Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Documente schimbate în cadrul unei proceduri de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 – Refuzul accesului – Excepție privind protecția obiectivelor activităților de anchetă – Obligația de motivare – Prezumție generală de confidențialitate – Obligația de a efectua o examinare concretă și individuală – Interes public superior – Principiul proporționalității – Articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia, judecând în complet de cinci judecători) 6 mai 2026 ( *1 ) „Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Documente schimbate în cadrul unei proceduri de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 – Refuzul accesului – Excepție privind protecția obiectivelor activităților de anchetă – Obligația de motivare – Prezumție generală de confidențialitate – Obligația de a efectua o examinare concretă și individuală – Interes public superior – Principiul proporționalității – Articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale” În cauza T‑185/24, Novis Insurance Company, Novis Versicherungsgesellschaft, Novis Compagnia di Assicurazioni, Novis Poisťovňa a.s., cu sediul în Bratislava (Slovacia), reprezentată de A. Börner, S. Henrich și S. Förster, avocats, reclamantă, împotriva Comisiei Europene, reprezentată de K. Herrmann, M. Burón Pérez și P. Vanden Heede, în calitate de agenți, pârâtă, susținută de Republica Slovacă, reprezentată de S. Ondrášiková, E. Larišová și A. Lukáčik, în calitate de agenți, intervenientă, TRIBUNALUL (Camera a treia, judecând în complet de cinci judecători), compus din doamnele K. Kowalik‑Bańczyk (raportoare), președintă, și I. Reine, domnii R. da Silva Passos și H. Cassagnabère și doamna T. Pavelin, judecători, grefieră: doamna A. Audras‑Hidelot, administratoare, având în vedere faza scrisă a procedurii, în urma ședinței din 18 decembrie 2025, pronunță prezenta Hotărâre 1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Novis Insurance Company, Novis Versicherungsgesellschaft, Novis Compagnia di Assicurazioni, Novis Poisťovňa a.s., solicită anularea Deciziei C(2024) 810 final a Comisiei Europene din 2 februarie 2024 privind o cerere de confirmare a accesului la documente (denumită în continuare „decizia atacată”). I. Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii 2 Reclamanta este o întreprindere de asigurare de viață cu sediul în Slovacia și supusă controlului Národná banka Slovenska (Banca Națională a Slovaciei) (denumită în continuare „NBS”). A. Procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii 3 La 17 martie 2022, Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) a inițiat o anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii Europene, în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei (JO 2010, L 331, p. 48). Această anchetă urmărea să determine dacă NBS își exercitase competențele de control în privința reclamantei în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (JO 2009, L 335, p. 1). 4 La 16 mai 2022, EIOPA a adoptat, în temeiul articolului 17 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1094/2010, o recomandare adresată NBS cu privire la măsurile necesare pentru a se conforma Directivei 2009/138 (denumită în continuare „Recomandarea din 16 mai 2022”). Această recomandare a făcut obiectul unei acțiuni în anulare introduse de reclamantă la Tribunal și respinsă de acesta din urmă ca inadmisibilă prin Ordonanța din 23 mai 2025, Novis/EIOPA (T‑204/24, EU:T:2025:555). 5 La 13 septembrie 2022, Comisia a adoptat, în temeiul articolului 17 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1094/2010, Avizul C(2022) 6455 final, adresat NBS, cu privire la măsurile necesare pentru a se conforma Directivei 2009/138 (denumit în continuare „avizul formal din 13 septembrie 2022”). Acest aviz a făcut obiectul unei acțiuni în anulare introduse de reclamantă la Tribunal și respinsă de acesta din urmă ca inadmisibilă prin Ordonanța din 23 mai 2025, Novis/Comisia (T‑179/24, atacată cu recurs, EU:T:2025:554). 6 Prin decizia din 31 octombrie 2022, confirmată prin decizia din 1 iunie 2023, NBS a revocat autorizația reclamantei (denumită în continuare „decizia de retragere a autorizației”). La 28 decembrie 2023, reclamanta a contestat această decizie la Správny súd v Bratislave (Tribunalul Administrativ din Bratislava, Slovacia). B. Procedura de acces la documente 1.   Etapa inițială 7 Prin scrisoarea din 25 iulie 2023 (denumită în continuare „cererea inițială”), reclamanta a solicitat Comisiei în esență accesul la toate documentele deținute sau redactate de această instituție, referitoare la procedura de anchetă descrisă la punctele 3-6 de mai sus. 8 Prin decizia din 8 septembrie 2023, Direcția Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital a Comisiei s‑a pronunțat cu privire la cererea de acces. 9 Cu această ocazie, Comisia a identificat 14 documente de referință care făceau obiectul cererii de acces. Ea a refuzat însă să acorde accesul, total sau parțial, la aceste documente, pentru motivul că divulgarea lor ar aduce atingere protecției, pe de o parte, a obiectivelor activităților de anchetă în sensul articolului 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială 01/vol. 3, p. 76) și, pe de altă parte, a procedurilor judiciare în sensul articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din același regulament, în condițiile în care, de altfel, niciun interes public superior nu justifica o astfel de divulgare. 2.   Etapa de confirmare 10 La 29 septembrie 2023, reclamanta a depus o cerere de confirmare a accesului la documente în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001 (denumită în continuare „cererea de confirmare”). 11 La 2 februarie 2024, secretara generală a Comisiei a adoptat decizia atacată. 12 Cu această ocazie, Comisia a identificat mai exact documentele care fac obiectul cererii, și anume 19 documente în total, grupate în 14 referințe: – avizul NBS din 5 aprilie 2022, adresat EIOPA, cu privire la proiectul de raport EIOPA-22-235 din 17 martie 2022, cu referința Ares(2022)4798170 (un document); – recomandarea din 16 mai 2022 (un document); – actualizarea NBS din 30 iunie 2022, adresată Comisiei și purtând referința Ares(2022)4798170 (două documente); – răspunsul Comisiei din 25 iulie 2022, adresat NBS, cu numărul de referință Ares(2022)5362224 (un document); – actualizarea NBS din 23 august 2022, adresată Comisiei, cu numărul de referință Ares(2022)5884917 (două documente); – actualizarea NBS din 30 august 2022, adresată Comisiei și purtând referința Ares(2022)6009523 (un document); – avizul formal din 13 septembrie 2022 (un document); – actualizarea NBS din 28 septembrie 2022, adresată Comisiei, cu numărul de referință Ares(2022)6685040 (un document); – răspunsul Comisiei din 10 octombrie 2022, adresat NBS, cu numărul de referință Ares(2022)6974798 (un document); – actualizarea NBS din 4 noiembrie 2022, adresată Comisiei, cu numărul de referință Ares(2022)7621287 (două documente); – scrisoarea Comisiei din 16 noiembrie 2022, adresată NBS, cu numărul de referință Ares(2022)7915331 (un document); – actualizarea NBS din 16 decembrie 2022, adresată Comisiei, cu numărul de referință Ares(2022)8752093 (un document); – scrisoarea Comisiei din 30 ianuarie 2023, adresată NBS, cu numărul de referință Ares(2023)661656 (un document); – actualizarea NBS din 7 iunie 2023, adresată Comisiei, cu numărul de referință Ares(2023)3938575 (trei documente). 13 În decizia atacată, Comisia a confirmat respingerea cererii de acces, în tot sau în parte, la toate documentele solicitate. 14 Comisia a considerat, în primul rând, că divulgarea documentelor solicitate ar aduce atingere protecției, pe de o parte, a obiectivelor anumitor activități de anchetă în sensul articolului 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și, pe de altă parte, a unui proces decizional în curs în sensul articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din același regulament. 15 În această privință, Comisia a arătat în esență că documentele solicitate aveau legătură cu o procedură de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 care era încă în curs și care putea fi urmată de o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE. Prin urmare, potrivit Comisiei, divulgarea documentelor menționate ar putea aduce atingere încrederii reciproce în discuțiile purtate între ea și NBS și prin care se urmărește determinarea acesteia din urmă să se conformeze obligațiilor sale în mod voluntar. În plus, această divulgare ar expune Comisia unor presiuni externe, ar afecta eficacitatea și buna desfășurare a procedurii de anchetă, ar interfera cu procesul decizional de inițiere sau de neinițiere a unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Republicii Slovace și ar modifica caracterul strict bilateral al acestei din urmă proceduri. 