EU-Rechtsprechung · Gericht der Europäischen Union
FEOGA – Secțiunea „Orientare” – Reducerea unei contribuții financiare — Măsuri de sprijin pentru investiții în exploatațiile agricole — Eficacitatea controalelor
ECLI: ECLI:EU:T:2012:248Entscheidung vom: 22.05.2012
Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 22 mai 2012 — Portugalia/Comisia
(Cauza T‑345/10)
„FEOGA – Secțiunea «Orientare» – Reducerea unei contribuții financiare — Măsuri de sprijin pentru investiții în exploatațiile agricole — Eficacitatea controalelor”
1. Agricultură — Politica agricolă comună — Finanțare prin FEOGA — Decizie referitoare la închiderea conturilor — Termen — Nerespectare — Efect asupra obligației Comisiei de a refuza acoperirea cheltuielilor efectuate ilegal în raport cu normele comunitare — Inexistență [Regulamentul nr. 1260/1999 al Consiliului, art. 38 și 39; Regulamentul nr. 448/2001 al Comisiei, art. 5 alin. (3)] (a se vedea punctul 32)
2. Acte ale instituțiilor — Motivare — Obligație — Conținut — Decizie referitoare la închiderea conturilor în privința cheltuielilor finanțate de FEOGA (art. 296 TFUE) (a se vedea punctul 65)
3. State membre — Obligații — Obligația de cooperare loială — Aplicarea cerințelor de formă și de fond din dreptul național — Condiții [art. 4 alin. (3) TUE] (a se vedea punctul 74)
4. Agricultură — FEOGA — Închiderea conturilor — Refuzul de a acoperi cheltuielile care rezultă din neregularitățile de aplicare a reglementării comunitare — Contestarea de către statul membru vizat — Sarcina probei — Repartizare între Comisie și statul membru (a se vedea punctele 75 și 109)
5. Acțiune în anulare — Act atacat — Aprecierea legalității — Criterii (art. 263 TFUE) (a se vedea punctul 86)
Obiectul
Cerere de anulare a Deciziei C(2010) 4255 a Comisiei din 29 iunie 2010 privind aplicarea unor corecții financiare contribuției FEOGA, secțiunea „Orientare”, acordată programului operațional CCI 1999.PT.06.I.PO.007 (Portugalia – Programul național, obiectivul 1) în cadrul măsurii „Investiții în exploatațiile agricole”
Dispozitivul
1)
Respinge acțiunea.
2)
Obligă Republica Portugheză la plata cheltuielilor de judecată.
Amtliche Sprachfassungen
Diese Entscheidung liegt in folgenden Amtssprachen der Union vor — alle gleichermaßen verbindlich.
ČeštinaΕλληνικάEnglishEspañolFrançaisItalianoNederlandsPolskiPortuguêsRomână