoarea bunurilor și serviciilor achiziționate de [IFPEN] de la furnizori pentru prestarea serviciilor economice la care se face referire la articolul 1 alineatele (4) și (5) din prezenta decizie, în cursul perioadei anuale avute în vedere, precum și o estimare maximă a echivalentului‑subvenție brut al ajutorului care rezultă dintr‑o evaluare mai favorabilă de către furnizori a riscului de faliment al întreprinderii. Această estimare este realizată fie prin aplicarea unui procent forfetar de 2,5 % la valoarea achizițiilor realizate, fie pe baza unei metodologii mai exacte aprobate anterior de Comisie.
4. Raportul financiar anual include valoarea activităților economice, menționate la articolul 1 alineatele (4) și (5) din prezenta decizie, desfășurate de [IFPEN] în cursul perioadei anuale avute în vedere, precum și o estimare maximă a echivalentului‑subvenție brut al ajutorului care rezultă din neplata unei prime corespunzătoare unei garanții de bună execuție sau, cel puțin, a unei garanții de diligență, oferită beneficiarilor serviciilor economice respective. Această estimare este realizată fie prin aplicarea unui procent forfetar de 5 % la valoarea serviciilor furnizate, fie pe baza unei metodologii mai exacte aprobate anterior de Comisie.
Articolul 6
1. Valoarea totală a fondurilor publice alocate activităților [IFPEN] în domeniile de activitate exclusive ale Axens și Prosernat, inclusiv impactul maxim al garanției [statului], astfel cum este estimat la articolul 5 alineatele (2), (3) și (4) din prezenta decizie, va trebui să fie mai mic decât intensitatea maximă autorizată prevăzută în Cadrul comunitar privind ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare.
2. În cazul depășirii pragului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol, excedentul de ajutor va fi, după caz, rambursat de filiala Axens sau Prosernat în cauză instituției publice [IFPEN].
Articolul 7
Începând din 1 ianuarie 2010, acoperirea prin garanția [statului] a activităților economice la care se face referire la articolul 1 alineatul (5) constituie ajutor de stat compatibil cu piața internă, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute la articolul 8 din prezenta decizie.
Articolul 8
1. Activitățile de cercetare contractuală și de prestări de servicii desfășurate de [IFPEN], la care se face referire la articolul 1 alineatul (5) din prezenta decizie, trebuie să rămână auxiliare activității sale principale de cercetare publică independentă.
[…]
3. Franța transmite anual Comisiei un raport privind activitățile de cercetare contractuală și de prestări de servicii desfășurate de [IFPEN], care precizează procentul cuantumului lor din bugetul alocat de [IFPEN] activităților sale de cercetare publică independentă.
Articolul 9
1. Autoritățile franceze și [IFPEN] dispun adăugarea următoarei mențiuni, pentru fiecare operațiune, în contractul de finanțare (pentru orice instrument prevăzut în contract):
«Emisiunea/programul/împrumutul nu beneficiază de niciun fel de garanție, directă sau indirectă, din partea statului. În caz de insolvabilitate, statul nu este obligat să se substituie financiar [IFPEN] pentru achitarea creanței.»
2. Autoritățile franceze dispun introducerea unei clauze analoge, care să excludă răspunderea statului, în orice contract privind serviciile de cercetare contractuală sau de servicii la care se face referire la articolul 1 alineatul (5) din prezenta decizie.
3. Autoritățile franceze dispun introducerea unei clauze analoge, care să excludă răspunderea [IFPEN] și a statului, în orice contract care implică o creanță, încheiat între societățile pe acțiuni Axens, Beicip‑Franlab și Prosernat.
4. [IFPEN] se abține de la acordarea oricărei forme de garanție, aviz, scrisoare de intenție sau de confort în favoarea societăților pe acțiuni Axens, Beicip‑Franlab și Prosernat care nu ar fi conformă cu condițiile normale de piață.
[…]”
Procedurile anterioare în fața Tribunalului și a Curții
30
Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 9 septembrie 2011, Republica Franceză a introdus o acțiune împotriva deciziei atacate, înregistrată cu numărul T‑479/11.
31
Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 aprilie 2012, IFPEN a introdus o acțiune împotriva deciziei atacate, înregistrată cu numărul T‑157/12.
32
Prin Ordonanța din 2 decembrie 2013, după ascultarea părților, președintele Camerei a opta a Tribunalului a suspendat procedura în cauzele în care s‑a pronunțat ulterior Hotărârea din 26 mai 2016, Franța și IFP Énergies nouvelles/Comisia (T‑479/11 și T‑157/12, denumită în continuare „hotărârea inițială”, EU:T:2016:320), până la decizia Curții prin care se finalizează judecata în cauza în care s‑a pronunțat ulterior Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217).
33
Întrucât Curtea a respins, prin Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), recursul introdus de Republica Franceză împotriva Hotărârii din 20 septembrie 2012, Franța/Comisia (T‑154/10, EU:T:2012:452), prin care Tribunalul a respins acțiunea acesteia din urmă împotriva deciziei La Poste, Tribunalul a solicitat Republicii Franceze, IFPEN și Comisiei să își prezinte observațiile cu privire la consecințele care trebuiau deduse din Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), pentru acțiunile legate de cauzele în care s‑a pronunțat ulterior hotărârea inițială.
34
Prin scrisoarea din 5 mai 2014, Republica Franceză a renunțat la motivele prin care contesta existența unei garanții implicite și nelimitate a statului inerente statutului de IPIC, precum și legătura de conexitate dintre pretinsul avantaj de care beneficiază IFPEN în temeiul garanției menționate și transferul de resurse de stat. Prin scrisoarea din aceeași zi, IFPEN a renunțat de asemenea la motivul prin care contesta existența unei garanții implicite și nelimitate a statului inerente statutului de IPIC.
35
Prin Decizia din 8 septembrie 2015, după ascultarea părților, președintele Camerei a opta a Tribunalului a conexat cauzele în care s‑a pronunțat ulterior hotărârea inițială, pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și în vederea pronunțării deciziei prin care se finalizează judecata.
36
În cadrul ședinței din 8 octombrie 2015, au fost ascultate pledoariile părților în cauzele conexate și răspunsurile acestora la întrebările Tribunalului.
37
Prin hotărârea inițială, pronunțată la 26 mai 2016, Tribunalul a admis în parte acțiunile formulate de Republica Franceză și de IFPEN și a anulat decizia atacată, întrucât aceasta calificase drept „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, garanția care decurge din statutul de IPIC al IFPEN și stabilise consecințele acestei calificări. Tribunalul a respins în rest acțiunile.
38
În special, Tribunalul a statuat că, în ceea ce privește definiția avantajului în relația IFPEN cu furnizorii și cu clienții săi, Comisia și‑a încălcat obligația de motivare, precum și obligația sa de a face dovada acestui avantaj și a săvârșit erori de drept atunci când a ales să recurgă la serviciul de factoring și la garanția de bună execuție pentru a calcula valoarea avantajului în discuție. Tribunalul a statuat de asemenea că, pentru a face dovada acestui avantaj, Comisia nu putea recurge la prezumția de avantaj conferită unei IPIC prin garanția implicită și nelimitată a statului asociată statutului său, stabilită de Curte în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217). Astfel, Tribunalul a statuat că, pe de o parte, ipoteza pe care se întemeia această prezumție nu era plauzibilă în ceea ce privește relația dintre IFPEN și furnizorii săi și, pe de altă parte, întrucât Comisia nu a definit avantajul care ar decurge din garanție pentru IFPEN în relațiile sale cu clienții săi, prezumția de care intenționa să se prevaleze era lipsită de obiect. În plus, Tribunalul a statuat că această prezumție de avantaj era limitată la operațiunile care implică o finanțare, un împrumut sau, în sens mai larg, un credit și nu putea fi extinsă, așadar, la relațiile unei IPIC cu furnizorii și cu clienții săi. Tribunalul a statuat de asemenea că, deși Comisia se putea prevala de prezumția stabilită de Curte în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), pentru a face dovada existenței avantajului pe care IFPEN îl obținea din statutul său de IPIC în relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare, această prezumție fusese răsturnată în speță. Astfel, Tribunalul a constatat că, de la transformarea IFPEN în IPIC, în iulie 2006, până la sfârșitul perioadei examinate în decizia atacată, și anume sfârșitul anului 2010, IFPEN nu a obținut din statutul său de IPIC niciun avantaj economic real care să ia forma unor condiții de creditare mai favorabile care i‑ar fi fost acordate de instituțiile bancare și financiare. Tribunalul a considerat de asemenea că, din moment ce prezumția fusese răsturnată pentru perioada examinată, aceasta nu putea fi invocată din nou pentru a dovedi că garanția în discuție ar conferi un avantaj IFPEN în relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare în viitor fără o modificare substanțială a circumstanțelor în care a fost răsturnată. În această privință, Tribunalul a apreciat că Comisia nu se putea prevala de simpla posibilitate statutară de a se îndatora pentru a considera că avantajul viitor pentru IFPEN putea fi stabilit prin intermediul prezumției.
39
În urma recursului formulat de Comisie, Curtea, prin Hotărârea din 19 septembrie 2018, Comisia/Franța și IFP Énergies nouvelles (C‑438/16 P, denumită în continuare „hotărârea pronunțată în recurs”, EU:C:2018:737), a anulat hotărârea inițială și a trimis cauza Tribunalului spre rejudecare.
40
Astfel, Curtea a admis al doilea motiv invocat de Comisie, apreciind că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a statuat că posibilitatea de a se prevala de prezumția stabilită în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), se întemeia pe existența unor efecte reale în favoarea beneficiarului garanției și că, în ceea ce privește relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare, această prezumție fusese răsturnată. Curtea a precizat că prezumția în discuție nu putea fi răsturnată decât în măsura în care se demonstra că, ținând seama de contextul economic și juridic în care se înscria garanția asociată statutului IPIC în cauză, acesta din urmă nu obținuse în trecut și, în mod plauzibil, nu va obține în viitor niciun avantaj economic real din garanția respectivă.
41
Curtea a admis și al treilea motiv al Comisiei. Curtea a statuat astfel că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că prezumția stabilită în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), era limitată la relațiile care implică o operațiune de finanțare, un împrumut sau, în sens mai larg, un credit din partea creditorului unei IPIC, în special la relațiile dintre această IPIC și instituțiile bancare și financiare. Cu toate acestea, Curtea a precizat că, întrucât prezumția stabilită în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), se întemeiază pe ipoteza potrivit căreia, datorită garanției asociate statutului său, IPIC în cauză beneficia sau putea beneficia de condiții financiare mai avantajoase decât cele care erau consimțite în mod normal pe piețele financiare, această prezumție nu putea fi aplicată relațiilor IPIC cu furnizorii și cu clienții săi decât dacă asemenea condiții existau în relațiile cu aceștia din urmă pe piețele în discuție, aspect a cărui verificare revenea Comisiei.
42
Pe de altă parte, Curtea a respins în totalitate primul motiv invocat de Comisie. În special, aceasta a considerat că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a statuat că, în măsura în care transformarea IFPEN în IPIC putea fi calificată drept „ajutor de stat”, ea constituia un ajutor individual în sensul articolului 1 litera (e) din Regulamentul nr. 659/1999.
43
Curtea a observat de asemenea că, în mod contrar susținerilor Comisiei, Republica Franceză și IFPEN contestaseră, în mai multe rânduri și în mod suficient de detaliat, concluziile Comisiei privind existența unui avantaj pentru IFPEN în relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare.
Procedura și concluziile părților după trimiterea spre rejudecare
44
Prin Decizia din 19 septembrie 2018, Tribunalul a conexat cauzele T‑479/11 RENV și T‑157/12 RENV pentru buna desfășurare a fazei scrise a procedurii, a eventualei faze orale a acesteia din urmă și în vederea pronunțării deciziei prin care se finalizează judecata. Aceste cauze au fost atribuite Camerei a opta a Tribunalului.
45
Conform articolului 217 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Republica Franceză și IFPEN, precum și Comisia au depus fiecare observații scrise. Observațiile IFPEN au fost depuse la 28 noiembrie 2018, în timp ce cele ale Republicii Franceze și cele ale Comisiei au fost depuse la 29 noiembrie 2018.
46
Conform articolului 217 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Republica Franceză și IFPEN, precum și Comisia au depus de asemenea fiecare un memoriu complementar la 21 februarie 2019.
47
Prin scrisoarea din 12 martie 2019, IFPEN a solicitat organizarea unei ședințe.
48
În cadrul unei măsuri de organizare a procedurii, Tribunalul a adresat întrebări în scris părților. Părțile au răspuns la întrebări în termenele stabilite.
49
La 28 noiembrie 2019, pledoariile părților au fost ascultate și acestea au răspuns la întrebările adresate de Tribunal.
50
Republica Franceză solicită Tribunalului:
–
anularea în totalitate a deciziei atacate;
–
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
51
IFPEN solicită Tribunalului:
–
cu titlu principal, anularea deciziei atacate;
–
cu titlu subsidiar, anularea părților viciate din dispozitivul deciziei atacate;
–
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
52
Comisia solicită Tribunalului:
–
respingerea acțiunii ca nefondată;
–
obligarea Republicii Franceze și a IFPEN la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
53
În cauza T‑479/11, Republica Franceză invocă în prezent două motive în susținerea acțiunii formulate. Primul motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Comisia nu a constatat corespunzător cerințelor legale existența unui ajutor de stat. Al doilea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Comisia a evaluat incorect noțiunea de avantaj selectiv. Prin intermediul acestui motiv, care cuprinde două aspecte, pe de o parte, Republica Franceză susține că Comisia a concluzionat în mod eronat că existența unei garanții ar crea un avantaj în favoarea IFPEN, atât în relațiile sale cu furnizorii și cu clienții săi, cât și în relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare. Pe de altă parte și în subsidiar, aceasta contestă concluziile Comisiei referitoare la transferul avantajului respectiv către filialele de drept privat ale IFPEN, Axens și Prosernat.