16 În al doilea rând, Comisia a apreciat că divulgarea documentelor solicitate ar aduce atingere protecției procedurilor judiciare în sensul articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. 17 Astfel, potrivit Comisiei, documentele solicitate, întocmite în cadrul schimburilor sale cu NBS și care conțin poziții interne adoptate de aceasta din urmă, nu ar putea fi disociate de procedura judiciară dintre reclamantă și NBS în fața Správny súd v Bratislave (Tribunalul Administrativ din Bratislava). Prin urmare, divulgarea documentelor menționate ar aduce atingere integrității acestei proceduri judiciare, precum și egalității armelor între părțile la aceasta. 18 În al treilea rând, Comisia a concluzionat că niciun interes public superior nu justifica divulgarea documentelor solicitate. 19 Astfel, potrivit Comisiei, mai întâi, considerațiile generale legate de principiile transparenței și răspunderii invocate de reclamantă nu pot constitui un asemenea interes public superior. În continuare, utilitatea pe care ar avea‑o divulgarea documentelor solicitate pentru reclamantă, a cărei autorizație a fost retrasă, și pentru clienții săi, ale căror polițe de asigurare au încetat, pentru a‑și apăra drepturile în justiție sau pentru a supraveghea acțiunile NBS, ar constitui interese private. În sfârșit, utilitatea pentru public a aspectului dacă acțiunile NBS, printre altele decizia de revocare a autorizației, erau sau nu legale nu poate prevala asupra motivelor care justifică nedivulgarea. În aceste condiții, interesul public ar fi mai bine servit prin garantarea unei desfășurări nestingherite a anchetei și a unei bune desfășurări a procedurii judiciare pendinte în fața instanțelor slovace. 20 În al patrulea rând, Comisia a apreciat că nu era posibil niciun acces semnificativ în parte fără a aduce atingere intereselor protejate de excepțiile menționate la punctele 14 și 16 de mai sus și că, prin urmare, documentele solicitate intrau în întregime sub incidența acestor excepții. C. Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 21 Prin scrisoarea de punere în întârziere din 24 aprilie 2024, ulterioară introducerii prezentei acțiuni, Comisia a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE împotriva Republicii Slovace, pentru motivul că NBS nu și‑ar fi îndeplinit obligațiile în exercitarea competențelor sale de control în privința reclamantei. II. Concluziile părților 22 Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. 23 Comisia, susținută de Republica Slovacă, solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. III. În drept 24 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă cinci motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, al doilea, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) a treia liniuță din același regulament, al treilea, pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul menționat, al patrulea, pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, a principiului proporționalității, precum și a obligației de motivare și, al cincilea, pe încălcarea articolului 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 25 În circumstanțele speței, este necesar să se examineze în primul rând al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. În continuare, va fi necesar să fie examinate, în măsura în care este necesar, celelalte motive ale acțiunii. A. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 26 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că Comisia a încălcat articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Acest motiv se împarte în trei aspecte, întemeiate, primul, pe lipsa unei distincții între excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din acest regulament și, respectiv, la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul menționat, al doilea, pe lipsa atingerii aduse protecției obiectivelor activităților de anchetă în cazul divulgării documentelor solicitate și, al treilea, pe existența unui interes public superior care justifică această divulgare. 1.   Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe lipsa unei distincții între excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și, respectiv, la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din același regulament 27 Reclamanta reproșează în esență Comisiei că nu a examinat separat condițiile specifice excepțiilor prevăzute, pe de o parte, la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și, pe de altă parte, la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din același regulament. Ar rezulta de aici o motivare incoerentă și lacunară, în special în ceea ce privește a doua dintre aceste excepții. 28 Comisia contestă argumentația reclamantei. 29 În primul rând, astfel cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă, motivarea impusă la articolul 296 TFUE și la articolul 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să expună în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă cerințele impuse la articolul 296 trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă [a se vedea Hotărârea din1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctul 80 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 30 ianuarie 2024, Agentsia Patna infrastruktura (Finanțare europeană de infrastructuri rutiere), C‑471/22, EU:C:2024:99, punctele 25 și 26 și jurisprudența citată]. 30 În al doilea rând, potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii poate lua în considerare în vederea aprecierii unei cereri de acces la documente mai multe motive de refuz prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 (Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 113, și Hotărârea din 3 iulie 2014, Consiliul/in’t Veld, C‑350/12 P, EU:C:2014:2039, punctul 100). Rezultă că invocarea cumulată a mai multe excepții nu poate fi considerată incompatibilă cu dispozițiile acestui regulament (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 5 martie 1997, WWF UK/Comisia, T‑105/95, EU:T:1997:26, punctele 61 și 73). 31 În speță, în decizia atacată, Comisia s‑a întemeiat, în mod cumulativ, pe trei excepții distincte (a se vedea punctele 14 și 16 de mai sus). Reclamanta nu contestă posibilitatea Comisiei de a lua în considerare mai multe motive de refuz, conform jurisprudenței amintite la punctul 30 de mai sus. 32 Cu toate acestea, reiese de asemenea din structura și din conținutul deciziei atacate că, astfel cum arată reclamanta, Comisia a examinat împreună, iar nu separat cele două excepții prevăzute, pe de o parte, la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și, pe de altă parte, la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din același regulament (a se vedea punctele 14 și 15 de mai sus). 33 Contrar celor pretinse de reclamantă, acest mod de a proceda nu este nelegal în sine. Astfel, nu se poate exclude ca elemente de fapt identice să poată fi luate în considerare pentru a justifica aplicarea a două excepții diferite, cu condiția de a explica modul în care divulgarea documentelor în cauză ar putea aduce atingere în mod concret și efectiv intereselor respective protejate de fiecare dintre cele două excepții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iulie 2014, Consiliul/in’t Veld, C‑350/12 P, EU:C:2014:2039, punctul 101). 34 În această privință, primo, reclamanta se limitează să reproșeze Comisiei că a „amestecat” condițiile de aplicare a condițiilor prevăzute de cele două excepții menționate la punctul 32 de mai sus, fără a adăuga la această critică nicio precizare care să permită aprecierea temeiniciei sale. În special, ea nu identifică nicio eroare de drept în ceea ce privește aplicarea acestor condiții. 35 Secundo, reclamanta pare să invoce o motivare insuficientă. Or, în speță, aplicarea excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 este motivată într‑un mod suficient de precis, de inteligibil și de necontradictoriu prin considerații ample referitoare la protecția activităților de anchetă. Astfel, în ceea ce privește această primă excepție, Comisia și‑a îndeplinit obligația de motivare în temeiul articolului 296 TFUE și al articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale, astfel cum au fost interpretate de jurisprudența amintită la punctul 29 de mai sus. 36 Tertio, criticile formulate de reclamantă privesc mai ales motivarea de formă și justificarea pe fond a motivului de refuz, distinct din punct de vedere juridic, întemeiat pe excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001. Or, astfel de critici sunt lipsite de pertinență în cadrul celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) a treia liniuță din același regulament. 37 În aceste condiții, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie să fie respins. 2.   Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe lipsa atingerii aduse protecției obiectivelor activităților de anchetă 38 Reclamanta susține că excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 nu este aplicabilă în speță. Aceasta susține în esență, în primul rând, că nicio anchetă nu era în curs la data respingerii cererii de acces la documente, în al doilea rând, că nu s‑ar aduce nicio atingere protecției obiectivelor activităților de anchetă și nici confidențialității unei anchete în curs în cazul divulgării documentelor solicitate și, în al treilea rând, că Comisia nu se poate prevala de o pretinsă prezumție generală de confidențialitate care să o scutească de obligația de a efectua o examinare concretă și individuală a documentelor solicitate sau, cel puțin, a diferitelor categorii de documente solicitate. 39 Comisia, susținută de Republica Slovacă, contestă argumentația reclamantei. a)   Cu privire la condiția ca o anchetă să fie în curs 40 În temeiul articolului 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției obiectivelor activităților de inspecție, de anchetă și de audit, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză. 41 În primul rând, Curtea a considerat că, fără a fi nevoie să se formuleze o definiție exhaustivă a „activităților de anchetă”, în sensul articolului 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, este necesar să se considere că constituia o astfel de activitate o procedură structurată și formalizată al cărei obiectiv era colectarea și analiza informațiilor pentru ca o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii să poată adopta o poziție în cadrul exercitării funcțiilor sale prevăzute de Tratatul UE și de Tratatul FUE (Hotărârea din 7 septembrie 2017, Franța/Schlyter, C‑331/15 P, EU:C:2017:639, punctul 46). 42 În al doilea rând, articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție nu este aplicabilă decât dacă divulgarea documentelor în discuție riscă să pună în pericol finalizarea activităților de inspecție, de anchetă și de audit vizate (Hotărârea din 5 aprilie 2017, Franța/Comisia, T‑344/15, EU:T:2017:250, punctul 86). 43 Rezultă că, în principiu, diferitelor acte de anchetă sau de inspecție li se poate aplica în continuare excepția întemeiată pe protecția activităților de inspecție, de anchetă și de audit atât timp cât activitățile de anchetă sau de inspecție sunt în desfășurare, chiar dacă ancheta sau inspecția particulară care a dat naștere raportului la care se solicită accesul este terminată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2017, Franța/Comisia, T‑344/15, EU:T:2017:250, punctul 87). 44 În plus, o procedură de anchetă nu poate fi considerată încheiată odată cu adoptarea unei decizii finale a instituției, a organului, a oficiului sau a agenției în cauză, fără să se țină seama de o eventuală anulare ulterioară a acesteia de către instanțele Uniunii. Astfel, în temeiul articolului 266 TFUE, anularea unei asemenea decizii poate determina instituția, organul, oficiul sau agenția menționată să își reia activitățile în vederea adoptării, dacă este cazul, a unei noi decizii și, prin urmare, să o determine să reutilizeze elementele din dosarul privind decizia anulată sau să completeze dosarul respectiv cu alte elemente. În consecință, activitățile de anchetă nu pot fi considerate terminate decât atunci când decizia adoptată de instituția, organul, oficiul sau agenția în cauză are caracter definitiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 99). 45 Pe de altă parte, protecția anchetelor acoperă monitorizarea ulterioară, în măsura în care aceasta are loc într‑un termen rezonabil (a se vedea Hotărârea din 26 mai 2016, International Management Group/Comisia, T‑110/15, EU:T:2016:322, punctul 35 și jurisprudența citată). Acest lucru este valabil printre altele atunci când o anchetă desfășurată la nivelul Uniunii este în curs sau tocmai a fost încheiată și, în acest din urmă caz, autoritățile naționale competente nu au decis încă, într‑un termen rezonabil, cu privire la măsurile care trebuie luate în urma unui raport de anchetă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 septembrie 2021, Homoki/Comisia, T‑517/19, nepublicată, EU:T:2021:529, punctul 63, și Hotărârea din 28 septembrie 2022, Agrofert/Parlamentul, T‑174/21, EU:T:2022:586, punctul 92). 46 În speță, pentru a justifica aplicarea excepției referitoare la protecția obiectivelor activităților de anchetă, Comisia a menționat două tipuri de anchete, și anume, pe de o parte, procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 inițiată împotriva NBS și, pe de altă parte, o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE care poate fi inițiată împotriva Republicii Slovace (a se vedea punctul 15 de mai sus). 47 Reclamanta susține că nicio anchetă nu era în curs la data respingerii cererii de acces la documente. 48 Astfel, potrivit reclamantei, primo, ancheta pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 ar fi fost încheiată prin avizul formal din 13 septembrie 2022 sau, cel târziu, la momentul la care NBS s‑ar fi conformat acestui aviz formal confirmând revocarea autorizației, și anume la 1 iunie 2023. Comisia ar urmări să extindă în mod nejustificat durata respectivei anchete, incluzând în aceasta pretinse „schimburi de monitorizare” și „măsuri de supraveghere” intervenite în afara cadrului formal și temporal al acestei anchete. 49 Secundo, nicio procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE nu ar fi fost încă inițiată în mod formal la data respingerii cererii de acces la documente. 50 Trebuie să se examineze de la bun început dacă procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 era în curs la data deciziei atacate. 51 În primul rând, cu titlu introductiv, este necesar să se arate că procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii prevăzută de articolul 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 constituie o procedură structurată și formalizată care implică EIOPA, Comisia și autoritatea națională în cauză și al cărei obiectiv este colectarea și analizarea informațiilor pentru ca aceste trei autorități să poată, fiecare, să adopte o poziție în cadrul exercitării funcțiilor lor respective. Prin urmare, conform jurisprudenței amintite la punctul 41 de mai sus, o astfel de procedură constituie o activitate „de anchetă”, în sensul articolului 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. 52 În al doilea rând, este cert că, în speță, procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 a fost inițiată la 17 martie 2022 de EIOPA și a condus la recomandarea din 16 mai 2022, emisă de această autoritate în temeiul articolului 17 alineatul (3) din acest regulament, iar ulterior la avizul formal din 13 septembrie 2022, emis de Comisie în temeiul articolului 17 alineatul (4) din regulamentul menționat (a se vedea punctele 3-5 de mai sus). 53 În al treilea rând, contrar celor susținute de reclamantă, această procedură nu a fost încheiată definitiv prin avizul formal din 13 septembrie 2022, nici chiar prin decizia de revocare a autorizației, adoptată de NBS la 31 octombrie 2022 și confirmată la 1 iunie 2023 (a se vedea punctul 6 de mai sus). 54 Astfel, primo, decizia de revocare a autorizației se înscrie în cadrul procedurii de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010. Această decizie constituie una dintre „măsurile […] întreprins[e] [de autoritatea națională în cauză] pentru a se conforma avizului formal [al Comisiei]” în sensul articolului 17 alineatul (5) din același regulament. În acest sens, decizia menționată a condus la o informare a Comisiei de către NBS prin intermediul a două scrisori din 16 decembrie 2022 și din 7 iunie 2023, astfel cum reiese din modul de redactare (și din conținutul) a două dintre documentele solicitate, intitulate „Informarea NBS cu privire la acțiunile întreprinse pentru a se conforma avizului formal [din 13 septembrie 2022]”. Este vorba, așadar, despre o măsură de monitorizare în sensul punctului 45 de mai sus sau chiar, eventual, despre o decizie finală în sensul punctului 44 de mai sus, adoptată în urma anchetei și luată de autoritatea națională în cauză într‑un termen rezonabil. 55 În plus, în decizia atacată se arată în mod expres și nu se contestă între părți, pe de o parte, că reclamanta a contestat decizia de revocare a autorizației sale la Správny súd v Bratislave (Tribunalul Administrativ din Bratislava) și, pe de altă parte, că această acțiune în justiție rămânea pendinte la data deciziei atacate, și anume 2 februarie 2024. Astfel, decizia de revocare a autorizației nu devenise definitivă la această dată. 56 Or, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctele 44 și 45 de mai sus, o procedură de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 nu poate fi considerată finalizată decât atunci când decizia adoptată de autoritatea națională în cauză în cadrul acestei proceduri nu numai că a intervenit, ci are și un caracter definitiv. O decizie contrară ar risca să pună în pericol buna funcționare a procedurii menționate în cadrul căreia, pe lângă EIOPA și Comisia, autoritatea națională în cauză trebuie de asemenea să ia poziție în cadrul exercitării funcțiilor sale, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 51 de mai sus. 57 Pe de altă parte, problema dacă, prin adoptarea deciziei de revocare a autorizației, NBS s‑a conformat efectiv avizului formal din 13 septembrie 2022 nu poate fi soluționată în cadrul prezentei acțiuni, care privește legalitatea unei decizii de respingere a accesului la documente, iar nu legalitatea actelor NBS. Prin urmare, reclamanta nu poate susține în mod util că, întrucât NBS s‑a conformat acestui aviz formal, ancheta pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 ar fi fost în mod necesar încheiată. 