ra.de Urteile
EU-Rechtsprechung · Gericht der Europäischen Union
Politica externă și de securitate comună - Măsuri restrictive adoptate cu privire la situația din Côte d’Ivoire - Înghețarea fondurilor - Obligația de motivare.
ECLI: ECLI:EU:T:2011:484Entscheidung vom: 16.09.2011
Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 16 septembrie 2011 – Kadio Morokro/Consiliul
(Cauza T‑316/11)
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate cu privire la situația din Côte d’Ivoire – Înghețarea fondurilor – Obligația de motivare”
1. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Regulament de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Côte d’Ivoire și decizie de reînnoire a acestor măsuri – Cerințe minime (art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 560/2005 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 330/2011, anexa I A; Decizia 2010/656 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2011/221, anexa II) (a se vedea punctele 20-26, 29, 30 și 32)
2. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Regulament de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Côte d’Ivoire și decizie de reînnoire a acestor măsuri – Regularizarea unei insuficiențe a motivării în cursul procedurii contencioase – Condiții – Împrejurări excepționale (art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 560/2005 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 330/2011, anexa I A; Decizia 2010/656 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2011/221, anexa II) (a se vedea punctele 34 și 35)
3. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Anularea în parte a unui regulament de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Côte d’Ivoire și a unei decizii de reînnoire a acestor măsuri – Intrarea în vigoare a deciziei de anulare a regulamentului după expirarea termenului de recurs sau după respingerea acestuia – Aplicarea acestui termen intrării în vigoare a anulării deciziei (art. 264 al doilea paragraf TFUE și art. 280 TFUE; Statutul Curții, art. 56 primul paragraf și art. 60 al doilea paragraf, Regulamentul nr. 560/2005 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 330/2011; Decizia 2010/656 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2011/221) (a se vedea punctele 38 și 39)
Obiectul
Cerere de anulare, pe de o parte, a Deciziei 2011/221/PESC a Consiliului din 6 aprilie 2011 de modificare a Deciziei 2010/656/PESC de reînnoire a măsurilor restrictive impuse împotriva Côte d’Ivoire (JO L 93, p. 20) și, pe de altă parte, a Regulamentului (UE) nr. 330/2011 al Consiliului din 6 aprilie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 560/2005 de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din [Côte d’Ivoire] (JO L 93, p. 10) în măsura în care acestea îl privesc pe reclamant
Dispozitivul
1)
Decizia 2011/221/PESC a Consiliului din 6 aprilie 2011 de modificare a Deciziei 2010/656/PESC de reînnoire a măsurilor restrictive impuse împotriva Côte d’Ivoire și Regulamentul (UE) nr. 330/2011 al Consiliului din 6 aprilie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 560/2005 de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din [Côte d’Ivoire] se anulează în măsura în care acestea îl privesc pe domnul Mathieu Kadio Morokro.
2)
Efectele Deciziei 2011/221 se mențin în ceea ce îl privește pe domnul Kadio Morokro până la data la care începe să producă efecte anularea Regulamentului nr. 330/2011.
3)
Obligă Consiliul Uniunii Europene să suporte, în afara propriilor cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de domnul Kadio Morokro.
Amtliche Sprachfassungen
Diese Entscheidung liegt in folgenden Amtssprachen der Union vor — alle gleichermaßen verbindlich.
ČeštinaΕλληνικάEnglishEspañolFrançaisItalianoNederlandsPolskiPortuguêsRomână