54
În cauza T‑157/12, IFPEN invocă în prezent patru motive în susținerea acțiunii formulate.
55
Primul motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Comisia nu a stabilit existența unui avantaj economic real în favoarea IFPEN și a filialelor sale. Prin intermediul acestui motiv, care cuprinde trei aspecte, IFPEN susține, mai întâi, că Comisia nu a reușit să demonstreze, cu respectarea standardului de probă impus de jurisprudență, existența unui avantaj economic real în favoarea sa obținut din garanția în discuție, în special în ceea ce privește relațiile sale cu furnizorii și relațiile sale cu clienții. În continuare, susține că Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale transferul avantajului economic respectiv către filialele sale de drept privat Axens și Prosternat. În sfârșit, IFPEN consideră că nu există o legătură suficientă între avantajul economic respectiv și transferul de resurse de stat provenite din garanția în cauză.
56
Al doilea motiv este întemeiat pe o încălcare a Comunicării privind garanțiile sau, în subsidiar, a articolului 107 alineatul (1) TFUE. Prin intermediul acestui motiv, IFPEN susține în esență că punctul 1.2 din Comunicarea privind garanțiile nu poate fi interpretat în sensul că validează existența unui automatism între, pe de o parte, imposibilitatea legală și statutară de a face obiectul unei proceduri de faliment și, pe de altă parte, beneficiul unor condiții de finanțare mai favorabile pe piețe, care constituie un avantaj selectiv.
57
Al treilea motiv este întemeiat pe erori de apreciere în ceea ce privește stabilirea valorii avantajului acordat IFPEN. Prin intermediul acestui motiv, care cuprinde două aspecte, pe de o parte, IFPEN contestă relevanța utilizării serviciului de factoring și a garanțiilor de bună execuție sau a garanțiilor privind cele mai bune eforturi pentru a estima valoarea avantajului care ar fi fost obținut din garanția în cauză în relațiile sale cu furnizorii și cu clienții. Pe de altă parte, IFPEN susține că Comisia a stabilit în mod eronat intensitatea ajutorului de stat pretins identificat atât pentru aceasta, cât și pentru filialele sale.
58
În sfârșit, al patrulea motiv se întemeiază pe o încălcare a principiului proporționalității. Prin intermediul acestui motiv, IFPEN susține în esență că consecințele care decurg dintr‑o recunoaștere a existenței unei garanții implicite și nelimitate a statului în favoarea IPIC care ar constitui un ajutor de stat, în special obligația de notificare prealabilă și alte obligații impuse acesteia și Republicii Franceze, sunt disproporționate.
59
Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, întrucât existența garanției de stat implicite și nelimitate inerente statutului de IPIC nu mai este repusă în discuție în cadrul prezentului litigiu, având în vedere motivele invocate de Republica Franceză și de IFPEN, revine Tribunalului, într‑o primă etapă, sarcina de a examina problema dacă, fără a săvârși o eroare, Comisia a concluzionat că acoperirea prin această garanție, pe de o parte, a activităților de transfer tehnologic desfășurate de IFPEN în domeniile prevăzute în acordurile exclusive încheiate cu filialele sale Axens și Prosernat și, pe de altă parte, a serviciilor de cercetare contractuală și a prestărilor de servicii desfășurate de IFPEN, atât în numele terților, cât și în numele filialelor, constituia ajutoare de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
60
În acest cadru, Tribunalul va examina mai întâi problema dacă în speță Comisia a considerat în mod întemeiat că IFPEN beneficia de un avantaj în relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare, cu clienții și cu furnizorii săi, care decurge din garanția implicită și nelimitată a statului aferentă statutului său, precum și problema dacă Comisia a demonstrat corespunzător cerințelor legale că acest avantaj fusese transferat filialelor IFPEN, Axens și Prosernat. În continuare, dacă este cazul, va reveni Tribunalului sarcina de a examina motivele prin care Republica Franceză și IFPEN contestă faptul că acest avantaj implică transferul de resurse de stat.
61
În ipoteza în care Tribunalul ar constata că în mod întemeiat Comisia a concluzionat în sensul existenței unui ajutor de stat potrivit articolului 107 alineatul (1) TFUE, în speță, va reveni Tribunalului, într‑o a doua etapă, sarcina de a verifica dacă condițiile de compatibilitate a acestui ajutor cu piața internă impuse de Comisie încalcă principiul proporționalității, astfel cum susține IFPEN.
Cu privire la motivele întemeiate pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, referitoare la existența și la calculul avantajului pentru IFPEN
62
Primul aspect al celui de al doilea motiv și al patrulea motiv ale acțiunii formulate în cauza T‑157/12, precum și al doilea aspect al primului motiv și primul aspect al celui de al treilea motiv ale acțiunii formulate în cauza T‑479/11 privesc în esență existența avantajului pe care IFPEN l‑ar fi obținut din garanția statului inerentă statutului său de IPIC și mai puțin estimarea valorii acestui avantaj.
63
Argumentele Republicii Franceze și ale IFPEN privesc în esență demonstrarea de către Comisie a existenței unui avantaj în relațiile IFPEN cu clienții și cu furnizorii săi. Republica Franceză însă contestă de asemenea anumite observații ale Comisiei referitoare la avantajul care s‑ar putea materializa în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare.
64
Într‑o primă etapă trebuie deci examinate argumentele referitoare la avantajul creat în relațiile IFPEN cu furnizorii și cu clienții săi și, într‑o a doua etapă, avantajul care ar putea fi creat în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare.
Cu privire la avantajul în ceea ce privește relațiile dintre IFPEN și furnizorii și clienții săi
65
În primul rând, în cererile introductive formulate, Republica Franceză și IFPEN susțin că Comisia nu a reușit să demonstreze, în standardul probei impuse de jurisprudență, existența unui avantaj economic real în favoarea IFPEN în ceea ce privește relațiile sale cu furnizorii și cu clienții săi. Acestea afirmă astfel că, deși analiza Comisiei poate fi prospectivă, ea nu poate fi complet ipotetică, ci trebuie, dimpotrivă, să permită definirea unui avantaj economic real.
66
Or, potrivit Republicii Franceze și IFPEN, în speță, demonstrarea existenței avantajului în relațiile IFPEN cu furnizorii și cu clienții săi era întemeiată pe ipoteze nesusținute de elemente de probă. Republica Franceză și IFPEN subliniază în mod special că Comisia nu a prezentat nicio mărturie a unui furnizor sau a unui client și nu a demonstrat, a fortiori, caracterul obișnuit și sistematic al anticipării de către furnizori și clienți a imposibilității de a supune o IPIC unei proceduri de insolvență. În plus, în ceea ce privește relațiile dintre IFPEN și clienții săi, Republica Franceză și IFPEN subliniază caracterul confuz, chiar incomprehensibil, al anumitor fragmente din motivarea deciziei atacate. Republica Franceză și IFPEN concluzionează că Comisia nu și‑a respectat obligațiile în materie de investigare atunci când a construit un raționament pe baza unei supoziții în loc să caute la furnizorii și la clienții IFPEN eventuale probe tangibile ale comportamentelor care le sunt imputate.
67
În observațiile lor scrise cu privire la concluziile care trebuie desprinse din hotărârea pronunțată în recurs pentru soluționarea litigiului, Republica Franceză și IFPEN arată că Comisia nu se putea prevala de prezumția de avantaj stabilită de Curte în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), pentru a demonstra existența avantajului obținut de IFPEN din garanția nelimitată a statului în relațiile sale cu furnizorii și cu clienții săi fără să fi verificat în prealabil că comportamentul actorilor pe piață justifica o ipoteză de avantaj analogă celei care se regăsește în relațiile IFPEN cu instituțiile bancare și financiare. Potrivit Republicii Franceze și IFPEN, în decizia atacată nu ar exista o asemenea verificare.
68
În plus, potrivit Republicii Franceze, examinarea contextului economic și juridic în care se înscrie piața afectată de relațiile IFPEN cu furnizorii și cu clienții săi permite să se excludă plauzibilitatea unei ipoteze privind existența unui avantaj analoage celei care se regăsește în relațiile IFPEN cu instituțiile bancare și financiare. Republica Franceză și IFPEN invocă în continuare în observațiile lor diverse elemente de fapt pentru a demonstra că, în orice caz, prezumția de avantaj în relațiile dintre IFPEN și furnizorii și clienții săi este răsturnată.
69
În al doilea rând, Republica Franceză și IFPEN contestă metoda aleasă de Comisie pentru a estima valoarea avantajului procurat IFPEN de garanția în discuție în relațiile sale cu furnizorii și cu clienții săi. În special, acestea susțin că serviciul de factoring și garanțiile de bună execuție și privind cele mai bune eforturi, pe care Comisia le‑a ales ca indicatori comparativi, nu sunt relevante pentru efectuarea unei asemenea estimări.
70
Comisia arată în observațiile sale scrise cu privire la concluziile care trebuie desprinse din hotărârea pronunțată în recurs pentru soluționarea litigiului că utilizarea unei prezumții era justificată pentru a demonstra existența avantajului în relațiile dintre IFPEN și clienții și furnizorii săi. Comisia observă că, în ceea ce privește piața pe care operează IFPEN, activitățile economice ale organismelor de cercetare cuprind printre altele contracte de cercetare și de furnizare de servicii către întreprinderi sau, astfel cum este cazul IFPEN, activități de transfer de tehnologie. Comisia subliniază astfel că un organism de cercetare poate achiziționa instrumente, echipamente și diverse mijloace de cercetare pentru laboratoarele sale de la furnizori. În ceea ce privește clienții IFPEN, Comisia arată că ei încheie cu aceasta contracte de cercetare. Or, potrivit Comisiei, simpla împrejurare că proiectele de cercetare ale IFPEN se caracterizează printr‑un nivel ridicat de incertitudine și, așadar, prin acceptarea unui risc ridicat de partenerii comerciali ai organismului de cercetare nu înseamnă însă că acestor parteneri le este indiferent riscul de faliment al cocontractantului lor. Durata lungă a contractelor de cercetare și de dezvoltare ar sublinia, dimpotrivă, interesul pe care îl poate prezenta pentru clienții IFPEN o protecție împotriva falimentului cocontractantului lor, în special atunci când aceștia se angajează pe termen lung într‑o cercetare complexă. Potrivit Comisiei, trebuie făcută o distincție între riscul inerent proiectului de cercetare și riscul de faliment al cocontractantului. Garanția de care beneficiază IFPEN ar putea constitui, așadar, un avantaj concurențial în raport cu celelalte organisme de cercetare în ceea ce privește contractele pe termen lung. În plus, anumite contracte de cercetare și de dezvoltare ar presupune importante servicii postvânzare, astfel încât partenerii comerciali ar rămâne mult mai dependenți unii de ceilalți decât în cadrul cumpărării unui produs sau a unui serviciu mai standardizat. Un raționament similar ar putea fi reținut în ceea ce privește relațiile IFPEN cu furnizorii săi. Și în acest caz, chiar dacă o parte a bunurilor este standardizată, alte contracte de furnizare ar putea avea ca obiect instrumente foarte specializate care nu ar putea fi livrate decât după o perioadă îndelungată. Această împrejurare ar putea încuraja furnizorii unui organism de cercetare să încerce să își ia precauții împotriva riscului de faliment al cocontractantului lor. În același mod, potrivit Comisiei, prețul ridicat al unor astfel de instrumente ar putea conduce la o plată amânată în rate care, de asemenea, ar expune furnizorul unui risc și ar produce aceeași stimulare. Comisia concluzionează din acestea că utilizarea unei prezumții pentru a demonstra existența unui avantaj care decurge din garanția nelimitată a statului conferită IFPEN în relațiile sale cu clienții și cu furnizorii săi era pe deplin justificată.
71
Comisia contestă de asemenea în observațiile sale complementare argumentul Republicii Franceze și al IFPEN potrivit căruia examinarea contextului economic și juridic al pieței pe care evoluează IFPEN ar fi condus la lipsirea de plauzibilitate a ipotezei potrivit căreia garanția nelimitată a statului ar permite IFPEN să beneficieze în relațiile sale cu furnizorii și cu clienții săi de un avantaj analog celui care se regăsește în relațiile unei IPIC cu instituțiile bancare și financiare. Comisia contestă în plus că prezumția de avantaj în relațiile dintre IFPEN și furnizorii și clienții săi ar fi fost răsturnată în speță.
72
Pe de altă parte, Comisia susține că, contrar afirmațiilor Republicii Franceze și ale IFPEN, utilizarea serviciului de factoring și a garanției de bună execuție pentru a calcula avantajul obținut de IFPEN din garanția nelimitată a statului în relațiile sale cu furnizorii și cu clienții săi ar fi adecvată. Comisia subliniază în această privință că recurgerea la „raționamentul în termeni de cost pentru acoperirea riscului echivalent” în vederea aprecierii valorii avantajului pe care IFPEN l‑ar fi putut obține din garanția în cauză era justificată de dificultățile pe care ar fi trebuit să le depășească în executarea acestei estimări, dificultăți care decurg în special din lipsa de pe piață a unui serviciu comparabil cu o garanție împotriva riscului de insolvență care ar fi comercializată ca atare.