58 Secundo, chiar și după adoptarea deciziei de revocare a autorizației, procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 era încă susceptibilă să continue în cazul în care această decizie nu ar fi fost suficientă pentru a asigura respectarea dreptului Uniunii. 59 Astfel, după cum arată în mod întemeiat Comisia în înscrisurile sale, dacă autoritatea națională în cauză nu se conformează avizului formal emis de Comisie în termenul stabilit în acest aviz și dacă sunt îndeplinite anumite condiții, EIOPA poate, în temeiul articolului 17 alineatul (6) primul paragraf din Regulamentul nr. 1094/2010, să adopte în privința instituției financiare în cauză o decizie individuală prin care să îi impună să ia toate măsurile necesare, inclusiv încetarea oricărei activități, pentru a se conforma obligațiilor care îi revin în temeiul dreptului Uniunii. Or, reclamanta nu dovedește și nici măcar nu susține că cel puțin una dintre condițiile care permiteau EIOPA să adopte o asemenea decizie lipsea în speță. 60 Tertio, reclamanta nu poate invoca în mod util, în prezenta cauză, poziția pe care ar fi adoptat‑o Comisia de apel a autorităților europene de supraveghere într‑o decizie din 30 iulie 2024, intervenită în cadrul unei cereri de acces la documente prezentate de reclamantă în fața EIOPA, cu privire la momentul în care o procedură de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 trebuie considerată încheiată. Astfel, trebuie amintit că, în cadrul controlului său de legalitate, Tribunalul nu este ținut de practica decizională a acestei Comisii de apel [a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 aprilie 2007, Alcon/OAPI, C‑412/05 P, EU:C:2007:252, punctul 65, și Hotărârea din 29 septembrie 2021, Tokin/Comisia, T‑343/18, EU:T:2021:636, punctul 176 (nepublicată) și jurisprudența citată]. 61 În al patrulea rând, contrar celor pretinse de reclamantă, schimburile intervenite între Comisie și NBS ulterior avizului formal din 13 septembrie 2022 și chiar, în unele cazuri, ulterioare deciziei de revocare a autorizației se încadrează de asemenea în procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010. Astfel, aceste schimburi, care corespund documentelor enumerate la ultimele șapte liniuțe ale punctului 12 de mai sus, priveau tocmai măsurile luate sau care trebuie luate de NBS pentru a se conforma acestui aviz formal. În lumina acestor schimburi, Comisia putea, așadar, verifica dacă NBS se conformase efectiv avizului formal menționat. Prin urmare, schimburile în discuție constituiau măsuri de monitorizare a anchetei în sensul jurisprudenței amintite la punctul 45 de mai sus. 62 În aceste condiții și având în vedere jurisprudența amintită la punctele 42-45 de mai sus, este necesar să se concluzioneze, pe de o parte, că procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 era încă în curs la data deciziei atacate și, pe de altă parte, că ansamblul documentelor solicitate puteau, din punct de vedere temporal, să intre sub incidența excepției întemeiate pe protecția obiectivelor activităților de anchetă. 63 Rezultă că, fără a fi necesar, în acest stadiu, să se stabilească dacă o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE era de asemenea în curs sau, cel puțin, era avută în vedere împotriva Republicii Slovace la data deciziei atacate, critica reclamantei întemeiată pe lipsa unei anchete în curs trebuie să fie înlăturată. b)   Cu privire la aplicarea unei prezumții generale de confidențialitate și la obligația de examinare concretă și individuală a documentelor 1) Considerații introductive 64 În primul rând, trebuie amintit că, în cazul în care o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii sesizată cu o cerere de acces la un document decide să respingă această cerere în temeiul uneia dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, îi revine, în principiu, acesteia obligația de a furniza explicații cu privire la modul în care accesul la documentul respectiv ar putea să aducă atingere concret și efectiv interesului protejat de acea excepție, riscul unei astfel de atingeri trebuind să fie previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic (a se vedea hotărârea din 22 ianuarie 2020, MSD Animal Health Innovation și Intervet International/EMA, C‑178/18 P, EU:C:2020:24, punctul 54 și jurisprudența citată). 65 Rezultă că examinarea necesară pentru soluționarea unei cereri de acces la documente trebuie, pe de o parte, să aibă un caracter concret și, pe de altă parte, să fie realizată pentru fiecare document vizat în cerere. Această examinare trebuie, în plus, să reiasă din motivarea deciziei (Hotărârea din 13 aprilie 2005, Verein für Konsumenteninformation/Comisia, T‑2/03, EU:T:2005:125, punctele 69 și 70, și Hotărârea din 25 septembrie 2018, Psara ș.a./Parlamentul, T‑639/15 T‑666/15 și T‑94/16, EU:T:2018:602, punctele 103 și 104). 66 În al doilea rând, instanța Uniunii a recunoscut totuși că, în anumite cazuri, unei instituții, unui organ, unui oficiu sau unei agenții a Uniunii îi era permis să se bazeze pe prezumții generale care se aplică anumitor categorii de documente, considerații de ordin general similare fiind susceptibile să se aplice cererilor de divulgare cu privire la documente de aceeași natură (a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2020, MSD Animal Health Innovation și Intervet international/EMA, C‑178/18 P, EU:C:2020:24, punctul 55 și jurisprudența citată). 67 Obiectivul acestor prezumții constă astfel în posibilitatea instituției, organului, oficiului sau agenției Uniunii în cauză de a considera că divulgarea anumitor categorii de documente aduce, în principiu, atingere interesului protejat de excepția pe care o invocă, bazându‑se pe astfel de considerații generale, fără a fi obligată să examineze concret și individual fiecare dintre documentele solicitate (a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2020, MSD Animal Health Innovation și Intervet international/EMA, C‑178/18 P, EU:C:2020:24, punctul 56 și jurisprudența citată). 68 Utilizarea unor prezumții generale de confidențialitate trebuie să se întemeieze pe motive solide și convingătoare. Pentru a putea opune solicitantului de acces o prezumție generală de nedivulgare, instituția, organul, oficiul sau agenția Uniunii în cauză trebuie să explice motivul pentru care această prezumție este necesară pentru a asigura funcționarea corectă a procedurii în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2018, Daimler/Comisia, T‑128/14, EU:T:2018:643, punctele 155 și 156 și jurisprudența citată). 69 Instanțele Uniunii au stabilit în mai multe hotărâri anumite criterii pentru recunoașterea unei prezumții generale de confidențialitate. 70 Pe de o parte, reiese din jurisprudența citată la punctul 66 de mai sus că, pentru ca o prezumție generală de confidențialitate să fie opusă în mod valabil persoanei care solicită accesul la documente, este necesar ca documentele solicitate să facă parte din aceeași categorie de documente sau să fie de aceeași natură (a se vedea Hotărârea din 4 octombrie 2018, Daimler/Comisia, T‑128/14, EU:T:2018:643, punctul 138 și jurisprudența citată). 71 Pe de altă parte, recunoașterea unei prezumții generale de confidențialitate poate fi întemeiată pe incompatibilitatea accesului la documentele aferente anumitor proceduri cu buna desfășurare a acestora și pe riscul de a se aduce atingere procedurilor menționate, având în vedere că prezumțiile generale permit menținerea integrității desfășurării acestor proceduri limitând ingerința unor terțe părți. Existența unor norme specifice care limitează accesul la un dosar, la documente sau la informații aferente unei proceduri desfășurate în fața unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii este unul dintre criteriile de natură să justifice recunoașterea unei prezumții generale de confidențialitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 mai 2016, International Management Group/Comisia, T‑110/15, EU:T:2016:322, punctul 32 și jurisprudența citată). 2) Cu privire la aplicarea unei prezumții generale de confidențialitate 72 În ședință, părțile au fost întrebate cu privire la eventuala aplicare a unei prezumții generale de confidențialitate în temeiul excepției referitoare la protecția obiectivelor activităților de anchetă. 