Zum Inhalt springen

EU-Rechtsprechung · Gericht der Europäischen Union

ECLI:EU:F:2007:227

ECLI: ECLI:EU:F:2007:227Entscheidung vom: 13.12.2007

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua) 13 decembrie 2007 Cauza F‑130/05 Carlos Alberto Soares împotriva Comisiei Comunităților Europene „Funcție publică — Funcționari — Reconstituirea carierei — Lipsa raportului de evaluare — Analiză comparativă a meritelor — Cerere formulată în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut — Admisibilitatea acțiunii — Fapt nou și esențial” Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Soares solicită anularea deciziei Comisiei de respingere a cererii având ca obiect reconstituirea carierei sale Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Sumarul hotărârii Funcționari — Acțiune — Reclamație administrativă prealabilă — Termene (Statutul funcționarilor, art. 90 și 91) Un funcționar nu poate, prin sesizarea autorității împuternicite să facă numiri cu o cerere în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut, să determine nașterea din nou, în beneficiul său, a dreptului de a introduce o reclamație și o acțiune împotriva unei decizii care a devenit definitivă la expirarea termenelor prevăzute în statut decât dacă un fapt nou și esențial a intervenit înainte de introducerea cererii. În această privință, nu poate constitui un fapt nou și esențial care să permită unui funcționar să atace o decizie de nepromovare devenită definitivă întocmirea raportului de evaluare referitor la acesta după încheierea exercițiului de promovare în litigiu, din moment ce funcționarul a avut cunoștință de faptul că raportul respectiv nu fusese întocmit și că, din acest motiv, nu putea fi luat în considerare în cadrul exercițiului de promovare amintit. Astfel, întrucât o decizie de nepromovare poate fi contestată chiar și în lipsa unui raport de evaluare, nimic nu împiedică persoana interesată să introducă o reclamație împotriva respectivei decizii, întemeindu‑se pe faptul că a fost dezavantajată de absența întocmirii raportului său de evaluare. (a se vedea punctele 52, 57, 58 și 60) Trimitere la: Curte: 26 septembrie 1985, Valentini/Comisia, 231/84, Rec., p. 3027, punctul 14 Tribunalul de Primă Instanță: 22 septembrie 1994, Carrer și alții/Curtea de Justiție, T‑495/93, RecFP, p. I‑A‑201 și II‑651, punctul 20; 26 octombrie 2000, Verheyden/Comisia, T‑138/99, RecFP, p. I‑A‑219 și II‑1001, punctul 43; 29 aprilie 2002, Hilden/Comisia, T‑70/98, RecFP, p. I‑A‑57 și II‑265, punctul 39

Amtliche Sprachfassungen

Diese Entscheidung liegt in folgenden Amtssprachen der Union vor — alle gleichermaßen verbindlich.

ČeštinaΕλληνικάEnglishEspañolFrançaisItalianoNederlandsPolskiPortuguêsRomână