73
Mai întâi, trebuie amintit că, pentru a califica drept ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, o măsură luată în privința unei întreprinderi, este necesar să fie îndeplinite patru condiții. Primo, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. Secundo, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. Tertio, trebuie să acorde un avantaj în beneficiul exclusiv al anumitor întreprinderi sau al anumitor sectoare de activitate. Quarto, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 martie 2006, Enirisorse, C‑237/04, EU:C:2006:197, punctele 38 și 39 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 29 septembrie 2000, CETM/Comisia, T‑55/99, EU:T:2000:223, punctul 39 și jurisprudența citată).
74
Noțiunea de ajutor cuprinde nu numai prestații pozitive, ci și intervenții care, sub diverse forme, reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, din acest motiv, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, au aceeași natură și efecte identice. Sunt, astfel, considerate ajutoare toate intervențiile statale care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi putut obține în condiții de piață normale (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2014, La Poste, C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 94 și jurisprudența citată).
75
În continuare, trebuie să se reamintească faptul că revine Comisiei să facă dovada existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2007, Olympiaki Aeroporia Ypiresies/Comisia, T‑68/03, EU:T:2007:253, punctul 34). În această privință, potrivit jurisprudenței, pentru a verifica dacă întreprinderea beneficiară primește un avantaj economic pe care nu l‑ar fi obținut în condiții normale de piață, Comisia este obligată să facă o analiză completă a tuturor elementelor relevante ale operațiunii în litigiu și a contextului acesteia, inclusiv a situației întreprinderii beneficiare și a pieței relevante (Hotărârea din 6 martie 2003, Westdeutsche Landesbank Girozentrale și Land Nordrhein‑Westfalen/Comisia, T‑228/99 și T‑233/99, EU:T:2003:57, punctul 251, și Hotărârea din 3 martie 2010, Bundesverband deutscher Banken/Comisia, T‑163/05, EU:T:2010:59, punctul 37).
76
În ceea ce privește administrarea probei în sectorul ajutoarelor de stat, o jurisprudență constantă obligă Comisia să desfășoare procedura de investigare a măsurilor incriminate cu diligență și cu imparțialitate, pentru ca, la momentul adoptării deciziei finale privind existența și, dacă este cazul, incompatibilitatea sau nelegalitatea ajutorului, să dispună de cele mai complete și mai fiabile elemente posibile în acest scop (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2014, La Poste, C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 63 și jurisprudența citată).
77
Cu toate acestea, astfel cum a statuat Curtea în cadrul investigației menționate, Comisia se poate prevala de o prezumție simplă potrivit căreia acordarea unei garanții implicite și nelimitate a statului în favoarea unei întreprinderi care nu este supusă procedurilor de drept comun în materie de redresare și de lichidare are drept consecință o îmbunătățire a poziției sale financiare printr‑o reducere a sarcinilor care grevează în mod normal bugetul său. Așadar, în cadrul unei proceduri referitoare la ajutoarele existente, pentru a dovedi avantajul obținut printr‑o astfel de garanție de întreprinderea beneficiară, este suficient ca Comisia să demonstreze existența însăși a acestei garanții, fără a trebui să demonstreze efectele reale produse de aceasta de la momentul acordării sale (Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia, C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctele 98 și 99, și hotărârea pronunțată în recurs, punctul 110).
78
În ceea ce privește întinderea controlului jurisdicțional al deciziei atacate din perspectiva articolului 107 alineatul (1) TFUE, din jurisprudență rezultă că noțiunea de ajutor de stat, astfel cum este definită în această dispoziție, are caracter juridic și trebuie interpretată pe baza unor elemente obiective. Pentru acest motiv, instanța Uniunii, în principiu și ținând seama atât de elementele concrete ale litigiului cu care este sesizată, cât și de caracterul tehnic sau complex al aprecierilor efectuate de Comisie, trebuie să exercite un control deplin în ceea ce privește chestiunea dacă o măsură intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2012, Țările de Jos și ING Groep/Comisia, T‑29/10 și T‑33/10, EU:T:2012:98, punctul 100 și jurisprudența citată).
79
De asemenea, potrivit jurisprudenței, în cazul în care aprecierile efectuate de Comisie au caracter tehnic sau complex, controlul jurisdicțional este limitat în ceea ce privește problema dacă o măsură intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE. Totuși, este de competența Tribunalului să stabilească dacă această situație se regăsește în speță (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2012, Țările de Jos și ING Groep/Comisia, T‑29/10 și T‑33/10, EU:T:2012:98, punctul 101 și jurisprudența citată).
80
În această privință, deși Comisia se bucură de o largă putere de apreciere, a cărei exercitare presupune evaluări de ordin economic care trebuie efectuate în cadrul Uniunii, aceasta nu înseamnă că instanțele Uniunii trebuie să se abțină să controleze interpretarea dată de Comisie datelor de natură economică. Astfel, potrivit jurisprudenței, instanțele Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente de probă constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2012, Țările de Jos și ING Groep/Comisia, T‑29/10 și T‑33/10, EU:T:2012:98, punctul 102 și jurisprudența citată).
81
Or, pe de o parte, astfel cum a statuat Curtea în hotărârea pronunțată în recurs, măsura în cauză, respectiv transformarea IFPEN în IPIC, nu se încadrează în noțiunea de schemă de ajutoare, avută în vedere la articolul 1 litera (d) din Regulamentul nr. 659/1999, dar, în măsura în care putea fi calificată „ajutor de stat”, constituia un ajutor individual în sensul articolului 1 litera (e) din Regulamentul nr. 659/1999. În consecință, Comisia nu se putea limita la examinarea caracteristicilor generale ale acestei măsuri pentru a demonstra că ea constituia un ajutor de stat (hotărârea pronunțată în recurs, punctele 64-73 și 82).
82
Pe de altă parte, trebuie arătat că prezumția de avantaj stabilită de Curte în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), menționată la punctul 77 de mai sus, se întemeiază pe ipoteza potrivit căreia, datorită garanției asociate statutului său, IPIC în cauză beneficiază sau ar putea beneficia de condiții financiare mai avantajoase decât cele care sunt acordate în mod normal pe piețele financiare. Astfel, aplicarea prezumției menționate în relațiile IPIC cu furnizorii și cu clienții nu se justifică decât în măsura în care asemenea condiții mai avantajoase sunt prezente și în relațiile cu aceștia din urmă pe piețele vizate (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 150).
83
În consecință, atunci când Comisia urmărește aplicarea prezumției menționate, aceasta trebuie să examineze contextul economic și juridic în care se înscrie piața afectată de relațiile în discuție. În special, Comisia are obligația să verifice dacă comportamentele actorilor de pe piața în cauză justifică o ipoteză privind existența unui avantaj analogă celei care se regăsește în relațiile IPIC cu instituțiile bancare și financiare (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 150).
84
Criticile invocate de Republica Franceză și de IFPEN trebuie apreciate în lumina acestor considerații.
– Cu privire la critica întemeiată pe lipsa probei privind avantajul în relațiile dintre IFPEN și furnizorii săi
85
Trebuie subliniat că din considerentele (203) și (214) ale deciziei atacate reiese că, potrivit Comisiei, există un fenomen de scădere a prețurilor rezultată în urma evaluării mai favorabile de către cocontractanții săi a riscului de nerambursare al unei entități despre care știu că este protejată împotriva riscului de lichidare judiciară prin statutul său de instituție publică.
86
În considerentul (204) al deciziei atacate, Comisia a expus metoda la care a recurs pentru a evalua cuantumul reducerii prețurilor după cum urmează:
„Pentru a estima reducerea de preț rezultată din evaluarea mai favorabilă a riscului de nerambursare a unui IPIC de către furnizorii săi, Comisia își propune să gândească în termeni de cost pentru acoperirea riscului echivalent. De fapt, în absența unei garanții de stat, un furnizor al instituției publice IFP care ar dori să beneficieze de o garanție comparabilă (adică să se protejeze în totalitate împotriva riscului de nerambursare față de cocontractantul său) ar putea apela la serviciile unei instituții de credit sau ale unei instituții specializate de asigurări. Această asumare a riscului de nerambursare este propusă în mod frecvent în special de societățile specializate în factoring.”
87
Observațiile expuse în considerentele (203) și (204) ale deciziei atacate coroborate cu considerentul (214) al deciziei menționate subliniază faptul că Comisia a postulat existența unei reduceri a prețurilor care s‑ar datora unei evaluări mai favorabile de către furnizori a riscului de nerambursare al IFPEN, fără a verifica temeinicia acestui postulat, și că aceasta s‑a angajat în continuare să evalueze amploarea acestei reduceri de preț prin intermediul unui indicator care nu măsura reducerea prețurilor însăși, ci doar valoarea unei garanții pe care a considerat‑o comparabilă cu cea de care beneficia IFPEN. Această concluzie este întărită de lipsa din decizia atacată a oricărui studiu privind evoluția prețurilor practicate în mod real de furnizorii IFPEN înainte și în perioada examinată.
88
Comisia a fost invitată printr‑o măsură de organizare a procedurii să precizeze dacă afirmația potrivit căreia avantajul de care beneficiase IFPEN în relațiile sale cu furnizorii săi a constat într‑o reducere a prețurilor practicate de aceștia din urmă se întemeia pe o asemenea examinare și, eventual, în ce parte a deciziei atacate a fost efectuată această examinare.
89
Ca răspuns la această măsură de organizare a procedurii, Comisia a precizat că, în considerentele (203) și (204) ale deciziei atacate, „[ea] a prezumat că existența unei garanții implicite și nelimitate era de natură să influențeze perceperea de către furnizorii IFP[EN] a riscului de neplată din partea [acestuia din urmă], ceea ce ar trebui să se traducă în mod logic printr‑o serie de avantaje acordate în schimb beneficiarului garanției (în special printr‑o reducere a prețurilor)”. În răspunsul său, Comisia a indicat de asemenea că „concluzia în sensul existenței unui avantaj economic real pentru IFPEN în relațiile sale cu furnizorii săi al garanției în cauză și care constă într‑o reducere a prețurilor practicate de aceștia din urmă nu era întemeiată pe o analiză empirică și concretă a stabilirii prețurilor de către furnizorii IFP[EN] pe această piață, ci pe o prezumție completată de anumite observații empirice” și că, „[c]u alte cuvinte, este vorba despre o demonstrație indirectă bazată în mare parte pe elemente logice”. În concluzie, Comisia a precizat că serviciile sale erau pe cale să reexamineze motivarea deciziei atacate în raport cu cerințele stabilite prin hotărârea pronunțată în recurs.
90
Trebuie să se sublinieze de asemenea că în ședință Comisia însăși a declarat că, în ceea ce privește relațiile dintre IFPEN și furnizorii și clienții săi, în decizia atacată se regăseau elemente care sugerau că ea a construit un raționament prin prezumție, precum și anumite elemente privind piața, dar că în decizie nu figura o demonstrație corespunzătoare completă a ceea ce Curtea considerase necesar în cadrul hotărârii pronunțate în recurs. Potrivit Comisiei, această împrejurare explica concluzia răspunsului său la întrebarea Tribunalului citată la punctul 89 de mai sus.
91
Prin urmare, trebuie să se constate că, astfel cum a recunoscut Comisia în înscrisurile sale în fața Tribunalului și astfel cum a declarat ulterior în ședință, decizia atacată nu conține demonstrația faptului că comportamentul actorilor de pe piața relevantă justifica ipoteza unui avantaj analog în relațiile dintre IFPEN și furnizorii săi celui existent în relațiile dintre o IPIC și instituțiile bancare și financiare, impusă de Curte în hotărârea pronunțată în recurs.
92
Prin urmare, Comisia a concluzionat în mod greșit în considerentele (203) și (214) ale deciziei atacate că IFPEN a beneficiat de un avantaj economic real care constă într‑o reducere a prețurilor practicate de furnizorii săi și care rezultă dintr‑o evaluare mai favorabilă de către aceștia din urmă a riscului său de nerambursare.
93
Din considerațiile de mai sus rezultă că nu este necesar să se examineze argumentele prin care Republica Franceză și IFPEN contestă caracterul pertinent al utilizării serviciului de factoring pentru a estima valoarea avantajului procurat IFPEN de garanția în cauză în relațiile sale cu furnizorii. Astfel, Comisia nu putea evalua un avantaj a cărui existență nu a fost demonstrată în niciun fel.
– Cu privire la critica întemeiată pe lipsa probei privind avantajul în relațiile dintre IFPEN și clienții săi
94
Din decizia atacată reiese că Comisia a definit avantajul pe care IFPEN l‑a putut obține din garanția statului inerentă statutului său de IPIC în relațiile sale cu clienții săi ca fiind neplata unei prime corespunzătoare unei garanții de bună execuție sau cel puțin privind cele mai bune eforturi pe care a putut‑o oferi clienților săi.
95
Această definiție se întemeiază pe o constatare susținută numai de observațiile UOP Limited, potrivit cărora, în materie de transfer de tehnologii, cumpărătorii erau deosebit de sensibili la garanțiile pe care prestatorii lor erau în măsură să le ofere în termeni de acoperire a răspunderii contractuale, precum și extracontractuale [considerentul (216) al deciziei atacate]. Pornind de la această constatare și întrucât a exclus ca nepertinentă neacoperirea prin garanția în discuție a răspunderii extracontractuale a IFPEN, Comisia a arătat următoarele:
„(220)
[…] având în vedere garanția adusă de stat [IFPEN], clienții acesteia sunt asigurați că instituția publică nu se va afla niciodată într‑o situație de lichidare judiciară și că va fi întotdeauna în măsură să își îndeplinească obligațiile contractuale sau, în cazul în care nu o va face, că vor fi despăgubiți pentru această încălcare […]
(221)
La fel ca raționamentul […] expus la considerentele 204 și următoarele în ceea ce privește relațiile cu furnizorii, Comisia consideră că, în absența unei garanții de stat, un client care ar dori să beneficieze de același nivel de protecție ar trebui să subscrie la un intermediar financiar (o instituție bancară sau o societate de asigurări, de exemplu) o garanție de bună execuție (în limba engleză «performance bond») pentru a asigura desfășurarea contractului încheiat cu [IFPEN]. Scopul acestei protecții ar fi acela de a garanta acelui client o compensație financiară în caz de prejudiciu cauzat de neexecutarea (integrală sau parțială) a contractului.”