73 Reclamanta consideră, pe de o parte, că Comisia nu a aplicat nicio prezumție generală de confidențialitate în decizia atacată și, pe de altă parte, că în speță nu este aplicabilă nicio prezumție generală de confidențialitate. În special, Comisia nu se poate prevala de o pretinsă prezumție generală de confidențialitate aplicabilă documentelor referitoare la o anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010. 74 Comisia arată că a aplicat în mod întemeiat, în decizia atacată, două prezumții generale de confidențialitate distincte, și anume, pe de o parte, o prezumție nouă care acoperă documentele schimbate în cadrul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 și, pe de altă parte, o prezumție existentă care acoperă documentele aferente unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE. Aceasta apreciază că documentele solicitate fac obiectul unei prezumții generale de confidențialitate, precum cele care figurează în dosarul unei proceduri EU Pilot. 75 Republica Slovacă este de asemenea în favoarea aplicării prezumției generale de confidențialitate care acoperă documentele aferente unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE. 76 În primul rând, trebuie să se stabilească dacă Comisia a aplicat o prezumție generală de confidențialitate în decizia atacată. 77 În această privință, este adevărat că, în decizia atacată, Comisia nu a menționat în mod explicit o prezumție generală de confidențialitate în cadrul aplicării excepției referitoare la protecția obiectivelor activităților de anchetă. 78 Cu toate acestea, din decizia atacată reiese că Comisia a motivat în mod global aplicarea acestei excepții, fără a face distincție între diferitele documente solicitate. În special, aceasta a descris mai întâi funcționarea și a amintit obiectivele procedurii de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii prevăzută de articolul 17 din Regulamentul nr. 1094/2010. În continuare, aceasta a explicat, prin considerații de ordin general, că divulgarea documentelor solicitate ar putea compromite protecția obiectivelor urmărite de activitățile sale de anchetă și de monitorizare, primo, aducând atingere încrederii reciproce în legătură cu discuțiile inițiate între Comisie și NBS și descurajând‑o pe aceasta din urmă să se conformeze obligațiilor sale pe bază voluntară, secundo, expunând Comisia unor presiuni externe și, tertio, aducând atingere eficacității și bunei desfășurări a procedurii de anchetă menționate. În sfârșit, aceasta a concluzionat că trebuia să se refuze accesul la „toate documentele solicitate” și că, pe de altă parte, acestea „intrau în întregime sub incidența” excepțiilor invocate. 79 Având în vedere toate aceste indicații, rezultă că, în decizia atacată, Comisia a aplicat, în mod implicit, dar necesar, o prezumție generală de confidențialitate care acoperă toate documentele aferente desfășurării și monitorizării unei proceduri de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010. 80 Contrar celor sugerate de reclamantă în ședință, simpla împrejurare că Comisia nu s‑a referit în mod expres la noțiunea de prezumție generală de confidențialitate în decizia atacată nu este suficientă pentru a vicia această decizie cu o motivare insuficientă sau pentru a împiedica Tribunalul să ia în considerare prezumția generală de confidențialitate menționată la punctul 79 de mai sus. Astfel, trebuie amintit că o motivare poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care au fost luate măsurile în discuție, iar instanței competente să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul (a se vedea Hotărârea din 25 martie 2015, Central Bank of Iran/Consiliul, T‑563/12, EU:T:2015:187, punctul 77 și jurisprudența citată; Hotărârea din 13 iulie 2018, K. Chrysostomides & Co. ș.a./Consiliul ș.a., T‑680/13, EU:T:2018:486, punctul 394). Or, în speță, astfel cum a subliniat de altfel Comisia în ședință, rezulta în mod clar din termenii deciziei atacate că, potrivit raționamentului acestei instituții, considerațiile invocate erau aplicabile tuturor documentelor și întregului conținut al acestora. De altfel, din criticile invocate de reclamantă, mai întâi în cererea sa introductivă și ulterior în replică, reiese că aceasta a înțeles că, în mod transversal, Comisia nu efectuase nicio distincție între diferitele documente și între diferitele părți ale acestora din urmă și că, prin urmare, pentru a‑și justifica poziția cu privire la confidențialitatea documentelor solicitate, această instituție a urmat o abordare de tip prezumtiv și general. 81 În al doilea rând, este necesar să se examineze dacă Comisia se putea prevala de o prezumție generală de confidențialitate care acoperă toate documentele aferente unei proceduri de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010. 82 În această privință, primo, este necesar să se arate că procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii prevăzută la articolul 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 este suficient de structurată și de formalizată pentru a fi posibil să se delimiteze și să se identifice cu precizie documentele aferente. De altfel, în speță, este cert că documentele solicitate, enumerate la punctul 12 de mai sus, au fost schimbate, în cazul primelor două, între EIOPA și NBS și, în cazul celorlalte 17, între Comisie și NBS în cursul aceleiași proceduri de anchetă privind NBS. Prin urmare, aceste documente fac parte din același dosar administrativ și, așadar, aparțin, toate, aceleiași categorii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 octombrie 2018, Daimler/Comisia, T‑128/14, EU:T:2018:643, punctul 141). 83 Secundo, conform jurisprudenței amintite la punctul 68 de mai sus, Comisia a menționat, în decizia atacată, motive solide și convingătoare care justifică utilizarea unei prezumții generale de confidențialitate în împrejurările speței, astfel cum s‑a amintit la punctul 78 de mai sus. Reclamanta nu contestă pertinența acestor elemente pentru a întemeia recunoașterea unei prezumții generale de confidențialitate care acoperă documentele schimbate în cadrul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010. 84 Tertio, este necesar să se constate că procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii prevăzută de articolul 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 conține norme specifice care limitează divulgarea informațiilor obținute sau dovedite în cadrul unei astfel de proceduri. În temeiul articolului 70 alineatele (1)-(3) din acest regulament, EIOPA și membrii personalului său sunt supuși cerințelor secretului profesional și nu divulgă informațiile confidențiale sau care fac obiectul secretului profesional pe care le primesc de la autoritățile naționale competente sau pe care le schimbă cu acestea. Trebuie să se observe de asemenea că nu este prevăzut niciun acces la dosar sau la documentele aferente procedurii de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 în favoarea instituției financiare vizate de o astfel de anchetă. Rezultă că este îndeplinit și criteriul menționat în jurisprudența amintită la punctul 71 de mai sus. 85 În aceste condiții, este necesar să se recunoască faptul că documentele schimbate de EIOPA, de Comisie și de autoritatea națională în cauză în cadrul unei proceduri de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 fac obiectul unei prezumții generale de confidențialitate. 86 Trebuie precizat că această prezumție generală de confidențialitate, legată în mod specific de procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii prevăzută de articolul 17 din Regulamentul nr. 1094/2010, prezintă un caracter distinct în raport cu prezumțiile deja recunoscute de instanța Uniunii în ceea ce privește documentele întocmite și schimbate, pe de o parte, în cursul etapei precontencioase a unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 65) și, pe de altă parte, în cadrul unei proceduri EU Pilot (Hotărârea din 11 mai 2017, Suedia/Comisia, C‑562/14 P, EU:C:2017:356, punctul 51). 87 Prin urmare, critica reclamantei întemeiată pe faptul că, în speță, Comisia nu se poate prevala de o prezumție generală de confidențialitate trebuie să fie înlăturată. 3) Cu privire la obligația de examinare concretă și individuală a documentelor 88 Reclamanta amintește obligația de examinare concretă și individuală a fiecărui document vizat de o cerere de acces. Aceasta adaugă că, chiar și în cazul aplicării unei prezumții generale de confidențialitate, Comisia ar fi trebuit, cel puțin, să aprecieze dacă diferitele categorii de documente nu necesitau un tratament diferit. 89 Comisia consideră că nu era obligată să efectueze o examinare concretă și individuală a documentelor solicitate în măsura în care, în mod evident, argumentele prezentate în decizia atacată se aplicau tuturor acestor documente și în măsura în care toate acestea făceau obiectul unei prezumții generale de confidențialitate. 