96
În considerentele următoare ale deciziei atacate, Comisia a efectuat estimarea costului unei garanții de bună execuție sau al unei garanții privind cele mai bune eforturi și a considerat că o astfel de garanție ar implica un procent maxim de 5 % din cifra de afaceri generată de serviciul asigurat [considerentele (223)-(225) ale deciziei atacate]. Aceasta a încercat de asemenea să stabilească, printre activitățile economice ale IFPEN, prestații care ar fi acoperite de „o astfel de garanție” [considerentele (226)-(235)]. În considerentul (236) al deciziei atacate, Comisia a constatat următoarele:
„[…] pentru desfășurarea activităților sale economice, [IFPEN] a beneficiat de un avantaj economic real constând în neachitarea unei prime corespunzătoare unei garanții de bună execuție [sau], cel puțin, privind cele mai bune eforturi, pe care a putut‑o oferi clienților săi în ceea ce privește activitățile sale de cercetare, inclusiv filialelor sale Axens și Prosernat, în domeniul lor exclusiv. Fără a fi neapărat în măsură să cuantifice valoarea exactă a acestui avantaj, având în vedere specificitatea riscului acoperit, Comisia consideră că, în orice caz, aceasta nu poate depăși, pentru fiecare serviciu, an de an, sumele menționate în tabelul 5 de la acest considerent […]”
97
Reiese din considerentele deciziei atacate citate la punctele 95 și 96 de mai sus că avantajul de care ar beneficia IFPEN în relațiile sale cu clienții săi rezultă din faptul că, având în vedere garanția nelimitată a statului asociată statutului său de IPIC, le oferă siguranța că nu va face obiectul unei proceduri de lichidare judiciară și, în consecință, că va fi întotdeauna în măsură să facă față obligațiilor sale contractuale sau, în ipoteza în care nu ar face acest lucru, că vor fi despăgubiți pentru această neîndeplinire a obligațiilor, în condițiile în care în lipsa unei asemenea garanții, clienții respectivi ar fi nevoiți să subscrie o garanție de bună execuție la un intermediar financiar.
98
Astfel cum arată Republica Franceză și IFPEN, raționamentul aplicat de Comisie pentru a defini avantajul de care a beneficiat IFPEN în relațiile sale cu clienții săi se întemeiază pe ipoteza că, în condițiile normale de piață, clienții institutelor de cercetare precum IFPEN recurg la garanțiile de bună execuție sau la garanții privind cele mai bune eforturi pentru a se proteja împotriva riscului de insolvență al cocontractantului lor și că, în prezența unei garanții precum cea de care beneficiază IFPEN, clienții acesteia din urmă nu mai sunt nevoiți să recurgă la o asemenea garanție de bună execuție sau privind cele mai bune eforturi.
99
Or, cu excepția observațiilor societății UOP Limited care figurează în considerentul (216) al deciziei atacate, potrivit cărora, „[…] în materie de transfer de tehnologii, […] cumpărătorii sunt deosebit de sensibili la garanțiile pe care prestatorii lor sunt în măsură să le ofere în termeni de acoperire a răspunderii contractuale, precum și extracontractuale”, Comisia nu menționează niciun element al pieței de natură să justifice temeinicia ipotezelor, sintetizate la punctul 98 de mai sus.
100
Deși decizia atacată conține, într‑adevăr, dezvoltări referitoare la garanția privind cele mai bune eforturi sau la garanția de bună execuție în considerentele (221)-(236), trebuie să se constate că acestea urmăreau numai să cuantifice valoarea avantajului prezumat, astfel cum reiese din trimiterea la raționamentul care figurează în considerentul (204) și următoarele ale deciziei atacate privind cuantificarea avantajului prezumat în relațiile dintre IFPEN și furnizorii săi. Trebuie subliniat în această privință că în memoriul său în apărare Comisia a precizat că garanția privind cele mai bune eforturi și garanția de bună execuție nu pot fi asimilate garanției nelimitate a statului de care beneficiază IFPEN, care acoperă un domeniu mult mai vast decât aceste două garanții, și că din decizia atacată reiese foarte clar că ea a utilizat aceste tipuri de garanții ca instrumente de comparație, pentru a obține aproximarea cea mai corectă posibil a valorii avantajului conferit IFPEN prin garanția statului în relațiile sale cu clienții. Comisia precizează astfel că, în considerentul (236) al deciziei atacate, a încheiat această parte a raționamentului său cu o posibilă cuantificare a avantajului deja primit, iar nu cu capacitatea măsurii de a procura un avantaj.
101
Prin urmare, trebuie să se constate că Comisia a recurs la un raționament ipotetic. Cu toate acestea, trebuie arătat că în speță Comisia nu poate justifica un asemenea raționament prevalându‑se de prezumția unui avantaj stabilită de Curte în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217).
102
Astfel, este necesar să se arate că decizia Comisiei nu conține o examinare prealabilă a contextului economic și juridic al pieței relevante în sensul jurisprudenței citate la punctul 83 de mai sus, care ar permite să se admită plauzibilitatea unei ipoteze privind existența unui avantaj în relațiile dintre IFPEN și clienții săi, analog celui care se regăsește în relațiile dintre o IPIC și instituțiile bancare și financiare, ceea ce Comisia a admis de altfel în mod expres în ședință, astfel cum a amintit Tribunalul la punctul 90 de mai sus.
103
Rezultă că, în ceea ce privește definiția avantajului obținut de IFPEN din garanția implicită și nelimitată a statului pe care i‑o conferă statutul său de IPIC în relațiile sale cu clienții săi, Comisia și‑a încălcat obligația de a face dovada acestui avantaj în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 75 de mai sus. Prin urmare Comisia a concluzionat în mod greșit în considerentul (236) al deciziei atacate că, datorită garanției în cauză, IFPEN a beneficiat de un avantaj economic real care consta în neachitarea unei prime corespunzătoare unei garanții de bună execuție sau cel puțin privind cele mai bune eforturi, pe care a putut‑o oferi clienților săi în legătură cu activitățile sale de cercetare, inclusiv filialelor sale Axens și Prosernat, în domeniul lor exclusiv.
104
Rezultă că nu este necesar să se examineze argumentele prin care Republica Franceză și IFPEN contestă caracterul pertinent al utilizării garanțiilor de bună execuție sau a garanțiilor privind cele mai bune eforturi pentru a estima valoarea avantajului obținut de IFPEN din garanția în cauză în relațiile sale cu clienții.
105
Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că, în ceea ce privește existența unui avantaj pe care IFPEN l‑a putut obține din garanția în cauză în relațiile sale cu furnizorii și cu clienții săi, Comisia nu și‑a îndeplinit obligațiile privind sarcina probei, astfel cum este definită prin jurisprudența citată la punctul 75 de mai sus.
Cu privire la avantajul în ceea ce privește relațiile IFPEN cu instituțiile bancare și financiare
106
În acțiunea formulată în cauza T‑157/12, IFPEN susținea că nu a obținut niciun avantaj din garanția statului în ceea ce privește relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare, ceea ce a recunoscut însăși Comisia în considerentul (199) al deciziei atacate. Prin urmare, aceasta arăta că nu era necesar să revină asupra acestei probleme.
107
În cauza T‑479/11, Republica Franceză a arătat de asemenea că Comisia a recunoscut în considerentul (199) al deciziei atacate că, în perioada cuprinsă între schimbarea statutului său și anul 2010, IFPEN nu a obținut un avantaj economic real din statutul său de IPIC în relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare.
108
În plus, Republica Franceză susținea că afirmația Comisiei, din considerentul (200) al deciziei atacate, pe care o contesta pe de altă parte, potrivit căreia un avantaj economic real s‑ar putea manifesta în viitor în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare nu se baza pe nicio demonstrație.
109
Republica Franceză contesta în această privință afirmația Comisiei din memoriul său în apărare potrivit căreia revenea autorităților franceze sarcina de a demonstra că, începând cu 1 ianuarie 2011, condițiile privind împrumuturile contractate de IFPEN vor fi întotdeauna comparabile cu cele pe care aceasta le obținea înainte de schimbarea statutului său. Republica Franceză susținea că o astfel de probă era imposibil de prezentat din cauza caracterului imprevizibil al conjuncturii economice. Republica Franceză sublinia că însăși Comisia a admis că nu putea prezuma comportamente viitoare ale operatorilor de pe piață.
110
În ședința din 8 octombrie 2015, Republica Franceză a invocat articolul 12 din loi 2010/1645, du 28 décembre 2010, de programmation des finances publiques pour les années 2011 à 2014 [Legea 2010/1645 din 28 decembrie 2010 de programare a finanțelor publice pentru anii 2011-2014 (JORF din 29 decembrie 2010, p. 22868], potrivit căruia, „[f]ără a aduce atingere oricărei dispoziții contrare a textelor care le sunt aplicabile, nu pot contracta de la o instituție de credit un împrumut a cărui durată este mai mare de douăsprezece luni și nici să emită un titlu de creanță al cărui termen depășește această durată organismele franceze care intră în categoria administrațiilor publice centrale, în sensul Regulamentului (CE) nr. 2223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Comunitate, altele decât statul, Caisse d’amortissement de la dette sociale [Casa de Amortizare a Datoriei Sociale], Caisse de la dette publique [Casa Datoriei Publice] și Société de prises de participation de l’État [Societatea de Participații ale Statului]” și „[u]n ordin adoptat în comun de ministrul economiei și de ministrul bugetului stabilește lista organismelor cărora li se aplică această interdicție”. Potrivit Republicii Franceze, din această dispoziție rezulta că IFPEN nu putea contracta la o instituție de credit un împrumut al cărui termen era mai mare de douăsprezece luni, ceea ce excludea, în orice caz, ca un avantaj să se materializeze în viitor în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare. Comisia a invocat inadmisibilitatea acestui argument, susținând că autoritățile franceze nu au invocat textul acestei legi în cadrul procedurii oficiale de investigare.
111
În cadrul observațiilor sale cu privire la concluziile care trebuie desprinse din hotărârea pronunțată în recurs, Republica Franceză arată că jurisprudența invocată de Comisie pentru a contesta admisibilitatea argumentului întemeiat pe articolul 12 din Legea din 28 septembrie 2010 este lipsită de pertinență având în vedere caracterul obiectiv și public al legii menționate. De altfel, Republica Franceză susține că, potrivit jurisprudenței, controlul efectuat de Tribunal trebuie să se extindă la ansamblul datelor pertinente prezentate de reclamantă, indiferent dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare deciziei atacate, indiferent dacă au fost prezentate în prealabil în cadrul procedurii administrative sau, pentru prima dată, în cadrul acțiunii cu care este sesizat Tribunalul. În această privință, Republica Franceză subliniază în special că, întrucât nici existența unei prezumții de avantaj, nici necesitatea de a răsturna această prezumție pentru viitor nu au fost dezbătute în cursul procedurii administrative, nu i se poate reproșa că nu a adus la cunoștința Comisiei articolul 12 din Legea din 28 septembrie 2010.
112
Republica Franceză adaugă că interdicția prevăzută la articolul 12 din Legea din 28 septembrie 2010 a fost preluată în loi 2014-1653, du 29 décembre 2014, de programmation des finances publiques pour les années 2014 à 2019 [Legea 2014-1653 din 29 decembrie 2014 de programare a finanțelor publice pentru anii 2014-2019 (JORF din 30 decembrie 2014, textul nr. 1)], precum și în loi 2018-32, du 22 janvier 2018, de programmation des finances publiques pour les années 2018 à 2022 [Legea 2018-32 din 22 ianuarie 2018 de programare a finanțelor publice pentru anii 2018-2022 (JORF din 23 ianuarie 2018, textul nr. 1)]. Republica Franceză menționează de asemenea arrêté du 4 septembre 2018 fixant la liste des organismes divers d’administration centrale ayant interdiction de contracter auprès d’un établissement de crédit un emprunt dont le terme est supérieur à douze mois ou d’émettre un titre de créance dont le terme excède cette durée [Ordinul din 4 septembrie 2018 de stabilire a listei organismelor diverse de administrație centrală cărora li se interzice să contracteze la o instituție de credit un împrumut a cărui durată este mai mare de douăsprezece luni sau să emită un titlu de creanță al cărui termen depășește această durată (JORF nr. 230 din 5 octombrie 2018, textul nr. 22)].