90 În această privință, în primul rând, este suficient să se arate că din cuprinsul punctului 85 de mai sus rezultă că documentele solicitate făceau obiectul unei prezumții generale de confidențialitate, astfel încât, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 67 de mai sus, Comisia nu era obligată să examineze concret și individual fiecare dintre aceste documente. 91 În al doilea rând, documentele solicitate au fost schimbate în cursul aceleiași proceduri de anchetă, se referă la același dosar administrativ și aparțin astfel aceleiași categorii (a se vedea punctul 82 de mai sus). Rezultă că Comisia nu era obligată nici să identifice diferite categorii sau subcategorii de documente și să verifice dacă acestea din urmă nu necesitau un tratament diferit. Astfel, o asemenea cerință ar priva prezumția generală de confidențialitate de o parte din efectul său util, și anume acela de a permite Comisiei să răspundă la o cerere globală de acces tot în mod global (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 68). În plus, reclamanta nu precizează în ce ar fi constat aceste diferite categorii sau subcategorii de documente și se limitează la a indica că acestea ar putea fi distinse doar prin simpla lectură a titlurilor documentelor. 92 Prin urmare, critica reclamantei întemeiată pe lipsa unei examinări concrete și individuale a documentelor solicitate sau, cel puțin, a diferitelor categorii de documente solicitate trebuie să fie înlăturată ca inoperantă. c)   Cu privire la existența unei atingeri aduse obiectivelor activităților de anchetă 93 Recunoașterea unei prezumții generale de confidențialitate permite instituției, organului, oficiului sau agenției Uniunii în cauză să considere că divulgarea unor documente de aceeași natură sau care aparțin aceleiași categorii ar aduce, în principiu, atingere protecției unuia dintre interesele enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 48). 94 Această prezumție generală de confidențialitate nu exclude însă dreptul solicitantului de acces de a dovedi că un anumit document a cărui divulgare este solicitată nu face obiectul prezumției menționate sau că există un interes public superior care justifică divulgarea documentului vizat în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 (Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Technische Glaswerke Ilmenau, C‑139/07 P, EU:C:2010:376, punctul 62, și Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 100). 95 Reclamanta susține, în primul rând, că, în lipsa oricărei anchete în curs și printre altele a deschiderii fazei precontencioase a unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, nu ar putea fi constatată nicio atingere adusă protecției obiectivelor activităților de anchetă și nici confidențialității documentelor referitoare la o anchetă. Comisia nu ar putea invoca nici o posibilă atingere adusă unei anchete viitoare și ipotetice. 96 În această privință, trebuie să se constate că această argumentație se întemeiază pe o premisă eronată. Astfel, s‑a demonstrat că, independent de inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE, ancheta pentru încălcarea dreptului Uniunii inițiată în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 era, la rândul său, în curs la data deciziei atacate (a se vedea punctele 62 și 63 de mai sus). 97 În al doilea rând, reclamanta afirmă că Comisia ar fi trebuit să concluzioneze că prezumția generală de confidențialitate pretins aplicată trebuia să fie răsturnată în speță. Cu toate acestea, ea nu prezintă niciun element concret în susținerea acestei afirmații și nu demonstrează printre altele că unul sau mai multe dintre documentele solicitate nu ar face obiectul prezumției menționate. În special, argumentația sa potrivit căreia „schimburile de monitorizare” intervenite între Comisie și NBS ar ieși din cadrul formal și temporal al anchetei pentru încălcarea dreptului Uniunii inițiate în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 a fost înlăturată la punctele 61 și 62 de mai sus. 98 În al treilea rând, reclamanta apreciază că o intervenție sau o presiune din partea publicului era foarte improbabilă în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate ulterior împotriva Republicii Slovace în temeiul articolului 258 TFUE. Cu toate acestea, un asemenea argument este lipsit de pertinență pentru a contesta existența unei atingeri aduse obiectivelor anchetelor pentru încălcarea dreptului Uniunii inițiate în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010, în condițiile în care o prezumție generală de confidențialitate distinctă este aplicabilă documentelor aferente acestor anchete și în special documentelor solicitate (a se vedea punctele 85 și 90 de mai sus). 99 În aceste condiții, critica reclamantei întemeiată pe lipsa atingerii aduse obiectivelor activităților de anchetă și, pe cale de consecință, al doilea aspect al celui de al doilea motiv în ansamblul său trebuie să fie respinse. 3.   Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe existența unui interes public superior care justifică divulgarea documentelor solicitate 100 Reclamanta face trimitere la argumentația sa, dezvoltată în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, potrivit căreia există, în speță, un interes public superior care justifică divulgarea documentelor solicitate. 101 Comisia, susținută de Republica Slovacă, contestă argumentația reclamantei. 102 În această privință, trebuie amintit că, atunci când o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii aplică una dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, îi revine obligația să evalueze comparativ, pe de o parte, interesul specific care trebuie protejat prin nedivulgarea documentului vizat și, pe de altă parte, în special interesul general de a face accesibil acel document, având în vedere avantajele care rezultă dintr‑o transparență sporită (a se vedea Hotărârea din 17 octombrie 2013, Consiliul/Access Info Europe, C‑280/11 P, EU:C:2013:671, punctul 32 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 3 iulie 2014, Consiliul/in’t Veld, C‑350/12 P, EU:C:2014:2039, punctul 53 și jurisprudența citată). 103 Revine însă solicitantului de acces sarcina să invoce în mod concret împrejurări care stau la baza unui interes public superior care justifică divulgarea documentelor vizate (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 94, și Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth/Comisia, C‑612/13 P, EU:C:2015:486, punctul 90). 104 Este necesar să se precizeze, pe de o parte, că interesul public superior susceptibil să justifice divulgarea unui document nu trebuie în mod necesar să fie distinct de principiile care stau la baza Regulamentului nr. 1049/2001. Cu toate acestea, numai considerații generale nu pot fi de natură să demonstreze că principiul transparenței prezenta, în speță, o importanță specială care ar fi putut prima asupra considerentelor care justifică refuzul divulgării informațiilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctele 92 și 93). 105 Pe de altă parte, interesul care constă în facilitarea exercitării drepturilor particularilor prin faptul că le permite să utilizeze documente pentru a facilita apărarea lor în fața instanțelor naționale constituie un interes privat, iar nu un interes public (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 2016, Sea Handling/Comisia, C‑271/15 P, nepublicată, EU:C:2016:557, punctele 97 și 99, și Hotărârea din 25 septembrie 2014, Spirlea/Comisia, T‑306/12, EU:T:2014:816, punctul 99). În acest context, trebuie precizat că comunicarea unor documente în scopul exercitării de către o persoană a dreptului său la apărare s‑ar traduce prin divulgarea lor numai acestei persoane, contrar comunicării lor în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, care ar face aceste documente accesibile oricărei persoane. Împrejurarea că documentele în cauză pot fi utilizate într‑un număr mare de proceduri nu modifică această analiză, întrucât nu se poate considera că, în principiu, însumarea unor interese private le transformă într‑un interes public (Hotărârea din 9 octombrie 2018, Pint/Comisia, T‑634/17, nepublicată, EU:T:2018:662, punctul 59). 106 În speță, în primul rând, reclamanta susține că Comisia nu a efectuat nicio evaluare comparativă a intereselor vizate, și anume, pe de o parte, protecția intereselor protejate prin excepțiile invocate de Comisie și, pe de altă parte, interesul public de a pune la dispoziție documentele solicitate. 107 În această privință, este necesar să se arate că, în decizia atacată, Comisia a arătat că interesele invocate de reclamantă și printre altele dreptul publicului de a ști dacă acțiunile NBS și revocarea autorizației sale erau legale nu puteau prevala asupra excepțiilor care justifică nedivulgarea. În aceste condiții, reclamanta afirmă în mod eronat că Comisia nu ar fi efectuat nicio evaluare comparativă a intereselor în cauză. 