113
În observațiile sale cu privire la concluziile care trebuie desprinse din hotărârea pronunțată în recurs, IFPEN susține că însăși Comisia a înlăturat aplicarea prezumției de avantaj evidențiate de Curte în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), inclusiv pentru viitor. Aceasta ar reieși din considerentul (200) al deciziei atacate, în care Comisia și‑a încheiat examinarea eventualului avantaj pentru IFPEN în relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare, precizând în ceea ce privește relațiile ulterioare deciziei atacate că Comisia „[nu putea] să prezume comportamentul viitor al operatorilor de pe piață, nici anticipa evoluția percepției lor în ceea ce privește impactul garanției de stat asupra riscului de nerambursare de către instituția publică IFP”. Potrivit IFPEN, această concluzie cu privire la lipsa utilizării unei prezumții s‑ar impune cu atât mai mult cu cât, în decizia atacată, Comisia nu ar fi ajuns la nicio concluzie clară cu privire la existența unui avantaj în favoarea sa. Astfel, deși articolul 107 TFUE impune Comisiei, căreia îi revine sarcina probei, să dovedească un avantaj, iar nu o posibilitate de avantaj, Comisia s‑ar fi limitat să evoce, pentru trecut, un avantaj potențial nematerializat, în considerentul (199) al deciziei atacate, și, pentru viitor, în considerentul (200) al acestei decizii, imposibilitatea de a prezuma comportamentele viitoare ale operatorilor relevanți de pe piață.
114
În orice caz, IFPEN apreciază că prezumția simplă de avantaj este răsturnată nu numai pentru trecut, astfel cum demonstrează analiza costului împrumuturilor pe care le‑a contractat de la schimbarea statutului său până în luna noiembrie 2018, ci și pentru viitor.
115
În această din urmă privință, IFPEN susține că lipsa de plauzibilitate a unui avantaj viitor în beneficiul său este confirmată de ansamblul elementelor contextuale prezentate de autoritățile franceze Comisiei în cursul procedurii administrative. IFPEN se referă astfel la trei elemente speciale. În primul rând, lipsa impactului transformării sale în IPIC asupra situației sale financiare sau asupra condițiilor sale de finanțare, în conformitate cu un principiu de continuitate generală, consacrat la articolul 95-VI din Legea din 13 iulie 2005. În al doilea rând, excelenta gestiune financiară a IFPEN, care se traduce printr‑o creștere continuă a resurselor proprii. În al treilea rând, lipsa unui împrumut pentru mai mult de un an în ultimii cinci ani și existența unui singur împrumut de un cuantum nesemnificativ cu scadență mai mică de un an, menționate în considerentele (197) și (198) ale deciziei atacate.
116
Potrivit unei argumentații similare celei a Republicii Franceze, IFPEN susține că lipsa de plauzibilitate a unui avantaj viitor în favoarea IFPEN este, în plus, demonstrată prin articolul 12 din Legea din 28 septembrie 2010.
117
Pe de altă parte, potrivit IFPEN, nu se poate susține că Republica Franceză și ea însăși au avut mai multe ocazii să informeze Comisia cu privire la existența acestui text în cursul procedurii administrative, acesta fiind publicat la 29 decembrie 2010, respectiv la mai mult de o lună de la răspunsul autorităților franceze la ultima cerere de informații care le‑a fost adresată în cadrul procedurii administrative, nici că neprezentarea acestui text în cursul procedurii administrative s‑ar explica prin voința de a‑l utiliza în cadrul unei proceduri contencioase.
118
În sfârșit, IFPEN arată că argumentul Comisiei potrivit căruia articolul 12 din Legea din 28 decembrie 2010, deși reduce structural posibilitățile sale de împrumut, nu s‑ar opune posibilității ca un împrumut de un cuantum ridicat să îi procure un avantaj pe un an este infirmat de datele prezentate de trei instituții bancare.
119
Comisia arată în observațiile sale cu privire la concluziile care trebuie desprinse din hotărârea pronunțată în recurs că Curtea a confirmat că nu era obligată să demonstreze efectele reale produse de garanție în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare, în măsura în care exista o prezumție simplă potrivit căreia această garanție constituia un avantaj în relațiile menționate. Potrivit Comisiei, din hotărârea pronunțată în recurs reiese că, pentru a răsturna această prezumție, nu era suficient să se constate că garanția nu a avut niciun efect real în trecut asupra relației dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare, ci trebuia de asemenea să se demonstreze că, având în vedere contextul economic și juridic în care se înscrie garanția asociată statutului de IPIC în cauză, aceasta din urmă nu a obținut în trecut și, în mod plauzibil, nu va obține în viitor vreun avantaj economic real din garanția respectivă.
120
Comisia a contestat în ședință argumentul IFPEN potrivit căruia nu ar fi utilizat o prezumție în decizia atacată cu privire la avantajul referitor la relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare.
121
În plus, Comisia arată că, potrivit jurisprudenței, argumentele Republicii Franceze și ale IFPEN prin care se urmărește răsturnarea acestei prezumții pentru viitor trebuie respinse ca inadmisibile, în măsura în care se întemeiază pe elemente de fapt ulterioare deciziei atacate sau care nu i‑au fost aduse la cunoștință de Republica Franceză și de IFPEN în cadrul procedurii administrative, chiar dacă aceasta condusese la numeroase schimburi cu privire la legislația națională aplicabilă IFPEN.
122
Pe de altă parte, Comisia contestă argumentația Republicii Franceze și a IFPEN, presupunând că ar fi admisibilă, potrivit căreia articolul 12 din Legea din 28 decembrie 2010 era de natură să răstoarne prezumția de avantaj în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare pentru viitor.
123
În acest sens, trebuie să se sublinieze că, după cum a statuat Curtea în hotărârea pronunțată în recurs, simpla împrejurare că IFPEN beneficiază de o garanție a statului era de natură să permită Comisiei să se prevaleze de prezumția de avantaj, așa cum a fost stabilită de Curte în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), această prezumție fiind întemeiată pe ideea că, datorită garanției asociate statutului său, o IPIC beneficiază sau ar putea beneficia de condiții financiare mai avantajoase decât cele care sunt în mod normal acordate pe piețele financiare (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 116).
124
Trebuie să se arate de asemenea că, în mod contrar susținerilor IFPEN, Comisia a recurs în speță la un raționament întemeiat pe o prezumție privind existența unui avantaj în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare.
125
Astfel, într‑o primă etapă, după ce a examinat datele furnizate de Republica Franceză în considerentele (196)-(198) ale deciziei atacate, Comisia a concluzionat în considerentul (199) al acestei decizii că un asemenea avantaj nu s‑a materializat în perioada cuprinsă între schimbarea statutului IFPEN și anul 2010.
126
Într‑o a doua etapă, în considerentul (200) al deciziei atacate, Comisia a precizat că concluzia potrivit căreia garanția de stat nu a conferit IFPEN niciun avantaj în relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare pe perioada în cauză era valabilă numai pentru trecut, în măsura în care aceasta „[nu putea] presupune comportamentul viitor al operatorilor de pe piață, nici anticipa evoluția percepției lor în ceea ce privește impactul garanției de stat asupra riscului de nerambursare de către [IFPEN]”.
127
Tot în considerentul (200) al deciziei atacate, Comisia a precizat că, „în cadrul rapoartelor anuale pe care autoritățile franceze vor fi obligate să le prezinte Comisiei pe viitor, [aceste] autorități vor trebui să furnizeze informații referitoare la gradele și condițiile de îndatorare ale [IFPEN] și să probeze conformitatea acestor împrumuturi cu condițiile pieței sau să adauge echivalentul brut al ajutorului corespunzător în estimarea cuantumurilor maxime ale efectelor garanției conform unei metodologii analoge celei descrise în [decizia atacată]”.
128
Din considerentul (200) al deciziei atacate reiese astfel că Comisia a prezumat în mod implicit, dar necesar, existența avantajului în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare, considerând că ea nu putea exclude un asemenea avantaj pentru viitor și prevăzând, în consecință, obligația autorităților franceze de a demonstra că acest avantaj nu se va produce, iar dacă s‑ar produce, ar rămâne în limitele efectelor maxime autorizate ale garanției.
129
Trebuie amintit că, astfel cum a precizat Curtea în hotărârea pronunțată în recurs, pentru a răsturna o asemenea prezumție, trebuie să se demonstreze că, având în vedere contextul economic și juridic în care se înscrie garanția asociată statutului de IPIC în cauză, aceasta din urmă nu a obținut în trecut și, în mod plauzibil, nu va obține în viitor vreun avantaj economic real din garanția respectivă (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 117).
130
În speță, este necesar să se sublinieze că însăși Comisia a constatat în considerentul (199) al deciziei atacate că avantajul din relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare nu s‑a materializat în perioada cuprinsă între transformarea IFPEN în IPIC și anul 2010 și, prin urmare, a admis că prezumția de avantaj fusese răsturnată pentru trecut.
131
Prin urmare, trebuie să se verifice dacă argumentele invocate de Republica Franceză și de IFPEN sunt de natură să răstoarne prezumția de avantaj pentru viitor în condițiile stabilite de Curte în hotărârea pronunțată în recurs și amintite la punctul 129 de mai sus.
132
În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, legalitatea unei decizii în materia ajutoarelor de stat trebuie să fie apreciată în funcție de informațiile de care Comisia putea să dispună la momentul la care a adoptat decizia (a se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 2017, SACE și Sace BT/Comisia, C‑472/15 P, nepublicată, EU:C:2017:885, punctul 76 și jurisprudența citată).
133
În consecință, trebuie respinse ca inadmisibile argumentele IFPEN întemeiate pe o analiză a condițiilor de finanțare care i‑ar fi fost acordate de instituțiile bancare între anii 2011 și 2018, precum și pe un demers efectuat de IFPEN la bănci pentru a demonstra că în anul 2016 i‑ar fi fost acordată o linie de credit pe termen scurt în condițiile comerciale ale pieței, întrucât aceste argumente se întemeiau pe informații ulterioare adoptării deciziei atacate. Același lucru este valabil în ceea ce privește argumentul Republicii Franceze potrivit căruia interdicția pentru anumite organisme publice de a contracta de la o instituție de credit un împrumut a cărui durată era mai mare de douăsprezece luni, instituită prin articolul 12 din Legea din 28 decembrie 2010, a fost reluată sistematic în legile de programare a finanțelor publice ulterioare deciziei atacate.
134
În ceea ce privește argumentul Republicii Franceze întemeiat pe articolul 12 din Legea din 28 decembrie 2010, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, Comisia are obligația să conducă procedura de investigare a măsurilor incriminate cu diligență și cu imparțialitate, pentru ca la momentul adoptării deciziei finale să dispună de cele mai complete și fiabile elemente posibile în acest scop (a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 2018, Ryanair și Airport Marketing Services/Comisia, T‑53/16, EU:T:2018:943, punctele 223 și 224 și jurisprudența citată).
135
Totuși, trebuie amintit totodată că, potrivit jurisprudenței, Comisia nu poate fi criticată că nu a ținut seama de eventuale elemente de fapt sau de drept care i‑ar fi putut fi prezentate în cursul procedurii administrative, însă nu i‑au fost prezentate, întrucât Comisia nu are obligația de a examina din oficiu și prin extrapolare elementele care ar fi putut să îi fie prezentate (a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 2018, Ryanair și Airport Marketing Services/Comisia, T‑53/16, EU:T:2018:943, punctul 223 și jurisprudența citată).
136
În speță, trebuie subliniat că părțile nu contestă că Republica Franceză și IFPEN nu au adus acest text la cunoștința Comisiei în cadrul procedurii oficiale de investigare și că din dosar nu reiese că Comisia ar fi avut cunoștință de textul în discuție atunci când a fost adoptată decizia atacată.
137
În consecință, trebuie să se constate că argumentul Republicii Franceze întemeiat pe articolul 12 din Legea din 28 decembrie 2010 trebuie respins ca inadmisibil.
138
Această constatare nu poate fi repusă în discuție prin argumentele invocate de Republica Franceză.
139
Astfel, în primul rând, trebuie arătat că jurisprudența rezultată din Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia (C‑603/13 P, EU:C:2016:38), citată de Republica Franceză, este lipsită de pertinență în speță.
140
Astfel, Curtea a statuat, desigur, la punctul 72 din Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia (C‑603/13 P, EU:C:2016:38), că sfera controlului de legalitate prevăzut la articolul 263 TFUE se extinde la ansamblul elementelor deciziilor Comisiei privind procedurile de aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE care fac obiectul unui control aprofundat asigurat de Tribunal, în drept și în fapt, în lumina motivelor invocate de reclamante și ținând seama de ansamblul elementelor prezentate de acestea din urmă, indiferent că sunt anterioare sau posterioare deciziei adoptate, indiferent că au fost prezentate în prealabil în cadrul procedurii administrative sau pentru prima dată în cadrul acțiunii cu care este sesizat Tribunalul, în măsura în care aceste din urmă elemente sunt pertinente pentru controlul legalității deciziei Comisiei (Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctul 72).
141
Cu toate acestea, din însuși modul de redactare a punctului 72 din Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia (C‑603/13 P, EU:C:2016:38), expus mai sus, reiese că această jurisprudență se referă la controlul de legalitate a deciziilor adoptate în temeiul articolelor 101 și 102 TFUE, iar nu la controlul de legalitate a deciziilor adoptate în temeiul articolului 107 TFUE.
142
În al doilea rând, Republica Franceză nu poate susține că ar trebui să fie autorizată să invoce textul articolului 12 din Legea din 28 ianuarie 2010 pentru a răsturna prezumția de avantaj a IFPEN în relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare în fața Tribunalului pentru simplul motiv că nu l‑a putut invoca în stadiul procedurii oficiale de investigare, întrucât aceasta nu a condus la nicio discuție privind prezumția menționată.
143
Astfel, trebuie subliniat că, în decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare, Comisia a precizat că, în pofida explicațiilor furnizate de autoritățile franceze, având în vedere caracteristicile garanției de stat de care beneficia IFPEN în considerarea statutului său de IPIC, ea nu putea exclude faptul că IFPEN beneficiază de un avantaj economic legat de posibilitatea ca statul să acționeze în ultimă instanță. Comisia a precizat de asemenea că acest avantaj decurgea dintr‑o apreciere mai favorabilă de către creditori a riscului de rambursare a creditelor datorită prezenței garanției de stat nelimitate și că putea să fie reflectat în condiții de creditare mai bune. Rezultă că revenea Republicii Franceze, care a participat la procedura oficială de investigare, sarcina de a furniza informațiile pe care le considera de natură să repună în discuție aprecierea efectuată de Comisie în decizia de deschidere a procedurii menționate, cu privire la existența unui avantaj economic în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare, inclusiv, dacă este cazul, textul articolului 12 din Legea din 28 decembrie 2010.
144
În orice caz, presupunând că Republica Franceză ar putea invoca textul articolului 12 din Legea din 28 decembrie 2010 în cadrul prezentei proceduri, trebuie să se constate că acesta nu era în sine de natură să răstoarne prezumția de avantaj în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare la data la care Comisia a adoptat decizia atacată.
145
Astfel, articolul 12 alineatul 1 din Legea din 28 decembrie 2010 prevedea că, „[f]ără a aduce atingere oricărei dispoziții contrare a textelor care le sunt aplicabile, nu pot contracta de la o instituție de credit un împrumut a cărui durată este mai mare de douăsprezece luni și nici să emită un titlu de creanță al cărui termen depășește această durată organismele franceze care intră în categoria administrațiilor publice centrale, în sensul Regulamentului (CE) nr. 2223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Comunitate, altele decât statul, Caisse d’amortissement de la dette sociale [Casa de Amortizare a Datoriei Sociale], Caisse de la dette publique [Casa Datoriei Publice] și Société de prises de participation de l’État [Societatea de Participații ale Statului]” și „un ordin adoptat comun de ministrul economiei și de ministrul bugetului stabilește lista organismelor cărora li se aplică această interdicție”.
146
Astfel, trebuie subliniat că, în mod contrar susținerilor Republicii Franceze în ședință, simpla referire la categoria administrațiilor publice centrale în sensul Regulamentului (CE) nr. 2223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Comunitate (JO 1996, L 310, p. 1) nu putea permite să se concluzioneze că această dispoziție era aplicabilă IFPEN, în măsura în care dispoziția menționată prevedea ea însăși că lista organismelor cărora trebuia să li se aplice va fi stabilită printr‑un ordin al ministrului.
147
Trebuie subliniat de altfel că, drept răspuns la o întrebare adresată de Tribunal, Republica Franceză a precizat că IFPEN era înscrisă în lista organismelor franceze care fac parte din categoria administrațiilor publice centrale vizate de articolul 12 din Legea din 28 decembrie 2010 anexată la Ordinul din 28 septembrie 2011 de stabilire a listei organismelor menționate cărora li se interzice să contracteze la o instituție de credit un împrumut a cărui durată este mai mare de douăsprezece luni sau să emită un titlu de creanță al cărui termen depășește această durată (JORF nr. 232 din 6 octombrie 2011, p. 16907).
148
În ceea ce privește argumentul IFPEN potrivit căruia elementele contextuale prezentate de autoritățile franceze Comisiei în cursul procedurii administrative, amintite la punctul 115 de mai sus, ar fi fost suficiente pentru a răsturna prezumția de avantaj în relațiile dintre acesta și instituțiile bancare și financiare pentru viitor, trebuie subliniat, asemenea Comisiei, că aceste elemente, care priveau trecutul, erau insuficiente pentru a exclude existența avantajului în viitor, în măsura în care statutul IFPEN conținea o dispoziție care prevedea posibilitatea acesteia din urmă de a contracta împrumuturi fără limitarea duratei sau a cuantumului.
149
Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se constate că Republica Franceză și IFPEN nu au reușit să răstoarne prezumția de avantaj în relațiile dintre IFPEN și instituțiile bancare și financiare pentru viitor.
150
Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că în mod întemeiat Comisia a considerat că garanția statului de care beneficiază IFPEN în considerarea statutului său de IPIC îi conferea acesteia din urmă un avantaj economic.
151
În consecință, în pofida constatării, la punctul 105 de mai sus, potrivit căreia Comisia nu a îndeplinit sarcina probei cu privire la existența unui avantaj pe care IFPEN l‑a putut obține din garanția implicită și nelimitată a statului în relațiile sale cu furnizorii și cu clienții săi, trebuie respinse ca nefondate motivele întemeiate pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, referitoare la existența și la calculul avantajului în favoarea IFPEN.
Cu privire la motivele întemeiate pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, referitoare la transferul avantajului către filialele IFPEN, Axens și Prosernat
152
Argumentele referitoare la transferul avantajului de care ar fi beneficiat IFPEN ca urmare a garanției implicite și nelimitate a statului inerente statutului său de IPIC către filialele sale de drept privat, Axens și Prosernat, sunt invocate în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv al acțiunii formulate în cauza T‑157/12 și în al doilea aspect al celui de al treilea motiv al acțiunii formulate în cauza T‑479/11.
153
IFPEN și Republica Franceză susțin că Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale transferul avantajului economic de care se pretinde că a beneficiat IFPEN ca urmare a garanției statului în cauză către filialele sale de drept privat Axens și Prosernat.
154
IFPEN subliniază, în această privință, insuficiența motivării deciziei atacate. Ea susține în plus că, în măsura în care Comisia este obligată să examineze, în fiecare dintre deciziile sale, faptele specifice ale speței, demersul său care constă în întemeierea raționamentului dezvoltat în decizia atacată pe o analogie cu raționamentul aplicat în Decizia C(2005) 5412 final a Comisiei din 21 decembrie 2005 privind ajutorul de stat N 531/2005, Franța – Măsuri legate de crearea și funcționarea Banque postale (denumită în continuare „decizia Banque postale”) este neadecvat și nefondat. În această privință, arată că această decizie a ținut seama de arhitectura specifică a funcționării grupului La Poste, care diferă de cea a grupului IFPEN, și că natura științifică a activităților IFPEN și ale filialelor sale nu este nicidecum comparabilă cu activitățile poștale. În plus, IFPEN arată că din considerentul (246) al deciziei atacate reiese că, întrucât Comisia nu a găsit dovezi ale unui transfer al avantajului în contabilitatea sa, ea ar fi întemeiat demonstrația acestui transfer numai pe prezumția că avantajul a fost transferat prin netarifarea în sarcina filialelor a costurilor legate de acoperirea prin garanția statului a prestațiilor realizate în numele lor de IFPEN.
155
Republica Franceză susține, pe de o parte, că Comisia a săvârșit o eroare de interpretare a deciziei Banque postale și că, pe de altă parte, a ignorat faptul că prestările de servicii și serviciile de cercetare furnizate de IFPEN erau facturate pe baza costurilor suportate de IFPEN, majorate cu o marjă, și deci că relațiile comerciale dintre IFPEN și filialele sale erau încheiate în condiții normale de piață. Republica Franceză susține de asemenea că Comisia a săvârșit o eroare de drept și de fapt atunci când a considerat că raționamentul pe care l‑a urmat în Decizia 2009/157/CE putea fi transpus în privința tuturor raporturilor dintre IFPEN și filialele sale, în timp ce ar fi trebuit să se limiteze numai la relațiile stabilite în cadrul acordurilor exclusive negociate între IFPEN și filialele sale Axens și Prosernat.
156
Pe de altă parte, Republica Franceză arată că, în mod contrar susținerilor Comisiei, din dispozitivul deciziei atacate reiese că problema transferului avantajului către filiale nu poate fi separată de restul deciziei menționate.
157
Comisia susține că problema transferului avantajului este subsidiară pentru a demonstra existența unui ajutor de stat în favoarea IFPEN care decurge din statutul de IPIC și nu poate urmări decât o anulare în parte a deciziei atacate, și anume partea referitoare la transferul ajutorului către filiale. Potrivit Comisiei, problema eventualului transfer al avantajului către filialele IFPEN poate fi separată de problema prealabilă a existenței avantajului în favoarea IFPEN.
158
Comisia contestă, în plus, argumentația Republicii Franceze și a IFPEN și solicită respingerea prezentelor motive.
159
Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 1 alineatul (4) din decizia atacată vizează acoperirea prin garanția statului a activităților de transfer tehnologic desfășurate de IFPEN în domeniile prevăzute în acordurile exclusive încheiate cu Axens și Prosernat.
160
Trebuie subliniat că, astfel cum reiese din considerentele (249) și (250) ale deciziei atacate, avantajul economic în domeniile de activitate exclusive ale filialelor Axens și Prosernat, întemeiat pe acoperirea prin garanția statului acordată IFPEN, este un avantaj selectiv întrucât permite filialelor să beneficieze de acces la tehnologia și la resursele umane și materiale ale IFPEN în condiții mai favorabile decât concurenții lor.
161
În consecință, demonstrarea transferului avantajului în favoarea IFPEN către filialele sale Axens și Prosernat este necesară pentru a califica drept ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) TFUE măsura vizată la articolul 1 alineatul (4) din decizia atacată.
162
Trebuie amintit de asemenea că articolul 1 alineatul (5) din decizia atacată vizează acoperirea prin garanția statului a serviciilor de cercetare contractuală și a prestărilor de servicii desfășurate de IFPEN atât în numele terților, cât și în numele filialelor.
163
Este necesar să se sublinieze că, prin definiție, calificarea acestei măsuri drept ajutor de stat nu implică demonstrarea unui transfer al avantajului în favoarea IFPEN către filialele sale Axens și Prosernat în ceea ce privește serviciile de cercetare contractuală și prestările de servicii desfășurate de IFPEN în numele terților, precum și în numele filialelor sale în afara domeniilor prevăzute în acordurile exclusive.
164
În schimb, trebuie subliniat că demonstrarea transferului avantajului IFPEN către filialele sale Axens și Prosernat este determinantă pentru a califica drept ajutor de stat acoperirea prin garanția statului a serviciilor de cercetare contractuală și a prestărilor de servicii desfășurate de IFPEN în numele filialelor menționate în domeniile prevăzute în acordurile exclusive încheiate cu acestea din urmă. Astfel, în acest din urmă caz, filialele IFPEN, Axens și Prosernat, sunt cele care sunt beneficiarii ajutorului, întrucât, din cauza acordurilor de exclusivitate, serviciile respective nu pot fi desfășurate de IFPEN decât în numele lor.
165
În consecință, astfel cum arată în esență Comisia, motivul întemeiat pe lipsa demonstrării transferului avantajului trebuie respins ca inoperant întrucât urmărește să conteste calificarea drept ajutor de stat a măsurii vizate la articolul 1 alineatul (5) din decizia atacată, din moment ce aceasta privește acoperirea prin garanția statului a serviciilor de cercetare contractuală și a prestărilor de servicii desfășurate de IFPEN atât în numele terților, cât și în numele filialelor în afara domeniului acordurilor de exclusivitate.
166
În lumina acestor considerații trebuie examinate criticile invocate de Republica Franceză și de IFPEN.
167
În primul rând, în ceea ce privește critica IFPEN potrivit căreia Comisia și‑ar fi întemeiat în mod eronat demonstrația transferului avantajului în favoarea IFPEN către filialele sale Axens și Prosernat pe o analogie neadaptată cu raționamentul aplicat în decizia Banque postale și, prin urmare, nu și‑ar fi îndeplinit obligația de motivare, trebuie arătat că aceasta se întemeiază pe o premisă eronată.
168
Astfel, în considerentul (240) al deciziei atacate, Comisia a precizat că, „având în vedere inexistența, în dreptul francez, a răspunderii generale a acționarului [pentru] filialele sale în cadrul grupurilor de societăți, nu se poate considera că IFPEN și, prin urmare, statul francez ar putea fi responsabili pentru rambursarea creanțelor deținute de terți asupra activităților economice ale Axens și Prosernat, în special în ipoteza în care acestea din urmă s‑ar afla în lichidare judiciară”.
169
Comisia a exclus astfel că Axens și Prosernat ar putea beneficia de un transfer direct al avantajului de care se pretinde că a beneficiat IFPEN în relațiile sale cu creditorii săi.
170
Cu toate acestea, Comisia a apreciat în considerentele (241)-(247) ale deciziei atacate că Axens și Prosernat beneficiaseră de un transfer indirect al avantajului în discuție, potrivit următorului raționament:
„(241)
Cu toate acestea, trebuie remarcat că în decizia [Banque postale] menționată anterior, deși a considerat […], că, în calitate de societate pe acțiuni, La Banque Postale se supunea în continuare dreptului comun în materie de redresare, de lichidare judiciară și nu beneficia, așadar, în nume propriu, de o garanție de stat nelimitată, Comisia nu a mai abordat problema unui eventual transfer către filială al efectelor garanției publice acordate acționarului său unic.
(242)
Mai precis, Comisia a estimat că arhitectura de funcționare a grupului determina o permeabilitate între acționar (La Poste) și filială (La Banque Postale), datorată efectului combinat al i) utilizării de către filială a resurselor umane și materiale puse la dispoziție de societatea sa mamă și ii) remunerației acestor resurse pe baza costurilor suportate de societatea‑mamă, astfel încât, în cazul unui avantaj economic menit să determine o reducere a costurilor La Poste, remunerația plătită de La Banque Postale societății‑mamă ar fi fost redusă proporțional, conducând la un transfer (cel puțin parțial) al acestui avantaj economic către filială.