108 În al doilea rând, reclamanta arată că există un interes public superior ca, în conformitate cu principiul transparenței, principalele documente întocmite în cadrul procedurilor de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 și printre altele recomandările emise de EIOPA și avizele formale adoptate de Comisie să fie divulgate pentru a permite controlul desfășurării acestor proceduri și pentru a asigura legitimitatea procesului decizional, precum și încrederea publicului. Aceste proceduri de anchetă ar prezenta o mare importanță și ar putea avea consecințe grave pentru instituțiile financiare în cauză, pentru titularii de contracte de asigurare și, prin urmare, pentru stabilitatea pieței asigurărilor din statele membre. Acest interes public, pe de o parte, nu s‑ar întemeia doar pe interese private și, pe de altă parte, ar prevala asupra considerațiilor contrare ale Comisiei. 109 În această privință, este necesar să se arate mai întâi că, astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia în decizia atacată și ulterior în ședință și în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 105 de mai sus, utilitatea pe care ar avea‑o divulgarea documentelor solicitate pentru reclamantă și pentru clienții săi corespunde unor interese de ordin privat. 110 În continuare, conform jurisprudenței amintite la punctul 104 de mai sus, considerații de ordin general întemeiate pe principiul transparenței nu pot fi suficiente, în sine, pentru a dovedi existența unui interes public superior. 111 În sfârșit, interesul pe care l‑ar prezenta pentru public divulgarea documentelor întocmite în cadrul unei proceduri de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 pare limitat. Contrar celor susținute de reclamantă, un astfel de interes nu prezintă, în speță, caracterul unui interes public superior susceptibil să primeze asupra motivelor care justifică refuzul divulgării documentelor solicitate, și anume, în speță, protecția obiectivelor activităților de anchetă desfășurate în acest temei. Astfel cum explică Comisia, divulgarea respectivelor documente, departe de a garanta stabilitatea pieței asigurărilor în statele membre, ar avea mai degrabă ca efect compromiterea activităților autorităților însărcinate cu garantarea bunei funcționări și a stabilității acestor piețe. 112 De altfel, este cert că publicul a fost informat, desigur, într‑un mod minim, dar suficient la nivelul său, prin publicarea unor comunicate de presă referitoare la Recomandarea din 16 mai 2022, la avizul formal din 13 septembrie 2022 și la decizia de revocare a autorizației. 113 În aceste condiții, reclamanta nu a demonstrat existența unui interes public superior care să justifice divulgarea documentelor solicitate. 114 Prin urmare, al treilea aspect al celui de al doilea motiv și, pe cale de consecință, al doilea motiv în ansamblul său trebuie să fie respinse. B. Cu privire la primul și la al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din același regulament 115 Prin intermediul primului și al celui de al treilea motiv, reclamanta susține că Comisia a încălcat articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și, respectiv, articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din același regulament. Procedând astfel, reclamanta contestă legalitatea motivelor deciziei atacate prin care Comisia a aplicat unele excepții referitoare, pe de o parte, la protecția procedurilor judiciare și, pe de altă parte, la protecția unui proces decizional în curs. 116 În această privință, trebuie amintit că, în măsura în care unele dintre motivele pe care le menționează un act sunt, prin ele însele, de natură să îl justifice corespunzător cerințelor legale, erorile care ar putea afecta alte motive ale actului nu au, în orice caz, niciun efect asupra dispozitivului acestuia. Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, un motiv care, chiar dacă ar fi întemeiat, ar fi inapt să determine anularea pe care o urmărește reclamantul, este inoperant (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2005, Honeywell/Comisia, T‑209/01, EU:T:2005:455, punctul 48 și jurisprudența citată; Hotărârea din 15 septembrie 2021, Franța/ECHA, T‑127/20, nepublicată, EU:T:2021:572, punctul 32). 117 Or, în materie de acces public la documente, fiecare excepție prevăzută la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 constituie un motiv suficient de refuz al accesului (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 septembrie 2000, Denkavit Nederland/Comisia, T‑20/99, EU:T:2000:209, punctul 42). 118 În speță, în măsura în care, în cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta nu a reușit să infirme motivul de refuz întemeiat pe excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, primul și al treilea motiv prin care se contestă celelalte două motive de refuz nu pot, așadar, decât să fie înlăturate ca inoperante. C. Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, a principiului proporționalității, precum și a obligației de motivare 119 Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține că, în ceea ce privește refuzul accesului parțial la documentele solicitate, Comisia, pe de o parte, a încălcat articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, precum și principiul proporționalității și, pe de altă parte, a afectat decizia atacată de nemotivare. Astfel, Comisia nici nu ar fi explicat motivul pentru care nu era posibil niciun acces parțial semnificativ, nici nu ar fi făcut distincție între diferitele documente solicitate, nici între diferitele părți ale acestor documente și nici nu ar fi justificat faptul că excepțiile invocate se aplicau efectiv tuturor acestor documente și tuturor părților acestora. 120 Comisia contestă argumentația reclamantei. 121 În temeiul articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, în cazul în care doar o parte a documentului cerut se încadrează într‑una sau mai multe dintre excepțiile menționate anterior, celelalte părți ale documentului se divulgă. 122 Trebuie amintit că principiul proporționalității obligă instituția, organul, oficiul sau agenția Uniunii sesizate să aibă în vedere accesul parțial la un document (Hotărârea din 6 decembrie 2001, Consiliul/Hautala, C‑353/99 P, EU:C:2001:661, punctul 27; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 2018, Access Info Europe/Comisia, T‑851/16, EU:T:2018:69, punctele 117 și 118 și jurisprudența citată). Această cerință implică, în principiu, o examinare concretă și individuală a conținutului fiecărui document (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2006, Franchet și Byk/Comisia, T‑391/03 și T‑70/04, EU:T:2006:190, punctul 117, și Hotărârea din 23 septembrie 2015, ClientEarth și International Chemical Secretariat/ECHA, T‑245/11, EU:T:2015:675, punctul 230). 123 Cu toate acestea, s‑a statuat că documentele care fac obiectul unei prezumții generale de confidențialitate ies din sfera obligației de a se divulga, integral sau parțial, conținutul lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 133, și Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 134). În această ipoteză, Comisia are dreptul să răspundă la cererea de acces la documente în mod global, fără a efectua o examinare concretă și individuală a conținutului fiecăruia dintre documentele în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 68). 124 În speță, din examinarea celui de al doilea motiv rezultă că documentele solicitate făceau obiectul unei prezumții generale de confidențialitate (a se vedea punctul 90 de mai sus), care nu a fost răsturnată de reclamantă (a se vedea punctele 97 și 113 de mai sus). 125 Rezultă, în primul rând, că, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 123 de mai sus, Comisia, pe de o parte, nu era obligată să efectueze o examinare concretă și individuală a fiecăruia dintre documentele solicitate în ceea ce privește posibilitatea de a acorda un acces parțial la unul sau la altul dintre aceste documente și, pe de altă parte, putea considera în mod legal că aceste documente intrau în întregime sub incidența excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. 126 În consecință, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că decizia atacată încalcă articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, precum și principiul proporționalității. 127 În al doilea rând, în contextul amintit la punctul 124 de mai sus, refuzul accesului parțial trebuie să fie considerat suficient de motivat din punct de vedere formal din moment ce decizia atacată menționează posibilitatea de a acorda un acces parțial la documentele solicitate și se concluzionează că acestea intrau în întregime sub incidența excepțiilor invocate de Comisie (a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 martie 2015, Sea Handling/Comisia, T‑456/13, nepublicată, EU:T:2015:185, punctul 92, și Hotărârea din 7 septembrie 2017, AlzChem/Comisia, T‑451/15, nepublicată, EU:T:2017:588, punctele 96 și 97). 