(243)
În mod echivalent, în Decizia C 51/05 menționată anterior, Comisia a considerat că există o anumită porozitate, în special în opțiunile de tarifare operate de instituția publică IFP pentru serviciile furnizate Axens și Prosernat în domeniul lor exclusiv, astfel încât relațiile comerciale în cadrul grupului nu ar respecta o logică a pieței, ci, dimpotrivă, ar oferi posibilitatea unei subvenționări încrucișate a activităților economice ale filialelor prin fondurile publice puse la dispoziție de societatea‑mamă […]
(244)
În cauza menționată anterior privind La Banque Postale, Comisia a considerat necesar ca autoritățile franceze să subscrie angajamente pentru a permite instituirea unui mecanism care să neutralizeze, la nivelul filialei, potențialele avantaje existente pentru societatea‑mamă […]
(245)
În speță, autoritățile franceze s‑au angajat, în ceea ce privește condițiile de credit ale filialelor instituției publice IFP (Axens, Beicip‑Franlab, Prosernat), să menționeze în scris în contractul de finanțare (pentru orice instrument prevăzut în contract), în momentul efectuării fiecărei operațiuni, că, «în conformitate cu dreptul francez (în special necesitatea unei autorizații legislative exprese pentru fiecare garanție), prezenta operațiune de finanțare nu va beneficia de niciun fel de garanție, directă sau indirectă, din partea statului».
(246)
În ceea ce privește utilizarea de către filiale a resurselor umane și materiale puse la dispoziție de societatea‑mamă, după cum a notat Comisia în Decizia C 51/05 menționată anterior, «[dacă] există o subvenție a activităților economice, aceasta rezultă din nivelul remunerațiilor plătite de filialele în cauză către întreprinderea‑mamă și se reflectă în conturile IFP» […]. În examinarea conturilor instituției publice IFP însă singurele elemente de cost care nu au fost deja luate în calcul de Comisie, pentru anul 2006 în Decizia sa C 51/05 menționată anterior, și pentru anii următori în rapoartele anuale transmise de autoritățile franceze sunt cele referitoare la acoperirea, conform garanției nelimitate, a serviciilor furnizate de instituția publică IFP filialelor sale. Nici prima corespunzătoare unei garanții de bună execuție sau cel puțin tuturor eforturilor depuse, care nu a fost plătită statului, nu a putut fi tarifată în serviciile prestate filialelor.
(247)
În consecință, se poate considera că avantajul economic născut în cazul instituției publice în virtutea garanției sale de stat a fost, în acest sens, transferată la filialele sale de drept privat Prosernat și Axens.”
171
Pe de altă parte, în considerentul (269) al deciziei atacate, Comisia a precizat că „tarifele la serviciile de cercetare contractuală ale [IFPEN] se stabilesc pe baza costului lor integral, la care se aplică o marjă, al cărei procent variază în funcție de rezultatul negocierii cu clientul” și că, „[a]stfel, singurul element de cost care pare să nu fi fost luat în calcul de [IFPEN] corespunde [tocmai] primei de acoperire a garanției de bună execuție (sau de diligență) a [IFPEN]”.
172
Din considerentele citate anterior reiese că demonstrația transferului avantajului în favoarea IFPEN către filialele sale Axens și Prosernat se întemeiază pe constatarea unei subtarifări a prestațiilor IFPEN către filialele respective, care decurge, pe de o parte, din Decizia 2009/157, în care Comisia ar fi constatat existența unei porozități, în special în domeniile exclusive ale Axens și Prosernat, care permiteau subvenții încrucișate, în ceea ce privește anul 2006, și, pe de altă parte, din împrejurarea că rapoartele anuale furnizate de autoritățile franceze pentru anii 2007-2009, pentru a demonstra că tarifarea serviciilor efectuate de IFPEN în numele filialelor sale este conformă cu prețul pieței, nu au ținut seama de faptul că IFPEN nu factura filialelor sale, în calitate de clienți, acoperirea serviciilor respective prin garanția statului de care aceasta beneficiază în considerarea statutului său de IPIC.
173
În consecință, contrar susținerilor IFPEN, Comisia nu și‑a întemeiat demonstrația transferului avantajului în favoarea IFPEN către filialele sale Axens și Prosernat pe o simplă analogie cu raționamentul aplicat în decizia Banque postale, ci a ținut seama de circumstanțele specifice relațiilor interne ale grupului IFPEN.
174
În acest sens, trebuie de asemenea să se respingă ca inoperantă critica Republicii Franceze potrivit căreia Comisia ar fi interpretat în mod greșit decizia Banque postale.
175
În al doilea rând, având în vedere constatarea care figurează la punctul 172 de mai sus în ceea ce privește raționamentul pe care s‑a întemeiat Comisia pentru a demonstra transferul avantajului în favoarea IFPEN către filialele sale Axens și Prosernat, trebuie de asemenea respins ca nefondat argumentul IFPEN potrivit căruia Comisia ar fi întemeiat demonstrația menționată numai pe prezumția unui transfer al avantajului prin netarifarea costurilor legate de acoperirea prin garanția statului a serviciilor efectuate de IFPEN în numele filialelor sale.
176
În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul Republicii Franceze potrivit căruia, în esență, Comisia nu se putea întemeia pe Decizia 2009/157 pentru a demonstra transferul avantajului în favoarea IFPEN către filialele sale în cadrul serviciilor de cercetare contractuală și al prestărilor de servicii efectuate de IFPEN în numele filialelor menționate în afara domeniilor de exclusivitate ale acestora din urmă, este necesar să se considere că, întrucât nu privește transferul avantajului în domeniile acoperite de acordurile de exclusivitate, el trebuie respins ca inoperant pentru motivul expus la punctul 165 de mai sus.
177
În al patrulea rând, Republica Franceză reproșează Comisiei că nu a ținut seama de împrejurarea că prestările de servicii și serviciile de cercetare contractuală sunt facturate de IFPEN filialelor sale potrivit condițiilor de piață.
178
În această privință, pe de o parte, trebuie subliniat că Comisia a ținut seama de această împrejurare privind demonstrarea transferului avantajului în favoarea IFPEN către filialele sale Axens și Prosernat în afara domeniului activităților exclusive ale acestora din urmă. Astfel, după cum arată Comisia în memoriul său în apărare, din considerentul (269) al deciziei atacate reiese că, deși descrierea modului de stabilire a prețurilor IFPEN furnizată de autoritățile franceze demonstra că tarifarea serviciilor de cercetare contractuală ale IFPEN, în afara domeniului relațiilor sale exclusive cu filialele sale, era stabilită pe baza costului lor integral la care era aplicată o marjă, aceasta nu menționa totuși o primă de risc plătită statului ca remunerație pentru garanția sa nelimitată.
179
Pe de altă parte, astfel cum arată de asemenea Comisia, din considerentul (246) al deciziei atacate reiese că Comisia s‑a întemeiat, în ceea ce privește demonstrarea transferului avantajului în favoarea IFPEN către filialele sale Axens și Prosernat, în domeniul de activitate exclusiv al acestora din urmă, pe Decizia 2009/157, din care reiese, potrivit considerentelor (146) și (147), că remunerațiile plătite IFPEN de Axens și Prosernat pentru serviciile realizate în domeniile lor de exclusivitate erau inferioare costului unui transfer de stat. Or, trebuie subliniat că Republica Franceză nu a contestat Decizia 2009/157 și că nu a repus în discuție nici concluziile acesteia din urmă privind remunerațiile plătite IFPEN de Axens și Prosernat pentru serviciile realizate în domeniile lor de exclusivitate în cadrul prezentei proceduri.
180
Prin urmare, trebuie respinsă ca nefondată critica Republicii Franceze întemeiată pe neluarea în considerare de către Comisie a împrejurării că prestările de servicii și serviciile de cercetare contractuală sunt facturate de IFPEN filialelor sale la prețul pieței.
181
Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie respinse ca nefondate motivele întemeiate pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, referitoare la transferul avantajului în favoarea IFPEN către filialele sale Axens și Prosernat.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, referitor la existența unui transfer de resurse de stat
182
Printr-un argument dezvoltat în cel de al treilea aspect al celui de al doilea motiv al acțiunii formulate în cauza T‑157/12, IFPEN susține, cu titlu suplimentar, că nu există o legătură suficientă de conexitate între avantajul de care ar beneficia și transferul de resurse de stat provenite din garanția nelimitată. Fie că este vorba despre relația cu furnizorii sau cu clienții săi, legătura dintre o pretinsă reducere de preț sau pretinsa utilizare a garanției de bună execuție, pe de o parte, și transferul de resurse de stat, pe de altă parte, ar fi în mod obiectiv artificială și dezvoltată în întregime pe construcții ipotetice care nu se întemeiază pe nicio informație obiectivă.
183
În această privință, trebuie subliniat că, deși argumentele IFPEN sunt prezentate în partea din acțiunea sa referitoare la existența avantajului, ele se referă la o altă condiție a existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, și anume angajarea resurselor de stat.
184
Pe de altă parte, trebuie observat că aceste argumente nu privesc decât relațiile dintre IFPEN și furnizorii și clienții săi.
185
În consecință, întrucât Tribunalul a constatat la punctul 105 de mai sus că Comisia nu a demonstrat că garanția implicită și nelimitată a statului în favoarea IFPEN a acordat sau era susceptibilă să acorde un avantaj în beneficiul exclusiv al IFPEN în relațiile sale cu furnizorii și cu clienții săi, este necesar să se respingă prezentul motiv ca inoperant.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității
186
Argumentele referitoare la încălcarea principiului proporționalității sunt invocate de IFPEN în cadrul celui de al cincilea motiv al acțiunii sale formulate în cauza T‑157/12.
187
Aceste argumente cuprind două aspecte. Prin intermediul primului aspect, IFPEN susține în esență că, întrucât Comisia nu a reușit să facă dovada obiectivă a existenței unei garanții implicite și nelimitate a statului în favoarea IPIC și, prin urmare, și‑a întemeiat raționamentul pe o serie de ipoteze neverificate, cerința de a supune în mod sistematic crearea unei IPIC unei obligații de notificare prealabilă și, ulterior, unei serii de rapoarte administrative pentru motive de compatibilitate este disproporționată. Încălcarea principiului proporționalității ar fi cu atât mai evidentă cu cât, pe de o parte, principiile aplicabile IPIC sunt anterioare Tratatului de la Roma, iar guvernul francez a invocat o argumentație juridică solidă pentru a demonstra caracterul eronat al tezei Comisiei și, pe de altă parte, guvernul francez ar fi prezentat un remediu suficient pentru a înlătura îndoielile exprimate de Comisie în ceea ce privește existența unei garanții în favoarea IPIC‑urilor, prin propunerea modificării decretului de aplicare a Legii din 16 iulie 1980.
188
Prin intermediul celui de al doilea aspect, IFPEN susține că decizia atacată impune autorităților franceze și, în consecință, ei înseși respectarea unor obligații care sunt vădit disproporționate atât în raport cu obiectivul urmărit, cât și cu perimetrul foarte redus, în cazul său, al efectelor statutului de IPIC.
189
Astfel, în primul rând, IFPEN observă că decizia atacată impune autorităților franceze și, prin urmare, ei înseși să prezinte în fiecare an, începând de la 1 ianuarie 2010 și până la încetarea acordurilor exclusive, un raport financiar anual care să includă elementele enumerate la articolul 5 din decizia menționată. Or, pe de o parte, potrivit IFPEN, sarcina impusă de Comisie de a include în raportul anual o evaluare a efectului amplificator al pretinsei garanții nelimitate care corespunde unei aprecieri mai favorabile a riscului de nerambursare al IFPEN de către furnizori și neplății unei prime dintr‑o pretinsă garanție de bună execuție generează o risipă a resurselor sale proprii, deși o astfel de sarcină este complet artificială și nu corespunde niciunei realități economice. Faptul că o astfel de „amplificare” nu există în conturile IFPEN, iar Comisia nu este în măsură, după mai mulți ani, să găsească rate de comparație acceptabile ar confirma caracterul excesiv de artificial, dacă nu fantezist, al oricărei propuneri de „amplificare”. Pe de altă parte, IFPEN subliniază că, între data adoptării deciziei atacate și data introducerii prezentei acțiuni, autoritățile franceze au notificat, conform articolului 3 alineatul (2) din Decizia 2009/157, reînnoirea acordurilor de cercetare industrială dintre ea și filialele sale Axens și Prosernat în domeniile de activitate exclusive ale acestora din urmă. Potrivit IFPEN, decizia atacată ar condiționa în mod explicit examinarea pozitivă a compatibilității reînnoirii acordurilor menționate de respectarea în totalitate a deciziei atacate. Or, în practică, decizia atacată ar impune autorităților franceze să prezinte un raport anual până la încetarea acordurilor exclusive, și anume pentru o durată de zece ani, ceea ce ar fi vădit disproporționat având în vedere obiectivul de control al unui ajutor de stat a cărui existență ar putea fi pusă la îndoială în mod legitim.
190
În al doilea rând, IFPEN reproșează Comisiei că a impus autorităților franceze să insereze în contractele IFPEN clauzele menționate la articolul 9 din decizia atacată, ceea ce ar constitui o măsură extrem de constrângătoare și cu atât mai puțin justificată cu cât Comisia a reținut existența unui ajutor de stat pe baza unei serii de ipoteze neconfirmate și a unor erori vădite de apreciere.
191
În ceea ce privește primul aspect al prezentului motiv, trebuie arătat că acesta se întemeiază pe premisa potrivit căreia Comisia nu ar fi demonstrat că statutul de IPIC conferea IFPEN beneficiul unei garanții de stat implicite și nelimitate.