128 Pe de altă parte, deși este adevărat că Comisia a indicat de asemenea, fără explicații suplimentare, că nu era posibil niciun acces parțial semnificativ fără a aduce atingere intereselor protejate de excepțiile invocate, o astfel de motivare, deși succintă, este de asemenea suficientă, având în vedere necesitatea de a nu dezvălui informații care intră printre altele sub incidența excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctul 82, și Hotărârea din 7 februarie 2018, Access Info Europe/Comisia, T‑851/16, EU:T:2018:69, punctul 122). 129 În consecință, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat nici că decizia atacată încalcă obligația de motivare care rezultă din articolul 296 TFUE. 130 Prin urmare, al patrulea motiv trebuie să fie respins. D. Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la dosar garantat de articolul 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale 131 Reclamanta susține că Comisia i‑a încălcat dreptul de acces la dosar garantat de articolul 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale. Aceasta arată, în primul rând, că Comisia era sesizată și cu o cerere de acces la un dosar, în al doilea rând, că secretara generală a Comisiei, autoarea deciziei atacate, era competentă să se pronunțe cu privire la această cerere, în al treilea rând, că documentele solicitate făceau parte dintr‑un dosar administrativ care o privea în mod semnificativ și, în al patrulea rând, că Comisia era obligată să îi acorde acces la acest dosar. 132 Comisia contestă argumentația reclamantei. 133 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale, referitor la dreptul la bună administrare, prevede la alineatul (2) litera (b) că acest drept include printre altele „dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial”. 134 Articolul 42 din Carta drepturilor fundamentale, referitor la dreptul de acces la documente, prevede, la rândul său, că orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică care are reședința sau sediul social într‑un stat membru are dreptul de acces la documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, indiferent de suportul pe care se află aceste documente. Regulamentul nr. 1049/2001 definește condițiile și modalitățile de exercitare a acestui drept în ceea ce privește documentele Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene și ale Comisiei. 135 Regimurile de acces la documente și de acces la dosar constituie astfel două regimuri distincte, supuse unor proceduri distincte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2024, MeSoFa/BCE, T‑790/22, nepublicată, EU:T:2024:783, punctul 29). Ambele presupun, în orice caz, depunerea unei cereri (Hotărârea din 11 decembrie 2014, Heli‑Flight/AESA, T‑102/13, EU:T:2014:1064, punctul 51). 136 În speță, este necesar să se arate, în primul rând, că cererea inițială, deși se întemeia în principal pe Regulamentul nr. 1049/2001 și nu menționează articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale, cuprindea anumite elemente susceptibile să susțină o cerere de acces la dosar. Astfel, pe de o parte, aceasta invoca articolele 47 și 48 din această cartă și, pe de altă parte, insista asupra necesității ca reclamanta să dispună de documentele solicitate pentru a‑și pregăti „apărarea” în cadrul unei „proceduri de sancționare” inițiate în privința sa de NBS și care a condus la revocarea autorizației sale. 137 În schimb, cererea de confirmare era întemeiată în mod clar și exclusiv pe Regulamentul nr. 1049/2001, precum și pe articolul 42 din Carta drepturilor fundamentale. Aceasta nu menționa nici articolul 41 din carta menționată, nici dreptul de acces la dosar. În plus, contrar cererii inițiale, aceasta nu menționa nici articolele 47 și 48 din carta menționată, nici dreptul la apărare al reclamantei, ca temei al cererii de acces. Doar pe cale incidentală și exclusiv pentru a contesta aplicarea excepției întemeiate pe protecția procedurilor judiciare în sensul articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 cererea de confirmare menționa dreptul reclamantei la o „apărare efectivă”, precum și faptul că documentele solicitate o priveau pe aceasta din urmă. 138 În al doilea rând, decizia atacată se pronunță numai cu privire la cererea de confirmare formulată de reclamantă în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. Aceasta nu examinează și nici măcar nu menționează dreptul reclamantei de a avea acces la dosarul său în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale. Ea nu menționează nici articolele 47 și 48 din această cartă, nici dreptul la apărare al reclamantei. De altfel, aceasta înlătură ca fiind de ordin privat și, prin urmare, ca nefiind pertinent în cadrul Regulamentului nr. 1049/2001 interesul pe care l‑ar putea prezenta, pentru reclamantă, divulgarea documentelor solicitate în scopul pregătirii apărării sale în fața instanțelor naționale (a se vedea punctul 19 de mai sus). 139 De altfel, în temeiul articolului 4 primul paragraf, aplicabil la acel moment, și al dispozițiilor privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 1049/2001, anexate la Regulamentul de procedură al Comisiei (JO 2000, L 308, p. 26, Ediție specială 01/vol. 2, p. 216), astfel cum a fost modificat prin Decizia 2001/937/CE, CECO, Euratom a Comisiei din 5 decembrie 2001 (JO 2001, L 345, p. 94, Ediție specială 01/vol. 3, p. 148) competența de a lua decizii privind cererile de confirmare în materie de acces la documente este, în principiu, delegată secretarului general al acestei instituții. În schimb, reiese în speță din explicațiile Comisiei că secretarului său general nu i s‑a conferit nicio competență de a examina contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de respingere a cererii de acces la dosar. 140 În aceste condiții, secretara generală a Comisiei, autoarea deciziei atacate, nu era sesizată cu nicio cerere de acces la dosar și nu a adoptat și nici nu putea să adopte nicio decizie în această privință. Rezultă că reclamanta nu poate reproșa în mod valabil Comisiei, în cadrul unei acțiuni împotriva deciziei atacate, că nu i‑a recunoscut un drept de acces la dosar în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 decembrie 2023, OCU/SRB, T‑496/18, nepublicată, EU:T:2023:857, punctele 32-35 și 38, și Hotărârea din 13 noiembrie 2024, Kargins/Comisia, T‑110/23, nepublicată, EU:T:2024:805, punctele 137 și 138). 141 Prin urmare, al cincilea motiv trebuie să fie respins. 142 Rezultă din tot ceea ce precedă că acțiunea trebuie să fie respinsă. IV. Cu privire la cheltuielile de judecată 143 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comisie, în conformitate cu concluziile acesteia din urmă. 144 În plus, conform articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Republica Slovacă suportă, așadar, propriile cheltuieli de judecată. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL (Camera a treia, judecând în complet de cinci judecători) declară și hotărăște: 1) Respinge acțiunea. 2) Novis Insurance Company, Novis Versicherungsgesellschaft, Novis Compagnia di Assicurazioni, Novis Poisťovňa a.s. suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană. 3) Republica Slovacă suportă propriile cheltuieli de judecată. Kowalik‑Bańczyk Reine da Silva Passos Cassagnabère Pavelin Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 mai 2026. Semnături Cuprins I. Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii A. Procedura de anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii B. Procedura de acces la documente 1. Etapa inițială 2. Etapa de confirmare C. Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor II. Concluziile părților III. În drept A. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 1. Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe lipsa unei distincții între excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și, respectiv, la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din același regulament 2. Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe lipsa atingerii aduse protecției obiectivelor activităților de anchetă a) Cu privire la condiția ca o anchetă să fie în curs b) Cu privire la aplicarea unei prezumții generale de confidențialitate și la obligația de examinare concretă și individuală a documentelor 1) Considerații introductive 2) Cu privire la aplicarea unei prezumții generale de confidențialitate 3) Cu privire la obligația de examinare concretă și individuală a documentelor c) Cu privire la existența unei atingeri aduse obiectivelor activităților de anchetă 3. Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe existența unui interes public superior care justifică divulgarea documentelor solicitate B. Cu privire la primul și la al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din același regulament C. Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, a principiului proporționalității, precum și a obligației de motivare D. Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la dosar garantat de articolul 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale IV. Cu privire la cheltuielile de judecată ( *1 ) Limba de procedură: engleza.