192
Cu toate acestea, pe de o parte, trebuie amintit că în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), Curtea a statuat că, pentru a dovedi existența unei asemenea garanții care nu rezultă în mod expres din nicio dispoziție legală sau contractuală, Comisiei îi era permis să se întemeieze pe metoda seriei de indicii serioase, precise și concordante, pentru a verifica dacă în dreptul intern există o veritabilă obligație a statului de a angaja propriile resurse pentru a acoperi pierderile unei IPIC aflate în dificultate și așadar, conform unei jurisprudențe constante, un risc economic suficient de concret de cheltuieli care grevează bugetul de stat (Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia, C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 65).
193
Pe de altă parte, trebuie amintit de asemenea că, întrebată de Tribunal cu privire la consecințele Hotărârii din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217), pentru prezentul litigiu, IFPEN a precizat, în scrisoarea sa din 5 mai 2014, că, potrivit aprecierii sale, considerația expusă la punctul 192 de mai sus era aplicabilă în speță și că renunța, în consecință, la primul său motiv, întemeiat pe o eroare de drept, potrivit căruia Comisia ar fi depășit limitele care îi sunt recunoscute pentru a interpreta dreptul național în cadrul legislației privind ajutoarele de stat.
194
Rezultă că primul aspect al prezentului motiv, întrucât nu a fost retras de IFPEN, trebuie respins ca nefondat.
195
În ceea ce privește al doilea aspect al prezentului motiv, IFPEN susține că obligațiile impuse Republicii Franceze și, indirect, ei înseși, prin articolul 5 și prin articolul 9 alineatele (1)-(3) din decizia atacată, sunt disproporționate.
196
Conform jurisprudenței, trebuie amintit că principiul proporționalității, care se numără printre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea din 24 mai 2007, Maatschap Schonewille‑Prins, C‑45/05, EU:C:2007:296, punctul 45).
197
În speță, este necesar să se sublinieze că din articolul 4 din decizia atacată reiese că măsura vizată la articolul 1 alineatul (4) din aceeași decizie constituie, începând de la 1 ianuarie 2010 și până la încetarea acordurilor exclusive dintre IFPEN și filialele sale Axens și Prosernat, un ajutor de stat compatibil cu piața internă sub rezerva condițiilor prevăzute la articolele 5 și 6 din decizia menționată.
198
Potrivit articolului 5 alineatul (1) din decizia atacată, „[r]aportul financiar anual la care se face referire la articolul 4 alineatul (2) din Decizia C 51/05 include, pe lângă elementele deja menționate la articolul 5 alineatul (1) din decizie, elementele enumerate la alineatele (2), (3) și (4) de la prezentul articol”.
199
Articolul 5 alineatul (2) din decizia atacată prevede că „[r]aportul financiar anual include cuantumul, rata dobânzii și condițiile contractuale ale împrumuturilor contractate de [IFPEN] în cursul perioadei anuale avute în vedere, precum și o estimare a echivalentului‑subvenție brut al posibilei majorări a dobânzilor legate de garanția de stat, cu excepția cazului în care se face dovada faptului că aceste contracte de împrumut sunt în conformitate cu condițiile normale de piață, fie prin compararea condițiilor lor cu cele obținute de [IFPEN] anterior schimbării de statut, fie pe baza unei metodologii mai exacte aprobate anterior de Comisie”.
200
Articolul 5 alineatul (3) din decizia atacată prevede că „[r]aportul financiar anual include valoarea bunurilor și serviciilor achiziționate de [IFPEN] de la furnizori pentru prestarea serviciilor economice menționate la articolul 1 alineatele (4) și (5) din prezenta decizie, în cursul perioadei anuale avute în vedere, precum și o estimare maximă a echivalentului‑subvenție brut al ajutorului care rezultă dintr‑o evaluare mai favorabilă de către furnizori a riscului de faliment al întreprinderii” și că „[a]ceastă estimare este realizată fie prin aplicarea unui procent forfetar de 2,5 % la valoarea achizițiilor realizate, fie pe baza unei metodologii mai exacte aprobate anterior de Comisie”.
201
Potrivit articolului 5 alineatul (4) din decizia atacată, „[r]aportul financiar anual include valoarea activităților economice, menționate la articolul 1 alineatele (4) și (5) din prezenta decizie, desfășurate de [IFPEN] în cursul perioadei anuale avute în vedere, precum și o estimare maximă a echivalentului‑subvenție brut al ajutorului care rezultă din neplata unei prime corespunzătoare unei garanții de bună execuție sau cel puțin a unei garanții de diligență, oferite beneficiarilor serviciilor economice respective”, și „[a]ceastă estimare este realizată fie prin aplicarea unui procent forfetar de 5 % la valoarea serviciilor furnizate, fie pe baza unei metodologii mai exacte aprobate anterior de Comisie”.
202
Din aceste dispoziții reiese că articolul 5 din decizia atacată impune IFPEN, în esență, obligații prin care se urmărește verificarea compatibilității cu piața internă a ajutorului care îi este acordat de stat. Acesta obligă entitatea respectivă să transmită Comisiei anual date privind condițiile împrumuturilor pe care le‑a subscris, valoarea bunurilor și a serviciilor pe care le‑a achiziționat de la furnizori pentru a‑și desfășura activitățile economice, cu o estimare maximă a echivalentului‑subvenție al ajutorului și, în sfârșit, valoarea activităților economice pe care le‑a realizat cu o estimare maximă a echivalentului‑subvenție al ajutorului.
203
În această privință, trebuie arătat că, în cazurile în care o măsură de stat poate fi calificată drept ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, aceasta este supusă obligației de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE. Obligația de a notifica informațiile necesare Comisiei pentru a aprecia compatibilitatea unui ajutor nu poate fi considerată, așadar, ca atare contrară principiului proporționalității.
204
În plus, trebuie subliniat că, astfel cum arată Comisia, obligațiile impuse IFPEN se înscriu în continuarea obligațiilor care îi sunt impuse prin Decizia 2009/157, care nu a fost contestată nici de IFPEN, nici de Republica Franceză.
205
Pe de altă parte, trebuie subliniat că, astfel cum susține și Comisia, transmiterea unui raport anual în cadrul unei scheme de ajutor este o practică frecventă și proporțională cu obiectivul de control al ajutoarelor de stat.
206
Cu toate acestea, în speță, trebuie arătat că, deși obligația impusă la articolul 5 alineatul (2) din decizia atacată are legătură cu prezumția de avantaj în favoarea IFPEN în relațiile sale cu instituțiile bancare și financiare despre care Tribunalul a constatat că a fost utilizată în mod întemeiat de Comisie pentru a califica drept ajutor de stat măsura vizată la articolul 1 alineatul (4) din aceeași decizie, același lucru nu este valabil în ceea ce privește obligațiile impuse de articolul 5 alineatele (3) și (4) din aceeași decizie.
207
Astfel, trebuie să se constate că obligațiile impuse prin aceste dispoziții se raportează la avantajul de care ar fi beneficiat IFPEN în relațiile sale cu furnizorii și cu clienții, a cărui existență nu fusese demonstrată de Comisie, în opinia Tribunalului, ceea ce a constatat la punctul 105 de mai sus. Rezultă că astfel de obligații nu pot, prin definiție, să fie considerate adecvate și necesare în sensul jurisprudenței amintite la punctul 196 de mai sus.
208
Pe de altă parte, trebuie arătat că articolul 9 alineatele (1)-(3) din decizia atacată obligă autoritățile franceze în esență să includă în contractele încheiate de IFPEN o clauză privind neangajarea răspunderii statului și în contractele încheiate de filialele IFPEN o clauză de excludere a răspunderii acesteia din urmă, precum și a celei a statului.
209
IFPEN se limitează însă să arate, în această privință, că obligația de a insera clauzele privind neangajarea răspunderii ar fi deosebit de constrângătoare pentru ea, fără a explica în ce mod diferitele clauze prevăzute la articolul 9 din decizia atacată nu ar fi necesare sau adecvate în speță.
210
Prin urmare, o astfel de critică trebuie respinsă ca inadmisibilă având în vedere jurisprudența potrivit căreia, în temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în conformitate cu articolul 53 primul paragraf din același statut, și al articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă, pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. De aceea, cererea trebuie să precizeze în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla sa enunțare abstractă nu îndeplinește cerințele Regulamentului de procedură. Cerințe similare se impun atunci când o critică este invocată în susținerea unui motiv (a se vedea Hotărârea din 7 iunie 2018, Winkler/Comisia, T‑369/17, nepublicată, EU:T:2018:334, punctul 53 și jurisprudența citată).
211
Prin urmare, al doilea aspect al prezentului motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității în măsura în care vizează articolul 5 alineatele (3) și (4) din decizia atacată, trebuie admis și trebuie respins ca inadmisibil în rest.
212
Rezultă că acțiunea IFPEN formulată în cauza T‑157/12 trebuie admisă în parte.
213
Întrucât toate motivele invocate de Republica Franceză au fost respinse, se impune, în schimb, respingerea acțiunii în cauza T‑479/11.
Cu privire la întinderea anulării
214
IFPEN solicită cu titlu principal anularea în totalitate a deciziei atacate și, cu titlu subsidiar, anularea părților viciate din dispozitivul deciziei menționate.
215
În această privință, trebuie arătat că motivul admis, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, vizează numai condițiile de compatibilitate a măsurilor calificate drept ajutor de stat la articolul 1 alineatul (4) din decizia atacată.
216
Ținând seama de tot ceea ce precedă, este necesar să se anuleze articolul 5 alineatele (3) și (4) din decizia atacată, precum și articolul 6 alineatul (1) din decizia atacată în măsura în care acesta vizează impactul maxim al garanției statului, astfel cum este apreciat la articolul 5 alineatele (3) și (4) din decizia menționată, și să se respingă acțiunile în rest.
Cu privire la cheltuielile de judecată
217
În temeiul articolului 219 din Regulamentul de procedură, în deciziile Tribunalului date după anulare și trimitere spre rejudecare, acesta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată privitoare, pe de o parte, la procedurile desfășurate în fața sa și, pe de altă parte, asupra celor privitoare la procedura de recurs în fața Curții.
218
În măsura în care, în hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a anulat hotărârea inițială și a dispus soluționarea odată cu fondul a cererilor privind cheltuielile de judecată, este de competența Tribunalului să se pronunțe, în prezenta hotărâre, cu privire la totalitatea cheltuielilor de judecată aferente procedurilor desfășurate în fața sa, inclusiv procedura în primă instanță, precum și cu privire la cheltuielile de judecată aferente procedurii de recurs în cauza C‑438/16 P.
219
Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit alineatului (3) al aceluiași articol, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.
220
Întrucât Republica Franceză, IFPEN și Comisia au căzut în pretenții în parte în procedura în primă instanță, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată efectuate în cadrul acestei proceduri.
221
Republica Franceză, IFPEN și Comisia suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată efectuate în cadrul procedurii de recurs.
222
Întrucât Republica Franceză a căzut în pretenții în cauza T‑479/11 RENV, aceasta suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie în cadrul acestei proceduri, conform concluziilor acesteia.
223
Întrucât IFPEN și Comisia au căzut fiecare în pretenții în cauza T‑157/12 RENV, iar Tribunalul anulează în parte decizia atacată și respinge acțiunea în rest, IFPEN și Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată în cadrul acestei proceduri.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta)
declară și hotărăște:
1)
Anulează articolul 5 alineatele (3) și (4), precum și articolul 6 alineatul (1) în măsura în care acesta vizează impactul maxim al garanției de stat, astfel cum este apreciat la articolul 5 alineatele (3) și (4) din Decizia 2012/26/UE a Comisiei din 29 iunie 2011 privind ajutorul de stat C 35/08 (ex NN 11/08) acordat de Franța în favoarea instituției publice „Institutul Francez al Petrolului”.
2)
Respinge în rest acțiunile.
3)
Comisia Europeană, Republica Franceză și IFP Énergies nouvelles suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată efectuate în cauzele T‑479/11 și T‑157/12.
4)
Republica Franceză, IFP Énergies nouvelles și Comisia suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată efectuate în cauza C‑438/16 P.
5)
Republica Franceză suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie în cauza T‑479/11 RENV.
6)
IFP Énergies nouvelles și Comisia suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată efectuate în cauza T‑157/12 RENV.
Collins
Kancheva
De Baere
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 5 octombrie 2020.
Semnături
Cuprins
Istoricul cauzei
Procedurile anterioare în fața Tribunalului și a Curții
Procedura și concluziile părților după trimiterea spre rejudecare
În drept
Cu privire la motivele întemeiate pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, referitoare la existența și la calculul avantajului pentru IFPEN
Cu privire la avantajul în ceea ce privește relațiile dintre IFPEN și furnizorii și clienții săi
– Cu privire la critica întemeiată pe lipsa probei privind avantajul în relațiile dintre IFPEN și furnizorii săi
– Cu privire la critica întemeiată pe lipsa probei privind avantajul în relațiile dintre IFPEN și clienții săi
Cu privire la avantajul în ceea ce privește relațiile IFPEN cu instituțiile bancare și financiare
Cu privire la motivele întemeiate pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, referitoare la transferul avantajului către filialele IFPEN, Axens și Prosernat
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, referitor la existența unui transfer de resurse de stat
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității
Cu privire la întinderea anulării
Cu privire la cheltuielile de judecată
( *1 ) Limba de procedură: franceza.
Amtliche Sprachfassungen
Diese Entscheidung liegt in folgenden Amtssprachen der Union vor — alle gleichermaßen verbindlich.
ČeštinaΕλληνικάEnglishEspañolFrançaisItalianoNederlandsPolskiPortuguêsRomână